Omenirea se confruntă cu o epidemie mai puțin cunoscută, anunță o echipă de cercetători de la Universitatea Sun Yat-sen din Guangzhou, China, într-un amplu studiu publicat în revista British Journal of Ophthalmology. Iar dacă tendințele din ultimii 30 de ani vor continua, susțin autorii studiului, aproape jumătate din populația juvenilă a Terrei va suferi de miopie sau de alte probleme oftamologice.

Predicțiile îngrijorătoare ale specialiștilor chinezi se bazează pe statistici înregistrate în ultimii 30 de ani în nu mai puțin de 50 de țări, cu cele mai recente date obținute anul trecut. Iar informațiile oferite de aceștia arată că în rândul populației cu vârste între 5 și 19 ani prevalența miopiei a crescut de la 24% la 36% în intervalul 1990-2023.

Țara care se confruntă cu cele mai mari probleme din acest punct de vedere este Japonia, acolo unde 86% din copii și adolescenți au deja probleme cu vederea. La polul opus se află Paraguay, cu 0,84 de procente.

Ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că, dacă această tendință va continua, numărul de cazuri la nivel mondial va depăși 740 de milioane în anul 2050, ceea ce se traduce prin peste 40% din populația tânără la nivel global.

Raportat la nivel continental, specialiștii din China susțin că în Asia procentul persoanelor sub-adulte care vor avea probleme cu vedere va ajunge la 70% în același interval de timp.

Nimeni nu știe clar care sunt motivele recrudescenței cazurilor de miopie

Problema acestei veritabile epidemii a fost observată încă din anii trecuți, iar studiile care au încercat să o explice nu au reușit să ofere un răspuns pe deplin mulțumitor. Una dintre explicațiile oferite a fost aceea că pandemia Covid a accelerat creșterea numărului cazurilor de miopie.

Un studiu realizat în Hong Kong în anul 2020 arăta că numărul cazurilor de miopie a crescut rapid într-un eșantion de 709 copii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani. Este cert că factorii genetici joacă un rol important în apariția miopiei sau a altor probleme oftamologice, însă ele nu pot explica pe deplin recrudescența cazurilor la nivel mondial.

O cauză subliniată de autorii studiului ar fi aceea a timpului petrecut tot mai mult în interiorul casei. Ca un exemplu, chiar și copiii care au părinți cu vederea neafectată pot ajunge să dezvolte miopie la o vârstă fragedă (până la 60% dintre ei) în situația în care petrecut foarte puțin timp în afara locuinței. Astfel, subliniază specialiștii chinezi, pandemia Covid i-ar fi obligat pe cei tineri să petreacă enorm de mult timp în casă, să-ți facă lecțiile online, iar asta reprezintă un factor de risc uriaș, având în vedere că este vorba despre o perioadă critică în dezvoltarea lor fizică.

Autorii studiului subliniază că numărul cazurilor de miopie este de șapte ori mai scăzut în Africa decât în Asia.

Școala începută la vârste fragede ar putea accelera numărul de cazuri

Deși subliniază că nu există studii care să confirme un astfel de fapt, cercetătorii sunt de părere că există o corelație între numărul tot mai mare de cazuri de miopie și vârsta tot mai fragedă la care unii copii încep cursurile școlare.

În Hong Kong sau Singapore, copiii cu vârsta de 2-3 ani sunt deja implicați în activități și programe educaționale, înainte de a începe școala formală. Iar numărul cazurilor de miopie este printre cel mai mare din lume în acest segment al populației.

Autorii studiului consideră că această problemă necesită o intervenție rapidă din partea autorităților fiecărei țări în parte. În primul rând, pentru identificarea cauzelor, apoi pentru prevenirea unor astfel de probleme pentru generația viitoare.

Epidemiologii italieni au tras un semnal de alarmă privind creșterea vertiginoasă a numărului de cazuri de febră dengue în regiunea Marche din centrul țării, un oraș de aici confruntându-se cu o situație „scăpată de sub control”, relatează Reuters.

Printre simptomele febrei dengue, cunoscută și sub numele de „febra oaselor rupte” din cauza durerilor osoase intense, se numără febra, durerile de cap, erupțiile cutanate asemănătoare celor care apar în cazul rujeolei și durerile musculare și articulare.

În două dintre formele sale severe, febra denga hemoragică și sindromul de șoc denga, boala poate duce la deces. Miloane de persoane sunt infectate anual cu această boală purtată de țânțari și zeci de mii de persoane își pierd viața din cauza ei în Asia și America Latină.

Însă ea a început să se răspândească și în sudul Europei, pe fondul schimbărilor climatice care duc la creșterea temperaturilor și permit răspândirea speciilor de țânțari invazive pentru continentul european.

Institutul Național de Sănătate din Italia a înregistrat 500 de cazuri de febră dengue anul acesta, dintre care 100 au fost confirmate de la jumătatea lunii august în Fano, un oraș portuar cu ieșire la Marea Adriatică.

Fano este al treilea oraș ca mărime din regiunea Marche și se află în extremitatea estică a ei.

Autoritățile locale spun că 35 dintre pacienții diagnosticați cu febră dengue au necesitat spitalizarea și că alte 10 cazuri suspectate așteaptă confirmarea prin teste de laborator.

Orașul Fano a înregistrat în ultima perioadă mai multe cazuri de febră dengue decât întreaga regiune Lombardia anul trecut

Spre comparație, anul trecut regiunea Lombardia din nordul Italiei a înregistrat cele mai multe infecții cu febra dengue, însă a fost vorba de un total de sub 80 de cazuri. Fano a înregistrat mai multe cazuri în mai puțin de două luni.

Italia nu a înregistrat anul acesta niciun deces provocat de boală, dar unii medici sunt îngrijorați că situația reală ar putea fi mai gravă și că multe cazuri asimptomatice nu sunt raportate.

„Situația a scăpat de sub control, numărul de infecții este cel puțin dublu (decât cel raportat oficial). Să sperăm că vine iarna în curând”, a declarat într-un mesaj distribuit pe Facebook Roberto Burioni, profesor de virusologie la Universitatea San Raffaele din Milano.

Epidemiologii încearcă să înțeleagă de ce Fano, un oraș de coastă cu o populație de doar 60.000 de locuitori, a fost atât de puternic afectat.

Flavia Riccardo, director de cercetări la Departamentul pentru Boli Infecțioase din cadrul Institutului Național de Sănătate de la Roma, a venit și cu o veste bună.

„Din fericire, zona de infecții este foarte mică, deoarece țânțarii au mișcări limitate la 200 de metri”, a punctat ea.

Smaranda* are 35 de ani, e o femeie frumoasă și zâmbitoare, a studiat Sociologia din interes și Muzica din pasiune. În urmă cu 10 ani era proaspăt căsătorită și avea planuri de viitor. În urmă cu 10 ani, s-a mutat înapoi în casa mamei ei, diagnosticată cu boala Parkinson, ca să o îngrijească. De-atunci, este ceea ce se cheamă aparținător și îngrijitor al mamei ei și și-a lăsat în plan secund propriile nevoi. Am stat de vorbă cu Smaranda despre cât de dificilă e viața de aparținător de pacient cu boala Parkinson, o viață care se împarte între sacrificiu și vinovăție și în care ea, ca individ, de-abia dacă se mai regăsește.

*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosite în acest articol nu sunt cele reale.

Stabilesc cu Smaranda să ne întâlnim la o cafenea din centrul Bucureștiului, aproape de casa ei. În felul acesta, îi e mai ușor să-și strecoare întâlnirea cu mine, de maximum o oră-două, în programul încărcat pe care îl presupune îngrijirea mamei ei. O să pot să vin dacă e o zi bună pentru mama, dacă nu, va trebui să reprogramăm, mă avertizează ea.

În ziua întâlnirii, vine. Smaranda are 35 de ani, dar nu-i dai peste 30. E toată un zâmbet, foarte frumoasă și senină. Mă gândesc că din moment ce a venit înseamnă că mama ei are o zi bună. Dar ce înseamnă o zi bună și ce înseamnă o zi proastă pentru mama ei, bolnavă de Parkinson?

„Și astăzi a început cu un ușor risc. Mama se trezește în unele zile cu o stare de rău pe care am reușit cât de cât să o echilibrăm înainte de a putea eu să plec de acasă. Asta înseamnă o stare de greață asociată cu moleșeală, nu poate să stea nici măcar în șezut și trebuie să o mut ba pe scaun, ba pe pat. Și trebuie monitorizată și de eventuale vărsături, modificat tratamentul în cazul în care vomită”, îmi explică Smaranda.

De fapt, adaugă ea, în fiecare zi pot să apară nevoi spontane ale mamei ei, indiferent că sunt de natură organică sau de natură emoțională: „Se trezește că trebuie să-i explice cineva ce se întâmplă, ea fiind destul de retrasă din lumea socială, și vrea să aibă sprijin emoțional. Dar, de cele mai multe ori, are nevoie de sprijin fizic”.

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellbeing www.smartliving.ro

Preşedintele Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Valeria Herdea, a revenit marți cu precizări după ce luni, declaraţiile sale pe tema vaccinării au provocat o serie de controverse. Valeria Herdea a declarat, marți, pentru News.ro, că „singurul lucru obligatoriu este doar informarea pacienţilor, iar acest lucru este valabil şi pentru vaccinare”. Declarația vine la o zi după ce Herdea spusese, într-o conferință pe teme de sănătate, că „vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională”.

„Pentru că declaraţia mea de ieri a fost interpretată eronat, precizez un lucru esenţial: singurul lucru obligatoriu este doar informarea pacienţilor. Aşadar, acest lucru este valabil şi pentru vaccinare. Este obligatoriu ca pacienţii să aibă toate informaţiile de la medicii de familie, indiferent dacă vorbim de beneficii sau riscuri. Comunicarea medic-pacient nu este facultativă, acesta este mesajul pe care am intenţionat să îl transmit”, a afirmat marți Valeria Herdea, pentru News.ro.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spusese luni, la o conferinţă pe teme de sănătate, că „vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională”, ceea ce a provocat unele reacţii vehemente pe reţelele sociale. Reprezentanţi ai AUR i-au cerut demisia, apreciind că „vaccinarea obligatorie nu este o soluţie” şi invocând experienţa din pandemie.

România nu are, în acest moment, o lege a vaccinării obligatorii.

Hepatita C nu ar trebui să fie strict apanajul medicilor gastroenterologi și infecționiști, iar testările pentru depistarea infecției ar trebui realizate și de medici din alte specialități, precum oncologie, dermatologie, reumatologie, nefrologie, cardiologie, etc – cer medicii și asociațiile de pacienți.

Pacienții cu hepatită ajung adesea la specialiști în stadii avansate sau terminale ale bolii, moment în care opțiunile de tratament sunt mult limitate. Acest lucru subliniază necesitatea ca testarea și screeningul pentru hepatită să fie integrate în practica zilnică a mai multor specialități medicale, nu doar a celor tradițional asociate cu această afecțiune.

Medicii specialiști atrag atenția că este nevoie de protocoale clare pentru fiecare patologie, în care să fie recomandată testarea pentru hepatita C, iar metodele de testare ar trebui uniformizate.

Numărul de pacienți nou depistați cu hepatita C este tot mai mic, dar asta nu înseamnă că ei nu există, ci că este nevoie de mai multă conștientizare referitoare la această boală în comunitățile vulnerabile, inclusiv legat de faptul că poate fi vindecată – este una dintre concluziile participanților la Masa rotundă „Misiunea C – Acționăm împreună pentru o Românie fără Hepatită”.

„Prin continuarea programelor de screening și prin testarea mai multor categorii de pacienți cronici, putem scădea povara hepatitei C în societate și putem spera la atingerea obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030. Important este să oferim acces la investigații și tratament gratuit fiecărui pacient, indiferent de județul în care se află și de statutul său de asigurat sau de neasigurat. Un pacient depistat la timp și vindecat prin tratament nu mai este o povară nici pentru sistemul de sănătate, nici pentru cel social”, a afirmat Marinela Debu, președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Orice pacient cu potențial de hepatită trebuie testat măcar o dată în viață

O boală determinată de virusurile hepatitice se transformă asimptomatic într-o problemă de sănătate publică, într-o problemă socială și chiar umanitară.

„Vom fi capabili să eliminăm din România Hepatita C dacă ne unim forțele, dacă apelăm la colegii din alte specialități, în special medici care acordă terapii imunosupresoare, oncologi, etc. Screening-ul hepatitelor virale nu trebuie să lipsească în serviciile de chirurgie, înainte de orice act chirurgical. La fiecare din cabinetele medicului de familie orice pacient cu potențial de hepatită trebuie testat măcar o dată în viață, chiar dacă se consideră perfect sănătos”, atrage atenția prof. dr. Liana Gheorghe, președintele Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie.

Potrivit acesteia, în programul LIVERO au fost testate 150.000 de persoane din grupuri vulnerabile în zona de Est și peste 180.000 în zona de Sud a României, în 24 din 40 de județe, 4 din 7 regiuni de dezvoltare economică.

În paralel cu programul LIVERO au fost testați și aproximativ 30.000 de deținuți (populație vulnerabilă cu risc mare de hepatită) în mod special în instituții de detenție din sudul României, dar și din Moldova și o parte din Transilvania. Mare parte din pacienți au fost stadializați, iar cei eligibili au fost inițiați în tratament.

„Un impediment în cazul acestei categorii vulnerabile este că, pentru stadializare și inițierea tratamentului, persoanele aflate în detenție trebuie duse în centrele universitare care inițiază terapia. Modificarea Legii 95 ar putea eficientiza acest proces, ușurând parcursul tratamentului pentru persoanele deținute”, a explicat prof. dr. Cora Pop, director medical Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB).

Aceasta a menționat că, din 2019, toți pacienții pot beneficia de testare pentru Hepatita B și C cu recomandare de la medicul de familie, într-un laborator dedicat. „Încercăm să modificăm acest aspect, astfel încât testarea să se poată face chiar în cabinetul medicului de familie. De asemenea, de la 1 august, prin normele Contractului- Cadru, există posibilitatea ca medicul de familie să testeze pacienții asigurați și neasigurați în cadrul consultației de prevenție, cel puțin o dată pe an”, a mai spus prof. dr. Cora Pop.

Multe unități medicale și-au reorganizat traseele pentru a putea oferi pacienților servicii medicale complete.

”La spital, la o singură vizită a pacientului reușim să rezolvăm toate subpunctele menționate în protocolul terapeutic. Serviciile medicale au fost croite pe cerințele protocolului. Ne bazăm pe sprijinul colegilor din orice fel de specialitate, mai ales al celor din medicina de familie, pentru testare. Ne-am dori foarte mult ca o politică generală să fie screeningul pentru virusuri hepatitice și pentru virusul imunodeficienței umane al tuturor persoanelor care intră în contact cu serviciile medicale. În cadrul laboratorului se pot face analize medicale de virusologie, serologie, hematologie, biochimie, dar și viremie, și serologie pe hepatita B, C, B plus Delta sau HIV. Laboratorul de radiologie are Pet CT și RMN”, a explicat prof. dr. Voichița Lăzureanu, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Impactul hepatitei C asupra pacienților cu boli cronice

Hepatita C nu este o patologie monospecialitate. Nu e de ajuns relația medic de familie – medic specialist – medic gastroenterolog sau infecționist.

„Trebuie incluși în programe de screening pacienții care se adresează clinicilor de nefrologie, de cardiologie, de diabet, de oncologie. Dintre pacienții pe care i-am urmărit în clinică, mulți aveau asociat un număr mare de afecțiuni. Pacienții cu limfoame tratați și pentru virus C au șanse de până la 60% de regresie parțială sau totală a bolii hematologice. Colaborarea cu Clinica de Nefrologie ne-a permis să dăm tratament antiviral pacienților cu boală renală cronică în stadiul final, nu numai celor fără programe de dializă, dar și celor aflați în programele de hemodializă. Ratele de răspuns virusologic susținut au fost de 100% și efectele adverse ale terapiei au fost minime. Mulți pacienți cu virus C care au venit pentru terapie aveau diabet zaharat și nu numai că au răspuns la tratament în totalitate, dar la unii s-au obținut un control glicemic mai bun. Va trebui să testăm mult mai mult și nu putem face asta decât cu echipe multidisciplinare”, a atras atenția prof. dr. Laura Iliescu, șef secția medicină internă 2, Institutul Clinic Fundeni.

20% din cancerele hepatice sunt cauzate de virusul hepatitic C

Așa cum menționa articolul recent publicat în cunoscutul periodic Politico – Europe has the tools to end hepatitis C. It’s time to use them- , acoperirea globală a testării și tratamentului pentru hepatita C este la un nivel scăzut, iar aproximativ 20% din cancerele hepatice sunt cauzate de virusul hepatitic C.

„În România, carcinomul hepatocelular reprezintă o boală cu mari probleme atât de diagnostic, cât și de tratament. Este pe locul 6 în rândul cancerelor nou diagnosticate, dar, din păcate, pe poziția a 5-a ca mortalitate. Concret, prin prevenție și screening acești pacienți ar putea fi salvați. O eradicare a hepatitei în 2030 ar însemna o scădere cu 20% a incidenței cazurilor noi de cancer”, a menționat conf. dr. Adina Croitoru, șef departament Oncologie Medicală, Institutul Clinic Fundeni.

În cazul pacienților cu boală oncologică metastatică și cu virusul hepatitic C nu se poate iniția tratamentul pentru hepatită. ”Acești pacienți ar trebui să beneficieze de screening pentru a putea să începem la timp un tratament care ar putea să le crească supraviețuirea. În aceste cazuri, supraviețuirea medie este de 6 luni- un an”, a completat oncologul.

Diabet zaharat: prevalența hepatitei C este de 6-12%

Diabetul zaharat este astăzi o adevărată pandemie la nivel mondial, iar prevalența, așa cum rezultă din datele studiului Societății Române de Diabet în România, ar fi de 11,6%.

„Elementul comun al diabetului zaharat de tip 2 și al hepatitei C este insulinorezistența, de cele mai multe ori asociind și obezitatea, dar și afectarea metabolică hepatică. Din fericire, există medicație adresată comun steatozei hepatice și diabetului zaharat de tip doi. La persoanele cu diabet zaharat de tip doi, prevalența hepatitei cu virus C variază între 6% și 12%. Dar studiile internaționale arată că 15% – 30% din persoanele infectate cu hepatită C pot dezvolta diabet zaharat de tip doi. Este foarte important screening-ul în toată populația diabetică, nu numai la cei cu diabet zaharat de tip doi, pentru că o intervenție cât mai precoce creează premizele unei evoluții mai favorabile”, a atras atenția și prof. dr. Gabriela Radulian, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. C. Paulescu”.

Dermatologie: screeningul pentru hepatită este obligatoriu

Multe infecții dermatologice sunt corelate cu infecția cu virus hepatitic C, iar în protocoalele care prevăd terapii imunosupresive, inovative, biologice, etc. este recomandat screeningul inclusive pentru hepatita virală C.

”Patologia dermatologică are o prevalență destul de mare. Potrivit studiilor făcute de Societate, prevalența psoriazisului, de exemplu, este de aproximativ 5% din populație, iar o treime este reprezentată de forme moderat- severe, care necesită terapii imunosupresive convenționale sau inovative, iar screeningul pentru hepatită este obligatoriu. Pentru o gândire unitară la nivel național, este nevoie de un protocol astfel încât să știm foarte clar pașii pe care ar trebui să-i urmeze pacienții la risc cu hepatită depistați de dermatologi: unde trebuie să se ducă, cât de repede, ce trebuie să facă și, mai ales, când pot începe medicii dermatologi terapiile pentru bolnavi”, a explicat dr. Alin Nicolescu, președinte Comisia de Dermatovenerologie din Ministerul Sănătății și Societatea Română de Dermatologie, medic la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“.

Reumatologie: uniformizarea metodelor de testare

Conf. dr. Răzvan Ionescu, medic reumatolog la Spitalul Clinic Colentina, a atras atenția că este obligatorie depistarea infecțiilor cu virusul hepatitic C, ”deoarece în reumatologie sunt terapii imunosupresive, care adesea scad mecanismele de apărare ale organismului împotriva diverselor infecții, inclusiv împotriva infecției cu virus hepatitic C. Toți pacienții reumatologici care iau terapie imunosupresoare de tipul terapiilor biologice și țintite sintetice sunt testați înainte de a începe tratamentul. Din experiența clinicii noastre de la Spitalul Colentina, este nevoie de o uniformizare a metodelor de testare, astfel încât, atunci când primim pacienți din alte unități medicale, să fim siguri că testarea a fost realizată corespunzător și terapia poate începe fără amânări”.

Nefrologii sunt participanți activi la screeningul pentru hepatita C

Și boală cronică de rinichi este o problemă de sănătate publică în România, cu o prevalență de 10-11% în populația generală. Majoritatea pacienților sunt asimptomatici. Screeningul pentru boala cronică de rinichi se realizează în echipă multidisciplinară, cu medic de familie, nefrolog, diabetolog, reumatolog, oncolog, gastroenterolog, etc.

„Protocoalele internaționale de diagnostic și management al bolii cronice de rinichi recomandă ca testarea pentru hepatita C să se facă la orice caz nou diagnosticat cu boală cronică de rinichi. Iar aceasta deoarece implicațiile sunt bilaterale în ceea ce privește prognosticul, atitudinea terapeutică ș.a.m.d. Potrivit datelor din Registrul Renal Român, sunt aproximativ 18.000 de pacienți în programul național de hemodializă. Regulamentul de funcționare a unităților de dializă stipulează ca orice pacient să fie testat pentru serologie virală virusul B, virusul C și HIV la momentul inițierii în program de hemodializă și ulterior, la interval de șase luni pentru virusurile B și C, și la un an pentru virusul HIV. Aceleași reguli se aplică pentru populația de pacienți transplantați renal, unde se efectuează screeningul pentru infecțiile virale, dar și pentru posibilii donatori”, a menționat și dr. Bogdan Obrișcă, medic nefrolog la Institutul Clinic Fundeni.

Propunerile medicilor de familie

Medicul de familie are cea mai mare adresabilitate în patologia cronică de orice fel, putând reprezenta un pilon principal în depistarea hepatitei C.

„Faptul că s-a reușit includerea în pachetul de bază a markerilor de hepatită virală a contribuit la scăderea prevalenței infecției cu virus C”, a spus dr. Mihaela Udrescu, coordonatorul grupului Gastro din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.

Potrivit acesteia, Riscograma trebuie să cuprindă și markerii de hepatită virală antigen HB și anti-HCV. ”De asemenea, o propunere ar fi introducerea unui nou serviciu la medicina de familie pentru pacienții cu pachet de bază, de preferat pentru orice pacient testat, și anume depistarea cazului nou de hepatită”.

Dana are 34 de ani. Toată lumea îi zice să se bucure de viață, că e tânără, are un copil, un soț, o casă, o masă, n-o plouă și nu o ninge, dar Dana nu se bucură deloc. Oficial, suferă de tulburare de anxietate. Ce nu se vede însă pe fișa de diagnostic e tot chinul ei cu traumele mai vechi și mai noi, depresia, panica neîncetată și gândurile obsesive. Și, pentru că nu se văd nici măcar pe chipul ei, le povestește.

După ce a trimis un email la Spune-ți povestea, în care mărturisea că în viața ei a existat un factor declanșator în urma căruia a „câștigat“ anxietate, depresie postnatală, atacuri de panică și, mai nou, poate și tulburare obsesiv-compulsivă, am stabilit cu Dana să ne întâlnim și să vorbim pe larg.

Ajunge la întâlnire înainte de ora stabilită, e o femeie tânără și frumoasă. Zâmbește mult și vorbește repede, ca și cum s-ar grăbi undeva. Mai târziu îmi dau seama că nu se grăbește și că, pur și simplu, asta e viteza gândurilor ei.  

„Perioada de sarcină a fost oribilă.“ Începutul 

„Când mergeam la serviciu, mi se părea că viața e grea. Mă văitam ca tot omul, ziceam iar mă duc la muncă, iar îmi e greu, ce mi-aș dori să stau acasă! Acum am ajuns să stau și acasă, pentru că sunt în concediu de creștere a copilului, și nu e bine“, începe Dana să povestească.

În 2020, lucra la o cofetărie și de-abia își cumpăraseră, ea și soțul ei, un apartament cu credit ipotecar. Apoi a venit pandemia și, în scurt timp, Dana a rămas însărcinată. A avut o sarcină dificilă, cu stări de rău încă de la început, de a crezut că are Covid. Sarcina a fost groaznică, subliniază Dana, încercând să demonteze mitul că aceasta ar fi perioada cea mai frumoasă din viața unei femei.

„Perioada de sarcină a fost oribilă. Le-am bifat pe toate: stări de rău, vărsături, cârcei, insomnie, dureri de spate. Lumea zicea că o să-mi fie dor. Mie nu mi-e dor, nici nu am păstrat pozele cu burtă, nici nu vreau să îmi amintesc.“Dana, diagnosticată cu tulburare de anxietate

În prima lună a stat la pat, apoi, pentru că a avut tot felul de stări proaste, și-a scurtat programul la serviciu. Din luna a șaptea a intrat în concediu și, în martie 2021, a născut.

Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellbeing www.smartliving.ro