NATIONAL
Tensiunea persistă în Israel! Postul de radio al armatei, dezvăluire importantă: ‘Iranul şi Hezbollahul nu au decis încă ce formă vor lua atacurile lor!’
Publicat
acum 2 luniin
De
adminTeama privind represalii militare iminente ale Iranului împotriva Israelului, după asasinarea săptămâna trecută la Teheran a fostului lider politic al grupării palestiniene Hamas şi a comandantului-şef al grupării şiite Hezbollah la Beirut, scade pe măsură ce trec zilele şi apar noi informaţii despre planurile republicii islamice, scrie joi agenţia EFE, conform Agerpres.
“În faţa încercărilor inamicului de a semăna teamă pe frontul intern, trebuie să ne continuăm viaţa normal, în măsura posibilului”, a declarat ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, în urma unei evaluări a situaţiei de securitate la comandamentul armatei israeliene. “Lucrăm 24 de ore din 24 pentru a informa civilii în timp real” în cazul unei ameninţări militare, a adăugat oficialul israelian.
Postul american CNN a relatat în ultimele ore că gruparea şiită libaneză pro-iraniană Hezbollah ar putea ataca separat Israelul, indiferent de hotărârea aşteptată din partea Iranului. Hezbollah se mişcă mai repede decât Iranul în planificarea unei astfel de operaţiuni şi ar putea ataca Israelul în zilele următoare, au declarat postului american surse prezentate ca fiind din serviciile de informaţii.
În acest timp, Iranul pare că încă lucrează la strategia sa militară, au spus tot pentru CNN mai mulţi oficiali, conform cărora Teheranul a făcut unele pregătiri, dar nu toate, pentru un atac pe scară largă contra Israelului.
Armata israeliană, semnal prin postul de radio
Potrivit postului de radio al armatei israeliene, care citează responsabili israelieni, nici Iranul şi nici Hezbollahul nu au decis încă ce formă vor lua atacurile lor, care va fi anvergura acestora şi nici care vor fi obiectivele.
Tennsiuni regionale
Liderul politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a fost asasinat miercurea trecută la Teheran, unde venise să participe la învestirea noului preşedinte iranian Masoud Pezeshkian. El a fost ucis în timpul nopţii într-o reşedinţă din capitala iraniană, potrivit autorităţilor iraniene atacul fiind executat cu un proiectil cu rază scurtă de acţiune care a ţintit camera unde se afla, dar alte relatări vorbesc despre plasarea unei bombe în acea cameră. Iranul a atribuit asasinatul Israelului, care nu a confirmat implicarea sa, dar nici nu a negat-o.
Cu câteva ore înainte fusese ucis şi comandantul-şef al grupării Hezbollah, Fuad Shukr, într-un bombardament într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, atac de data aceasta recunoscut de Israel.
Iranul şi grupările sale aliate în “axa rezistenţei” contra Israelului au promis răzbunare pentru cele două asasinate, iar Israelul stă de atunci pe ghimpi în aşteptarea ripostei, ameninţând la rândul său cu represalii militare puternice dacă va fi atacat.
“Riposta noastră va veni, ea va fi puternică şi eficace”, a asigurat miercuri liderul grupării Hezbollah, Hassan Nasrallah. “Singuri sau cu axa (rezistenţei), (…) noi vom putea răspunde toţi împreună, asta depinde de interesul axei”, a adăugat el. Cât despre aşteptarea tensionată a Israelului pentru un atac, Nasrallah a spus că aceasta “face parte din pedeapsă, face parte din luptă”.
Poate vrei sa citesti
Ultimă oră: Nelu Tătaru a fost schimbat de la șefia PNL Vaslui și a fost scos de pe lista partidului la alegerile parlamentare
VIDEO Imagini cu puternic impact emoțional: Cum a căzut, de fapt, mașina de la Pasajul Lujerului
Uraganul Milton își pierde din putere însă a lăsat dezatru în urma lui – Milioane de oameni au rămas fără electricitate
PIB-ul României este în creștere – Cum arată datele furnizate de INS
Un tratament deja existent ar putea încetini progresia Parkinsonului
Prima reacție a ministrului Justiției, după ce DNA l-a acuzat pe Nelu Tătaru de luare de mită: Atunci vom putea comenta
NATIONAL
Ultimă oră: Nelu Tătaru a fost schimbat de la șefia PNL Vaslui și a fost scos de pe lista partidului la alegerile parlamentare
Publicat
acum 2 minutein
10 octombrie 2024De
adminNelu Tătaru a fost schimbat de la șefia PNL Vaslui și a fost scos de pe lista partidului la alegerile parlamentare. Decizia PNL a fost luată cu unanimitate de voturi.
Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită. Procurorii au ridicat documente de la Spitalul Municipal Huşi, unde lucrează Tătaru.
Procurorii au ridicat mai multe documente din Spitalul Huşi. Nelu Tătaru a ajuns la sediul DNA Iaşi şi este în prezent audiat. El nu a făcut nici o declaraţie când a coborât din maşină, fiind condus de către anchetatori în sediul DNA Iaşi.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că Tătaru ar fi luat mită în mai multe rânduri de la pacienţi.
„Va asigura interimatul la filiala Vaslui domnul Varujan Vogsnanian. Nu are cum să mai rămână candidat”, a spus Ciuca.
NATIONAL
VIDEO Imagini cu puternic impact emoțional: Cum a căzut, de fapt, mașina de la Pasajul Lujerului
Publicat
acum 5 minutein
10 octombrie 2024De
adminUn accident șocant a avut loc, miercuri, în București. Un șofer care pleca din parcarea Plazza România a demarat în trombă, a traversat bulevardul și spațiul verde, iar apoi a căzut cu mașina în gol câțiva metri aterizând la intrarea în Pasajul Lujerului.
Șoferul a reușit să scape cu viață și a ieșit din automobil, însă traficul auto și al Tramvaiului 41 au fost blocate.
Ce spun polițiștii
„Astăzi, în jurul orei 14:07, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un accident rutier în zona Pasajului Lujerului din sectorul 6.
Din primele informații, conducătorul unui autovehicul a ieșit din parcarea centrului comercial Plazza România, a pătruns pe spațiul verde și lovit gardul de protecție al Pasajului Lujerului, după care a căzut pe plafon.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autovehicului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Se efectuează cercetarea la fața locului pentru determinarea cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul rutier.
Traficul rutier în zona de producere a accidentului este restricționat pe sensul de deplasare dinspre Bd. Timișoara către șos. Virtuții”, transmite Brigada de Poliție Rutieră.
NATIONAL
Uraganul Milton își pierde din putere însă a lăsat dezatru în urma lui – Milioane de oameni au rămas fără electricitate
Publicat
acum 9 minutein
10 octombrie 2024De
adminUraganul Milton a traversat Florida centrală, lăsând milioane de clienţi fără curent electric, distrugând case şi provocând tornade mortale. Autorităţile aşteaptă ivirea zorilor pentru a evalua mai bine dezastrul lăsat în urmă, relatează Reuters şi CNN, potrivit news.ro.
Cea mai recentă avertizare a Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) arată că Milton a slăbit până la statutul de uragan de categoria 1.
NHC a spus, de asemenea, că rafalele de vânt devastatoare ale furtunii ajung acum pe coasta de est a Floridei, iar o avertizare de inundaţii rapide vizează zone din centrul şi vestul Floridei.
Uraganul era localizat la aproximativ 105 km vest-sud-vest de Cape Canaveral, locul de unde se lansează în spaţiu rachetele americane, vântul bătând cu 150 de km/h.
Milton a atins coasta de vest a Floridei miercuri, în jurul orei locale 20:30 (joi, 3.30 ora României) ca uragan de categoria 3.
Peste 2,8 milioane de locuinţe şi companii din Florida erau fără curent electric joi dimineaţă.
Anterior, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat că furtuna a generat, de asemenea, cel puţin 19 tornade şi a provocat pagube în numeroase comitate, distrugând 125 de case, majoritatea rulote. Victime, inclusiv decese, au fost raportate în comitatul St. Lucie, dar nu se ştie exact câte sunt.
Adevărata amploare a distrugerii din Milton va ieşi la iveală atunci când soarele va răsări joi dimineaţă, dar echipele CNN şi oficialii locali raportează deja drumuri inundate şi pagube semnificative la case.
În St. Petersburg, vântul a sfâşiat acoperişul stadionului Tropicana Field al MLB şi a prăbuşit o macara-turn peste o clădire.
În Tampa, peste noapte, drumurile au fost inundate de viituri periculoase şi bruşte, în timp ce exploziile transformatoarelor au luminat cerul. În St. Petersburg s-au înregistrat precipitaţii care au loc o dată la 1.000 de ani – peste 400 de litri pe metru pătrat în doar trei ore. Înseamnă mai mult de trei luni din precipitaţiile medii pentru acest oraş.
Furtuna a dus deja la creşterea cererii de benzină în Florida, unde aproximativ un sfert din benzinării au rămas fără rezerve, ceea ce a contribuit la susţinerea preţurilor ridicate ale ţiţeiului.
NATIONAL
PIB-ul României este în creștere – Cum arată datele furnizate de INS
Publicat
acum 10 minutein
10 octombrie 2024De
adminProdusul Intern Brut a crescut în trimestrul II cu 0,3%, în termeni reali, faţă de trimestrul I, la 442,094 miliarde lei, arată datele provizorii (2) publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit news.ro.
”Produsul Intern Brut a înregistrat în trimestrul II 2024 faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, o creştere cu 0,9% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2024, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2023, cu 0,7% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat faţă de varianta provizorie (1), publicată în comunicatul de presă nr. 229 din 6 septembrie 2024, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2007-2023 şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2024”, arată datele INS.
Seria ajustată sezonier
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 442,094 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,3% faţă de trimestrul I 2024 şi cu 0,9% faţă de trimestrul II 2023.
Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2024 a fost de 870,376 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,4% faţă de semestrul I 2023.
Serie brută
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2024 a fost de 420,730 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,9% faţă de trimestrul II 2023.
Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2024 a fost de 770,797 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de semestrul I 2023.
Categorii de resurse
Comparativ cu varianta provizorie (1), dinamica PIB a crescut cu +0,1 puncte procentuale iar cea a valorii adăugate brute s-a majorat cu +0,2 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări, astfel:
– Agricultura, silvicultura şi pescuitul a înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (0,3%) în cele două estimări, iar volumul de activitate a scăzut faţă de estimarea anterioară cu -1,2 puncte procentuale (de la 117,3% la 116,1%);
– Industria a înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate a scăzut cu -0,1 puncte procentuale (de la 99,6% la 99,5%);
– Construcţiile de la +0,2% la +0,1% între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (103,3%);
– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la 0,0% la +0,2% între cele două estimări, ca urmare a majorării volumului de activitate cu +2,1 puncte procentuale (de la 99,9% la 101,1%);
– Informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 98,2% la 98,1%);
– Intermedierile financiare şi asigurările nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%), iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 99,9% la 99,8%);
– Tranzacţiile imobiliare au avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,2%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (97,4%);
– Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (99,8%);
– Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, nu au suferit modificări privind contribuţia la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a schimbat faţă de estimarea anterioară (100,2%);
– Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii au avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,3%) între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 106,4% la 106,3%).
Volumul impozitelor nete pe produs a scăzut cu 0,5 puncte procentuale în varianta provizorie (2) comparativ cu varianta provizorie (1), de la 104,5% la 104%.
Categorii de utilizări
Din punctul de vedere al utilizării PIB, diferenţe semnificative ale contribuţiei la modificarea PIB între cele două estimări, au înregistrat:
– Cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, de la +4,7% la +4,5%, ca urmare a scăderii volumului său cu -0,2 puncte procentuale de la 107,6% la 107,4%;
– Cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice, de la +0,2% la -0,2%, ca urmare a diminuării volumului său cu -4,7 puncte procentuale de la 102,4% la 97,7%;
– Consumul final colectiv efectiv al administraţiilor publice, de la +0,1% la +0,3%, ca urmare a creşterii volumului său cu +2,7 puncte procentuale de la 100,7% la 103,4%;
– Formarea brută de capital fix, de la +1,4% la +0,8%, ca urmare a scăderii volumului său cu -2,1 puncte procentuale de la 105,3% la 103,2%;
Produsul Intern Brut s-a revizuit pentru perioada 2007-2023 pentru a asigura implementarea unor puncte de acţiune, formulate de către Eurostat în urma ciclului de verificare a Venitului Naţional Brut, referitoare la următoarele aspecte: Asigurarea consistenţei cu datele sectorului „Administraţii publice”; Îmbunătăţirea estimărilor privind SIFIM; Îmbunătăţirea estimărilor privind calculul asigurărilor; – Îmbunătăţiri parţiale ale consumului final al gospodăriilor populaţiei.
Economia României în 2023
De asemenea, INS anunţă că Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2023 – date semidefinitive – a fost de 1.604,554 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 2,4% faţă de anul 2022.
Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul Intern Brut – în termeni nominali – estimat pentru anul 2023, este mai mic cu 0,1%.
PIB-ul în anul 2023, Categorii de resurse
În anul 2023, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat:
– Agricultura, silvicultura şi pescuitul nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,4%), iar volumul de activitate a scăzut cu -0,6 puncte procentuale (de la 110,2% la 109,6%);
– Industria nu a înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (-0,5%), iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale (de la 97,7% la 97,8%);
– Construcţiile nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,8%), iar volumul de activitate a crescut cu +1 punct procentual (de la 111% la 112%);
– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la +0,1% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,2 puncte procentuale (de la 100,6% la 100,8%);
– Informaţiile şi comunicaţiile nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,4%), iar volumul de activitate a crescut cu +0,1 puncte procentuale (de la 105,1% la 105,2%);
– Intermedierile financiare şi asigurările au avut 0,0% contribuţie la creşterea PIB în ambele variante, iar volumul de activitate a scăzut cu -0,3 puncte procentuale (de la 99,2% la 98,9%);
– Tranzacţiile imobiliare nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,1%), volumul de activitate rămânând neschimbat (101,6%);
– Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,3%), iar volumul de activitate s-a modificat cu -0,1 puncte procentuale (de la 103,7% la 103,6%);
– Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, de la +0,1% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +0,7 puncte procentuale (de la 100,9% la 101,6%);
– Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii, nu au înregistrat modificări în ceea ce priveşte contribuţia la creşterea PIB între cele două estimări (+0,1%), iar volumul de activitate s-a modificat cu +0,3 puncte procentuale (de la 105,1% la 105,4%).
NATIONAL
Un tratament deja existent ar putea încetini progresia Parkinsonului
Publicat
acum 11 minutein
10 octombrie 2024De
adminO echipă internațională de cercetători a descoperit că un medicament pentru cancer, aprobat deja, ar putea încetini semnificativ progresia bolii Parkinson, prin blocarea interacțiunii dintre două proteine esențiale, scrie Science Alert, care citează Nature Communications.
O echipă internațională de cercetători a identificat o interacțiune crucială între două proteine – Aplp1 și Lag3 – care contribuie la răspândirea agregatelor de alfa-sinucleină, proteina responsabilă pentru boala Parkinson.
Studiul sugerează că un medicament deja aprobat, utilizat pentru tratamentul cancerului, ar putea preveni răspândirea acestor proteine toxice în creier, oferind o potențială nouă terapie pentru boală.
Studiul, publicat recent în Nature Communications, arată că proteinele Aplp1 și Lag3 facilitează absorbția de către neuronii sănătoși a alfa-sinucleinei defectuoase. Testele pe șoareci au demonstrat că eliminarea ambelor proteine reduce cu 90% absorbția acestor proteine dăunătoare, încetinind progresia bolii.
Mai mult de 8,5 milioane de oameni la nivel mondial suferă de Parkinson, o afecțiune incurabilă care afectează controlul motor și poate duce la dificultăți de vorbire și mers.
NATIONAL
Prima reacție a ministrului Justiției, după ce DNA l-a acuzat pe Nelu Tătaru de luare de mită: Atunci vom putea comenta
Publicat
acum 35 de minutein
10 octombrie 2024De
adminMinistrul liberal al Justiţiei Alina Gorghiu a avut joi o primă reacţie după apariţia informaţiilor conform cărora colegul său de partid Nelu Tătaru a fost dus la audieri la DNA. PNL urmează să ia măsuri împotriva lui Nelu Tătaru, care este și candidat pe lista PNL Vaslui.
Gorghiu nu face comentarii până nu are acuzațiile oficiale
”Am vazut sursele, în momentul în care vom vedea o comunicare oficială de la instituţiile statului, atunci vorm putea comenta”, a fost răspunsul lui Gorghiu la solicitarea jurnaliştilor de a comenta acuzaţiile de luare de mită aduse lui Tătaru.
Fostul ministru liberal al Sănătăţii Nelu Tătaru este audiat joi dimineaţă, la DNA Iaşi, fiind acuzat de mai multe fapte de luare de mită
Fostul ministru al Sănătăţii din Guvernul Orban, Nelu Tătaru, este acuzat de DNA Iaşi de luare de mită de la pacienţi. Nelu Tătaru (52 de ani) este medic chirurg şi fost manager al Spitalului Municipal Dimitrie Castroian din Huşi, Vaslui.
Surse judiciare susţin că lui Tătaru, care ar fi fost filmat în timp ce lua mită, i se impută sume mici de bani pe care le lua de la pacienţi, în calitate de chirurg, în peste 100 de acte materiale. Deputatul PNL va fi dus la audieri la DNA Iaşi. Tătaru este şi preşedinte PNL Vaslui şi comunicator PNL.
Ultimă oră: Nelu Tătaru a fost schimbat de la șefia PNL Vaslui și a fost scos de pe lista partidului la alegerile parlamentare
VIDEO Imagini cu puternic impact emoțional: Cum a căzut, de fapt, mașina de la Pasajul Lujerului
Uraganul Milton își pierde din putere însă a lăsat dezatru în urma lui – Milioane de oameni au rămas fără electricitate
PIB-ul României este în creștere – Cum arată datele furnizate de INS
Un tratament deja existent ar putea încetini progresia Parkinsonului
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc
PITEȘTI
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
ARGEȘ | Femeie tâlhărită în miezul zilei – VIDEO
În ziua de 8 octombrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
Curtea de Argeș
VIDEO | PRINȘI ÎN FLAGRANT CÂND VINDEAU DROGURI ÎN APARTAMENTUL DIRECTORULUI MITUCĂ DIN CURTEA DE ARGEȘ
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au...
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
O pană de curent electric fără precedent a paralizat duminică orașul regal, provocând haos și panică printre locuitori și turiști....
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de...
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
Acțiune în forță la Curtea de Arges , miercuri seara, a mascaților într-un dosar care vizeaza traficul de droguri de...
ACUM! TIR răsturnat la Ciofrângeni pe DN 73 C
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN 73 C, în localitatea Ciofrângeni, unde un...
Mioveni
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Bucuria constructorilor! Magazinul Leroy Merlin din Pitesti se deschide săptămâna viitoare – VEZI DETALII și PROGRAM
Lantul de magazine de bricolaj Leroy Merlin, al doilea jucator de pe piata de bricolaj din Romania, cu o retea...
PRO ARGEŞ TV – O nouă televiziune pentru argeșeni a primit undă verde de la CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a adus o veste bună pentru telespectatorii din Argeș, aprobând în ședința de ier, în unanimitate,...
DSV a făcut prăpăd! Zeci de amenzi și zeci de tone de alimente retrase din magazinele din Argeș
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș au efectuat 154 controale în cursul lunii august...
Câmpulung
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
TIR răsturnat într-o prăpastie în Argeș
În urmă cu puțin timp pompierii argeșeni au fost anunțați prin 112 despre un accident între n care un cap...
ARGEȘ | Un bărbat de 38 ani și-a snopit mama în bătaie, în plină stradă
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
Se înființează o funcție importantă și bine plătită în Primăria Curtea de Argeș – CINE VA FI NOUL ȘEF NUMIT DE PRIMAR?
- ACTUALacum 5 zile
VIDEO | Accident mortal în Argeș – Fata de 15 ani și șoferul de 22 ani au murit pe loc
- ACTUALacum 7 zile
EXCLUSIV! Mascații au descins în apartamentul directorului Mitucă de la Spitalul Curtea de Argeș – Droguri deținute de chiriași
- ACTUALacum 5 zile
ACUM! Grav accident de tren pe ruta Curtea de Argeș- Pitești
- ACTUALacum 4 zile
Haos la Curtea de Argeș: Pana de curent masivă paralizează orașul
- NATIONALacum o săptămână
Atac armat de tip execuție în una dintre țările considerate cele mai sigure: Trei persoane au murit
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Incendiu devastator în Argeș – 3 gospodării făcute scrum
- ACTUALacum 2 săptămâni
Condamnare record: un dezvoltător imobiliar a primit 865 de ani de închisoare, după devastatorul cutremur din Turcia