NATIONAL
Superliga: Farul Constanţa – Poli Iaşi 2-0, într-un meci întrerupt de două ori
Publicat
acum 2 anila
Autor
admin
Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Poli Iaşi, într-un meci din etapa a patra a Superligii. Meciul a fost întrerupt de două ori, potrivit News.ro.
La Ovidiu, ieşenii au avut prima ocazie mare, în minutul 7, la şutul lui Andrei Gheorghiţă, care a scăpat singur cu portarul gazdelor, dar Buzbuchi a respins. Rivaldinho a deschis scorul în minutul 34, cu un şut din careu, la pasa lui Cristian Ganea. La numai patru minute după gol din cauza unor descărcări electrice, nocturna stadionului de la Ovidiu s-a stins, iar arbitrul a oprit meciul pentru nouă minute. Partida s-a reluat şi prima repriză a fost prelungită cu 16 minute, iar în minutul 45+11 Gabi Iancu a majorat scorul de pe tabelă cu o lovitură de cap, din centrarea lui Grameni.
După pauză Ştefanovici a ratat o ocazie mare pentru oaspeţi, în minutul 60, dar meciul a fost întrerupt în minutul 65, pentru a doua oară, din cauza condiţiilor atmosferice, la Ovidiu plouând torenţial. Partida s-a reluat după alte zece minute de pauză, dar pe tabelă nu s-au mai produs modificări şi Farul a reuşit prima victorie a sezonului, urcând pe locul 7 în campionat, cu 4 puncte. Poli Iaşi este pe locul 12, cu 3 puncte.
FARUL: Buzbuchi – M. Popescu, M. Bălaşa, Gustavo Marins (D. Sîrbu 56), Cr. Ganea – Vînă, Nedelcu (V. Dican 56), Grameni – G. Iancu (Dănuleasa 77), Rivaldinho (Doicaru 77), N. Grigoryan (Radaslavescu 63). ANTRENOR: Gheorghe Hagi
POLI IAŞI: J. Fernandez – Todoroski, Fl. Ilie, Samayoa, R. Ispas (Atanaskoski 76) – Gouet, Bordeianu – Tailson (Harrison 76), A. Roman (Miskovic 76), V. Gheorghe (Kamberi 46) – A. Gheorghiţă (Ştefanovici 46). ANTRENOR: Anthony Da Silva
Cartonaşe galbene: Gustavo Marins 26, V. Dican 79 / Todoroski 45+11, R. Ispas 55
Arbitri: Horia Mladinovici – Radu Ghinguleac, Daniel Mitruţi – George Roman
Arbitri VAR: Andrei Antonie – Andrei Moroiţă
![]()
Poate îți place și...

Adrian Veștea anunță oficial că va candida la șefia PNL. Premierul desemnat îi cere lui Ilie Bolojan amânarea Congresului: „Haideți să facem pe 28 iunie”

Oana Roman și fiica ei, Isabela, transformare spectaculoasă: Câte kilograme au slăbit cele două

Ciprian Ciucu răspunde acuzațiilor DNA: „Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Eu nu am luat niciun leu”
DIVERSE
Adrian Veștea anunță oficial că va candida la șefia PNL. Premierul desemnat îi cere lui Ilie Bolojan amânarea Congresului: „Haideți să facem pe 28 iunie”
Publicat
acum o orăla
18 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Premierul desemnat Adrian Veștea și-a anunțat oficial, joi seară, candidatura la președinția Partidului Național Liberal, printr-un mesaj adresat membrilor formațiunii, în care afirmă că PNL are nevoie de o schimbare profundă și de o nouă direcție politică.
Adrian Veștea anunță că va candida la șefia liberalilor
În debutul mesajului său, Veștea a explicat că, în ultimele zile, prioritatea sa a fost legată de construcția viitorului Executiv și de stabilitatea politică a țării.
„Dragi liberali,
După cum bine știți și voi, în această perioadă am lucrat pentru finalizarea programului de guvernare și pentru definitivarea listei de miniștri, astfel încât România să aibă un Guvern echilibrat și stabil. Suntem datori în primul rând față de țară, care este mai importantă chiar și decât interesele de partid.
Până la urmă, doar înțelegând asta vom putea merge înainte pe drumul bun pentru România și pentru PNL.”, a transmis premierul desemnat.
Adrian Veștea spune că, dincolo de acest obiectiv imediat, în interiorul PNL există o întrebare tot mai apăsătoare despre direcția partidului în anii următori.
În acest context, el afirmă că este nevoie de o schimbare reală la vârful formațiunii și tocmai de aceea a decis să intre în competiția pentru conducerea partidului.
„Știu că foarte mulți dintre voi se întreabă ce urmează pentru Partidul Național Liberal. Este o discuție esențială pentru a înțelege rolul nostru în următorii ani.
Eu cred că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului. De aceea, cu seriozitate și echilibru, îmi anunț oficial intenția de a candida pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal.”, mai arată Veștea.
Liderul liberal își motivează candidatura și prin traseul său politic în partid, arătând că experiența acumulată în trei decenii de activitate îl pune în poziția de a încerca să readucă PNL în prim-planul politicii românești.
„După treizeci de ani în această formațiune politică, în care am fost simplu membru, președinte al organizației de tineret, președinte al organizației PNL Râșnov, președinte al organizației județene PNL Brașov, consilier local, primar, președinte al Consiliului Județean Brașov și ministru al Dezvoltării, cred că am ajuns în punctul în care pot oferi PNL șansa de a redeveni principalul partid politic din România.”, mai spune Adrian Veștea.
Adrian Veștea invocă și rezultatele pe care le-a obținut în organizația Brașov, despre care spune că au fost un motiv de mândrie pentru întreg partidul și care îi dau încrederea că PNL poate reveni în poziția pe care o merită.
„În toate aceste etape, am avut privilegiul de a lucra alături de oameni valoroși și de echipe puternice. Împreună cu colegii din PNL Brașov am obținut rezultate politice și electorale cu care Partidul Național Liberal din întreaga țară s-a mândrit. Aceste rezultate îmi dau încrederea că, prin muncă, seriozitate și unitate, putem readuce PNL în poziția pe care o merită.”, a mai punctat Veștea.
Premierul desemnat cere amânarea Congresului extaordinar al PNL
Mai apoi, Veștea îi cere lui Ilie Bolojan să amâne cu o săptămână momentul Congresului extraordinar al PNL.
„În raport cu intenția președintelui în exercițiu al PNL, Ilie Bolojan, de a convoca un Congres extraordinar pentru duminică, 21 iunie, vreau să vă spun că nu mă opun acestui demers dacă el este făcut cu onestitate și în cadru statutar, cu respectarea legilor țării și a prevederilor constituționale. Singurul lucru pe care i-l solicit este să amâne momentul cu o săptămână, pentru a putea pregăti o moțiune pentru candidatură.”, i-a cerut Veștea lui Bolojan.
Premierul desemnat afirmă că se așteaptă la o confruntare democratică reală în interiorul partidului și insistă asupra ideii că marile decizii trebuie luate cu echilibru și chibzuință.
„Sunt convins că domnul președinte nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornim cu oportunități egale. Până la urmă, așa cum am susținut mereu, este nevoie ca anumite hotărâri să fie luate cu echilibru și în mod chibzuit.”, a mai punctat Veștea.
Veștea îi transmite apoi un apel direct lui Ilie Bolojan, cerând explicit mutarea congresului pe 28 iunie. El susține că o astfel de decizie ar fi un gest de decență democratică și ar contribui la reducerea tensiunilor din partid.
„Domnule Bolojan,
Haideți să facem Congresul PNL pe 28 iunie. Cred că este o solicitare corectă și de bun-simț. Este un gest de minimă decență democratică. Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea și cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniți. Pentru binele Partidului Național Liberal și al României.”, a mai precizat premierul desemnat.
În partea finală a mesajului, acesta spune că moțiunea cu care vrea să intre în competiție va fi construită în jurul responsabilității PNL față de România și al unui parteneriat politic onest cu președintele Nicușor Dan.
„În ceea ce-i privește pe colegii mei, care poate nu știu la ce să se aștepte, precizez că intenționez să prezint o moțiune concentrată pe responsabilitatea noastră față de România. Pe responsabilitatea de a găsi soluțiile guvernamentale necesare pentru redresarea țării. Toate acestea în cadrul unui parteneriat politic onest cu președintele României, domnul Nicușor Dan.”, arată Veștea.
Citește și : Adrian Veștea anunță continuarea negocierilor pentru formarea guvernului: „Nu este momentul pentru decizii pripite”
În încheiere, Veștea le mulțumește liberalilor pentru sprijinul primit în ultimele zile și le cere să demonstreze împreună că PNL poate redeveni partidul responsabil de care România are nevoie.
„Dragi liberali,
Vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele bune de încurajare pe care le-ați avut pentru mine în aceste zile și vă asigur că rămân un liberal 100%. Vă invit să demonstrăm împreună că suntem acel partid responsabil de care are nevoie România.”, a mai transmis premierul desemnat.
![]()
DIVERSE
Oana Roman și fiica ei, Isabela, transformare spectaculoasă: Câte kilograme au slăbit cele două
Publicat
acum 2 orela
18 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Oana Roman a luat în urmă cu câteva luni o decizie importantă pentru ea și fiica sa, Isabela Elisei. Fiind preocupată de sănătatea fiicei ei, vedeta a decis să consulte un nutriționist și să înceapă, împreună cu aceasta, un proces de schimbare al stilului de viață.
Perseverența și disciplina au dat rezultate.
Câte kilograme au slăbit cele două
Oana Roman a reușit să slăbească 10 kilograme, iar fiica ei 8 kilograme. Procesul de slăbit s-a desfășurat treptat, sub supravegherea medicilor.
„Astăzi am fost la control la doctor și am minus 10 kilograme. Da, în trei luni. Deci, încet-încet, nu… E sănătos. Exact. Cu controale, cu monitorizare, cu tot. Iar Isa are minus 8 kilograme. Da. Nu, e bine. E chiar bine, Doamne ajută!”, a spus Oana Roman pentru spynews.ro.
În cadrul unei prezentări de modă destinată copiilor și adolescenților, Isabela a mers pe podium, prezentând mai multe ținute create de designeri.
Provocările unui părinte singur
După despărțirea de Marius Elisei, Oana Roman și-a îndreptat atenția către carieră și creștea Isabelei. Într-un interviu, aceasta a vorbit despre provocările ce au vin la pachet cu viața de mamă singură.
„Nu e simplu deloc, mai ales că eu nu am nici familia extinsă: mătuși, unchi, bunici. Sunt doar eu, am prieteni care îmi sunt ca o familie și care mă ajută foarte mult și fără de care mi-ar fi, cu siguranță, mult mai greu. (…) Am oameni, dar greul stă pe umerii mei, tot ce înseamnă partea materială, tot ce înseamnă cheltuieli, totul este în cârca mea, în responsabilitatea mea. Nu e simplu. În același timp trebuie să păstrez un anumit standard de viață cu care Isa este obișnuită”, spunea ea într-un interviu pentru Știrile Antena Stars.
De asemenea, Oana Roman a vorbit și despre relația pe care o are cu fiica sa, care trece prin adolescență. Știe că este o perioadă dificilă și face tot posibilul să găsească echilibrul între autoritate și înțelegere.
„Da, sunt momente în care are nervi, în care mă bodogăne, îmi zice că n-are chef, nu știu ce… E normal să înceapă și lucrurile astea. Accept că are și ea opinia ei, este normal, dar trebuie să fie rezonabilă. Cam asta e ideea. E foarte atentă și e foarte îngrijită așa, da”, a adăugat Oana Roman.
![]()
DIVERSE
Ciprian Ciucu răspunde acuzațiilor DNA: „Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Eu nu am luat niciun leu”
Publicat
acum 2 orela
18 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a avut joi prima reacție publică după acuzațiile DNA, într-un mesaj publicat pe Facebook, în care a descris ziua audierii drept una „ciudată” și a spus că a resimțit mai ales „uimire” și „frustrare”.
„A fost o zi ciudată pentru mine. Este pentru prima oară când mi se întâmplă așa ceva. Dar am dus-o relativ ușor, sentimentele care m-au încercat au fost doar uimirea și frustrarea. Uimire pentru că nu știu de unde vine și frustrare pentru că, dimpotrivă, am limitat corupția, după puterile mele, în toate pozițiile publice sau civice în care m-am aflat”, a scris Ciprian Ciucu.
În mesajul său, edilul respinge direct acuzația de luare de mită și afirmă că anumite persoane s-ar fi folosit de numele său în timpul campaniei electorale de anul trecut.
Ciucu spune că acuzația se bazează pe un denunț și că va înțelege mai clar situația după ce va avea acces la dosar împreună cu avocații săi.
„Cu privire la acuzația de luare de mită… Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Ei spun, într-un denunț, că eu aș fi știut. Mai mult voi afla după ce voi avea, împreună cu avocații, acces la dosar. Eu nu am luat niciun leu și nu am condiționat emiterea acelor documentații de urbanism de primirea unor foloase”, a transmis primarul general.
Ciprian Ciucu mai spune că dosarul vine într-un moment foarte prost pentru el, susținând că are mult de lucru la Primăria Capitalei și că va fi nevoit să ducă în paralel un proces de durată. El afirmă că se așteaptă la o perioadă lungă în care va trebui să combată acuzațiile formulate de procurori.
„Aceste acuzații pică prost, într-un context prost: am enorm de mult de lucru la primărie și acum, cu acest dosar, voi avea de cărat după mine, probabil un an, doi sau trei, niște acuzații pe care va trebui să le demontez și un proces obositor și sâcâitor. Sper să scap cât mai repede de această tinichea”, a mai scris Ciucu.
Edilul susține că, în ciuda anchetei penale, își va continua activitatea administrativă și că va continua să fie prezent printre oameni. În același mesaj, el amintește și de alte procese în care a fost dat în judecată de dezvoltatori imobiliari, plângeri despre care afirmă că au apărut după ce a încercat să protejeze interesul public.
„În afară de timpul pe care va trebui să îl dedic acestui proces (mai am și altele, m-au dat dezvoltatori imobiliari în judecată atunci când am protejat legitim interseul public), mă voi comporta ca și când nimic nu s-a întâmplat și voi munci cu toate puterile pentru orașul nostru.
Voi ține capul sus, nu voi evita întâlnirile publice și nici contactul direct cu bucureștenii. Pentru că nu am de ce!”, a afirmat primarul.
În final, primarul general afirmă că nu înțelege cum a ajuns în această situație și promite că își va demonstra nevinovăția în fața justiției. El spune că va colabora cu „toată buna credință” cu reprezentanții sistemului judiciar.
„Nu intru în alte teze, nu știu cum m-am căpătuit cu acest dosar. Îmi voi proba nevinovăția și voi colabora cu toată buna credință pe care o am cu reprezentanții sitemului de justiție”, a conchis Ciprian Ciucu.
![]()
DIVERSE
PSD cere PNL să îi retragă „de urgență” sprijinul politic primarului Capitalei, Ciprian Ciucu: „Trebuie să aplice în cazul său exact ceea ce pretindea altora aflați într-o situație similară: ‘să facă pasul în spate’”
Publicat
acum 2 orela
18 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Reprezentanții PSD au cerut, joi seară, conducerii PNL să ia măsuri urgente în cazul lui Ciprian Ciucu, după ce primarul general al Capitalei a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.
Social-democrații solicită liberalilor să îi retragă sprijinul politic lui Ciucu și să îl suspende din toate funcțiile de partid, susținând că PNL trebuie să aplice și în acest caz principiile de integritate cerute de-a lungul timpului de la celelalte partide politice.
„PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreşedintelui liberal Ciprian Ciucu aceleaşi principii de integritate pe care le-a solicitat de-a lungul timpului altor partide care au avut reprezentanţi acuzaţi de fapte de corupţie.
Reprezentanţii PNL trebuie să ţină cont de faptul că principiile de integritate sunt general valabile, deci trebuie respectate şi de ei înşişi, nu doar de către ceilalţi.
Ca atare, după punerea sub control judiciar a primarului Ciprian Ciucu, sub acuzaţia de luare de mită, conducerea PNL trebuie să dispună de urgenţă suspendarea acestuia din toate funcţiile deţinute în partid şi să-i retragă sprijinul politic pentru exercitarea funcţiei de primar general al Capitalei”, se arată în comunicatul PSD.
Totodată, PSD afirmă că Ciprian Ciucu ar trebui să procedeze în propriul caz exact așa cum, susțin social-democrații, a pretins altor politicieni aflați în situații similare.
„Trebuie să aplice în cazul său exact ceea ce pretindea altora aflaţi într-o situaţie similară: «să facă pasul în spate» din funcţia de demnitate publică astfel încât faptele de corupţie pentru care este acuzat «să nu afecteze imaginea instituţiei pe care o reprezintă»”, mai punctează PSD.
În continuare, PSD susține că PNL și Ciprian Ciucu ar trebui să respecte acum aceleași reguli pe care le-au invocat ani la rând în discursul public despre justiție și anticorupție.
„Având în vedere propaganda pro-justiţie şi anti-corupţie desfăşurată ani de zile de către PNL, este obligatoriu ca acest partid şi prim-vicepreşedintele Ciprian Ciucu să facă exact ceea ce susţineau că trebuie să facă oamenii politici în astfel de situaţii:
1. Să se abţină să comenteze deciziile sau acţiunile magistraţilor, chiar dacă acum le consideră neîndreptăţite. Orice astfel de comentariu reprezintă o formă de presiune politică asupra justiţiei.
2. Să nu invoce prezumţia de nevinovăţie, chiar dacă aceasta este garantată de Constituţia României. Această prezumţie nu poate justifica menţinerea «unui penal în funcţii publice». Este obligatoriu ca acesta să se retragă din politică şi să revină doar în cazul în care va fi achitat prin soluţie definitivă şi irevocabilă.
3. Să inverseze sarcina probei şi să-i solicite lui Ciprian Ciucu «să-şi demonstreze singur nevinovăţia» faţă de faptele de corupţie pentru care este acuzat.
4. Dacă prim-vicepreşedintele Ciprian Ciucu refuză să se retragă din funcţia de primar general, atunci PNL trebuie să ceară bucureştenilor să protesteze pentru a cere «penalului Ciucu» să nu mai ocupe funcţii publice”, mai scrie în comunicatul PSD.
PSD mai cere și organizațiilor non-guvernamentale care au susținut public lupta anticorupție să reacționeze în același mod și în cazul lui Ciprian Ciucu.
În comunicat, social-democrații solicită tuturor organizaţiilor non-guvernamentale care au militat pentru combaterea corupţiei să acţioneze cu aceeaşi energie pentru „condamnarea publică a primarului general Ciprian Ciucu, înainte de pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţelor de judecată”.
Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA pentru luare de mită, pentru fapte care ar viza perioada în care era primar al Sectorului 6.
Procurorii susțin că acesta ar fi primit foloase necuvenite, constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, de la doi oameni de afaceri implicați într-un proiect imobiliar, în legătură cu procedurile administrative privind acel proiect.
![]()
DIVERSE
Nicușor Dan explică de ce l-a nominalizat pe Adrian Veștea fără consultarea PNL: „Am niște limite constituționale. Trebuie să ne asigurăm că direcția este pro-occidentală”
Publicat
acum 2 orela
18 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Președintele României, Nicușor Dan, a explicat decizia de a-l desemna pe Adrian Veștea pentru funcția de premier fără o consultare prealabilă cu PNL, formațiunea din care acesta face parte.
Aflat la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, șeful statului a fost întrebat de jurnaliști de ce a ales să facă o astfel de nominalizare fără acordul explicit al conducerii PNL și cum se împacă această decizie cu imaginea sa de politician reformator. Nicușor Dan a evitat să intre într-o polemică politică și a anunțat că va reveni vineri cu detalii suplimentare.
Președintele a explicat însă care au fost criteriile care au stat la baza deciziei sale, subliniind că rolul constituțional al șefului statului impune anumite limite în raport cu partidele politice. Potrivit lui Nicușor Dan, procesul de desemnare a premierului nu poate fi analizat exclusiv prin prisma intereselor sau preferințelor fiecărui partid, ci trebuie să țină cont de capacitatea viitorului executiv de a obține susținerea necesară în Parlament.
„Promit că răspund mâine dimineață. Ceea ce am spus totdeauna, pentru că eu am niște limite constituționale de a mă pronunța pe partide, ceea ce am vrut să spun tot timpul este că un guvern trebuie să aibă o majoritate și trebuie să ne asigurăm că direcția este pro-occidentală. Dacă punem aceste condiții cu condițiile pe care le pun toate partidele, o să vedem foarte puține soluții logice”.
![]()
DIVERSE
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, pus sub acuzare de DNA. Primele declarații după 3 ore de audieri: „Sunt nevinovat, nu am nimic de ascuns! Vreau să-mi duc mandatul până la capăt, să am grijă de bucureșteni”
Publicat
acum 4 orela
18 iunie 2026Autor
Ziarul PROFIT

UPDATE Ciprian Ciucu a făcut primele declarații după trei ore de audieri la DNA: „sunt nevinovat, stiu ca vreau sa-mi duc mandatul pana la capat, sa am grija de bucuresteni. voi colabora cu organele judiciare. Nu am nimic de ascuns”.
UPDATE: Ciprian Ciucu ar fi fost pus sub acuzare de procurorii DNA, fiind acuzat într-un dosar de luare de mită.
În timp ce era primar al Sectorului 6, Ciucu ar fi primit, prin interpuși, sume de bani în schimbul aprobării unor construcții în sector.
Banii ar fi folosiți ulterior în campania prin care Ciprian Ciucu a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei.
UPDATE: Ciprian Ciucu a ajuns la DNA, unde a făcut o declaraţie scurtă: „Nu ştiu nimic”. Primarul Capitalei ar fi vizat de o acuzație de luare de mită în dosarul de corupție instrumentat de DNA, susțin surse judiciare. Ar exista o singură acuzație la adresa sa, precizează sursele. Întrebat dacă are calitatea de inculpat, Ciucu a spus: „Nu, nu cred”.
UPDATE Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, este așteptat la audierile de la DNA la ora 14.00. Procurorii DNA au în investigare de mai mult timp un dosar mai amplu în care primarul Capitalei este suspectat că a emis o serie de aprobări/ avize.
Ciprian Ciucu va fi audiat într-un dosar instrumentat de Secția a II-a a DNA și nu este exclus să fie pus chiar și sub acuzare, anunţă Mediafax.
Ciprian Ciucu este liderul PNL cel mai apropiat de premierul demis Ilie Bolojan.
Ciprian Ciucu, actualul Primar General al Municipiului București, a fost ales în această funcție în urma scrutinului din decembrie 2025. Anterior, el a servit ca primar al Sectorului 6 între anii 2020 și 2026.
Potrivit unor informații vehiculate în presă, ar fi vorba despre patru dosare, unele dintre acestea legate de campania electorală.
Vom reveni cu detalii
![]()

Adrian Veștea anunță oficial că va candida la șefia PNL. Premierul desemnat îi cere lui Ilie Bolojan amânarea Congresului: „Haideți să facem pe 28 iunie”

Oana Roman și fiica ei, Isabela, transformare spectaculoasă: Câte kilograme au slăbit cele două

Ciprian Ciucu răspunde acuzațiilor DNA: „Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu și s-ar fi cerut niște sume în numele meu în campania electorală de anul trecut. Eu nu am luat niciun leu”

PSD cere PNL să îi retragă „de urgență” sprijinul politic primarului Capitalei, Ciprian Ciucu: „Trebuie să aplice în cazul său exact ceea ce pretindea altora aflați într-o situație similară: ‘să facă pasul în spate’”

Nicușor Dan explică de ce l-a nominalizat pe Adrian Veștea fără consultarea PNL: „Am niște limite constituționale. Trebuie să ne asigurăm că direcția este pro-occidentală”

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!

Spectacol total pe zgura de la Curtea de Argeș: Meciuri tari în sferturile de finală la Trofeul Transpeco 2026

Revolta unui preot din Argeș, lăsat fără drept de slujire: „Ar trebui să vă intereseze că nu avem Guvern, țara e așa cum o vedeți!”

Alina Gorghiu pune gaz pe foc și anunță că primarii din PNL din Argeș îl susțin pe Adrian Veștea

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

CRUZIME LA CĂLINEȘTI, ARGEȘ: Bărbat de 63 de ani, reținut de polițiști după ce și-a ucis câinele în bătaie
O cruzime fără margini a avut loc în județul Argeș, unde un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Alertă în Argeș: Trafic restricționat pe DN 73 și locatari evacuați în Mărăcineni, după alerta privind un colet suspect
O mobilizare masivă a forțelor de ordine are loc în aceste momente în localitatea Mărăcineni, județul Argeș. Autoritățile au instituit...

NU RATA! MApN recrutează aproape 7.000 de soldați și gradați
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a aprobat planul de recrutare pentru prima serie din 2026 a soldaților și gradaților profesioniști. Românii...

Circulația se reia de ASTĂZI PE DJ 741 ȘTEFĂNEȘTI – MIOVENI, dar cu restricții de tonaj și semafoare!
O veste mult așteptată de mii de șoferi din județul Argeș! După luni bune de blocaj și rute ocolitoare care...
Curtea de Argeș

VESTE URIAȘĂ PENTRU CURTEA DE ARGEȘ! După 9 luni de coșmar și „Criza Apei”, buletinele DSP arată că apa este din nou POTABILĂ. Autoritățile TAC în continuare!
După aproape 9 luni de calvar, în care zeci de mii de argeșeni au trăit cu frica în sâni și...

ATENȚIE, CURTEA DE ARGEȘ! Joi seara, dezinsecție în parcurile și locurile de joacă din oraș – CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI
Primăria Municipiului Curtea de Argeș anunță că acțiunea de dezinsecție terestră, programată inițial pentru data de 10 iunie și amânată...

URSUL A ATACAT LÎNGĂ CAMPING DRACULA! O TURISTĂ GERMANĂ, SFÂȘIATĂ DE ANIMAL
Atac de groază în această după-amiază în județul Argeș! O tânără de cetățenie germană a trăit clipe de coșmar după...

ȚEAPĂ PE INTERNET: Un bărbat din Curtea de Argeș a plătit 500 de euro pe anvelope „fantomă”!
O afacere online care părea avantajoasă s-a transformat într-un coșmar pentru un localnic din Curtea de Argeș, dar povestea s-a...

Ursul care a atacat un turist elvețian pe Transfăgărășan a fost împușcat
Final sângeros, dar inevitabil, pe cel mai spectaculos drum din România! Ursul cu comportament extrem de agresiv, care luni, 15...
Mioveni

Subprefectul Dragoș Predescu dezlănțuit după cazul fără precedent de la Călinești: „PSD a transformat comuna într-o feudă condusă de o familie!”
Situație fără precedent în județul Argeș. Subprefectul Dragoș Predescu a reacționat tranșant în urma dezvăluirilor din presa locală, care arată...

ALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!
Caz de o gravitate absolut uluitoare, fără precedent în istoria administrației publice din România, chiar în comuna Călinești, județul Argeș!...

Lagărul Uzunu se închide: DSVSA Argeș a declanșat sfârșitul unuia dintre cele mai controversate adăposturi de câini din România
În data de 8 iunie DSVSA Giurgiu, în baza propunerii DSVSA Argeş, a dispus închiderea adăpostului. ASPA IVETS, administratorul adăpostului...

DOCUMENTE REGATUL ARGEȘULUI | Banii pentru comunele din Argeș, împărțiți în CJ. Liberalii au votat „pentru”, dar acuză alocări discreționare
Luni, 8 iunie, Consiliul Județean Argeș s-a întrunit într-o ședință extraordinară pentru a aproba repartizarea unor sume vitale pentru comunitățile...
Câmpulung

Lovitură pentru turismul argeșean: ISU Argeș „mătură” hotelurile și restaurantele cu controale și amenzi pe bandă rulantă
Turismul din județul Argeș, și așa destul de firav și măcinat de probleme economice, primește o nouă lovitură, de data...

Incendiu violent în Câmpulung: Un autoturism a ars în totalitate, alte trei mașini au fost avariate
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada Nicolae Iorga din municipiul Câmpulung, alertând autoritățile și locatarii din zonă. Un autoturism...

DEZASTRU ÎN ARGEȘ! Niciun metru de asfalt turnat în prima jumătate a anului! Alina Nicolau, șefa Regiei de Drumuri: „Ce începe prost, se termină și mai prost!”
Situație absolut incredibilă și de o gravitate fără precedent în județul Argeș, sub conducerea catastrofală a trupei PSD, coordonată de...
În Trend
ACTUALacum 2 săptămâniLovitură dură pentru Primăria Curtea de Argeș: Magistrații o obligă la reangajarea unei salariate și la plata unor daune uriașe, după un proces pierdut
ACTUALacum o săptămânăUn viceprimar liberal din Argeș a furat banii și materialele destinate reconstrucției primăriei – PERCHEZIȚII LA LOCUINȚA ACESTUIA
ACTUALacum o săptămânăDEZASTRU LA AQUATERM! Pierderi uriașe și pas spre faliment. Va fi preluată compania de Apa Nova?
LIFESTYLEacum 2 săptămâniCum să alegi scaunul auto potrivit pentru diferite grupe de vârstă
LIFESTYLEacum 2 săptămâniGhid CazinoTare.ro: cum îți setezi limite zilnice la cazino fără să simți presiune
ACTUALacum o săptămânăÎPS Calinic s-a lepădat de Ion Mînzînă! Șeful PSD Argeș a fost lăsat FĂRĂ DREPT DE VOT din cauza limbajului suburban și a scandalurilor politice!
LIFESTYLEacum 2 săptămâniPlatformele online de divertisment investesc tot mai mult în experiența utilizatorilor și bonusuri atractive
ACTUALacum o săptămânăALERTĂ MAXIMĂ LA CĂLINEȘTI! Un infractor condamnat a ocupat ilegal biroul primarului și împarte dreptatea în comună! Poliția și Prefectura TAC în fața unui abuz fără precedent în România!













Ultimele Comentarii