
Armand Goșu, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București și „expert în spațiul ex-sovietic” a oferit, recent, un interviu bizar pentru...

Proiectul-pilot se desfășoară pe un tronson de 50 de kilometri al autostrăzii D3 din Cehia, între Tabor și Ceske Budejovice, potrivit portalului german T-online. Aici, sunt...

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, joi, la serata literară „Piu libri piu liberi” – Târgul naţional al editurilor mici şi mijlocii de la Roma – organizată...

Echipa de campanie a candidatului independent la Președinția României, Nicușor Dan, a transmis sâmbătă un comunicat de presă în care clarifică situația conturilor de TikTok care...

Curtea de Apel București a stabilit arestarea preventivă a doi din cei șase inculpați pentru care a cerut această măsură în dosarul de trădare în care...

De la 1 ianuarie, jucătorii ale căror contracte expiră la 30 iunie vor fi liberi să negocieze cu un alt club pentru sezonul următor, conform news.ro....

Ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, a subliniat, vineri, cu prilejul unui eveniment de Ziua Naţională a României organizat la Cernăuţi, că există mulţi etnici români...

În cadrul podcastului „Armonia lu’Mina”, Dan Puric a discutat o serie de teme care ating inima culturii și spiritualității românești, oferind o viziune autentică asupra societății...

Rușii ‘liberi’, mesaj clar pentru cetățenii moldoveni! Pe 3 noiembrie, moldovenii se vor prezenta la urne pentru turul al 2 lea al alegerilor prezidențiale. Comitetul Anti-război...

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a cerut femeilor liberale, în discursul ţinut sâmbătă seară, să transmită discursul liberal mai ales în zona de sud-vest a ţării, unde,...