Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Tragedie la un bazin de înot din Timișoara: Un tânăr a murit în absența salvamarilor. Poliția a început o anchetă

Publicat

in

Eveniment tragic, produs marți, 28 mai, seara, la bazinul de înot din zona Dacia scoate la iveală nereguli grave în funcționarea complexului de înot din Timişoara. Un tânăr de 32 de ani, D.S., a fost găsit înecat. Descoperirea a fost făcută în jurul orei 20.00, când un angajat a observat trupul plutind în apa bazinului și a dat alarma.

La fața locului au sosit imediat medici și polițiști. Echipajul SMURD cu medic a aplicat manevrele de resuscitare, dar din păcate a fost prea târziu. Victima nu a răspuns manevrelor și a fost declarată decedată, conform celor de la ISU Banat, potrivit renasterea.ro.

Echipajul medical n-a mai putut face nimic altceva, decât să constate că nu există urme de violență. Din primele examinări se pare că barbatul ar fi suferit un infarct, însă cauzele exacte ale morții vor fi stabilite cu precizie de către medicii legiști în urma autopsiei. Polițiștii au început o anchetă.

Bazinul a fost renovat și recepționat de către Primăria Timișoara în februarie 2020, când au fost montate și sisteme noi de filtrare și curățare. Grav este că, din 2020 și până acum, complexul de înot nu are punct de prim-ajutor și nici salvamar, lucruri obligatorii prin lege.

Monica Pfeiffer, director executiv la Direcția de Management Intern a primăriei, a modificat fișa postului pentru doi angajați, cei care se ocupă, printre multe altele, și de bazine.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă

IPJ Timiş a comunicat, miercuri dimineaţă, după ce cazul a fost deja prezentat de mass-media, că poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

„La data de 28 mai a.c., în jurul orei 19:51, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită într-un bazin de înot din municipiu, inconștientă.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani.

Echipajul medical prezent la fața locului au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, a precizat Poliţia Timiş.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

VIDEO Un avion militar s-a prăbușit în Polonia

Publicat

in

În orașul Gdynia, în toiul nopții în Polonia, pe 12 iulie, în timpul pregătirilor pentru spectacolul aerian, un avion de antrenament de luptă M-346 s-a prăbușit. Pilotul a murit, notează „Adevărul european” cu referire la RMF FM.

Detalii: Aeronava aparținând aripii 4 de antrenament de aviație a exersat manevre de pregătire pentru spectacolul aerian de sâmbătă – sărbătorirea a 30 de ani de existență a Brigăzii de Aviație Navală Gdynia.

La un moment dat, avionul a început să se scufunde. Pilotul – singurul de la bord – nu a reușit să evite o coliziune cu solul, s-a prăbușit pe asfalt.

Martorii oculari au raportat un pană de fum care se ridica de la locul accidentului. Incendiul a fost stins pe loc.

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului General al Forțelor Armate Poloneze, Marek Pawliak, a declarat pentru RMF FM că la cârmă se afla un pilot „foarte experimentat”.

Circumstanțele producerii dezastrului vor fi investigate de Comisia Națională de Investigare a Evenimentelor Aviatice. Motivele căderii lui M-346 sunt momentan necunoscute. Din cauza dezastrului, spectacolul aerian a fost anulat.

Săptămâna trecută, s-a raportat că un avion de atac militar Su-25 s-a prăbușit în apropierea unei baze militare din satul Disveli din municipiul Bolnisi din Georgia, iar pilotul nu a supraviețuit.

Înainte de asta, un avion cu motor ușor al serviciului de pompieri și salvare s-a prăbușit în suburbiile Varșoviei, pilotul a supraviețuit.

Citeste mai mult

NATIONAL

Sebastian Burduja: Listarea Hidroelectrica pe bursă a fost una dintre cele mai mari din Europa anul trecut şi a patra la nivel global

Publicat

in

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, vineri, că Hidroelectrica ”rămâne perla energiei româneşti”, iar prin investiţiile pregătite compania va asigura în continuare stabilitatea sistemului naţional.

”Astăzi marcăm un moment important pentru sistemul energetic din România, pentru piaţa de energie şi cea de capital: Hidroelectrica împlineşte un an de la listarea sa pe Bursa de Valori Bucureşti! Listarea Hidroelectrica pe bursă a fost una dintre cele mai mari din Europa anul trecut şi a patra la nivel global. În prima zi de tranzacţionare, acţiunile companiei au fost incluse în cei mai importanţi indici bursieri, ceea ce înseamnă că au devenit imediat relevante şi atractive pentru investitori”, a scris, vineri, pe Facebook, Sebastian Burduja,

Ministrul Energiei apreciază că ”aceasta a fost o oportunitate excelentă şi pentru investitorii individuali, românii care investesc pe piaţa de capital în număr tot mai mare, stimulaţi şi de iniţiativa mea legislativă de acum câţiva ani”.

”Procesul de listare finalizat în actualul mandat este rezultatul unui efort cumulat de ani, iar meritul pentru această realizare revine şi foştilor miniştri, care au pus bazele şi au pregătit compania pentru acest pas important. Hidroelectrica rămâne perla energiei româneşti şi sunt convins că, prin investiţiile pregătite în noi hidrocentrale şi în lucrările de retehnologizare, această companie va asigura în continuare stabilitatea sistemului energetic naţional şi va produce pentru români energie verde la un preţ corect”, a mai transmis ministrul.

Potrivit acestuia, lucrările de retehnologizare vizează modernizarea infrastructurii existente, îmbunătăţirea eficienţei şi reducerea pierderilor, asigurând astfel o furnizare constantă şi fiabilă de energie.

”Aceste investiţii nu doar că protejează mediul, dar şi ajută la menţinerea unor preţuri accesibile pentru consumatori casnici şi cei din mediul economic. Felicitări echipei Hidroelectrica pentru realizările de până acum şi mult succes în continuare”, a mai afirmat Sebastian Burduja.

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, marchează un an de la listarea sa la Bursa de Valori Bucureşti, în iulie 2023 sub simbolul bursier H20, în urma încheierii cu succes a celui mai mare IPO realizat vreodată la bursă, în valoare de 1,9 miliarde de euro.

În tot acest timp, acţiunea Hidroelectrica este cea mai tranzacţionată acţiune la bursă.

Investitorii au realizat peste 213.000 de tranzacţii cu peste 43 milioane de acţiuni Hidroelectrica, în valoare de peste 5 miliarde de lei. În decursul primului an la bursă, randamentul de preţ al acţiunii H2O a fost de 24%, în timp ce randamentul total, ce include dividendele, a fost de 37%. Hidroelectrica este cea mai mare companie românească în funcţie de capitalizare, care, la finalul zilei de 11 iulie 2024 era de 57,89 miliarde de lei.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend