Guvernul se va întâlni vineri, de la ora 8:45, într-o ședință extraordinară, în format online, iar pe agendă se află trei memorandumuri în domeniul Sănătății. Toate...
Mereu i-am invidiat pe cei care și-au găsit iubirea vieții în liceu și am dat vina pe ai mei, care n-au fost în stare să mă...
Justiţia rusă a dispus plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez arestat pentru „violenţă împotriva unui ofiţer de poliţie”, acuzaţie pasibilă de 10 ani de...
În județele Galați și Vaslui vor ajunge ajutoare de urgență suplimentare pentru populația afectată de inundațiile de luna trecută, informează Rador Radio România. Luni vor ajunge...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că prima de carieră didactică şi prima de carieră profesională pentru personalul didactic şi cel administrativ se...
Renumitul regizor Martin Scorsese va fi onorat cu premiul „Stella della Mole” pe 7 octombrie de către Muzeul Național de Cinema din Italia, într-o ceremonie care...
Preşedintele american Joe Biden convoacă un summit al unui număr de 50 de aliaţi ai Ucrainei – care ar putea avea loc în Germania, în octombrie...
Guvernul a decis, miercuri, să majoreze valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa ambulatorie de specialitate de la 4,5 la 5 lei, începând cu data de...
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de miercuri un proiect de hotărâre prin care se vor aloca ajutoare suplimentare persoanelor afectate de inudațiile puternice...
Kremlinul încearcă să creeze iluzia că rușii care luptă în Ucraina se vor bucura de perspective de carieră importante, inclusiv posibilitatea de a avea viitoare roluri...