Mircea Diaconu rămâne europarlamentar. Magistraţii Curţii de Apel au respins, vineri, cererea ANI de întrerupere a mandatului pe motiv că Diaconu deţine această funcţie în mod...

UPDATE: Consilierul Ion Serban pare a fi , ca de fiecare data, primul ales local care se autosesizeaza cand vine vorba de banul public si a...
Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Arges a cerut acordul de principiu al consilierilor locali pentru a face demersurile de cumparare a unei parcele de teren...
Tras la răspundere pentru lucrările proaste ale „marii asfaltări”, edilul din Curtea de Argeş s-a ales cu plângeri la prefectură Nemulţumirile argeşenilor referitoare la lucrările făcute...
În timp ce ANI încearcă din răsputeri să-i conteste candidatura, Europarlamentarul argeșean Mircea Diaconu, membru al grupului ALDE din Parlamentului European, a fost ales luni vicepreședinte...
Conform deciziei de astăzi a Curții Constituționale a Romaniei potrivit căreia aleșii incompatibili nu mai pot ocupa nici o funcție publică, Mircea Diaconu este pe cale...
În timp ce Antonescu şi Iohannis părăsesc grupul liberalilor europeni, Mircea Diaconu aderă la aceast grup din Parlamentul European. Ales independent în urma alegerilor din 25...
Meciul dintre Agenţia Naţională de Integritate şi Mircea Diaconu este departe de a se fi terminat. Pentru a-şi păstra mandatul de eurodeputat, Mircea Diaconu trebuie să...
Agenția Națională de Integritate (ANI) solicită anularea mandatului de europarlamentar obținut de Mircea Diaconu în urma alegerilor din 25 mai. ANI susține că Mircea Diaconu a...
Aleşii locali şi-au depus declaraţiile de avere, conform legislaţiei în vigoare. Cei mai mulţi dintre consilierii locali au rămas constanţi, nici nu au sărăcit, dar nici...