Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă aferente apelului destinat acţiunii tematice „Muzee în aer liber – monumente de arhitectură vernaculară”, cu un...
Grand Palais, care găzduieşte probe sportive organizate în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, se numără printre cele aproximativ 40 de muzee din Franţa care au...
Angajaţii din Muzeul Naţional de Artă al României „sunt terorizaţi, obligaţi să efectueze muncă suplimentară neplătită, fără acordul acestora şi ameninţaţi constant cu diverse comisii disciplinare”,...
Copenhaga, capitala Danemarcei, lansează astăzi un program prin care va oferi beneficii celor care vizitează orașul și care au un comportament prietenos cu mediul. Asta în...
Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România participă, sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei, la un protest împotriva „tratamentului discriminatoriu” la care au fost supuşi...
Organizatorii evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, care se află la cea de-a XX-a ediție, au anunțat că sâmbătă, 18 mai, vor putea fi vizitate 253 de obiective...
Angajaţii din 80% din muzeele publice din România îi oferă premierului Marcel Ciolacu „oportunitatea culturală de a vizita doar entităţile pentru care Guvernul, în înţelepciunea sa,...
Premierul Marcel Ciolacu a explicat că a primit din partea Ministerului Culturii propunerile pentru creșterile salariale ale angajaților din muzee. El a precizat că va exista...
O parte reprezentantivă dintre muzeele din România nu participă la ediția jubiliară a Nopții Muzeelor, ca formă de protest față de „disproporțiile salariale majore, incorecte și...
Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) pregăteşte o mişcare importantă de expansiune pe piaţa energetică, vizând să achiziţioneze 70% din filiala grupului italian Enel în...