Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

SUA bat în retragere, în fața Europei: renunță la sancțiunile pentru 5 țări europene

Publicat

in

Statele Unite au acceptat să renunţe la ameninţarea cu tarife comerciale împotriva a cinci ţări europene având legătură cu taxele digitale impuse marilor companii tech ca Amazon şi Facebook, scrie Financial Times.

Decizia este menită să ajute ţările să implementeze acordul major încheiat recent privind reformarea impozitării companiilor la nivel mondial, informează Mediafax.

Peste 130 de ţări au aderat în această lună la cei mai amplu efort de reformare a sistemului de impozitare a com­paniilor la nivel mondial din ulti­mul secol, orchestrat de OCDE. Acesta a inclus o rată minimă de im­po­zitare a companiilor la nivel mondial de 15%, cât şi noi reguli prin care multinaţionalele lumii sunt obli­ga­te să declare profiturile şi să plă­tească mai mult în ţările unde fac business.

Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Austria, care au introdus taxe ce ţintesc veniturile generate de marile companii tech americane în ultimii ani, au convenit să introducă un sistem de credite pe care multinaţionalele afectate de schimbări să-l poată folosi pentru viitoare plăţi de taxe.

Sistemul va fi operaţional în timpul unei perioade de tranziţie până când noile reguli globale vor intra în vigoare până în 2023. Astfel, deşi taxele digitale pot fi menţinute până la finalul anului 2023, o companie care a plătit mai mult în contul taxelor în 2022 decât ar fi plătit dacă noile reguli ar fi fost în vigoare poate câştiga un credit pentru suma plătită în plus.

Cel mai mare risc pentru acordul OCDE este ca Congresul american să nu ratifice această înţelegere, generând din nou posibilitatea izbucnirii unui conflict transatlantic privitor la impozitare.

Reprezentanta departamentului de comerţ al SUA, Katherine Tai a salutat înţelegerea, avertizând totuşi că America va continua să se opună implementării de taxe unilaterale pe servicii digitale de către alte ţări. Lipsa unei înţelegeri cu Turcia şi India sporeşte presiunea pe aceste ţări să încheie un pact similar, riscând impunerea de tarife americane înainte de 2023 în caz contrar.

Ministrul britanic de finanţe Rishi Sunak a declarat că a ţara sa a intenţionat dintotdeauna să renunţe la taxa sa digitală în favoarea unui acord global. „Această înţelegere înseamnă că taxa noastră este protejată până în 2023, astfel că veniturile obţinute de pe urma acesteia vor putea finanţa în continuare servicii publice vitale“, a declarat acesta.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Gazeta Sporturilor, fără redactor-șef: Cătălin Țepelin a părăsit redacția în aplauzele colegilor

Publicat

in

Gazeta Sporturilor s-a despărțit de Cătălin Țepelin, redactorul său șef, evenimentul fiind anunțat pe contul de Facebook al cotidianului.

Catalin Tepelin paraseste redactia gsp.roFoto: Catalin Tolontan / Facebook / captura

În aplauzele colegilor săi, Cătălin Țepelin a părăsit redacția în cursul zilei de marți.

Conform sursei citate, avem de-a face cu o plecare luată după „o decizie a patronilor elvețieni de la Ringier”.

„Redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin, a părăsit astăzi redacția după o decizie a patronilor elvețieni ai Ringier. Aici este momentul în care jurnaliștii de la GSP și Libertatea își iau la revedere de la liderul lor”, notează Cătălin Tolontan pe contul personal de Facebook.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Cercetătorii israelieni trag un semnal de alarmă privind o nouă specie invadatoare în Marea Mediterană

Publicat

in

​Cercetătorii marini israelieni au descoperit în estul Mării Mediterane un tip de coral care se găseşte de obicei în Marea Roşie, indicând astfel migraţia unei specii invadatoare, a anunţat Universitatea din Haifa (UH) într-un comunicat publicat luni și citat de Xinhua și Agerpres.

Coral „Dendronephthya”Foto: Andrey Nekrasov / Zuma Press / Profimedia Images

Acel tip de coral moale, cunoscut sub denumirea de Dendronephthya, a fost găsit la adâncimea de 42 de metri lângă satul Sdot Yam în luna mai, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Haifa şi publicat recent în revista Biology.

Coralul menţionat trăieşte de obicei în apele tropicale din regiunea Indo-Pacifică şi este frecvent întâlnit în Marea Roşie.

Deşi calea exactă a migraţiei sale nu a putut fi încă stabilită, coralul a ajuns în Marea Mediterană migrând cel mai probabil din Marea Roşie, prin Canalul Suez, în cadrul unei migraţii ample şi bine documentate, Migraţia lessepsiană, potrivit noului studiu.

Marea Mediterană este pe cale să își piardă una dintre barierele de protecție împotriva speciilor invadatoare

Apele mai reci ale Mediteranei obişnuiau să fie o barieră în faţa coralilor tropicali, dar aceste bariere naturale sunt pe cale să dispară din cauza schimbărilor climatice, afirmă cercetătorii de la UH.

Creşterea temperaturii minime în timpul iernii la nivelul apelor costiere şi alte modificări ale temperaturii din regiunea estică a Mării Mediterane după anii 1990 ar putea oferi condiţii favorabile pentru invazia speciilor originare din apele calde, au adăugat autorii studiului.

Cercetătorii au avertizat că din cauza ataşării rapide şi a capacităţii sale de creştere, specialiştii se aşteaptă ca această specie de coral să se răspândească rapid şi să devină tot mai des întâlnită în toată Marea Mediterană.

Ei au notat că atunci când specii dintr-o regiune invadează pe cale naturală şi se stabilesc într-o altă zonă, ele pot afecta într-o manieră severă ecosistemele locale.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend