Simona Halep este în turul al doilea de la Australian Open după victoria contra jucătoarei Magdalena Frech (6-4, 6-3). La finalul disputei, fosta lideră mondială a...
Uzbekistan, țară care din 2011 are trenuri de mare viteză capabile să ruleze cu 250 km/h, și-a asigurat finanțarea pentru a electrifica alți 465 km de...
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, îşi alege marţi noul preşedinte pentru următorii doi ani şi jumătate, cele mai mari şanse avându-le eurodeputata malteză...
„Acum şapte ani eram independenţi energetic şi urma să exportăm pentru alţii la preţuri bune, să aducem bani în ţară. Asta era când a început România...
În luna decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova a decis să suspende procesul în dosarul în care agentul-șef principal Paul Feroiu, fostul luptător de la Serviciul Acțiuni...
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat într-un interviu pentru News.ro că actualul președinte al partidului, Cristian Diaconescu, a negociat cu PNL, în prezența sa, postul de...
PayU, eMAG şi Alpha Bank România extind serviciul Instant Money Bank şi în Ungaria, astfel încât clienţii eMAG care efectuează plăţi online cu un card salvat...
Oana Serafim, directoarea serviciului în limba română al Radio Europa Liberă/ Radio Libertatea de la Chişinău, a fost decorată de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, conform...
Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni numirea economistului francez Pierre-Olivier Gourinchas, care în prezent este profesor la Universitatea Berkeley din California, în postul de economist şef...
Cartea anului 2021 la Curtea Veche Publishing a fost volumul renumitului medic Gabor Maté, „Când corpul spune nu”, al cărei prim tiraj a reuşit performanţa de...