Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ultima țară din Europa în care avortul este complet interzis se pregătește să relaxeze legislația

Publicat

in

Malta va introduce amendamente legislative care îi vor autoriza pe medici să întrerupă o sarcină atunci când aceasta prezintă un risc serios pentru sănătatea mamei, mica ţară insulară urmând să pună capăt astfel interdicţiei totale a avorturilor, transmit Reuters și Agerpres.

Ecografie a unei femei insarcinateFoto: Jan Schmidt-Whitley / Zuma Press / Profimedia Images

Ministrul sănătăţii, Chris Fearne, a declarat că amendamentele legislative vor fi înaintate în parlament săptămâna viitoare.

Deşi, în practică, medicii pot deja să întrerupă o sarcină atunci când viaţa mamei este în pericol, aceasta îi pune, din punct de vedere tehnic, în afara legii şi îi face pasibili de o pedeapsă de până la 4 ani de închisoare.

Femeile care aleg să recurgă la întrerupere de sarcină riscă, la rândul lor, închisoarea. Modificările legislative vor pune capăt acestei anomalii juridice şi vor înlătura orice ameninţare cu închisoarea pentru medici şi mame.

Malta vrea să dezincrimineze avortul din motive medicale

Noua lege le va permite medicilor să întrerupă o sarcină atunci când ea prezintă un „risc serios” pentru sănătatea mamei, ministrul sănătăţii precizând că autorităţile medicale vor emite în timp util instrucţiuni cu privire la ce constituie un astfel de risc.

Deputaţii au fost impulsionaţi să acţioneze după ce interdicţia totală a avortului a adus ţara în atenţia internaţională în această vară, când o cetăţeană americană a cărei sarcină devenise neviabilă în timp ce se afla în Malta a fost nevoită să zboare în Spania pentru a avorta.

În timp ce presa internaţională a relatat despre situaţia din Malta, un grup de 135 de medici din această ţară au semnat o petiţie prin care cereau revizuirea legislaţiei.

Discuțiile despre dreptul la avort au revenit în atenția opiniei publice internaționale după ce Polonia a interzis procedura medicală în luna ianuarie a anului trecut cu excepția cazurilor de viol, incest și când sarcina pune în pericol viața mamei și după ce în luna iunie a acestui an Curtea Supremă a SUA a eliminat dreptul constituțional la avort.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

FC Voluntari – Universitatea Cluj: Florin Pârvu – Jucătorii sunt supăraţi, şocaţi

Publicat

in

Tehnicianul echipei FC Voluntari, Florin Pârvu, a declarat duminică seară, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 0-1, rezultat în urma căruia formaţia sa a retrogradat, că jucătorii sunt supăraţi şi şocaţi, scrie news.ro.

”Este foarte dificil să vorbesc acum. Sunt toţi în vestiar, nu a plecat nimeni, toţi sunt supăraţi, şocaţi şi sperăm să ne revenim. Nu s-a jucat la egal, am spus de la început că ne dorim victoria. Dacă făceam egal era spre binele nostru şi puteam să mergem la baraj, dar au avut acel penalti.

Noi ne-am apropiat de poartă, dar n-am avut ocazii. În a doua repriză am avut ocazii, dar nu am putut să le fructificăm. Îmi pare rău pentru suporteri şi pentru comunitate”, a spus Pârvu, potrivit digisport.ro.

Citeste mai mult

NATIONAL

FCU Craiova – Hermannstadt: craiovenii au retrogradat, iar Trică spune că formaţia sa a greşit copilăreşte şi că nu ştie dacă va continua şi în Liga 2

Publicat

in

Tehnicianul Eugen Trică a declarat, duminică seară, după meciul pierdut de FCU Craiova în faţa echipei Hermannstadt, scor 1-3, joc în urma căruia craiovenii au retrogradat, că formaţia sa a greşit copilăreşte şi că nu ştie dacă va continua şi în Liga 2, scrie news.ro.

„Până ne-au egalat, cei de la Hermannstadt chiar nu au avut ocazii, exceptând poate acel gol anulat. Noi am controlat meciul, am avut avantaj, ceea ce a fost foarte bine. Ulterior am fost din nou egalaţi. Am greşit copilăreşte. Ne-au costat acele greşeli, s-a făcut 2-1. N-am mai putut să mai revenim şi aşa s-a scris istoria acestui meci. E normal ca suporterii să fie supăraţi”, a spus Trică.

“Ce ne-a spus patronul în vestiar rămâne în vestiar, nu pot eu să vin şi să vă spun ce s-a discutat acolo. Dânsul face strategia, el ştie ce vrea să facă. Nu ştiu dacă voi continua şi în Liga 2”, a adăugat el, potrivit orangesport.ro.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend