Zi de sâmbătă, ieri…. Zi cam săracă în știri care să-ți mențină traficul sus. Dar zi bună pentru putorile din presă de a se agăța de orice se poate transforma într-o știre de impact. De regulă moartea cuiva e varianta ideală pentru ei, mai ales dacă au și o poză „șutită” de pe nu stiu unde căci, deh, o poză bună face cât o mie de cuvinte… proaste, chiar viclene! Zi de sâmbătă, ieri, și … QED: au și apărut o stirile despre moartea jurnalistului Adi Ilinca. De departe, grație imaginii atașate, cea de pe Jurnalul de Arges se dorea, vezi Doamne, a fi un necrolog facut cu respect pentru un coleg de breasla doborât de o boala incurabila. Dar, nu cumva, poate fi și necrologul presei pesediste din Argeș? Asta pentru că vorbim de aceiași jurnaliștii șefi ai acestui ziar deveniși cunoscuți și grație dedicațiilor pe bani date șefilor PSD Argeș pe la diverse chefuri sau ale afacerilor cu păduri ale unora dintre ei. De exemplu… Fara sa facem apologia raposatului, un jurnalist in viata de la această publicație inca reuseste sa comita de dragul audientei obediente un act reprobabil care incalca la superlativ orice deontologie profesionala. Oricat sos de rosii ai fi mancat de-a lungul anilor bransat fiind la perfuzia socialista si oricat de caprofag ai fi fost nu poti accepta sa linsezi mediadic un muribund fara sa ceri acceptul familiei. Poza cu doua doamne care pozeaza langa trofeul unei fiinte umane care si-ar fi dorit cu siguranta demnitate reprezinta gradul infinit al scursurii jurnalistice pe care un cotidian si-l poate asuma. Uite ca se poate… Thelma si Louise pun fiecare cate o mana pe umerii unui jurnalist aflat la capatul vietii de dragul unei poze de grup menita sa stoarca o lacrima si un like pentru exclusivitate. Cati dintre muribunzi nu si-ar dori o poza cu cei care i-au ingrijit inainte de rigor mortis si mai ales cati dintre cei alesi sa moara avand o reputatie nu si-o vor publicata pentru castingul de final… Mustele jurnalistice simt inainte de decesul unei persoane ca trebuie sa-si depuna ouale inainte ca acel corp sa se fi racit. Si uite ca ajung inaintea hienelor pentru ca stau ascunse intre paginile unor mizerabile publicatii asteptand un pic de audienta, iar cititorii lor se bucura ca in sfarsit au ceva bun de admirat…Acesta este ultimul drum al Thelmei si al Luisei inainte de a spune ca inainte de a scapa de justitia bunui simt au distrus orice urma de onoare jurnalistica…