Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Teatrul de Comedie va găzdui spectacolul ‘Nepotul meu, Veniamin’ de Ludmila Uliţkaia, pe 19 şi 20 iunie

Publicat

in

Spectacolul “Nepotul meu, Veniamin” de Ludmila Uliţkaia, regia Vlad Massaci, va fi prezentat în avanpremieră pe 19 şi 20 iunie, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.

Spectacolul, născut dintr-o inedită colaborare între Teatrul de Comedie şi Teatrul Evreiesc de Stat, reuneşte în distribuţie actori precum Maia Morgenstern (Esfir Livovna) şi Emilia Popescu (Elizaveta Iacovlevna), secondate de Andreea Alexandrescu (Sonecika), Răzvan Krem Alexe şi Andrei Miercure (Vitea). Scenografia este creată de Iuliana Vîlsan.

“Nepotul meu, Veniamin” este o comedie plasată la răscrucea dintre trecut, prezent şi viitor, într-o familie de evrei care trebuie să acţioneze nu arareori împotriva propriilor convingeri. Cutumele rigide şi preconcepţiile de orice fel se luptă, în această comedie, cu viaţa de zi cu zi, creând situaţii aparent fără de ieşire, rezolvate cu mult umor şi seninătate. Ludmila Uliţkaia – una dintre cele mai citite scriitoare contemporane din lume – demonstrează că, ajutată de optimism, cea care trebuie să câştige, fără doar şi poate această luptă este Viaţa, se arată în prezentarea spectacolului, scrie Agerpres.ro.

Accesul publicului la reprezentaţiile programate se va face în limita a 70% din capacitatea sălii, cu respectarea strictă a regulilor în vigoare, precizează organizatorii.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Bucharest stocks have lost over 1.22 billion RON in capitalization last week

Publicat

in

De

The Bucharest Stock Exchange (BVB) lost 1.22 billion RON in capitalization last week, while the value of share transactions increased more than twice, respectively by 244.56 million RON, compared to the previous week, told Agerpres.

According to the data published by BVB, consulted by AGERPRES, the stock market capitalization reached 321.18 billion RON, between April 8 and 12, 2024, down from 322.41 billion RON, between April 1 and 5, 2024.

Stock transactions generated a turnover of 488.21 million RON, an increase compared to 243.64 million RON in the previous week.

The best trading day at BVB was Friday, April 12, when a turnover of 275.81 million RON was recorded, and the worst day, Wednesday, April 10, with a transaction value of 38.35 million RON.

The main index of the Bucharest Stock Exchange – BET – closed the week at 16,882.42 points.

The shares of One United Properties were the most liquid titles on the main segment of BVB, with transactions of 250.638 million RON, but with a price decreasing by 6.96%. In the top of the transactions are the securities of Banca Transilvania, with transactions of 57.75 million RON (-1.93%), and those of Hidroelectrica with 32.59 million RON (-1.05%).

The most important increases in quotations were recorded by Mecanica Ceahlau (+26.98%), Chimcomplex Borzesti (+19.92%) and Romcab (+10.99%).

At the opposite end, important decreases were recorded by the shares of Conted SA, with a decline of 10%, followed by those of Sinteza SA (-9.72%) and SIF Hoteluri (-8.72%).

Citeste mai mult

NATIONAL

Moto GP – Maverick Vinales (Aprilia) s-a impus în Marele Premiu al SUA

Publicat

in

De

Spaniolul Maverick Vinales (Aprilia), care se impusese deja sâmbătă în cursa de sprint, a obţinut victoria în Marele Premiu al Statelor Unite, a treia din cele 21 de etape ale sezonului MotoGP, duminică, pe Circuit of the Americas din Austin.

Catalanul i-a devansat pe spaniolul prodigios Pedro Acosta (GasGas-Tech3) şi pe italianul Enea Bastianini (Ducati) într-o cursă magnifică, în care Marc Marquez (Ducati-Gresini) a căzut.

Cu cea de-a zecea victorie la clasa regină, prima după mai bine de trei ani, Vinales a intrat în istorie, devenind primul pilot care a câştigat un Mare Premiu cu trei constructori diferiţi (Suzuki, Yamaha, Aprilia) de la începutul erei MotoGP, în 2002.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend