Prefectul Cristian Soare a prezentat astăzi un raport de activitate al Instituției Prefectului pentru anul 2013. Conform datelor incluse în acest document, în cadrul Serviciului Public...
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la dispariția a peste 1000 de vagoane din patrimoniul CFR. Compania Natională de Căi Ferate...
Prefectul Cristian Soare a prezentat astăzi informații cu privire la activitatea forțelor de ordine din cadrul instituțiilor subordonate MAI în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, în...
Primarul Tudor Pendiuc, reprezentanți ai administrației publice locale și cei ai firmei care s-a ocupat de lucrări au redeschis astăzi podul peste râul Doamnei. Circulația a...
Autoritățile județene intenționează să distribuie ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană până la sosirea sărbătorilor de iarnă. Până în prezent, în depozitul din județul Argeș au...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat astăzi o acțiune de promovare a proiectelor implementate în Argeș prin Programul Operațional Regional. La Pitești, directorul ADR...
Faptul că o societate comercială a cerut concesionarea a 6000 de metri pătraţi din islazul Noapteş pentru explorarea unei pungi de gaz i-a făcut pe aleşii...
Este aproape imposibil de descris în cuvinte durerea care s-a aşternut astăzi peste comuna Albeştii de Argeş. Peste 1000 de persoane, dintre care sute de elevi...
Mai mult de o treime dintre beneficiarii ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană și-au ridicat produsele de la centrul de distribuție din Piața Smârdan. Până acum,...
USL a câştigat la un scor zdrobitor şi în Argeş, înscriindu-se în linia naţională. Argeşenii au dorit continuitate la nivel judeţean şi au şi ieşit la...