
Cuprins: Un bărbat care își dorea doar să își tonifieze musculatura după o pierdere spectaculoasă în greutate, de aproape 60 de kilograme, a fost prins fără...

Pagina regretatului filosof Mihai Șora încă este foarte activă pe Facebook, în ciuda faptului că acesta s-a stins din viață în urmă cu mai bine de...

În drum spre secția de poliție, Cristian Andrei ținea în mână o carte de dezvoltare personală, fiind înconjurat de polițiști și jurnaliști. Amintim că anchetatorii au...

Preşedintele american Donald Trump şi-a motivat revendicarea de a prelua controlul asupra Canalului Panama, afirmând că China „exploatează” această cale maritimă care leagă oceanele Pacific şi...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, marţi, suma de 268.548.730,68 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 291 de obiective de investiţii realizate...
Marți, 29 noiembrie, Parchetul European, în cooperare cu agențiile de aplicare a legii din 14 state membre ale UE, a desfășurat măsuri de investigare simultane, inclusiv...
Câteva sute de kilograme de legume şi fructe, dar şi alte produse alimentare au fost donate în ultima săptămână de elevii de la trei şcoli gimnaziale...
TVR CULTURAL – postul cultural al Televiziunii Române – îşi reia emisia pe 1 decembrie 2022, de Ziua Naţională a României, după o absenţă de 10...