Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

Publicat

in

Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi.

Simona HalepFoto: Larry Marano / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> Lămuriri despre refuzul organizatorilor de la Roland Garros de a-i oferi Simonei Halep un wild card. Nu e despre România

Simona Halep nu a dorit să riște o accidentare mai gravă în duelul cu McCartney Kessler

Simona Halep a câștigat primul set disputat împotriva americancei McCartney Kessler (locul 123 mondial), dar fosta lideră WTA a acuzat probleme la genunchiul stâng și nu a reușit să ducă la capăt primul meci jucat pe zgură, suprafața ei favorită, după doi ani.

Dubla campioană de Grand Slam s-a retras de la Trofeul Clarins (WTA 125, are loc la Paris) după o oră și 26 de minute de joc, la scorul de 7-5, 2-3.

În setul al doilea, românca a acuzat ceva probleme la genunchi, iar la scorul de 3-2 în favoarea adversarei sale, a decis să se retragă din meci.

I-a fost aplicat un plasture, dar durerile au fost prea puternice.

La ieșirea de pe teren, imediat după încheierea meciului de astăzi, Simona a oferit o reacție „la cald”.

„Aceeași durere de genunchi ca în Miami, prea riscant să continui.” – a declarat aceasta, conform jurnalistului Eric Salliot.

De știut după meciul dintre Simona Halep și McCartney Kessler

  • Pentru prezența pe tabloul principal al competiției de la Paris, Simona Halep va primi 1.086 de euro și un singur punct în clasamentul WTA.
  • Dublă campioană de Grand Slam, Halep mai jucase un singur meci după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv i-a redus suspendarea în scandalul de dopaj: 6-1, 4-6, 3-6 vs Paula Badosa, în primul tur de la WTA Miami, pe 19 martie.
  • McCartney Kessler va juca în optimi cu învingătoarea meciului dintre Emma Navaro (22 WTA / principală favorită) și Lauren Davis (194 WTA).

Trofeul Clarins are loc în perioada 13-19 mai, face parte din categoria WTA 125, se joacă pe zgură (complexul Lagardère din Bois de Boulogne) și oferă premii totale în valoare de 115.000 de euro. Campioana en-titre este Diane Parry.

>> Simona Halep nu a primit wild card pentru Roland Garros – Anunțul organizatorilor

>> Simona Halep a primit wild card pentru încă un turneu pe zgură

>> OPINIE. Cât de corect este ca Simona Halep să primească wild carduri? Totul a început cu Maria Sharapova, când rusoaica a revenit și ea după dopaj și Halep atunci a contestat-o

Despre cazul de dopaj al Simonei Halep

  • Cazul Simonei a fost judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra care gestionează dosarele de dopaj din sportul alb.
  • Pe 29 august 2022, Simona Halep avea să dispute ultimul meci oficial din circuitul mondial. La US Open, în runda inaugurală, sportiva noastră era învinsă surprinzător de Daria Snigur (locul 124 WTA la acel moment, venită din calificări).

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NATIONAL

Revoltă contra ‘domnitorului’ George Simion în AUR: A început nebunia în teritoriu (Surse)

Publicat

in

AUR este un partid care stă pe un butoi cu pulbere, cu doar câteva zile înainte de alegeri. Nemulțumirile s-au acumulat în pre-campania electorală, dar în campania electorală oficială situația tinde să dea în clocot, iar ținta principală tinde să devină ”domnitorul” George Simion.

În pre-campania electorală, cei din AUR au dus o luptă contra cronometru pentru a avea candidați în toate localitățile, din toate județele. Acest lucru nu s-a reușit și, efectiv, AUR nu are candidați în toată țara.

Deși își făceau planuri că vor obține peste 20% la alegerile locale și europarlamentare, situația din teren se dovedește una mult mai complicată. AUR realizează ce înseamnă lipsa unui ”aparat de partid” și conștientizează forța reală a celor de la PSD și PNL, cei care au o rețea foarte vastă de candidați, de susținători și oameni cu foarte multă experiență în alegeri.

Revoltă împotriva ‘domnitorului’

Nemulțumirile celor din AUR încep să se îndrepte masiv către ”domnitorul” George Simion. Acesta este acuzat pentru faptul că a lucrat foarte mult la imaginea proprie, iar candidații AUR sunt lăsați să se descurce pe cont propriu.

Conform surselor noastre, în AUR există nemulțumiri majore pentru că George Simion i-a favoriza și promova doar pe oamenii care sunt cei mai apropiați de el. Simion este acuzat că pune relațiile personale înaintea interesului partidului.

De asemenea, în AUR există nemulțumiri majore și privind tema de campanie, care are ideea de a promova domnitorii români. În AUR au apărut și glume: ”Au crescut în sondaje Ștefan cel Mare și Vlad Țepeș, dar noi am scăzut”.

Afișele AUR cu domnitori:

content-image

Nici sondajele nu le sunt favorabile celor de la AUR. Cu doar câteva zile înainte de alegeri, în majoritatea sondajelor AUR se află între 14% și 17%, foarte departe de obiectivele partidului, care erau de peste 20% la alegerile europarlamentare.

O problemă mare pentru AUR este că partidul nu contează în alegerile din București și alte orașe mari ale României. Spre exemplu, în București, Mihai Enache și AUR au mari emoții să facă pragul electoral de 5%, iar liderii partidului știu că ”de la București se dă tonul”.

Citeste mai mult

NATIONAL

FOTO Premieră mondială: Primul satelit din lemn, construit în Japonia, va fi lansat în această toamnă

Publicat

in

Primul satelit din lume care este construit din lemn urmează să fie lansat la bordul unei rachete a companiei SpaceX în luna septembrie, au anunţat oamenii de ştiinţă japonezi care au realizat această premieră mondială, informează AFP, potrivit Agerpres.

Satelitul experimental, dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Kyoto şi de compania forestieră Sumitomo Forestry, are forma unui cub cu latura de 10 centimetri.

Creatorii lui se aşteaptă ca lemnul să ardă în totalitate atunci când dispozitivul va reintra în atmosferă, ceea ce va împiedica formarea de particule metalice când satelitul se va întoarce pe Pământ.

“Sateliţii care nu sunt fabricaţi din metal ar trebui să fie preferaţi”, a declarat Takao Doi, astronaut şi profesor-asociat la Universitatea Kyoto, într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi.

Dezvoltatorii săi doresc să predea satelitul LignoSat, fabricat pe bază de lemn de magnolie, agenţiei spaţiale japoneze (JAXA) pe parcursul săptămânii viitoare.

Va fi trimis în spațiu la bordul unei rachete SpaceX

El va fi trimis în spaţiu la bordul unei rachete a companiei SpaceX de la Centrul Spaţial Kennedy în luna septembrie, destinaţia sa fiind Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au precizat ei.

Satelitul va fi eliberat apoi de pe modul experimental japonez din cadrul ISS pentru a-i testa rezistenţa şi durabilitatea în spaţiu.

“Datele vor fi trimise de la satelit către cercetători, care vor putea să verifice dacă există semne de tensiune şi dacă el poate rezista la schimbări uriaşe de temperatură”, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a companiei Sumitomo Forestry.

Marţi, o rachetă care transporta un alt satelit – o colaborare între Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi JAXA – a fost lansată din California într-o misiune de studiere a rolului pe care norii l-ar putea juca în combaterea schimbărilor climatice.

Satelitul EarthCARE se va afla pe orbită la aproape 400 km deasupra Pământului timp de trei ani.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend