Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Situația din Ucraina: Nord-Stream 2 a devenit o pârghie principală a SUA contra Rusiei

Publicat

in

​Mult timp ţintă a criticilor diplomaţiei americane, controversatul gazoduct Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, în privinţa căruia preşedintele SUA Joe Biden a sfârşit prin a se resemna, revine puternic ca una dintre principalele “pârghii” ale Washingtonului pentru a descuraja Moscova să invadeze Ucraina, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Casa Albă nu a precizat clar dacă preşedintele Statelor Unite a fluturat marţi această ameninţare energetică în cursul summitului virtual cu omologul său rus, Vladimir Putin.

În faţa presei, însă, consilierul său pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a insistat asupra acestei piese de o “prioritate absolută”.

“Este o pârghie pentru Occident”

Notând că gazoductul nu este încă în funcţiune, în aşteptarea certificării din partea germană, el a estimat că, prin urmare, nu poate servi drept “pârghie pentru Putin”.

“Este o pârghie pentru Occident, pentru că dacă Vladimir Putin doreşte ca viitorul Nord Stream 2 să transporte gaz, s-ar putea să nu-şi asume riscul de a invada Ucraina”, a spus Jake Sullivan.

Speculaţiile sunt numeroase legate de o iniţiativă a Washingtonului de a tăia Rusia din SWIFT, o piesă esenţială în finanţele mondiale care permite băncilor să facă banii să circule.

Dar această ipoteză, calificată frecvent ca o “opţiune nucleară” în lumina repercusiunilor pe care le-ar avea asupra economiei ruse, dar şi mondiale, ar fi considerată de Statele Unite doar ca ultimă soluţie. De altfel, niciun responsabil american nu a confirmat-o.

“SWIFT ar fi o escaladare majoră”, a declarat pentru AFP fostul ambasador american la Kiev William Taylor, vicepreşedinte al think tank-ului United States Institute of Peace.

Nord Stream 2, punct sensibil pe relația SUA-Germania

În opinia sa, “Nord Stream 2 este o opţiune serioasă”, “una dintre cele mai importante măsuri” luate în considerare, pentru că ar permite administraţiei Biden să dea dovadă de fermitate foarte mare, fără a ajunge până la a provoca un seism economic.

“NS2” a otrăvit mult vreme relaţiile dintre Washington şi Berlin.

Statele Unite se opun ferm acestei conducte care trece prin Marea Baltică, ameninţând că vor priva Ucraina de o parte din veniturile încasate din tranzit, dar şi de un mijloc de presiune asupra Moscovei.

În pofida unei clase politice ostile proiectului, niciun guvern american nu şi-a asumat, însă, riscul de a ajunge la o ceartă cu Germania, un aliat-cheie. Iar sancţiunile limitate luate până acum nu au împiedicat construcţia să ajungă la final.

“Acte agresive împotriva Ucrainei?”

Luând act că finalizarea lucrărilor este de acum inevitabilă, Joe Biden a decis să pună capăt disputei cu germanii prin semnarea în iulie a unui acord cu ei care revine în prezent în atenţia opiniei internaţionale.

Acest text avertiza că, dacă Rusia ar comite “acte agresive împotriva Ucrainei”, Germania ar lua măsuri “pentru a limita capacităţile ruseşti de export către Europa în domeniul energetic”.

Pe acest compromis, care a trecut în mare măsură neobservat la acea vreme, se bazează astăzi diplomaţia americană.

“Dacă preşedintele Putin mişcă în privinţa Ucrainei, ne aşteptăm la suspendarea conductei”, a declarat marţi Victoria Nuland, numărul trei al Departamentului de Stat, în faţa senatorilor americani.

Pentru William Taylor, este o armă puternică deoarece “este un proiect pe termen lung” pentru Kremlin.

“Motivul pentru care Putin ţine cu adevărat la acesta” este că “i-ar permite să poată deschide şi închide” robinetele de gaz către Europa şi astfel “să influenţeze luarea deciziilor europene”, crede el. Prin urmare, o astfel de ameninţare îi va “atrage toată atenţia”.

Loading

NATIONAL

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, mai aproape de restaurare: Ministerul Culturii finalizează pașii pentru salvarea comorii de carte rară

Publicat

in

Ministerul Culturii a anunțat finalizarea procedurii de achiziție publică pentru pregătirea documentației necesare consolidării, restaurării și valorificării Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, care adăpostește un tezaur de carte rară.

Ministerul Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, a anunţat vineri că a finalizat procedura de achiziţie publică pentru elaborarea documentaţiei necesare consolidării, restaurării şi punerii în valoare a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.

„Acesta este un pas esenţial pentru a ne asigura că biblioteca menţionată, care deţine un tezaur extraordinar de carte rară, va începe rapid procesul de refacere şi va ajunge la strălucirea de altădată”, transmit reprezentanţii Ministerului Culturii, conform Mediafax.

Fondată în 1798 de episcopul romano-catolic Batthyány Ignác, Biblioteca Batthyaneum, aflată într-o fostă mănăstire, are mai multe cărţi vechi şi colecţii valoroase de carte, inclusiv celebrul Codex Aureus, un manuscris medieval în limba latină, scris cu litere de aur, cu vechimea de peste 1.000 de ani, care conţine două dintre cele patru evanghelii ale Noului Testament.

Proiectul de restaurare a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României, face parte din Programul de Investiţii „Temelii culturale”, aprobat în acest an de Guvernul României şi care va fi finanţat cu ajutorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, precum şi din fonduri naţionale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Larisa Iordache a anunțat că va avea o fetiţă

Publicat

in

Multipla campioană la gimnastică Larisa Iordache, retrasă din activitate în decembrie 2021, care la 2 a anunţat că va deveni mamă pentru prima oară, va avea o fetiţă.

“Esteeee fetiţăăăăă. Ne-am privit şi am ştiut că iubirea noastră va prinde acum forma celei mai preţioase minuni. Te aşteptăm cu inima plină de bucurie, micuţa noastră!“, a scris Larisa pe Facebook, într-o postare în care apare alături de soţul ei Cristian Chiriţă.

Fosta gimnastă, în vârstă de 27 de ani, s-a căsătorit cu Cristian Chiriţă la 8 iunie.

Ea fost cerută de soţie în prima zi a anului. Larisa Iordache şi Cristian Chiriţă, campion naţional la tenis de masă, şi-au făcut publică relaţia în aprilie 2023.

Multiplă campioană europeană şi mondială, precum şi medaliată cu bronz la JO din 2012, Larisa Iordache şi-a încheiat cariera la finalul lui 2021.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Facebook se implică în alegerile din Moldova: Decizie în premieră la scrutinul prezidențial

Publicat

in

Meta a anunțat că a eliminat o rețea de conturi care viza vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova înainte de alegerile din 20 octombrie, pentru încălcarea politicii companiei privind conturile false, transmite Reuters.

Conturile Meta false au postat critici la adresa președintelui Maia Sandu, a politicienilor proeuropeni și a legăturilor strânse dintre Moldova și România și au susținut partidele pro-ruse din Moldova, a declarat compania.

Meta a declarat că a eliminat șapte conturi de Facebook, 23 de pagini, un grup și 20 de conturi de pe Instagram pentru încălcarea politicii sale privind conturile false, scrie mediafax.ro.

În Chișinău, autoritățile au anunțat că au blocat 15 canale ale aplicației de mesagerie Telegram pentru că încălcau legile privind finanțarea partidelor politice.

Poliția moldovenească a declarat joi că a percheziționat locuințele liderilor legați de omul de afaceri Ilan Șor, ca parte a unei anchete penale privind fraudarea alegerilor. Poliția a spus că zeci de mii de alegători au fost plătiți prin intermediul conturilor dintr-o bancă rusească pentru a vota „nu” în cadrul unui referendum privind aderarea la UE organizat în paralel cu alegerile prezidențiale.

Președinta proeuropeană Maia Sandu își dorește un al doilea mandat în alegeri și a numit referendumul privind aderarea la blocul celor 27 de membri drept piatra de temelie a politicilor sale.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Vești proaste de la meteorologi. Temperaturile scad brusc și nici ploile nu vor lipsi în acest weekend: Care sunt zonele afectate

Publicat

in

O avertizare cod galben de vreme severă este în vigoare din această dimineață până diseară în 14 județe. Alerta meteo preconizează intensificări ale vântului și este valabilă între 12 octombrie, ora 06, și 12 octombrie, ora 21. Potrivit ANM, pe parcursul zilei de sâmbătă, aceste fenomene vor afecta Moldova, estul și nord-estul Munteniei, precum și Dobrogea.

Până la ora 21.00, este valabilă o informare de ploi și vânt la nivel național. În sudul și sud-estul țării, se așteaptă averse și descărcări electrice pe arii restrânse. Cantitățile de apă vor varia între 10 și 15 l/mp, iar izolat pot depăși 25 l/mp. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și local în cele sud-vestice, cu viteze ce vor atinge 40-50 km/h.

Unde vor fi temperaturi scăzute pe 12 octombrie

Temperaturile vor scădea semnificativ, în special în sud, est și parțial în centrul țării, unde cerul va fi predominant noros pe parcursul zilei. Vor fi ploi sub formă de aversă pe arii extinse în Dobrogea, Muntenia și estul Olteniei, unde izolat cantitățile de apă vor atinge 10-15 l/mp. De asemenea, ploi slabe se vor înregistra și în Transilvania și Moldova. În restul zonelor, cerul va fi mai mult senin.

Vântul va sufla slab până la moderat, dar va intensifica în timpul zilei în regiunile estice și sud-vestice, atingând viteze de 40-45 km/h.

În Moldova, estul și nord-estul Munteniei, precum și în Dobrogea, rafalele vor atinge 50-55 km/h. Temperaturile maxime vor varia între 13 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 3 și 10 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață, iar spre sfârșitul intervalului, în centrul și nord-estul țării, vor fi condiții de brumă. Presiunea atmosferică va fi ușor variabilă în vest, în timp ce în rest va crește.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Petrolul Ploiești împlinește 100 de ani: Meci de gală cu Vitesse Arnhem

Publicat

in

Sâmbătă, Petrolul Ploiești sărbătorește centenarul printr-o serie de manifestări, care vor culmina cu un meci de gală contra echipei Vitesse Arnhem.

„12 octombrie este ziua în care sărbătorim 100 de ani de Petrolul Ploiești. De la ora 12.00 pe străzile din jurul stadionului vom avea parte de streetfood, muzică și o serie de activități”, au anunțat reprezentanții clubului pe pagina de Facebook.

Celebrarea centenarului coincide cu ziua în care se aniversează 58 de ani de la cel mai mare succes din istoria clubului, victoria cu Liverpool.

„12 octombrie 1966 rămâne o dată scrisă cu litere de aur în istoria clubului Petrolul. Din postura de campioană a României, echipa ploieşteană reuşea să o învingă, pe stadionul ”Ilie Oană” (denumit ”Petrolul” atunci), cu 3-1, pe Liverpool, campioana campioanei mondiale de la acea dată, Anglia”, mai spun reprezentanții clubului.

Sâmbătă, de la ora 17.00 se vor deschide porțile arenei „Ilie Oană”, iar la 18.20 vor lua startul evenimentele dinaintea meciului de gală cu gruparea olandeză Vitesse Arnhem.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Preţurile biletelor de la ultimul meci al lui Rafael Nadal au explodat

Publicat

in

Biletele pentru faza finală a Cupei Davis, unde Rafael Nadal se va retrage, se vând pentru sume cuprinse între 2 800 şi peste 50 000 de euro. Faza finală a Cupei Davis are loc la Malaga, în perioada 19-24 noiembrie,

Biletele pentru sfertul de finală dintre Spania şi Olanda au fost deja puse în vânzare timp de două săptămâni. Dar începând de joi, vânzarea biletelor a atins un nivel record, scrie news.ro.

Pe platforma de revânzare Viagogo, cele mai ieftine bilete pentru sferturile de finală ale „La Roja” costă 2 800 de euro, iar unele din zona de mijloc ajung până la 51 000 de euro bucata. Preţurile sunt similare pentru semifinală şi finală.

Din fericire pentru fanii cu bugete mai mici, o parte din cele 10 600 de locuri de pe stadion urmează să fie puse în vânzare după rezultatele din sferturile de finală. Pentru cei mai norocoşi dintre fani, acest lucru înseamnă că pot obţine bilete pentru semifinală sau chiar pentru finală la un preţ standard.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend