NATIONAL
Țăranii nu vor mai avea voie să aibă câți porci vor în propria gospodărie! Guvernul vrea să le interzică și deținerea de masculi necastrați mai mari de 4 luni

Publicat
acum 10 luniin
De
admin

Guvernul României se pregătește să le interzică țăranilor să dețină un număr maxim de 15 porci în propria gospodărie. De asemenea, crescătorii de porci nu vor mai avea dreptul să dețină în exploatație masculi necastrați mai mari de 4 luni.
Practic, înmulțirea animalelor în gospodăriile țărănești va fi total controlată. Țăranii vor fi nevoiți să notifice medicul veterinar cu privire la deținerea de scroafe pentru însămânțarea artificială, astfel încât să fie luate în evidență.
Aceste prevederi se regăsesc într-un proiect de Hotărâre de Guvern, pentru aprobarea măsurilor de control și eradicare a pestei porcine africane în România, făcut public la 12 ianuarie 2023, de către ANSVSA.
La Articolul 6 al proiectului de HG, ce vizează „Obligațiile operatorilor care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale și comerciale”, se precizează, printre altele, că operatorii au obligația:
„- să dețină maxim 15 porcine;
– să nu dețină în exploatație masculi necastrați în vârstă de peste patru luni;
– să notifice medicului veterinar de liberă practică împuternicit deținerea de scroafe pentru însămânțare artificială în vederea luării în evidență de către acesta”.
Obligațiile operatorilor care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale și comerciale, conform proiectului de HG publicat pe site-ul ANSVSA
Art. 6. – Obligațiile operatorilor care dețin porcine
(1) Operatorul are obligația de a solicita înregistrarea exploataţiei în SNIIA.
(2) Operatorul are obligația de a solicita identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de Date, componentă a SNIIA, precum și a tuturor mișcărilor și evenimentelor care au loc în exploatație cu privire la porcine, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.
(3) Operatorul are obligația respectării cerinţei de a achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislația în vigoare.
(4) Operatorul are obligația să solicite înregistrarea în Baza Națională de Date a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislația în vigoare.
(5) Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile nonprofesionale:
a) să deţină porcinele în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deținute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;
b) să ofere facilități pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării încălțămintei la intrarea și ieșirea în/din adăpostul porcinelor și spălarea mâinilor;
c) să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, atât la intrarea, cât și la ieșirea din adăpost;
d) să nu intre în adăpostul de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activități de vânătoare;
e) să notifice medicul veterinar de liberă practică împuternicit /medicul veterinar oficial cu privire la:
1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;
2. orice sacrificare de urgență efectuată în exploatație, precum și orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor;
3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie în termen de maximum 24 de ore;
f) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploatație să fie folosite exclusiv acestei activități;
g) să fie evitate sau excluse vizitele nejustificate ale unor persoane străine/neavizate la nivelul adăpostului porcinelor;
i) să dețină maxim 15 porcine;
j) să nu dețină în exploatație masculi necastrați în vârstă de peste patru luni;
k) să notifice medicului veterinar de liberă practică împuternicit deținerea de scroafe pentru însămânțare artificială în vederea luării în evidență de către acesta.
(6) Procedura de notificare și înregistrare a scroafelor pentru reproducție din exploatațiile nonprofesionale se stabilește prin ordin comun al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale în termen de 45 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(7) Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile comerciale autorizate:
a) împrejmuirea clădirilor în care sunt ținute hrana pentru animale și așternutul;
b) incintele și clădirile unității în care sunt ținute porcine trebuie:
(i) să fie construite astfel încât niciun alt animal să nu poată intra în incinte și clădiri sau să nu poată intra în contact cu porcinele deținute sau cu hrana și materialul de așternut ale acestora;
(ii) să permită curățarea și dezinfectarea incintelor;
(iii) să dispună de instalații adecvate pentru dezinfecția încălțămintei la intrarea în spațiile în care sunt ținute porcine;
c) nu trebuie să existe niciun contact direct sau indirect între porcinele deținute și porcine din alte exploatații și porcine sălbatice;
d) absența oricărui contact cu porcinele deținute timp de cel puțin 48 de ore după orice activitate de vânătoare legată de porcinele sălbatice sau după orice alt contact cu porcine sălbatice;
e) interdicția ca persoanele sau mijloacele de transport neautorizate să intre în unitate, inclusiv în spațiile în care sunt ținute porcine;
f) interdicția ca mijloacele de transport SNCU să intre în zona curată;
g) interdicția ca în interiorul unității să fie amplasate depozite de cereale și moară;
h) ținerea unei evidențe adecvate a persoanelor și a mijloacelor de transport care intră în unitatea în care sunt deținute porcinele;
i) să dețină un plan de urgență;
j) să dețină un plan de biosecuritate aprobat de direcția sanitar – veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, ținând seama de profilul unității și de legislația națională; acest plan de biosecuritate trebuie să includă
cel puțin:
(i) crearea zonelor „curate” și „murdare” pentru personalul corespunzător tipologiei fermei, cum ar fi vestiare, duș, sală de mese;
(ii) stabilirea și revizuirea, după caz, a modalităților logistice pentru intrarea în unitate a unor noi porcine;
(iii) procedurile de curățare și dezinfectare a instalațiilor, a mijloacelor de transport, a echipamentelor și procedurile referitoare la igiena personalului;
(iv) procedura de predare a SNCU;
(v) norme privind hrana personalului de la fața locului și interzicerea deținerii de porcine de către personalul din unitate;
(vi) programul specific de sensibilizare periodică a personalului din unitate;
(vi) stabilirea și revizuirea, după caz, a măsurilor logistice pentru a asigura o separare adecvată între diferitele unități epidemiologice și pentru a evita ca porcinele să intre în contact, direct sau indirect, cu subproduse de origine animală și cu alte unități;
(vii) procedurile și instrucțiunile pentru aplicarea cerințelor de biosecuritate în timpul construirii sau reparării incintelor sau clădirilor;
(viii) audit intern sau autoevaluare pentru aplicarea măsurilor de biosecuritate.
Art. 7. – Obligațiile administratorilor de crescătorii de vânat și/sau complexuri de vânătoare care dețin mistreți
(1) Administratorii crescătoriilor de vânat și ai complexurilor de vânătoare au obligația respectării următoarelor norme minime de biosecuritate:
a) să împrejmuiască unitatea de creștere pentru a împiedica mişcarea mistreților în afara acesteia;
b) să amenajeze, la intrarea în unitate, mijloace de dezinfecție pentru personal, vizitatori și pentru mijloacele de transport;
c) să ofere facilități pentru depozitarea SNCU pănă la livrarea acestuia la o unitate de neutralizare autorizată sanitar-veterinar;
d) să încheie contract cu o unitate de neutralizare a SNCU;
e) să încheie contract cu un medic veterinar de liberă practică care să asiste la partidele de vânătoare, să examineze vânatul, să recolteze probele şi să certifice transporturile de vânat către unităţi de procesare;
f) să notifice către direcţia sanitar – veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană respectiv a municipiului București, toate animalele moarte sau bolnave, precum şi creşterea morbidităţii sau a mortalităţii la animalele din unitate;
g) administratorul/responsabilul unității/medicul veterinar va face o instruire privind respectarea condițiilor de bune practici privind cerințele de biosecuritate în timpul vânătorii;
h) să înștiințeze vânătorii care participă la campaniile de vânătoare că trebuie să semneze, la intrarea în unitate, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au participat, împreună cu câinii lor, în ultimele 48 ore, la vânători sau alte activități
desfășurate în mediul silvic;
i) să nu abandoneze organele necomestibile, masa gastro-intestinală și pielea provenită de la animalele vânate.
(2) Unitatea trebuie prevăzută cu:
a) un spațiu pentru păstrarea mistreților împușcați, în condiții de igienă, până la primirea rezultatelor de laborator pentru pesta porcina africană, pesta porcina clasică, trichineloză;
b) facilități de transport cadavre/vânat de la locul depistării/ împușcării vânatului până la spațiul de depozitare SNCU/spațiu de manipulare al vânatului, astfel încât să prevină scurgerea sângelui sau altor fluide organice;
c) containere de colectare a animalelor moarte și a organelor, respectiv a părților nedestinate consumului uman;
d) facilități de colectare a apelor rezultate în urma toaletării carcaselor și a apelor rezultate în urma spălării și dezinfecției spațiului de manipulare și depozitare a vânatului, a mijlocului de transport și a diverselor obiecte care au intrat în contact cu vânatul.
(3) Crescătoriile de vânat și complexurile de vânătoare sunt supuse controlului sanitarveterinar și trebuie înregistrate sanitar-veterinar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Poate vrei sa citesti


Sfârșitul anului vine cu momente foarte aglomerate pe plan personal. Horoscopul lunii decembrie 2023 aduce vești pentru toți nativii din zodiac. De exemplu, Berbecii încep să fie atrași de o persoană foarte apropiată. De asemenea, Scorpionii încep să primească noi oferte de muncă.
Vor exista și săptămâni mai dificile, însă acestea vor fi depășite cu succes. Astrele vor fi întotdeauna alături de nativi și îi vor ghida în perioadele stresante. Aspectele astrologice care vor avea loc în această perioadă își vor pune fără doar și poate amprenta asupra mai multor zodii.
Horoscopul lunii decembrie 2023
Casa relațiilor va fi și ea afectată, anumiți nativi suferind în acest sens. Din punct de vedere emoțional, Taurii vor avea foarte mult de câștigat. Pe când Vărsătorii vor avea parte de câștiguri financiare substanțiale. Este posibil ca anumite dorințe să fie acum amplificate.
Descoperă ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut!
Berbec : 21 martie – 19 aprilie
Nativii Berbec reușesc să-și activeze sectorul profesional și să se gândească la viitor. Fac planuri și nu uită să-și pună deoparte o anumită sumă de bani pentru zilele mai dificile. În urma mai multor evenimente din viața personală și sectorii muncii va avea de suferit. Vor face călătorii în scopul încheierii unor afaceri, însă acestea nu se vor concretiza. La nivel de relații este posibil să li se îndeplinească o dorință mai veche.
Se simt atrași de o pesoană foarte apropiată pe care nu au mai văzut-o de multă vreme. În 27 decembrie, odată cu Luna Plină, aceștia vor fi mai atenți la relațiile din familie.
Taur : 20 aprilie – 20 mai
Nativii Taur învață să negocieze și reușesc să ducă la bun sfârșit afaceri profitabile. De asemenea, li se activează sectoarele intimității și relațiilor. Cresc din punct de vedere profesional, dar și personal. Până pe 2 ianuarie trebuie să aibă foarte mare grijă cum își cheltuie finanțele pentru că pot rămâne descoperiți. În ceea ce privește discuțiile mai profunde, acestea sunt abordate doar alături de oamenii în care au încredere.
Până pe 29 decembrie, aceștia vor acorda mai multă atenție partenerilor. Pentru cei singuri, nu este exclus să întâlnească o persoană aparte. Vor exista și momente de tăcere în cuplu, dar care se vor evapora într-un timp scurt.
Gemeni : 21 mai – 21 iunie
Nativii Gemeni vor avea și eu o periodă aglomerată în ceea ce privește sectorul financiar. Planurile pe care și le-au creat în trecut se vor da acum peste cap. Atinși de planeta Marte în luna decembrie, vor lua decizii total eronate în ceea ce privește relațiile de cuplu. Vor fi atrași de persoane care nu le apreciează caracterul și acest lucru îi poate frustra. Este foarte important ca în primele două săptămâni ale lunii decembrie focusul să fie pe tot ceea ce se întâmplă alături de partener.
Vor primi sume importante de bani pe care trebuie să le gestioneze așa cum se cuvine. Își îmbunătățesc relațiile la locul de muncă, iar acest lucru le face și sarcinile mai ușoare.
Rac : 22 iunie – 22 iulie
Nativii Rac activează în luna decembrie sectorul relațiilor. Reușesc să-și găsească parteneriate pe termen lung și nu se mai feresc de acestea. Pe plan profesional totul merge ca pe roate, însă anumite situații din viața personală îi poate afecta și în acest sens. Vor răscoli încă o dată trecutul pentru a vedea ce anume nu a mers bine în cuplu și ce pot îmbunătăți în prezent, arată Astrology.com.
Vor intra în conflicte cu cei care nu își îndeplinesc anumite sarcinii la locul de muncă, acest lucru fiind valabil din 22 decembrie. La sfârșitul lunii este foarte important să înceapă investigații medicale. Până pe 29 decembrie vor avea parte de mai multe momente de relaxare.
Leu: 23 iulie – 22 august
Nativii Leu sunt concentrați pe muncă în toată perioada lunii decembrie. Este posibil să primească anumite oferte de nerefuzat, dar vor avea totuși un timp de gândire înainte de a lua o decizie permanentă. Planeta Marte îi ajută în ceea ce privește sectorul vieții romantice. Pot avea probleme în cuplu, mai ales dacă nu există timp investit în relație. Acum este momentul pentru relaxare și formarea unor noi deprinderi alături de persoana iubită.
Pentru cei singuri vor exista noi etape în acest sens. Vor dori amenajarea spațiului de locuit și pentru acest pas au nevoie de sprijinul necondiționat al familiei. Este recomandată distanțarea față de stresori.
Fecioară: 23 august – 22 septembrie
Nativii Fecioară vor avea clarificări pe partea de cuplu chiar la începutul lunii. Discuțiile din sfera sentimentală îi vor aduce într-un punct nou de unde vor putea pleca înainte. Până în 2 ianuarie 2023, Mercur le răscolește anumite sentimente mai vechi, dar nerezolvate. Pot apărea frustrări și nehotărâre în urma unor planuri amoroase. Din 13 decembrie se poate lua în considerare începerea unei noi etape la locul de muncă. Urmează o perioadă propice activităților intelectuale.
Vor avea șansa acum să rezolve probleme administrative pe care le-au amânat o bună bucată de vreme. Vor exista deplasări în interes de serviciu care vor putea fi solicitante. Astrele aduc vești bune în acest sens la finalul perioadei.
Află tot ce trebuie să știi despre nativii Fecioară, de la trăsături și până la personalitate. Ce spun astrele.
Balanță: 23 septembrie – 23 octombrie
Nativii Balanță reușesc să-și îmbunătățească relația cu familia și își rezolvă și anumite treburi administrative pe care au ținut să le amâne din cauza unor deplasări. Vor exista acum și tranzacții legate de un anumit imobil pe care l-au achiziționat. Până pe 22 decembrie au impulsul de a intra în conflicte, dar de asemenea se vor rezolva la fel de repede. Se intensifică doar dacă sunt nevoiți să plece în deplasări în interes de serviciu. Luna Nouă din 13 decembrie aduce etape diferite în sfera comunicării, spune Yourtango.com.
Vor reuși să ia noi decizii pe plan relațional. Chiar dacă vor câștiga sume importante de bani, le vor cheltui foarte repede. Până pe 27 decembrie încep să culeagă roadele muncii lor.
Scorpion: 24 octombrie – 21 noiembrie
Nativii Scorpion poartă foarte multe discuții în contradictoriu în această perioadă. Indiferent că vorbim despre locul de muncă sau viața personală, tot ceea ce vor spune va fi luat în derâdere. Sunt pregătiți să fie răsplătiți pentru munca lor, iar colaborările care vor urma le vor aduce sume importante de bani. Vor avea dorință de flirt și aventură, asta dacă nu se află deja într-o relație. În acest caz, vor căuta să aibă parte din nou de întâlniri romantice alături de partenerul de cuplu.
Până pe 27 decembrie vor încheia anumite parteneriate și își vor schimba cu totul modul de gândire. Pot să apară evenimente care să le distragă de la mersul normal al lucrurilor. Astrele le vor fi întotdeauna alături pentru a le arăta drumul corect pe care trebuie să pășească.
Săgetător: 22 noiembrie – 21 decembrie
Nativii Săgetător reușesc să se impună la locul de muncă, însă acest lucru aduce după sine și o perioadă foarte încărcată pe plan profesional. Stima de sine le crește, la fel și conturile bancare. Se pot răzgândi totuși în luarea anumitor decizii. Până pe 22 decembrie vor avea parte de energie pentru finalizarea anumitor proiecte. Sunt de evitate conflictele în familie care le pot aduce amintiri neplăcute. Vor exista și noi etape în viața lor, iar acest lucru le aduce momente de afirmare.
Își găsesc probleme de sănătate mai vechi și au nevoie de investigații. Aproape de 27 decembrie traversează o perioadă de reorganizare financiară. În ceea ce privește relațiile, reușesc să aducă la suprafață toate sentimentele plăcute.
Capricorn: 22 decembrie – 19 ianuarie
Nativii Capricorn vor traversva o perioadă a reevaluării personale. Se vor vedea pe sine prin ochii celorlalți. Simt nevoia să se reechilibreze psihic și caută răspunsuri. Se vor forma anumite aspecte astrologice care îi vor ajuta în acest sens, fără a li se pune bețe în roate. Apar oportunități pe plan profesional și personal pentru aceștia și reușesc să-și găsească jumătatea.
Pentru cei care se află deja într-o relație, simt nevoia să iasă mai mult în cadrul evenimentelor sociale. Trec la următorul nivel cu persoana iubită, dar nu stau prea bine cu sănătatea. Șansele unor colaborări pe termen lung pot fi puse acum în pericol.
Vărsător: 20 ianuarie – 18 februarie
Nativii Vărsător vor avea o perioadă de introspecție pe plan personal. Își vor aminti foarte multe lucruri din trecut, iar asta poate să le strice planurile din prezent. Vor căuta totuși să le înțeleagă sensul și să meargă mai departe indiferent de ceea ce se întîmplă. Pe 13 decembrie vor începe noi etape în diferite domenii profesionale și vor avea de ales între acestea. Se pot axa pe sfera sentimentală și vor avea parte de surprize.
Sunt sfătuiți să nu rateze șanse în ceea ce privește relațiile. Vor culege roadele muncii lor până pe 27 decembrie. Reușesc să tragă concluzii și să obțină noi direcții pe plan profesional.
Pești: 19 februarie – 20 martie
Nativii Pești au o perioadă aglomerată pe plan profesional. Au idei de proiecte și reușesc să-și lărgească cercul de cunoștințe în acest sens. Vor să reia anumite activități pe care le-au lăsat în spate acum o perioadă de timp. Nu sunt recomandate anumite decizii până în luna ianuarie. Pot reveni asupra unor planuri mai vechi, dar care le vor da bătăi de cap. Sectorul carierei poate avea de suferit, asta pentru că vor exista conflicte cu șefii. Își pot întâlnii jumătatea, asta dacă nu se află deja într-o relații. Până pe 27 decembrie au parte de distracție și aventură.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
NATIONAL
Sfântul Andrei, creştinătorul neamului românesc, sărbătorit joi: tradiţii, obiceiuri și superstiții în popor

Publicat
acum o orăin
30 noiembrie 2023De
admin

Sfântul Andrei, creştinătorul neamului românesc, sărbătorit joi / Tradiţii, obiceiuri superstiţii
Credincioşii îl prăznuiesc joi pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creştinătorul neamului românesc.
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare pe 30 noiembrie în calendarele ortodox, romano-catolic, luteran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei, relatează News.ro.
Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul
În enumerările apostolilor, Andrei este menţionat mereu între primii patru. Tradiţia Bisericii arată că, după Înălţarea lui Hristos la cer şi după Cincizecime, apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea pentru propovăduire.
Atunci, acestui Întâi chemat i-au căzut sorţii să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea.
Aproximativ 960.000 de persoane care poartă numele de Andrei sau Andreea, şi derivate din acestea
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, sunt 528.010 bărbaţi cu numele de Andrei sau derivate ale numelui şi 431.933 de femei cu numele de Andreea sau derivate, potrivit Agerpres.
Poartă numele de Andrei 497.083 de bărbaţi, precum şi de Andi – 3.163, Andreeas – 870, Andreiaşi/Andreiasi – 1, Andrieu – 306, Andrew – 690, Andrey – 309, Andriaş/Andrias – 41, Andrieş/Andrieş – 160, Andru – 8, Andruşa/Andrusa – 2, Andrusca/Andruşca/Andruşcă – 22, Andruţa/Andruţă – 11.046, Andras/Andras/Andras – 834, Andrea/Andrea – 10.266, Andreas/Andreas/Andreas – 146, Andu – 3.061, Endre – 1 şi Ondras – 1.
Numele de Andreea este întâlnit la 344.300 de femei şi se mai poartă numele de Andra – 31.854, Andrada – 21.435, Andreia – 7.902, Andriana – 973, Andruşa/Andrusa – 7, Andrusca/Andruşca – 6, Andruţa – 364, Andrea – 24.650, Deea – 409 şi Deia – 33.
Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit de Biserica Ortodoxă în ziua de 30 noiembrie.
Noaptea
Noaptea Sfântului Andrei este marcată de obiceiuri, tradiţii, superstiţii de sorginte precreştină, vizând apariţia strigoilor, farmece şi ghicirea ursitului, dar şi protecţia oamenilor, a locuinţelor şi a animalelor. În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru practici de prospectare a viitorului.
„Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo şi care, în această noapte, devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.
Iată de ce, în multe locuri, gospodinele atârnă cununi de usturoi ori ung porţile, uşile şi geamurile, dar şi coteţele animalelor, cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele.
Acest usturoi va fi folosit de-a lungul anului care va veni ca tratament pentru diverse boli, ca mijloc de protecţie faţă de duhurile malefice, precum şi ca modalitate de a atrage un posibil partener de viaţă, a ursitului (după ce, în prealabil, usturoiul a fost sfinţit la biserică şi păstrat la icoană).
Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pun în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă.
De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.
În noaptea Sfântului Andrei, oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.
Ce fac fetele
Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită.
În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci. Nici animalele nu sunt scutite de primejdie – omul nu face nimic în gospodărie, pentru ca animalele de pradă să nu-i atace vitele. Acestea pot fi însă protejate şi cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine.
Până la Crăciun, femeile nu mai ţes şi nici nu mai torc, ca să nu stârnească mânia Maicii Domnului.
Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.
Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.
Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României. Acelaşi for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Horoscopul lunii decembrie 2023

Sfântul Andrei, creştinătorul neamului românesc, sărbătorit joi: tradiţii, obiceiuri și superstiții în popor

După un început excelent de sezon, Dan Nistor prelungește contractul cu U Cluj

A murit Henry Kissinger, secretarul de stat care a lucrat cu Richard Nixon şi Gerald Ford. Împlinise 100 de ani în luna mai

Băuturi care stimulează imunitatea – Ajută la vindecarea rapidă a răcelilor și a altor boli

VIDEO | Moment istoric la Curtea de Argeș: Confarg, fabrica emblemă a orașului, demolată pentru a face loc unui mall

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere

Olguța Vasilescu anunță o nouă lovitură financiară, dată în urma Târgului de Crăciun din Craiova

ANAF avertizează românii, după ce instituția a fost acuzată: Cum te poți trezi cu poprire pe conturi fără să știi că ai datorii

VIDEO | Mascații au descins la balastierele din Argeș – DOI AFACERIȘTI SĂLTAȚI ȘI DUȘI LA AUDIERI

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE
PITEȘTI


ATENȚIE! Lucrări pe drumul spre Cepari și alte 5 drumuri din județul Argeș
Consiliul Județean Argeș informează participanții la traficul rutier că, în perioada 27.11 – 29.11.2023, va efectua, prin Regia Autonomă Județeană...


ARGEȘ – VIDEO | Incendiu la Poșta din Trivale
Pompierii piteșteni au intervenit in aceasta dimineata pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în clădirea oficiului poștal din cartierul Trivale. Incendiul...


Misiune reușită de salvare de aproape 12 ore a Salvamont Argeș! 4 turiști salvați din propria neghiobie
Aseară, în jurul orei 23.00, s-a dat alarma! Salvamont Argeș a primit un apel de urgență, după ce patru turiști...


VIDEO | Mascații au spart un chef de chef în Argeș – Zeci de petrecăreți percheziționați, amenzi și testări antidrog
În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., în intervalul orar 23:30-03:30, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu polițiști...
Curtea de Argeș


DOCUMENT! Vasilica PSD-ului, interimara de nota 5 a Spitalului Curtea de Argeș, trece la amenințări – SĂTUI DE EA, MEMBRII C.A. DE LA SPITAL AU RECLAMAT-O PRIMARULUI SI CONSILIULUI LOCAL
Scene(te)le incredibile din interiorul Spitalului Municipal Curtea de Argeș continuă și după ce managerul interimar Vasilica Andreea Gheordunescu a picat...


Mâine, ședință mare la târla regală – 14 proiecte pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local – SE INSISTĂ CU BANII PENTRU TRANSPORTUL DEFECTUOS
Târla regală se reunește mâine, miercuri, 29 noiembrie 2023, de la ora 15.00, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local....


ACCIDENT GRAV LA MUȘĂTEȘTI -2 Mașini implicate, 4 persoane asistate medical
Un grav accident rutier s-a produs pe DN 73C, comuna Mușătești, în care sunt implicate două vehicule. Paramedicii SMURD au...


CHICAGO de ARGEȘ! Tînăr din Cicănești prins fără permis pe ulițele satului
În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 23...


ARGEȘ | Tânăr de 19 ani prins drogat la volan
În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat...
Mioveni


A murit generalul Constantin Năstase, cel mai longeviv militar al județului Argeș
S-a stins din viață cel mai longeviv senior al județului, cetățean de onoare al orașului Mioveni, generalul veteran Constantin Năstase....


Vrei să devii pompier? Acum ai ocazia – VEZI CONDIȚII
Dacă dorești să faci parte din echipa salvatorilor, te poți înscrie pentru ocuparea unuia dintre cele * alocate Şcolii de...


I.P.J. ARGEȘ RECRUTEAZĂ TINERI! DE MÂINE ÎNCEP ÎNSCRIERILE PENTR VIITORII POLIȚIȘTI
În perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș va primi cereri de înscriere pentru trei...


Lovitură primită de primarul din Mioveni! Ion Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Primarul Ion...
Câmpulung


Mesajul care răstoarnă tot! Fiica Elenei Lasconi regretă felul în care a făcut declaraţia în care o condamna pe mama sa: Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte
Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte, a transmis fiica Elenei Lasconi pe o rețea de socializare,...


După două decese în doar o săptămână, ITM ARGEȘ, AVERTISMENT DUR PENTRU PATRONII FIRMELOR DE CONSTRUCȚII
Având în vedere evenimentele care au avut loc în șantierele de construcții, ca urmare a surpării de maluri, cu urmări...


VIDEO | PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA PERSOANE ACUZATE DE TRAFIC DE MINORI
La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Moment istoric la Curtea de Argeș: Confarg, fabrica emblemă a orașului, demolată pentru a face loc unui mall
- ACTUALacum o săptămână
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere
- ACTUALacum o săptămână
Olguța Vasilescu anunță o nouă lovitură financiară, dată în urma Târgului de Crăciun din Craiova
- NATIONALacum 3 săptămâni
ANAF avertizează românii, după ce instituția a fost acuzată: Cum te poți trezi cu poprire pe conturi fără să știi că ai datorii
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Mascații au descins la balastierele din Argeș – DOI AFACERIȘTI SĂLTAȚI ȘI DUȘI LA AUDIERI
- ACTUALacum 2 săptămâni
RUȘINOS! MANAGER DE SPITAL DE NOTA 5! Candidata PSD la șefia spitalului Curtea de Argeș a picat rușinos proba scrisă a concursului
- NATIONALacum o săptămână
Surpriză: Aderarea României la Schengen, pe ordinea de zi a Consiliului JAI / Austria tocmai a transmis din nou că își menține veto-ul
- ACTUALacum 4 săptămâni
Bărbat din Albești prins de jandarmi în timp ce golea vidanja în râul Argeș – Dosar penal și vidanja confiscată
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB