Au trecut vremurile când PSD era un partid nefrecventabil, etichetat drept „ciuma roșie” de adversari! Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, luni, la...

Ca în fiecare an, magazinele și centrele alimentare funcționează după un program special de Paște. Mai este aproximativ o săptămână până la Învierea Domnului și cumpărăturile...
Un dialog cu Marian Timofti – somelier şi instructor de somelieri, despre masa de Sărbători, din perspectiva profesiei sale. Am încercat să aflăm de ce nu...
Un ministru din Madagascar a declarat că a înotat timp de 12 ore pentru a ajunge la mal după ce elicopterul în care se afla s-a...
Va încheia anul pe locul 3 în clasamentul mondial, iar sezonul în curs a fost unul remarcabil. Alexander Zverev nu a cucerit nici în 2021 un...
În data de 9 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.748 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București...
Chimcomplex Borzeşti a cumpărat la licitaţie aproape 93.000 de metri de teren şi clădiri de la CET Govora SA, urmând a construi o centrală de cogenerare...
Până astăzi, 51.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.11.2021 (10:00) – 09.11.2021 (10:00) au fost raportate...
Aproape 250 de familii sau persoane singure, cu venituri mici, din Deva au solicitat Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru...

În plină criză politică și sanitară, Compania Națională Poșta Română a achiziționat peste 4.500 de scaune. Instituția condusă de Valentin Ștefan, un apropiat al lui Florin...