Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

STB, program special în zilele în care se desfășoară meciuri de la Campionatul European de Fotbal

Publicat

in

Societatea de Transport București anunță că în zilele în care în București vor fi organizate meciuri de fotbal de la Campionatul European vor fi mai multe modificări în transportul public în special pe liniile care asigură legătura între aeroportul Otopeni, stadionul Arena Națională și centru.

În iunie, Bucureștiul este unul dintre cele 12 orașe care va găzdui meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal. Astfel, patru meciuri, trei din grupe și unul din faza optimilor de finală, se vor disputa pe Arena Națională din București în zilele de 13, 17, 21 și 28 iunie, potrivit mediafax.ro.

Societatea de Transport București va asigura în aceste zile transport special pentru suporteri, de la Aeroportul Internațional Henri Coandă către Centrul istoric al Capitalei și Arena Națională, astfel:

Linia specială expres 700

Traseu: Aeroport – centrul Capitalei – Arena Națională: Șos. București-Ploiești, Piața Presei, Șos. Kiseleff, Piața Victoriei, Cal. Victoriei, Pod Naţiunile Unite, Palatul Parlamentului, Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertății, Piața Unirii, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Şos. Mihai Bravu, Piața Iancului;

Stații: Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Palatul CEC, Palatul Parlamentului, Piața Unirii, Piața Muncii, Piața Hurmuzachi, Piața Iancului.

Traseu: Arena Națională – centrul Capitalei – Aeroport: Piața Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, Bd. Unirii, Piața Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Piața Universității, Bd. Gheorghe Magheru, Piața Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești, DN 1, Aeroportul Internațional Henri Coandă;

Stații: Piața Iancului, Vatra Luminoasă, Piața Hurmuzachi, Piața Unirii, Piața Universității, Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Suporterii se vor putea deplasa de la aeroport către centrul Capitalei și cu autobuzele liniei expres 783. De asemenea, suporterii vor putea utiliza autobuzele liniei expres 780 și cursa feroviară de la aeroport la Gara de Nord, iar apoi autobuzele liniei 123, pentru a ajunge în centrul Capitalei.

Din centrul Capitalei, suporterii vor putea ajunge la Arena Națională cu autobuzele liniei 104 și cu cele ale liniei speciale expres 700, de la stația Bd. I. C. Brătianu, precum și cu tramvaiele liniilor 40 și 55, de la terminalul Piața Sfânta Vineri. De la Arena Națională, suporterii vor putea ajunge în Centrul istoric al Capitalei cu vehiculele liniilor menționate.

STB va suplimenta numărul de vehicule pe liniile care asigură legătura de transport între aeroport, centru și stadion și va prelungi programul de circulație în data 28 iunie, atunci când meciul programat pe Arena Națională va începe la ora 22:00.

Din rațiuni de siguranță şi pentru ca spațiile de acces în stadion și arterele adiacente să nu se aglomereze, în zilele în care se vor disputa meciurile de fotbal, traficul rutier va fi restricționat total pe Bd. Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău. Liniile de transport din apropierea Arenei Naționale vor fi deviate, gradual, începând cu ora 07:00, astfel:

• Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între Complex Comercial Titan şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal Piaţa Sf. Vineri;

• Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între Dridu şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul Bd. Basarabia;

• Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între Valea Argeşului şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul Bd. Basarabia;

• Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între Cora Pantelimon şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual;

• Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul Baicului. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.

În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz Maior Coravu, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se va suspenda.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Se construiește fabrica viitorului în România: țara noastră devine cu jucător-cheie la nivel mondial

Publicat

in

De

România a devenit o țară în de care marii investitori sunt atrași să construiască. Belgienii de la Sonaca anunță faptul că au început construcția unei fabrici în comuna Moldovenești, din județul Cluj, care va face din România un hub internațional pentru tehnologie avansată. Fabrica Sonaca va construi piese de ultimă generație pentru avioane, iar în noua fabrică vor fi angajați 160 de specialiști din România. Fabrica Sonaca este așteptată să înceapă producția în vara anului 2025.

“România devine epicentrul inovației în industria aerospațială mondială! Sonaca ridică o nouă fabrică în județul Cluj, transformând comuna Moldovenești în hub-ul mondial al tehnologiei avansate.

Cu o investiție masivă de 38 de milioane de euro, Sonaca își consolidează prezența în România, profitând de sprijinul statului în valoare de 2,7 milioane de euro. Această nouă unitate de producție va crea 160 de locuri de muncă și va aduce o infuzie de inovație și excelență în industria locală.

Fabrica va fi motorul de creștere pentru Sonaca, susținând contractele cu gigantul aerospațial Airbus, inclusiv pentru cele mai noi modele A321. Această mișcare marchează un moment istoric pentru România, consolidându-și poziția ca un jucător de frunte în industria aerospațială globală.

Investiția se ridică la 38 milioane de euro. Clădirea va fi terminată până la sfârșitul anului 2024, apoi, instalarea echipamentelor va avea loc în primul semestru al anului 2025, iar producția va fi demarată până în vara anului 2025. În total vor fi create 160 de locuri de muncă”, au transmis reprezentanţii grupului belgian.

Se construiesc piesele viitorului

Belgienii de la Sonaca susțin că fabrica din România va fi un punct central pentru producția de flapsuri interioare pentru Airbus A321 XLR (Extra Long Range), un pas semnificativ către viitorul aviației.

Fabrica va fi nu doar un centru de excelență, ci și un punct central pentru producția de flapsuri interioare pentru Airbus A321 XLR (Extra Long Range), un pas semnificativ către viitorul aviației. În plus, aici se va produce o parte semnificativă din piesele slaturilor pentru avioanele A320.

Această evoluție nu este doar un vis împlinit pentru Sonaca, ci și un pas hotărâtor pentru industria aerospațială românească și globală. Anunțul a fost făcut cu mai bine de o lună în urmă, iar acum suntem pe cale să vedem visul devenind realitate.

Vom fi unul dintre puținii producători industriali din Europa care va obține certificarea pentru a face tratamente speciale de suprafață componentelor din aluminiu pentru flapsurile și slaturile din structura aripilor de avion. Ne propunem să aducem noi programe în viitor, dar acest lucru este încă în discuții de evaluare cu clienții”, mai arată belgienii.

Citeste mai mult

NATIONAL

Rolul României în războiul din Orientul Mijlociu

Publicat

in

De

Prin România trec transporturile strategice spre Ucraina iar teritoriul țării se află în spațiul care face legătura dintre cele două conflicte, cel din Orientul Mijlociu și cel ruso-ucrainean.

Bucureștiul își poate face pentru prima dată un plan strategic privind dinspre această placă turnantă în care războaiele au fost o prezență aproape continuă încă din perioada în care marele rege persan Darius venea în 513 î.e.n. din teritoriul actualului Iran să-i cucerească pe sciții din stepele aflate în nordul Mării Negre și trecea Dunărea pe la Isaccea de azi.

Într-un fel, România este în ochiul ciclonului, despre care se spune că ar fi zona lipsită de vânturi și precipitații în jurul căreia se desfășoară furtuna: în vest e Ungaria, tot mai instabilă, dar pregătită să susțină la nevoie acțiunile Moscovei; la sud-vest e Serbia, care mereu a fost aliata Rusiei; la sud de Dunăre e Bulgaria, instabilă politic de ani de zile, țară în care există deja comunități importante de ruși; la nord-est e Ucraina, care se bate eroic din 2022 împotriva Rusiei, care continuă să avanseze spre Gurile Dunării; la est, întreg spațiul pontic se află sub influența puterilor regionale cu interese în Orientul Mijlociu. De sute de ani, teritoriul dintre Marea Neagră, Marea Caspică și Golful Persic a fost disputat între otomani și iranieni, înainte să intre și rușii în această ecuație de putere.

Cele 300 de drone și rachete lansate de Iran împotriva Israelului azi-noapte cu susținerea în stradă a unor mulțimi dezlănțuite nu și-au atins țintele. A fost primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian. Armata israeliană sprijinită de americani a respins pericolul, dar în centrul Teheranului o pictură murală anunța că „următoarea palmă va fi mai puternică”.

Președintele iranian Ebrahim Raissi a anunțat că „pedepsirea agresorului a fost realizată”, avertizând sec și brutal că, „dacă regimul sionist sau susţinătorii săi dau dovadă de un comportament imprudent, ei vor primi un răspuns decisiv şi mult mai puternic”. Rusia a îndemnat astăzi la „reținere”, dar ea este aliata tradițională a iranienilor și s-a implicat violent în războiul civil din Siria, în care turcii sunniți au luptat de partea opoziției împotriva președintelui actual Bashar al-Assad iar persanii șiiți și-au arătat mușchii de partea lui Assad, într-un conflict care a început în 2011.

Rusia și Statele Unite sunt implicate în ambele războaie: în Ucraina și în Orientul Mijlociu. Rusia care și-a pierdut rangul de mare putere vrea să reseteze ordinea internațională, sprijinindu-se pe ceea ce fostul președinte american George W. Bush numea în 2002 „axa răului”: Irak, Iran și Coreea de Nord. Între timp, Irakul a trecut printr-un război lung, dar a rămas în sfera de influență iraniană, de facto, pe aceeași axă ca acum 20 de ani. Încă de atunci, România a sărit în barca americană, asociindu-se Statelor Unite și Marii Britanii în războiul din Irak și Afganistan.

În 2003, când a avut loc a doua intervenție americană în Irak, marile puteri europene Franța și Germania au refuzat să susțină operațiunile militare gândite de Washington în afara unui mandat din partea ONU. În siajul Statelor Unite s-au așezat însă statele est-europene, pe atunci doar candidate la intrarea în UE, inclusiv România și Bulgaria, care abia în 2002 primiseră invitația de a intra în NATO, dar au intrat de jure în 2004.

Președintele Franței, Jacques Chirac, a spus la începutul acelei dezbateri că Estul a pierdut ocazia de a tăcea din gură. Dar secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, s-a folosit de ocazie să compare noua Europa, țările foste comuniste, cu vechea Europă, în special Germania și Franța, care pentru Rumsfeld se împotmoliseră într-un conformism politic laș.

La fel ca atunci, dar mult mai pregătită și mai sigură de poziția ei, România va urma strategia americană. Mai ales că baza americană de la Marea Neagră a fost folosită și în perioadele anterioare ca punct de sprijin pentru operațiunile americane din Afganistan, în procesul de retragere din Irak (2008-2011), dar și din Afganistan (2021). România este pentru Statele Unite mai importantă decât Turcia în această perioadă de escaladări, nu doar din cauza balansurilor Ankarei față de Rusia, ci și fiindcă Turcia are interese clare în Orientul Mijlociu, care nu coincid mereu cu cele americane.

România va fi deci un cap de pod la marginea plăcii tectonice pe care se află și a început să aibă cutremure de adâncime, care se propagă dinspre Marea Neagră spre Golful Persic. Americanii vor folosi această poziție pentru a sprijini Israelul în Orientul Mijlociu, la fel cum NATO o folosește pentru transporturi strategice și baze de informare în războiul ruso-ucrainean.

Va încerca oare Bucureștiul să obțină în schimbul poziției sale ceva? Investiții în Portul Constanța, arme sofisticate pentru apărarea litoralului românesc, mai multe trupe aliate care să ajute țara în cazul în care se încing lucrurile, un spital militar nou cu tehnologii de ultimă generație, primirea definitivă în Schengen? Nu e vorba de un spirit tranzacțional, ci de oportunitatea de a întări periferia euroatlantică inclusiv prin investiții strategice prea mult amânate.

preluare DW via Rador Radio România

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend