Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ucraineanca Dayana Yastremska, mesaj emoționant de mulțumire la adresa poporului român

Publicat

in

Dayana Yastremska, jucătoarea de tenis clasată pe locul 94 în ierarhia WTA, a participat la Transylvania Open 2022, acolo unde s-a oprit în faza optimilor de finală.

Dayana YastremskaFoto: Seth Wenig / AP / Profimedia

O jucătoare de tenis din Rusia, declarații controversate în privința războiului din Ucraina: „Voi spune varianta mea a poveștii”

Dayana Yastremska, recunoscătoare României pentru sprijinul oferit în contextul războiului din Ucraina

După ce a fost eliminată în optimile turneului de italianca Jasmine Paolini, scor 4-6, 1-6, Dayana Yastremska a oferit un interviu emoționant, în care a ținut să mulțumească României pentru ospitalitatea și sprijinul acordat de la izbucnirea războiului din Ucraina.

„Pot să spun că atunci când am ieșit pe teren, am simțit ceva foarte apropiat de mine. Nu au fost mulți oameni, dar am simțit sprijinul meu. De asemenea, o mulțime de români mi-au scris pe Instagram, după meci.

Nu am idee cine sunt, dar mi-au scris, spunându-mi că au citit știrile, că văzuseră cele 90 de rachete lansate spre Ucraina și atacul masiv care a avut loc. Nu mi-au vorbit prea mult despre meciul meu, ci despre situația din Ucraina, încercând să mă susțină”, a spus Dayana Yastremska.

Războiul din Ucraina, ziua 235. Evenimentele de duminică, 16 octombrie, sunt LiveText pe HotNews.ro.

„Este un lucru bun, pentru mine e mult mai important să primesc acest tip de sprijin, în loc de felicitări.

Pentru mine, e o plăcere să joc aici. Știu că atunci când am părăsit Ucraina și am venit în România, o mulțime de români mi-au scris, mesageria mea era plină.

Chiar și directorul acestui turneu mi-a scris pe WhatsApp fără să ne fi cunoscut înainte, ca să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor.

Iubesc acest turneu foarte mult, organizarea este exemplară. Nu am văzut de mult timp o organizare atât de bună a unui turneu WTA 250”, a mai spus ucraineanca.

„Cred că românii dau ce au mai bun. Poți să observi că, dacă organizează ceva, se duc până la capăt cu eforturile.

Îmi place Cluj-Napoca și îmi place România, pentru că prima dată când am lăsat Ucraina în urmă, am trecut granița spre România, în data de 25 februarie.

Când am ajuns în România, am fost întâmpinați cu multă mâncare, băutură, oamenii au fost foarte ospitalieri. Am găsit un sprijin imens și simțeam cum oamenii empatizează cu sora mea și cu mine.

Nu doresc nimănui să simtă vreodată cum e să treci prin așa ceva. Vă doresc tot ce e mai bun, să aveți pace. Îmi place să fiu aici, în România, e foarte asemănătoare Ucrainei”, se arată în interviul acordat de aceasta pentru canalul de YouTube al turneului Transylvania Open.

Dayana Yastremska, nopți dormite într-o parcare subterană

Pe 25 februarie, la doar o zi de la primele atacuri rusești, aceasta a fugit împreună cu sora sa în România, prin vama Isaccea, după care și-au continuat drumul către Franța.

La acel moment, ucraineanca a declarat că a dormit două nopți într-o parcare subterană și printr-un mesaj postat pe un site de socializare le-a mulțumit părinților care au făcut posibilă plecarea ei din Ucraina.

„După ce am petrecut două nopți într-o parcare subterană, părinții mei au luat decizia să mă trimită pe mine și pe sora mea mai mică în afara Ucrainei, cu orice preț.

Mamă, tată, vă iubim foarte mult, aveți grijă de voi. Te iubesc, țara mea! Ucraineni, aveți grijă de viețile voastre!”, scria Dayana la începutul războiului din Ucraina.

NATIONAL

Un pasager aflat într-o maşină care circula în Capitală a sunat la 112 şi a anunţat, printr-un limbaj codificat, o infracţiune în derulare. Ce au constatat agenţii când au oprit maşina

Publicat

in

Un bărbat care se afla, vineri, într-o maşină care circula în Sectorul 6 al Capitalei a sunat la 112 şi a anunţat, printr-un limbaj codificat, o infracţiune în derulare. Când au oprit maşina, agenţii au constatat că şoferul avea permisul suspendat şi avea o alcoolemie de 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Control in traficFoto: AGERPRES

„În această dimineaţă, 23 februarie 2024, Secţia 25 Poliţie a fost sesizată, în jurul orei 06.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană, pasager într-un autoturism ce se deplasează pe un segment de drum din Sectorul 6, sesizează o posibilă stare de pericol. Pentru a da mai multe detalii privind posibila infracţiune, fără ca şoferul să observe acest aspect, aceasta a folosit un limbaj codificat, în sensul că «a comandat o pizza», expresie recunoscută ca o posibilă infracţiune în desfăşurare”, a transmis vineri Poliţia Capitalei, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au luat legătura cu operatorul 112 care a preluat apelul, reuşind oprirea autoturismului în cauză, pe o stradă din acelaşi sector.

„Astfel, a fost depistat şi identificat conducătorul auto, un bărbat, în vârstă de 45 de ani, precum şi pasagerul care a apelat sistemul 112. În urma efectuării verificărilor aferente, s-a stabilit că bărbatul conducea autoturismul cu permisul de conducere suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, având un rezultat de 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma testării cu aparatul alcooltest”, a mai transmis sursa citată.

Ulterior, atât conducătorul auto, cât şi pasagerul care a apelat 112 au fost conduşi la sediul subunităţii în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 25 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul cu permisul de conducere suspendat.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ministerul Finanțelor face anunțul pentru antreprenori: Se dau peste 12 miliarde de lei, pe IMM Plus

Publicat

in

Ministerul Finanţelor anunţă, vineri seară, un buget de12,5 miliarde lei pentru sprijinul antreprenorilor, prin Ărogramul IMM PLUS. ”Proiectul asigură, până la 30 iunie 2024, accesul la finanţare al firmelor care nu dispun de sumele necesare pentru proiectele de investiţii şi pentru continuarea activităţii. Bugetul propus este de maximum 12,5 miliarde lei şi se pot acorda garanţii în limita unui plafon de 11,1 miliarde lei, pentru 11.500 beneficiari. Actul normativ este publicat în consultare AICI.”, anunţă, vineri seară, Ministerul Finanţelor.

Boloș spune că e unul din cele mai bune programe

Ministrul Marcel Boloş a apreciat că este unul dintre cele mai de succes programe implementate de România până acum, care oferă IMM-urilor libertatea să ia acele decizii care să le asigure dinamica pozitivă în ceea ce priveşte creşterea numărului de angajaţi, a cifrei de afaceri, a profitului net şi a marjei de profit raportate la vânzări.

”Datele ne-au arătat că firmele care au beneficiat până acum de finanţare cu ajutorul garanţiilor oferite de MF au raportat o creştere medie a veniturilor de 9%. Concret, 9 din 10 companii beneficiare de garanţii de stat au raportat creşteri ale venitului. Tocmai de aceea am alocat 12,5 miliarde lei pentru IMM Plus, pentru a continua să susţinem şi să încurajăm dezvoltarea IMM-urilor şi a mediului de afaceri în ansamblu” , a explicat ministrul Marcel Boloş.

IMM Plus prelungește măsurile de sprijin

Potrivit Ministerului Finanţelor, Programul IMM Plus prelungeşte măsurile de sprijin instituite prin vechea schemă de ajutor de stat IMM INVEST PLUS şi se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Valorile maxime ale ajutoarelor de stat au fost majorate de la 2.000.000 euro la 2.250.000 euro per întreprindere/UAT, respectiv de la 250.000 euro la 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agriculturii primare şi de la 300.000 euro la 335.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii.

Elaborarea actului normativ este fundamentată de situaţia în care schemele de ajutor de stat elaborate în temeiul Cadrului temporar în materie de ajutor de stat în contextul pandemiei COVID-19 (2020/C91I/01) şi-au încetat valabilitatea la data de 30 iunie 2022, iar cele elaborate în temeiul Cadrului temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2022/C131/01) la data de 31 decembrie 2023.

Componentele Programului IMM PLUS

Componenta IMM ROMÂNIA PLUS facilitează accesul la finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanţarea altor credite de investiţii sau cheltuieli destinate achiziţiei de părţi sociale şi acţiuni.

Componenta AGRO PLUS este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniştii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Componenta IMM PROD PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităţilor şi finanţarea investiţiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri, care activează în sectoare productive.

Componenta CONSTRUCT PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice, susţinerea investiţiilor în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu implementate de:

  • IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcţiilor, inclusiv start-up-uri, precum şi arhitecţi şi birouri individuale de arhitectură;
  • Unităţi Administrativ Teritoriale (municipii, oraşe, comune)

Statul acordă facilități speciale pentru afaceriști

Componenta RURAL PLUS are ca obiectiv acordarea de facilităţi de garantare de către stat în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru creditele de investiţii şi creditele/liniile de credit pentru capital de lucru acordate fermierilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi întreprinderilor mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.

Componenta INNOVATION PLUS are ca obiectiv acordarea de garanţii guvernamentale pentru companiile româneşti inovative şi/sau care îşi promovează produsele şi serviciile destinate exportului.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend