Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Statele Unite şi Germania s-au calificat la turneul Final 8 al Cupei Davis

Publicat

in

Statele Unite au învins vineri Slovacia şi au obţinut calificarea la turneul Final 8 al competiţiei masculine de tenis pe echipe Cupa Davis, informează Reuters.

În Grupa C, la Zhuhai (China), americanul Mackenzie McDonald l-a învins pe slovacul Lukas Klein, 6-4, 6-3, apoi Brandon Nakashima a adus punctul decisiv pentru victoria Statelor Unite, impunându-se în faţa lui Jozef Kovalik, 6-3, 6-3.

În primul lor meci din grupă, Statele Unite au trecut de Chile cu 3-0. Căpitanul echipei Statelor Unite, Bob Bryan, nu poate conta pe jucători ca Taylor Fritz, finalist săptămâna trecută la US Open, Frances Tiafoe, eliminat chiar de Fritz în semifinalele acestui turneu de Mare Şlem, sau Tommy Paul.

Victoria Statelor Unite a asigurat calificarea Germaniei la turneul Final 8 al competiţiei, care va avea loc la finalul lunii noiembrie, la Malaga (Spania).

Germania şi Statele Unite vor fi adversare sâmbătă, miza fiind câştigarea grupei.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8.

Tot vineri, campioana en titre, Italia, caută a doua sa victorie în Grupa A, împotriva Belgiei, la Bologna, în timp ce Marea Britanie întâlneşte Argentina în Grupa D, la Manchester, în căutarea succesului care să-i asigure calificarea.

În aceeaşi zi, Spania va întâlni Franţa, în Grupa B, la Valencia, iar o victorie i-ar asigura prezenţa în Final 8.

Loading

NATIONAL

Preşedintele Iohannis participă la Sommet-ul Francofoniei, care are loc în Franţa. Iohannis va pune accent pe răspunsul la provocările globale actuale

Publicat

in

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 4-5 octombrie, la Sommet-ul Francofoniei, care va avea loc în Franţa. Conform Administrraţiei prezidenţiale, Iohannis va pune accent pe răspunsul la provocările globale actuale şi pe importanţa acordată educaţiei în limba franceză şi inserţiei profesionale a tinerilor francofoni şi va pleda pentru consolidarea Francofoniei universitare şi ştiinţifice, care reprezintă una dintre contribuţiile majore ale ţării noastre la nivelul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

Cea de a XIX-a Conferinţă la nivel înalt a şefilor de stat sau de guvern ai celor 88 de state membre cu drepturi depline, membre asociate şi observatoare ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) se va desfăşura sub titulatura „Creează, inovează şi întreprinde în limba franceză” (“Créer, innover, entreprendre en français”).

”Participarea Preşedintelui României la această sesiune a Sommet-ul Francofoniei reprezintă o oportunitate de evidenţiere a contribuţiei ţării noastre la efortul global de transformare şi adaptare a multilateralismului, efort care priveşte şi OIF, într-un context marcat de provocări majore la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli”, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

România va promova propriile priorităţi în ceea ce priveşte situaţia politică şi de securitate din spaţiul francofon, reflectate în Rezoluţia care va fi adoptată cu prilejul reuniunii.

”În contextul Sommet-ului Francofoniei, Preşedintele României va participa la o masă rotundă având ca temă integrarea tinerilor francofoni pe piaţa muncii şi la o dezbatere privind priorităţile politice din spaţiul francofon. Cu acest prilej, Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta viziunea de ansamblu a României privind perspectivele multilateralismului şi rolul OIF, cu accent pe răspunsul la provocările globale actuale, şi, de asemenea, pe importanţa acordată educaţiei în limba franceză şi inserţiei profesionale a tinerilor francofoni”, subliniază sursa citată.

Preşedintele Iohannis va pleda pentru consolidarea Francofoniei universitare şi ştiinţifice, care reprezintă una dintre contribuţiile majore ale ţării noastre la nivelul organizaţiei, în favoarea mobilităţii educaţionale şi profesionale a tinerilor vorbitori de limbă franceză din întreg spaţiul francofon, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Premierul Marcel Ciolacu, în vizită oficială la Chişinău. Are programate întâlniri cu Maia Sandu, cu premierul, cu șeful Parlamentului și mitropolitul Basarabie

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu face vineri o vizită oficială la Chişinău, având programate întâlniri cu preşedintele Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean, cu preşedintele Parlamentului IIgor Grosu şi cu mitropolitul Petru al Basarabiei. ”România rămâne vocea fermă ce susţine parcursul european al Republicii Moldova”, a transmis Ciolacu înaintea vizitei, în care este însoţit de vicepremierul Marian Neacşu, de ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi de ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu.

”Merg la Chişinău pentru a reconfirma sprijinul solid şi fără echivoc al României pentru Republica Moldova, pe toate palierele. Rămâneam vocea fermă ce susţine integrarea europeană a Republicii Moldova, continuăm implementarea Acordului de 100 de milioane de euro, care generează proiecte de impact, şi vom accelera interconectarea noastră în domenii vitale ca energia, infrastructura şi transporturile. Toate aceste eforturi sunt în beneficiul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Reconfirmarea opţiunii europene de către cetăţeni, la alegerile din 20 octombrie, este însă crucială pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova, singura cale spre dezvoltare şi o viaţă mai bună”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, joi.

Agenda vizitei oficiale va include întrevederea prim-ministrului României cu omologul său, Dorin Recean, la finalul căreia cei doi premieri vor susţine declaraţii comune de presă şi vor participa la ceremonia de predare a microbuzelor şcolare donate Republicii Moldova de către statul român.

De asemenea, şeful Executivului va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Ciolacu  va merge în vizită la Mitropolia Basarabiei, unde va avea o întrevedere cu Mitropolitul Petru.

Premierul Marcel Ciolacu se află la Chişinău împreună cu vicepremierul Marian Neacşu, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cu ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Disperarea lui Ilan Șor! Fugarul oligarh, despre deconspirarea rețelei: Un ‘adevărat genocid’ pe care îl fac organele de drept de la Chișinău

Publicat

in

Ilan Șor nu mai știe cum să corupă electoratul din Republica Moldova, pentru a împiedica țara să se îndrepte spre vest, spre Uniunea Europeană. Fugarul, care se ascunde de justiția moldovenească la Moscova, se plânge de un „adevărat genocid” pe care îl fac organele de drept de la Chișinău.

Oligarhul pro-rus a lansat amenințări la adresa guvernării, Poliției și Procuraturii Anticorupție, în speranța că cei peste 130 de mii de agenți de-ai săi, plătiți cu bani rusești, vor rămâne pe poziții și vor face tot posibilul să compromită referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, conform stiripesurse.md.

PAS continuă să terorizeze cetățenii. R. Moldova s-a transformat în totalitate într-un stat polițienesc. S-au desfășurat noi percheziții în cazul activiștilor noștri, au răsunat noi acuzații și somări de a recunoaște ceva ce nu au comis. Veronica Dragalin, care a fost aleasă în toaletă, sperie oamenii cu confiscarea proprietăților. Acești nemernici proguvernamentali au organizat un adevărat genocid”, a scris Șor într-o postare pe Telegram.

Iar acestor nenorociți le voi spune totul. Nu există și nu poate exista nicio faptă ilicită. Toate plățile sunt legale. Avem dreptul la liberă exprimare. Avem dreptul de a protesta. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU în 1948, prevede dreptul poporului de a se opune unui regim dictatorial.

Echipă, noi toți continuăm lupta împreună! Și ne vom asigura să fie eliberați toți cei reținuți, astfel încât oamenii din republica noastră să nu se mai confrunte cu brutalitatea Poliției. Nu vă fie frică de nimic! Adevărul este de partea noastră”, a scris Șor.

De menționat că organele de drept din R. Moldova au documentat în luna septembrie transferuri de peste 15 milioane de dolari către persoane afiliate fugarului Ilan Șor. Banii veneau din Rusia și erau destinați pentru destabilizarea situației din R. Moldova, compromiterea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, dar și pentru susținerea unei candidate la funcția de președinte a R. Moldova.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Bursele europene au închis joi în declin cu 1%, deoarece investitorii se concentrează pe escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu

Publicat

in

Acţiunile europene au încheiat ziua de joi în scădere, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu a afectat încrederea investitorilor regionali, relatează CNBC citat de news.ro

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 1%, aproape toate sectoarele şi bursele majore tranzacţionându-se în roşu. Construcţiile şi materialele au scăzut cu 2%, în timp ce acţiunilor companiilor de petrol şi gaze au fost singurele care şi-au păstrat câştigurile, încheind ziua în creştere cu 0,3%.

Între timp, acţiunile din sectorul auto au scăzut cu 2,17% din cauza informaţiilor potrivit cărora Uniunea Europeană ar putea impune tarife de până la 45% pentru producătorii chinezi de vehicule electrice (EV), cel mai devreme vineri – o mişcare la care producătorii de automobile europeni s-au opus.

Acţiunile Stellantis a scăzut cu 4%, în timp ce Volvo au scăzut cu peste 3%. Titlurile Porsche şi Renault s-au retras şi ele.

Indicele german DAX a scăzut cu 0,78%. CAC 40, al bursei din Paris, a pierdut 1,32%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a coborât cu 0,1%. Indicele italian FTSE MIB a scăzut cu 1,5%, iar IBEX 25, al bursei din Padrid, s-a retras cu 0,07%.

Acţiunile europene au închis miercuri cu o evoluţie mixtă, în timp ce investitorii au evaluat conflictul în desfăşurare din Orientul Mijlociu şi au analizat date noi privind şomajul din zona euro, care arătau că şomajul în zona euro s-a menţinut constant, la un nivel record de 6,4%, în august.

Israelul a atacat centrul Beirutului joi devreme, ucigând cel puţin şase persoane, în timp ce urmăreşte gruparea armată susţinută de Iran, Hezbollah.

Israelul a început marţi incursiunile terestre în Liban, iar atacul asupra Beirutului de joi vine după ce Iranul a lansat aproximativ 180 de rachete balistice asupra Israelului la începutul acestei săptămâni.

Autorităţile israeliene spun că nu au existat victime în urma ofensivei şi că majoritatea rachetelor au fost interceptate.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Modalitatea prin care poți călători prin toată lumea fără să dai niciun ban pe cazare: ai încerca-o?

Publicat

in

Într-o economie dificilă, dominată de inflație și în care companiile aeriene măresc prețurile cu orice ocazie, mulți tineri cu dor de ducă sunt în căutare de noi oportunități prin care să cutreiere lumea la costuri mai scăzute. Și cum adesea atunci când călătorești undeva, dincolo de transport, cazarea este una dintre cele mai mari cheltuieli, există platforme care îi ajută pe utilizatori să scape de această grijă.

S-a ajuns astfel la înlocuirea plății pentru cazare cu un troc: turistul vine și stă la un localnic acasă cât timp acesta e și el plecat, având grijă de animale și de plante. Face ceea ce se numește house sitting.

Trendul are succes în întreaga lume, inclusiv printre tineri români, care se află și de o parte, și de cealaltă a baricadei. Din țara noastră, pe platforme sunt listate apartamente și case predominant din București și Cluj, cu pisici și câini care își așteaptă turiștii-dădacă în perioadele în care proprietarii lor călătoresc. 

Citește mai mult pe Panorama.ro

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Modalitatea prin care poți călători prin toată lumea fără să dai niciun ban pe cazare: ai încerca-o?

Publicat

in

Într-o economie dificilă, dominată de inflație și în care companiile aeriene măresc prețurile cu orice ocazie, mulți tineri cu dor de ducă sunt în căutare de noi oportunități prin care să cutreiere lumea la costuri mai scăzute. Și cum adesea atunci când călătorești undeva, dincolo de transport, cazarea este una dintre cele mai mari cheltuieli, există platforme care îi ajută pe utilizatori să scape de această grijă.

S-a ajuns astfel la înlocuirea plății pentru cazare cu un troc: turistul vine și stă la un localnic acasă cât timp acesta e și el plecat, având grijă de animale și de plante. Face ceea ce se numește house sitting.

Trendul are succes în întreaga lume, inclusiv printre tineri români, care se află și de o parte, și de cealaltă a baricadei. Din țara noastră, pe platforme sunt listate apartamente și case predominant din București și Cluj, cu pisici și câini care își așteaptă turiștii-dădacă în perioadele în care proprietarii lor călătoresc. 

Citește mai mult pe Panorama.ro

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend