Stai conectat...

ACTUAL

Turiști străini atacați de urși pe Transfăgărășan. Mesaje RO-Alert

Publicat

la

O turistă în vârstă de 18 ani, din Ucraina, a fost atacată de un urs, luni, în timp ce se afla pe Transfăgărăşan. Tânăra, care a suferit o plagă muşcată la un picior, a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la spital. Incidentul a avut loc în cursul serii, în jurul orei 18:30, pe raza localităţii argeşene Arefu.

Primii care au intervenit au fost jandarmii montani. Aceştia i-au acordat femeii primul ajutor, iar pentru că aceasta nu vorbea limba engleză, jandarmii nu au reuşit să afle de la ea cum anume s-a petrecut incidentul.

La scurt timp, în zonă a ajuns un echipaj SMURD care a constatat că turista are plăgi muşcate la piciorul drept.

Citește și: Cruzime fără margini! Un polițist local l-a lovit cu picioarele pe șoferul TIR-ului care a provocat un accident în lanț în Constanța. Bărbatului i se făcuse rău la volan, după ce i se prăbușise glicemia. VIDEO

Tânăra în vârstă de 18 ani a fost preluată şi dusă la spital, ea fiind conştientă şi cooperantă.

Cu răni s-au ales și doi turiști portughezi, un bărbat de 62 de ani și o femeie de 53 de ani, în zona Vidraru. Cei doi au mers singuri la spital, cu răni la mâini. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert și au securizat zona pentru prevenirea altor atacuri.

Loading

ACTUAL

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare

Publicat

la

Autor

Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile locale. Este vorba despre fonduri provenite din impozitul pe venit și cotele defalcate din TVA, destinate cofinanțării proiectelor din localitățile argeșene. Deși proiectul a trecut cu votul tuturor taberelor politice, spiritele s-au încins imediat după încheierea ședinței.

Paradoxul politic: Vot în sală, atacuri în spațiul public

Deși consilierii județeni liberali (PNL) au votat favorabil această repartizare de fonduri, aceștia au ieșit imediat în spațiul public cu acuzații dure, susținând că sumele au fost împărțite discreționar și pe criterii politice. Portalul Regatul Argeșului a obtinut listele oficiale cu sumele alocate si le-a prezentat înaceastă dimineață.

Situația ridică o întrebare firească de logică politică și administrativă:

Dacă alocările au fost într-adevăr abuzive sau incorecte, de ce au ales aleșii PNL să voteze „pentru” în timpul ședinței, în loc să blocheze proiectul sau să își exprime nemulțumirile direct în plen, acolo unde se decide soarta banilor publici?

Pentru o transparență totală și pentru a lăsa argeșenii să tragă singuri concluziile, Regatul Argeșului vă prezintă, în exclusivitate, listele complete și detaliate cu sumele exacte care au revenit fiecărei primării din județ în urma votului de ieri.

AICI LISTA COMPLETĂ: Câți bani a primit fiecare localitate

Loading

Citește tot

ACTUAL

SCANDALOS! Lifturile de la metrou, capcane pentru călători. Doi părinți au stat zeci de minute blocați cu bebelușul în lift la Piața Victoriei

Publicat

la

Autor

Un incident absolut revoltător a avut loc la metrou, în București, unde doi părinți au rămas blocați timp de o oră cu bebelușul în lift, în plină vară. Un simplu „drum” de câteva secunde s-a transformat într-un calvar pentru familie, care a trebuit să își pună planurile pe pauză în așteptarea salvării.

Lipsa de reacție rapidă și problemele tehnice ale infrastructurii de la metrou au generat momente de teroare pentru familie. Bebelușul, în vârstă de doar o lună și două săptămâni, a început să plângă din cauza căldurii, iar pentru părinții disperați calvarul s-a resimțit și mai puternic.

Citește și : Cruzime fără margini! Un polițist local l-a lovit cu picioarele pe șoferul TIR-ului care a provocat un accident în lanț în Constanța. Bărbatului i se făcuse rău la volan, după ce i se prăbușise glicemia. VIDEO

În mesajul din filmarea publicată pe TikTok, tatăl spune că au existat cel puțin 20 de minute în care familia a stat cu teama de a nu se sufoca.

Imaginile publicate pe rețelele de socializare surprind perfect neputința resimțită de tinerii părinți. Deși a urmat protocolul și a solicitat ajutor prin butonul de urgență din cabină, tatăl s-a lovit de timpii de așteptare impuși de dispecerat.

„Suntem blocați la metrou, la lift, nu se deschide, uitați, nu-mi dă voie să ies. Sunt blocat aici de 10 minute cu cel mic, plânge, uitați, apăs să merg în sus nu merge, jos nu merge, se deschide doar ușa dar nu pot să ies. Vă rog frumos, faceți ceva! Am solicitat și mi-a răspuns să aștept 10 minute. Au trecut 10 minute, am intrat în prelungiri.”, a spus acesta.

@mishudordea♬ Time – Hans Zimmer

Videoclipul a devenit rapid viral, stârnind un val de indignare, dar și de empatie în mediul online. Comentariile lăsate de ceilalți călători demonstrează că problema nu este deloc izolată, mulți bucureșteni pățind același lucru.

„Acolo am rămas și eu 30 de minute, tot pe Victoriei, trist!”, a povestit o internaută.

Un alt călător a atras atenția asupra modului periculos în care reacționează sistemul uneori:

„Am rămas și eu blocat o dată. Am apăsat pe butonul de panică și […] liftul a coborât brusc spre peron și s-a deschis ușa. Cineva trebuie să facă urgent revizia! Dacă nimerește o femeie singură cu un copil mic, este groaznic. Ferească Dumnezeu!”

Citește și : Detalii șocante în cazul medicului rezident găsit mort într-o toaletă a Spitalului Floreasca. Bărbatul făcuse 14 gărzi în ultimele 3 luni

Lipsa mentenanței de la metrou a fost dur criticată de internauți.

„Ce o fi și cu lifturile astea… nu le mai verifică nimeni? Cei de la Ministerul Transporturilor au căzut cu liftul”, a comentat ironic un altul.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Cruzime fără margini! Un polițist local l-a lovit cu picioarele pe șoferul TIR-ului care a provocat un accident în lanț în Constanța. Bărbatului i se făcuse rău la volan, după ce i se prăbușise glicemia. VIDEO

Publicat

la

Autor

Şoferul de TIR care a provocat accidentul a lovit 10 mașini, inclusiv un autobuz cu pasageri, după care s-a oprit într-un copac. Până la intervenția polițiștilor rutieri, la fața locului a intervenit Poliția Locală. Un agent a vrut să-l dea jos de la volan pe bărbat, iar pentru asta s-a urcat pe ușa din stânga cabinei.

Odată ajuns lângă șofer, agentul l-a lovit pe acesta cu piciorul în repetate rânduri, după care i-a dat cu spray lacrimogen în față. Într-o înregistrare video, se vede cum cei din jur îl îndeamnă pe polițist să-l agreseze pe șofer: „Dă-i cu spray”, „Înmoaie-l, f… în gură”, „Oprește-i motorul”, „Dă-i una la coaste!”

La fața locului a ajuns, ulterior, și echipa de prim-ajutor, care a constata că bărbatul avea o glicemie extrem de mică și că era în pragul comei hipoglicemice.

Șeful Poliţiei Locale a precizat, pentru Focus Press, că aşteaptă raportul cu privire la modul intervenţiei, rămânând de văzut dacă se vor impune cercetări ulterioare.

Potrivit primelor informații din anchetă, șoferul de 49 de ani, din Oradea, ar fi condus un TIR pe strada Dispensarului din municipiul Constanța, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi acroșat mai multe autovehicule care se aflau atât parcate, cât și în mers, după care și-a continuat deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, către bulevardul Tomis.

Aici a intrat în coliziune cu un scuar, cu un stâlp și un copac. Din primele investigații efectuate la fața locului a reieșit faptul că au fost implicate 10 autovehicule, respectiv ansamblul format din cap tractor și semiremorcă, un autobuz de transport public de persoane și 8 autoturisme.

În urma accidentului au rezultat patru victime, dintre care două au fost transportate la spital, o femeie (conducătoare auto) și conducătorul ansamblului. Despre conducătorul auto există indicii că ar avea afecțiuni medicale preexistente. Șoferul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Meseria grea pe care o vânează imigranții în străinătate. Se dau salarii de 3000 de euro în mână

Publicat

la

Autor

Meseria grea pe care o vânează imigranții în străinătate. Deși este un domeniu greu, în care lucrează de regulă bărbații, Sandra, fosta ingineră, a decis să facă schimbarea vieții ei în speranța că va câștiga mai bine.

Meseria grea pe care o vânează imigranții în străinătate. Povestea Sandrei, o fostă ingineă care s-a făcut șoferiță de tir

Sandra Ruiz avea un job care îi aducea 500 de euro pe lună. Deși era ingineră, banii pe care îi câștiga nu îi ajungeau să ducă un trai decent. Astfel, a decis să se reorienteze și  a schimbat radicat domeniul în care lucra. A ajuns de la inginer la șofer de tir, un job unde salariul net poate ajunge până la 3000 de euro pe lună.

Meseria de șofer de tir este una destul de grea din cauza orelor lungi petrecute la volan, singurătății, oboselii şi a timpului petrecut departe de casă și familie. Cu toate astea, este una dintre cele mai bine plătite meserii, mai ales pentru cei care nu au studii superioare și vor să se angajeze rapid.

În Venezuela, Sandra a lucrat ca ingineră și ajunsese chiar șefa unei stații de cale ferată. Deși era o funcție cu multă responsabilitate, salariul nu era pe măsură. Hiperinflaţia şi deteriorarea economiei au făcut ca salariul ei să ajungă să valoreze echivalentul a doar cinci dolari pe lună, scrie observatornews.ro. 

Citește și Cât se câștigă în aviație în România în 2026. Salarii care ajung la 15.000 de lei pe lună în unele dintre cele mai căutate meserii

În 2017 a decis să emigreze. A încercat în Republica Dominicană, însă la finalul anului 2019, chiar înainte de pandemie, a decis să-și încerce norocul în Spania.

În primele luni, Sandra a supravieţuit cu aproximativ 500 de euro pe lună, bani din care trebuia să plătească chiria, mâncarea şi alte necesități. La un moment dat, a lucrat ca operator call center, unde câştiga în jur de 1.000 de euro pe lună. Datorită partenerului din acea perioadă, Sandra a început să se intereseze de domeniul transporturilor.

A reușit să-și obțină permisele necesare în aproximativ doi ani, timp în care a cheltuit aproape 8.000 de euro pe carnete, certificate și formare.

Primele experienţe în transport au fost deosebit de dificile. Sandra a început cu rute internaţionale în echipă, unde doi şoferi împart acelaşi camion şi conduc pe rând, astfel încât vehiculul să rămână aproape permanent pe drum.

Aşa cum povesteşte venezueleanca în podcastul Rutas de éxito, acea experienţă „a fost extrem de solicitantă”, cu zile foarte lungi, lipsă de intimitate şi oboseală psihică.

În timp, a decis să-şi schimbe complet direcţia şi să caute rute care să-i permită să lucreze singură şi să aibă o viaţă mai echilibrată.

Și-a găsit locul în transportul regional de containere, în portul Valencia. În prezent lucrează ziua și doarme noaptea acasă.

Schimbarea domeniului i-a adus bani frumoși în buzunare.

„Unii camionagii de pe rute naţionale ajung chiar să câştige în jur de 3.200 de euro net.Totul depinde de cât timp vrei tu să sacrifici”, explică ea.

În prezent, Sandra câștigă între 2.500 şi 3.000 de euro pe lună.

Citește și Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante în ţară şi 168 în străinătate, anunţă ANOFM. Care sunt cele mai căutate meserii

Loading

Citește tot

ACTUAL

Detalii șocante în cazul medicului rezident găsit mort într-o toaletă a Spitalului Floreasca. Bărbatul făcuse 14 gărzi în ultimele 3 luni

Publicat

la

Autor

Fentanilul este un analgezic mult mai puternic decât morfina, utilizat pentru anestezie și controlul durerii severe, dar cu risc foarte mare dea crea dependență.

Anchetatorii pleacă de la ipoteza că medicul rezident de la Floreasca își administrase substanța pentru a scăpa de oboseală și a face față gărzilor interminabile. Colegii acestuia spun că Alexandru făcuse nu mai puțin de 14 gărzi în ultimele trei luni.

Citeste si Un reputat medic a răbufnit după moartea rezidentului de la Spitalul Floreasca: „Nu înseamnă slăbiciune să recunoști că ai nevoie de ajutor. Oamenii văd halatul. Dar nu văd ce se întâmplă în spatele lui”

Sunt medicamente pe care, fiind medici, știu să le administreze, numai că, din păcate, din dorința de a se recupera prea repede, probabil și-a administrat o doză prea mare. Cu siguranță nu a vrut să se sinucidă. Cu siguranță, din oboseală, a făcut lucrul acesta”, a spus medicul Toni Popoescu, potrivit Antena 3

Nu se știe încă cum a reușit medicul să intre în posesia substanței care i-a adus sfârșitul. Spitalul susţine că stocurile pe care le deține sunt intacte.

Și în spitale vorbim de fiole, iar în farmaciile cu regim deschis este același regim strict. Rețeta galbenă există în patru exemplare. Un exemplar rămâne la medic, un exemplar la farmacie, unul la pacient și, dacă se decontează, unul la Casa de Asigurări de Sănătate”, spune farmacista Beatrice Speteanu, potrivit aceleiași surse.

Citeste si Detalii șocante în cazul medicului găsit mort la Spitalul Floreasca. Tânărul şi-ar fi injectat un analgezic de 50 de ori mai puternic decât heroina

Medicul Alexandru Neacșu era tatăl a doi copii mici, ambii având vârste de până la trei ani.

Potrivit datelor prezentate în spațiul public, 46 de medici și-au pierdut viața, în ultimele două decenii, în timpul gărzilor sau la scurt timp după încheierea acestora.

Și medicii sunt oameni, au nevoie de timp de odihnă. Directiva europeană a timpului de odihnă nu este respectată, gărzile nu sunt considerate vechime în muncă, sunt remunerate la nivelul anului 2018, iar liberul după gardă nu se poate respecta din lipsă de personal. Până când?”, a scris pe rețelele sociale Adrian Istudor, antreprenor și inginer în domeniul aparaturii medicale.

Loading

Citește tot

ACTUAL

Patrick Bruel a fost reţinut. Starul francez se confruntă cu acuzații grave

Publicat

la

Autor

Patrick Bruel, unul dintre cei mai renumiți cântăreți francezi, a fost reţinut luni în cadrul unei anchete privind abuzuri sexuale. Potrivit unui comunicat, este vorba, deocamdată de 13 victime.

Trei femei l-au acuzat pe Bruel de agresiuni sexuale şi tentative de viol” în perioada 1997 – 2001, a anunțat Parchetul din Nanterre. De asemenea, sunt vizate „fapte de viol sau tentative de viol, agresiuni sexuale şi hărţuire” denunţate de alte femei, în Franţa şi în Belgia.

Au fost făcute patru plângeri pentru viol în Franţa şi de o anchetă judiciară pentru agresiune sexuală în Belgia.

Artistul contestă toate faptele care îi sunt imputate

Patrick Bruel a declarat în urmă cu câteva săptămâni că este nevinovat și că este „la dispoziţia justiţiei pentru a putea răspunde în sfârşit, în cadrul procedurii judiciare, în faţa autorităţii competente”

„El va răspunde la toate întrebările anchetatorilor şi va furniza toate elementele necesare pentru a-şi demonstra nevinovăţia”, au precizat avocaţii Christophe Ingrain, Céline Lasek şi Fanny Colin.

Parchetul din Nanterre a precizat, de asemenea, în comunicat, că procurorul din Saint-Malo (nord-vest) şi-a cedat competenţa în favoarea sa, la data de 29 mai 2026, „în ceea ce priveşte acuzaţiile de viol aduse lui Patrick Bruel şi comise la Dinard în 2012 asupra unei femei în vârstă de 32 de ani la momentul faptelor”.

De asemenea, pe parcursul reţinerii va fi luată în discuţie „o plângere oficială din partea autorităţilor belgiene din 1 iunie 2026, referitoare la fapte de viol şi agresiune sexuală comise în 2010 la Bruxelles, imputate lui Patrick Bruel de o femeie care avea atunci 40 de ani.

Și-a anulat toate concertele

Înainte de a fi reținut, cântărețul în vârstă de 67 de ani își anulase toate concertele din cadrul turneului care urma să înceapă la jumătatea lunii iunie la Paris.

Cele trei concerte ale sale de la Montreal au fost anulate miercuri de către organizator.

Printre cele mai cunoscute melodii ale lui Bruel se numără „Casser la voix” sau „Place des grands hommes”.

Loading

Citește tot
Advertisement

PITEȘTI

Advertisement
Advertisement

Câmpulung

În Trend