Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

UE, „consternată” de cele două noi execuții din Iran legate de manifestațiile izbucnite după moartea lui Mahsa Amini

Publicat

in

Uniunea Europeană s-a declarat “consternată” sâmbătă de noile execuţii din Iran ale unor persoane arestate şi condamnate la moarte în cadrul manifestaţiilor care continuă în republica islamică, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Proteste masive în Iran după moartea unei tinere, Mahsa Amini, arestată de poliția moralitățiiFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

UE denunţă “un nou semn al reprimării violente a manifestaţiilor” şi “cheamă din nou autorităţile iraniene să pună capăt imediat practicii extrem de condamnabile de a pronunţa şi executa condamnări la moarte împotriva manifestanţilor”, precum şi “să anuleze fără întârziere recentele condamnări la moarte deja pronunţate în contextul manifestaţiilor”, a subliniat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a blocului comunitar Nabila Massrali.

Doi bărbaţi au fost executaţi sâmbătă în Iran, după ce au fost găsiţi vinovaţi de uciderea unui paramilitar în timpul manifestaţiilor declanşate în urma morţii, la 16 septembrie, a Mahsei Amini, o kurdă de 22 de ani, după ce a fost arestată de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar al Republicii Islamice Iran, care impune în special purtarea vălului în public pentru femei.

“Mohammad Mahdi Karami şi Seyed Mohammad Hosseini, principalii autori ai crimei care a dus la martiriul lui Ruhollah Ajamian, au fost spânzuraţi în această dimineaţă”, a informat Mizan Online, referindu-se la un membru al miliţiei Bassidji, legată de Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului.

Tribunalul de Primă Instanţă i-a condamnat pe cei doi bărbaţi la moarte pe 4 decembrie, a precizat agenţia.

De la începutul mişcării de protest, justiţia a condamnat la moarte 14 persoane în legătură cu manifestaţiile, patru fiind deja executate, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe informaţii oficiale. Militanţii spun că alte zeci de persoane se confruntă cu acuzaţii pasibile cu pedeapsa cu moartea.

Ministrul de externe olandez Wopke Hoekstra a anunţat la rândul său sâmbătă că guvernul olandez îl va convoca pe ambasadorul iranian în Ţările de Jos – pentru a doua oară într-o lună – pentru a-şi exprima profunda preocupare faţă de executarea de manifestanţi, a consemnat Reuters.

Pe de altă parte, ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat sâmbătă că a numit un nou şef al poliţiei naţionale, generalul Ahmad-Reza Radan, în locul celui al cărui mandat se încheie, generalul Hossein Ashtari.

“Odată cu finalul misiunii generalului Ashtari, exprimându-mi recunoştinţa şi satisfacţia pentru serviciile sale, vă numesc comandant general al poliţiei Republicii Islamice Iran”, a spus Khamenei, adresându-se noului şef al poliţiei.

Ahmad Reza Radan a fost înscris în 2010 pe “lista neagră” a Trezoreriei SUA pentru încălcarea drepturilor omului, după realegerea controversată a preşedintelui ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad, care a generat ample manifestaţii reprimate de putere, fiind sancţionat în acelaşi an şi de UE.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Reacții extrem de dure după momentul manelelor la concertul Coldplay: ‘România este străbătută de un rasism profund’

Publicat

in

Chris Martin, solistul trupei Coldplay, l-a invitat, la primul concert al trupei de la Bucureşti, pe Babasha, “un artist foarte nou”, după cum a spus pe scenă. Însă, maneaua “Păi Naa” a stârnit huiduieli. Comentariile pe reţelele de socializare au fost diverse, cele mai multe însă au criticat momentul. Artişti, jurnalişti, medici au fost de părere că “este doar muzică”, că “nu ne-am făcut de ruşine” şi că “România este străbătută de un rasism profund”.

“Suntem şi noi primii la ceva… Primii care au huiduit la un concert Coldplay”, au scris oamenii pe reţelele de socializare. “Penibil moment”, “Astăzi, fără manele”, au recomandat alţii.

Adrian Despot, despre momentul controversat de la concertul Coldplay: “Cea mai bună pe care am auzit-o e ca “au venit Coldplay şi, în zi de sărbătoare, în loc să prezinte părinţilor soţia noastră, au prezentat amanta!”. Live & learn, corporate earthlings, care este cu adevarat valoarea trendului yt si, in general, a mult doritelor cifre pe care le produce un artist de moment în digital, singura unitate de măsură pe care o aveţi la îndemână. Cât despre Babasha, bravo, dude! Să cânţi cum ai făcut-o, în faţa unui stadion care te huiduie, it’s so fckn rock’n roll încât n-are cum saă nu fie bine. Ba chiar te invidiez că nu am fost eu în locul tău, să mă scald în oceanul ăla de ipocrizie”.

“Coldplay nu-i neapărat pentru elite, e pentru stadioane”, a fost de părere Mihai Dinu, realizator Radio Europa FM.

“Un concert e un act artistit, poate fi bun, rău, dar atât timp cât nu trece de nişte bariere ale bunului simţ, nu văd unde e ruşinea. Omu’ n-a injurat, nu şi-a băgat, a fost pe dor si jale. Ne putem da cu parerea, dar habar nu avem cum s-a luat decizia şi cum s-a ajuns la situaţia asta. Cei care sunt familiarizaţi cu ultimul an de turneu Coldplay, ştiu că trupa invită, integrat în show-ul său, un artist local. Ăsta a fost la noi, nu vă mai flexaţi cu ruşine şi alte epitete.

Acum nu văd nicio ruşine nici în faptul că juma de stadion a huiduit (…). Coldplay nu-i neapărat pentru elite, e pentru stadioane. Dar… Oamenii au plătit bilet, au dreptul s-o facă. Să ştiţi că se fluieră şi la Scala din Milano”, a scris Mihai Dinu pe Facebook, subliniind că “…E doar muzică”.

Jurnalistul Cătălin Striblea a punctat câteva aspecte referitoare la controversa creată în spaţiul public în legătură cu apariţia cântăreţului Babasha alături de Chris Martin.

“Nu cred că Martin se sperie de rasism, că asta a fost. Şi nici nu ne-am făcut de ruşine. Au văzut cetăţenii ăştia rasism în Anglia şi America de suntem noi copii. Dar îmi pare rău că odată cu fluierăturile a fugit bucuria. Oamenii aceştia doi s-au simţit bine împreună şi au vrut să facă un moment memorabil. De altfel, tot concertul este o bucurie. Am văzut trupe mari multe, la Bucureşti şi în altă parte. Unele cântă imnuri, altele au forţă, unele sunt trupe cult, definitorii. Dar Coldplay este doar bucurie. Am văzut oameni plutind la începutul concertului. Oamenii aceştia cântă şi pictează în acelaşi timp cu mii de culori. E cel mai frumos concept de concert pe care l-am văzut. Fericirea era pe chipul lor şi a lui Martin. ”Mulţumesc că m-aţi aşteptat 25 de ani.” Bucuria asta a fugit. Jumătate de oră după abia a mai vorbit cu publicul. De unde stăteam am văzut caravana de maşini pregătită de plecare chiar de la acel moment”.

“Copile, nu pune la suflet, ai fost bun. Şi nu toată ţara te fluieră!”, a fost mesajul de final pentru Babasha.

Gabriel Diaconu, medic, a vorbit pe Facebook despre “Când trauma e o manea, Eu mă simt bine-n ţara mea…”. “România nu-şi urăşte romii. României încă îi e ruşine cu ce le-a făcut vreme de 500 de ani”, a scris Gabriel Diaconu.

“Nu mă îndoiesc că dacă ar fi fost cântat Phoenix, sau Cargo, dacă s-ar fi cântat Compact sau Iris, Semnal M sau Mirabela Dauer, efectul ar fi fost sensibil altul. Şi dacă s-ar fi cântat imnul Mauritaniei, de fapt nu contează.

Ce contează e că o puzderie de oameni care nu şi-au verificat niciodată, de fapt, foarte bine oglinda personală se indignează că aşa ceva a fost posibil. Aşa ceva… România e străbătută de un rasism profund. Când nu-l trăieşte cultural, îl urlă societal. Iar astăzi, ca şi ieri, s-ar putea că dacă un copil nu e cuminte mămica lui o să-i spună ‘dacă nu eşti cuminte te dau la ţigani'”.

Turneul Coldplay “Music Of The Spheres” este dedicat în acest an comunităţilor marginalizate. Britanicii invită la fiecare concert un artist local. Coldplay militează pentru un mediu sustenabil, pentru salvarea planetei şi respectarea drepturilor LGBTQ.

Citeste mai mult

NATIONAL

APIA: Peste 730.000 de solicitări, pentru o suprafaţă de 9,96 milioane hectare

Publicat

in

Un număr de 730.395 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9,96 milioane de hectare, au fost depuse în cadrul campaniei pentru Cereri de plată aferente anului 2024, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

Instituţia precizează că, la data de 12 iunie 2024, Campania de primire a Cererilor de plată pentru acest an s-a încheiat.

Cele mai multe solicitări au provenit din judeţele: Suceava (40.288), Bihor (32.218), Maramureş (31.219), Cluj (27.973), Bistriţa-Năsăud (27.821), Botoşani (26.587), Olt (24.431) şi Hargita (24.508).

La polul opus s-au clasat judeţul Ilfov, cu 1.746 de cereri, şi Municipiul Bucureşti – cu 640 de solicitări.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend