NATIONAL
Sever Mureșan a murit. Controversele privind rolul lui în falimentul Băncii Dacia Felix continuă
Publicat
acum 4 luniin
De
adminÎn martie 1991, la Cluj Napoca, apărea Banca Dacia Felix. Printre fondatori, Mircea Horia Hossu, proaspăt absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj şi fostul mare tenisman Sever Mureşan, care trăise în Franţa în ultimii zece ani.
Prima casă de bani Dacia Felix a avut-o în frigider. Pur şi simplu un frigider, închis cu un lanţ, unde punea câteva sute de mii de lei
„Prima casă de bani Dacia Felix a avut-o în frigider. Pur şi simplu un frigider, închis cu un lanţ, unde punea câteva sute de mii de lei să-şi plătească chiria”, povestește Leonida Teohari, om de afaceri plecat din anii 80 în Canada și revenit în 1990. El susţine că i-ar fi ajutat pe fondatori să pună temeliile băncii.
În primii ani după Revoluţie, afacerile păreau că înfloresc. „Când am observat că Dacia Felix şi-a permis 32 de Mercedes-uri să dea la membrii Board-ului, când am văzut că Dacia Felix şi-a luat board-ul de directori în şedinţă la Paris, după aia şi-a luat board-ul de directori în şedinţă prin Italia, după aia m-am trezit cu ei în America, la Campionatul Mondial de Fotbal, ce bancă, nici băncile americane, din New York, nu pot să-şi ia un board de directori, să umble în jurul lumii şi să facă şedinţe, când, de unde au fost banii ăştia”, adaugă Leonida Teohari.
„În 1996, am început să cercetez afaceri derulate în jurul și în legătură cu Banca Dacia Felix. Acronimul BDF acoperea cea mai cunoscută afacere din Cluj, sinonim cu puterea și bogăția. Era a doua mare bancă privată a României, înființată în martie 1991, cu sediul în Cluj”, povestește fostul procuror-șef al DNA, Daniel Morar în cartea sa „Putea să fie altcumva”.
BDF devenise o bancă foarte puternică și un exemplu de succes, care respingea orice relaționare cu vreun partid politic
In 1993, banca avea deja un patrimoniu de mai multe miliarde de lei, 25 de sucursale operative în toată România, urma să deschidă sucursale în Tirana și Chișinău, o premieră pentru România, avea peste 50.000 de clienți economici și plasamente care depășeau 50 de miliarde de lei.
În 1994, BDF ajungea prima bancă românească și totodată prima din fostele țări socialiste care are un sediu în Dijon-Franța.
Spre finalul anului 1995, au apărut primele zvonuri în presa centrală că BDF ar putea să aibă probleme cu creditele neperformante, zvonuri negate însă chiar de autoritățile statului român.
„Inspectoratul General al Poliției nu efectuează, în prezent, nici un fel de cercetare asupra activității Băncii Dacia Felix, recunoscută drept o bancă puternică și care a câștigat, cred eu, o reputație foarte bună. Cei care vor conchide dacă Ia unitatea bancară menționată s-a încălcat în vreun fel legea sunt specialiștii Băncii Naționale a României. Până atunci, orice speculație este inutilă“, arăta într-un comunicat generalul Costică Voicu, adjunct al IGP, încercând să calmeze spiritele.
Sigur, există unele dificultăți cu privire la modul de revenire a împrumuturilor, mai cu seamă dinspre firmele de sub patronajul lui Sever Mureșan. În această privință, obligațiile acestui acționar și beneficiar de împrumuturi pot fi reglementate prin intervenția categorică a Băncii Naționale, care urmează să-i impună acestuia să-și onoreze obligațiile de restituire a împrumuturilor, scrie Daniel Morar.
Eforturi pentru salvarea BDF s-au făcut și prin misiunile diplomatice ale României din străinătate. Sergiu Celac, ambasadorul României la Londra, recunoștea în 1995 că, „prin mijloacele specifice pe care le am la Londra și ținând seama că acolo este cea mal mare piață de servicii financiare din lume, am intervenit pentru dezamorsarea stării tensionate de la Banca Dacia Felix.“
Eforturi pentru salvarea BDF s-au făcut și prin misiunile diplomatice ale României din străinătate
Lunile februarie și, mai ales, martie ale anului 1996 au reprezentat începutul sfârșitului pentru Banca Dacia Felix. Tensiunile interne dintre loan Sima, Mircea Hossu și Sever Mureșan deveneau publice și inundau toată presa. Greii băncii se acuzau reciproc de minciună, de patronarea celor mai mari nereguli, de prejudicii aduse băncii, își trimiteau scrisori deschise prin mass media.
La 13 martie 1996, în scandalul BDF a intervenit și Banca Natională a României, care i-a revocat din toate funcțiile deținute pe loan Sima, Sever Mureșan, Mircea Horea Hossu, practic pe toți fondatorii și cenzorii, stabilind că aceștia nu mai pot deține nici una din calitățile de fondator și administratori la o societate bancară timp de 5 ani.
Agenția Reuters arăta că, potrivit raportului BNR, numai grupul de firme al lui Sever Mureșan avea datorii către BDF de 828 de miliarde de lei.
Sever Mureșan Invest a cumpărat spații largi în presa locală prin care să-și prezinte propria versiune a dezastrului.
In iulie 1996, BDF era deja în incapacitate de plată. Ulterior, a fost preluata de un grup de investitori israelieni si a castigat, dupa patru ani, procesul intentat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) prin care acestea solicitau falimentul bancii.
Omul de afaceri Sever Mureșan (74 de ani) amenința anul trecut că preia controlul First Bank România în baza unei sentințe din 1995 legată de Banca Dacia Felix, pe fondul unei executări silite împotriva sa.
Din 1994, participația firmelor controlate de Sever Mureșan la capitalul social al Băncii Dacia Felix a fost de aproximativ 69%
Omul de afaceri a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals material, uz de fals și folosirea creditului cu rea credință în dosarul Băncii Dacia Felix. El a fost achitat în 2009, dar obligat la plata unor despăgubiri, în baza cărora Sever Mureșan a fost executat silit de Bank Leumi. Banca Dacia Felix a fost a doua bancă privată înființată în România după decembrie 1989, la Cluj-Napoca, în martie 1991.
Sever Mureșan a devenit acționar al băncii în 1991, ca persoană fizică, iar din 1992 și până în 1994 prin firmele sale SM Invest Holding, Astra Română Capital SAH Luxembourg și Sita Investment AG Elveția. Din 1994, participația acestor societăți la capitalul social al Băncii Dacia Felix a fost de aproximativ 69%. Acum, la aproape 3 decenii distanță, avocații lui Sever Mureșan spun că membrii Consiliului de Administrație al Băncii Dacia Felix care au adoptat decizia anulării acțiunilor nu dețineau calitatea de membri.
Dacia Felix a fost cumpărată de grupul israelian Eurom, care a vândut instituția către Leumi Bank, una dintre cele mai mari bănci din Israel. Aceasta a fost la rândul ei cumpărată de First Bank, care anul trecut a fost preluată de grupul italian Intesa.
BDF mai avea de achitat 1.464 miliarde de lei către BNR si 278 miliarde de lei către CEC. La sfârșitul anului 1996, când BNR a cerut falimentul, datoria BDF la BNR era de peste 500 de milioane de dolari, notează Daniel Morar.
Poate vrei sa citesti
Specialiștii spun care este cel mai sigur loc din mașină: Cum îți poți spori șansele de supraviețuire în caz de accident rutier
Doliu în lumea filmului – Un actor legendar a murit la câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere
VIDEO Gest controversat făcut de Elon Musk – Acuzat că a folosit salutul nazist la inaugurarea președinției Trump
Serie A: Como – Udinese, scor 4-1 / Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese
Efectul Trump asupra lui Viktor Orban. Marele atac poate începe: lansez prin aceasta a doua fază a operaţiunii menite să ocupe Bruxelles-ul
Fenomenul care ‘anulează’ începutul primăverii și contrazice legendele. Expert: ‘Fenofazele lor s-au dereglat’
NATIONAL
Specialiștii spun care este cel mai sigur loc din mașină: Cum îți poți spori șansele de supraviețuire în caz de accident rutier
Publicat
acum 25 de minutein
21 ianuarie 2025De
adminDeși mulți șoferi și pasageri consideră că locul cel mai sigur într-o mașină, în caz de accident, este în față, realitatea este diferită. Se presupune adesea că scaunele din față sunt cele mai protejate datorită airbag-urilor, însă acest lucru nu este întotdeauna adevărat, potrivit Gândul.
Specialiștii afirmă că bancheta din spate este locul cel mai sigur din mașină. Cercetările arată că partea din mijloc a banchetei oferă cel mai mare grad de protecție, deoarece pasagerul este situat la cea mai mare distanță față de orice alt punct din cabină cu care ar putea intra în contact în cazul unui accident.
În 2024, România continuă să fie țara europeană cu cele mai multe decese în accidente rutiere. Anul trecut, s-au înregistrat 86 de victime la 1.000.000 de locuitori. Printre principalele cauze ale accidentelor grave pe drumurile din România se numără indisciplina pietonilor, viteza excesivă și încălcarea regulilor de către bicicliști.
Pasagerii care stau pe bancheta din spate au cu 25-29% mai multe șanse de supraviețuire.
Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite la începutul anilor 2000 și citat de Newsweek, pasagerii care se află în mijlocul banchetei din spate au cele mai mari șanse de a scăpa nevătămați, întrucât au fost analizate zeci de mii de accidente rutiere fatale.
Ei trebuie să fie echipați cu centura de siguranță în trei puncte și să utilizeze scaune similare celor din față, pentru a asigura o fixare corectă a bazinului. Din acest motiv, specialiștii recomandă poziția centrală a banchetei din spate ca fiind cea mai sigură pentru amplasarea scaunului pentru copii. Al doilea loc ca siguranță este cel din spatele pasagerului, urmat de cel din spatele șoferului.
Pasagerii din al doilea rând au șanse de supraviețuire cu 29% mai mari decât cei din față, iar cei care se află pe scaunul din mijlocul banchetei beneficiază de șanse de supraviețuire cu 25% mai mari decât pasagerii sau șoferul care ocupă locurile din față.
NATIONAL
Doliu în lumea filmului – Un actor legendar a murit la câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere
Publicat
acum o orăin
21 ianuarie 2025De
adminChristopher Benjamin, actor legendar cunoscut pentru multiplele sale apariții în serialul Doctor Who, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani, la doar câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere.
Decesul a survenit pe 10 ianuarie, conform anunțului făcut de familia sa, anunță luni Daily Mail, potrivit Mediafax.
În cariera sa impresionantă de șapte decenii, Benjamin a jucat trei roluri diferite în Doctor Who, alături de Tom Baker, Jon Pertwee și David Tennant.
Cel mai memorabil rol al său a fost Henry Gordon Jago, personaj pe care l-a interpretat pentru prima dată în 1977, în episodul „Talons of Weng-Chiang”, și pe care l-a reluat ulterior în numeroase producții audio, inclusiv în propria serie spin-off „Jago & Litefoot” (2010-2021).
Actor de școală veche, după cum îl descrie familia, Benjamin a excelat atât pe scenă, cât și în radio, televiziune și film. Una dintre ultimele sale apariții memorabile a fost rolul Falstaff în producția „The Merry Wives of Windsor” de la Globe Theatre în 2010. De-a lungul carierei, a apărut în numeroase producții celebre precum „The Avengers”, „The Prisoner”, „The Forsythe Saga” și „Pride and Prejudice” (1995).
Christopher Benjamin lasă în urmă soția, Anna Fox, cu care a fost căsătorit timp de 65 de ani, trei copii – Kate, Sebastian și Emilia, trei nepoți – Bertie, Madeleine și Sam, precum și pe câinele său iubit, Minnie.
NATIONAL
VIDEO Gest controversat făcut de Elon Musk – Acuzat că a folosit salutul nazist la inaugurarea președinției Trump
Publicat
acum o orăin
21 ianuarie 2025De
adminElon Musk, CEO-ul Tesla, a stârnit o mulțime de indignări online după ce a făcut un gest „ciudat” în timpul discursului său de luni de la Capitol One Arena pentru a sărbători inaugurarea mandatului președintelui Donald Trump.
După ce a devenit extrem de entuziasmat de perspectiva aterizării unui om pe Marte și a plantării unui steag american, proprietarul X s-a bătut cu pumnul în piept și a îndreptat drațul într-o mișcare unghiulară spre cer, care a semănat cu salutul nazist. De asemenea, el s-a întors cu spatele la public și a repetat gestul spre spatele scenei.
„Ovație în picioare pentru Elon Musk. De departe cea mai entuziasmată primire a zilei”, a notat Erin Burnett, prezentatoarea CNN. „L-ați văzut ieșind cu acel salut ciudat”.
„A fost ciudat”, a reiterat Burnett, subliniind că vor arăta telespectatorilor o captură de ecran a momentului.
Având în vedere spectacolul ciudat și asemănările cu o anumită altă mișcare controversată a mâinii, nu a durat mult până când criticii miliardarului care îl susține pe Trump și șeful DOGE au exclamat online ce credeau ei că face cel mai bogat om din lume în acel moment.
„Da, Elon a dat un Sieg Heil”, a postat un utilizator pe Bluesky, în timp ce alții l-au acuzat că a dat un «salut nazist».
„Noul nostru copreședinte Elon Musk face un salut nazist în prima zi a președinției Trump”, a scris pe Twitter strategul democrat Sawyer Hackett, în timp ce distribuia un clip cu gestul.
În același timp, în timp ce liberalii și detractorii MAGA au inundat rețelele sociale cu videoclipuri cu salutul provocator al lui Musk către mulțime, nu a existat nimic în discursul entuziast pro-Trump al lui Musk care să facă referire în mod explicit la fascism și nazism – și este aproape sigur că magnatul tehnologiei ar nega că a făcut acest gest.
Într-adevăr, mulți alți observatori au sugerat că Musk făcea în schimb un „salut roman” pe care soldații din imperiul antic îl foloseau pentru a-și saluta comandanții în semn de respect și loialitate. Cu toate acestea, salutul roman a fost ulterior adoptat în anumite forme de statele fasciste – inclusiv de Germania nazistă, după cum au remarcat unii.
Pe de altă parte, susținătorii miliardarului au insistat că Musk a fost denaturat și scos din context.
„Elon Musk era încântat și și-a întins mâna către mulțime. Fiecare om de stânga va încerca să caracterizeze acest lucru drept un salut nazist”, a scris un utilizator X, în timp ce un altul a cerut «Community Notes» să se implice și să sublinieze că el doar «își întindea inima către mulțime».
„Ca o persoană cu un istoric puternic de a-l critica pe Elon Musk, mă simt extrem de încrezător afirmând că acest lucru nu a fost un salut nazist. Elon Musk este un prieten al evreilor”, a insistat Batya Ungar-Sargon, editor de opinie la Newsweek. „Acesta este un om cu Asperger care își aruncă exuberant inima în mulțime. Nu trebuie să inventăm indignarea”.
NATIONAL
Serie A: Como – Udinese, scor 4-1 / Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese
Publicat
acum o orăin
21 ianuarie 2025De
adminEchipa italiană Como a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-1, gruparea Udinese, în etapa a 21-a din Serie A, potrivit news.ro
Gazdele au înscris încă din minutul 5, prin Diao, care a înscris sub bara transversală. Tot Diao a şutat periculos în minutul 17, însă portarul român al lui Udinese, Răzvan Sava, a fost la post. Sava a fost însă învins în minutul 44 de Strefezza şi Como a intrat cu avantaj de două goluri la pauză. În partea secundă Payero a redus din diferenţă pentru Udinese, în minutul 50, iar Como a rămas în zece după eliminarea lui Edoardo Goldaniga, în minutul 57. Oaspeţii au avut şi ei un jucător eliminat, pe Solet, în minutul 63, şi astfel s-a restabilit echilibrul pe teren. Al treilea gol al gazdelor a fost de fapt un autogol, înscris în propria poartă de Bijol, în minutul 78, iar Paz a stabilit scorul final, în minutul 90. Como s-a impus cu 4-1 într-un meci în care Răzvan Sava a fost integralist pentru Udinese.
În clasament, Udinese e pe locul 10, cu 26 de puncte, în timp ce Como a urcat pe 13, cu 22 de puncte.
NATIONAL
Efectul Trump asupra lui Viktor Orban. Marele atac poate începe: lansez prin aceasta a doua fază a operaţiunii menite să ocupe Bruxelles-ul
Publicat
acum o orăin
20 ianuarie 2025De
admin„Lumea occidentală are acum un preşedinte patriot, pro-pace, anti-migraţie şi pro-familie care preia puterea la Washington, iar în câteva ore chiar şi soarele va străluci diferit deasupra Bruxelles-ului”, a spus luni premierul ungar Viktor Orban despre inaugurarea lui Donald Trump ca preşedinte al SUA, relatează agenţiile MTI şi Reuters, potrivit Agerpres.
„Un nou preşedinte în America, un mare grup patriotic la Bruxelles, mare entuziasm, patrioţi care-şi iubesc ţara; deci, marele atac poate începe: lansez prin aceasta a doua fază a operaţiunii menite să ocupe Bruxelles-ul !”, a clamat premierul conservator ungar, într-un discurs la Budapesta pe tema rezultatelor preşedinţiei ungare a Consiliului UE.
Perioada următoare va intra în cărţile de istorie drept „una în care Donald Trump şi patrioţii europeni au reînceput reconstrucţia lumii occidentale”, crede Viktor Orban. Lumea este martoră la „ascensiunea Estului, a Asiei, iar ordinea globală creată şi dominată de anglo-saxoni s-a terminat”, şi principalele centre de putere mondiale sunt într-un proces de construire a unor noi cadre economice, politice şi culturale „în care vom trăi probabil decenii la rând”, anticipează el.
În acest timp, observă Orban, „Bruxelles-ul este singurul centru de putere unde nu sunt interesaţi de schimbările în politicile globale şi de efectele asupra noastră”, iar actualii lideri europeni au izolat Uniunea Europeană (UE), „care ar putea deveni perdantul absolut al noii ordini mondiale” şi, în plus, este incapabilă să garanteze pacea şi securitatea în Europa şi în vecinătatea sa imediată, nu poate asigura bunăstarea, nici să oprească migraţia ilegală sau să poată oferi o perspectivă agriculturii europene.
Dar birocraţii de Bruxelles nu pot fi convinşi, iar, în timp ce „UE cunoaşte eşec după eşec, instituţiile de la Bruxelles devin tot mai puternice şi încearcă să obţină noi puteri”, a mai remarcat Orban. „La Bruxelles ei nu cred absolut deloc că EU este bolnavă; ei cred că UE funcţionează aşa cum trebuie, întrucât acolo obiectivul integrării europene este integrarea în sine, adică să fie construită o birocraţie care să domnească peste statele naţionale”, a explicat el.
„Noi, Ungaria, suntem în opoziţie cu regimul de la Bruxelles”, unde conduce „o oligarhie stângist-liberală”, a indicat premierul naţionalist ungar, care crede că „tratamentul care să vindece UE” necesită schimbare ce poate fi obţinută „prin mijloace politice, din exterior, şi intrând în conflict cu Bruxelles-ul”.
Viktor Orban susţine totuşi că, în pofida ameninţărilor lui Trump cu impunerea de taxe vamale, revenirea acestuia la putere prefigurează o „epocă de aur” pentru relaţiile dintre SUA şi UE.
NATIONAL
Fenomenul care ‘anulează’ începutul primăverii și contrazice legendele. Expert: ‘Fenofazele lor s-au dereglat’
Publicat
acum 2 orein
20 ianuarie 2025De
adminTemperaturile blânde din luna ianuarie şi lipsa unui strat consistent de zăpadă au determinat în unele zone apariţia ghioceilor, specialiştii atrăgând atenţia că în situaţia unor schimbări climatice cu fenomene care să persiste în timp, planta s-ar putea să nu mai fie considerată un vestitor al primăverii.
În curţile din mediul rural, de câteva zile au început să îşi facă apariţia florile mici, în formă de clopot, cu petale delicate albe suspendate pe tulpini subţiri, cu frunze de culoarea verde crud. Ghioceii, care de obicei apar la finalul lunii februarie, debutul lunii martie, prevestind venirea primăverii, au înflorit în acest an în prima jumătate a lunii ianuarie. Potrivit specialiştilor Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice şi medicinale (BRGV) Buzău, motivul pentru care plantele au înflorit mai devreme poate fi explicat printr-o dereglare generată de încălzirea vremii.
„Temperaturile au fost ridicate şi au plecat în vegetaţie. Rezistă bine la temperaturi scăzute, dar au înflorit prematur pe motiv că temperaturile au fost ridicate. În mod normal înfloresc din martie, este luna lor în calendarul nostru vechi, dar ca urmare a temperaturilor şi lipsei zăpezii au răsărit. Trebuiau să fie în faza de repaus ca majoritatea plantelor, oarecum calendarul lor, fenofazele lor s-au dereglat. Acum fazele acestea de repaus, încolţire, creştere, înflorire s-au dereglat, pentru că anotimpurile acestea nu mai sunt bine delimitate”, a declarat pentru AGERPRES directorul BRGV, Costel Vînătoru.
În situaţia în care schimbările climatice şi temperaturile ridicate vor deveni o constantă a iernii, ghioceii ar putea să nu mai fie consideraţi vestitori au primăverii. „Este o specie ameninţată oarecum de schimbările climatice. Ar putea să nu mai fie un reper ca altădată, când ne orientam după plante. Venirea primăverii era prevestită de comportamentul plantelor iar ghioceii erau văzuţi ca vestitori ai primăverii, dar acum suntem în ianuarie şi nu ştim ce vesteşte, venirea îngheţului sau venirea primăverii”, a precizat directorul BRGV.
Ghioceii sunt adesea cultivaţi în grădini şi parcuri ca flori ornamentale şi sunt îndrăgiţi pentru farmecul lor deosebit.
Specialiștii spun care este cel mai sigur loc din mașină: Cum îți poți spori șansele de supraviețuire în caz de accident rutier
Doliu în lumea filmului – Un actor legendar a murit la câteva zile după ce și-a sărbătorit ziua de naștere
VIDEO Gest controversat făcut de Elon Musk – Acuzat că a folosit salutul nazist la inaugurarea președinției Trump
Serie A: Como – Udinese, scor 4-1 / Portarul Răzvan Sava a fost integralist la Udinese
Efectul Trump asupra lui Viktor Orban. Marele atac poate începe: lansez prin aceasta a doua fază a operaţiunii menite să ocupe Bruxelles-ul
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
Tânăr de 21 ani din Curtea de Argeș săltat de Poliție și dus în pușcărie – Trafic de droguri
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Bre, domnule Gheorghe Badea! Nu îți este, bre, rușine?
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI
Pentru ca Poliția Argeș nu dă amenzi, județul nostru este fruntaș pe țară la apelare abuziva la 112
În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori. Operatorii STS din cadrul...
Un mare șef de Poliție din Argeș a provocat un accident și a fugit de la locul faptei – Prins după ce a făcut un al doilea accident
Comisarul șef Marian Iordache, șeful Poliției Câmpulung Muscel, aflat în prag de pensionare, este cercetat penal după ce a provocat...
VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...
VIDEO SPECTACULOS| Tunelul „Daniela” de la Momaia e aproape gata! Când vom circula pe tronsonul de autostradă Tigveni-Curtea de Argeș
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat astăzi că „primul tunel forat de pe o autostradă din România este aproape gata”....
Curtea de Argeș
Grav accident la Băiculești cu 3 victime – Motocultor lovit în plin de o mașină
Un grav accident rutier s-a produs ]n urma cu puțin timp între un autoturism și o căruță în comuna Băiculești,...
ACUM! Incendiu puternic la Nucșoara
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au primit o sesizare de incendiu izbucnit la o construcție în comuna Nucșoara....
VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum
Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit aseară în cazul a două incendii, unul în comuna Poienarii de...
Bre, domnule Gheorghe Badea! Nu îți este, bre, rușine?
Am primit, astăzi dimneață, de la un amic din București, link-ul unei știri publicate de jurnalul de casă al PSD...
Tânăr de 21 ani din Curtea de Argeș săltat de Poliție și dus în pușcărie – Trafic de droguri
În ziua de 15 ianuarie, polițiștii argeșeni au pus în executare două mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea,...
Mioveni
Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
Câmpulung
DE INTERES! Magazinul din orașul tău care oferă 1 leu pentru fiecare ambalaj SGR
Kaufland România oferă recompense clienţilor care reciclează ambalaje cu simbolul SGR la aparatele din magazinele sale şi scanează, în perioada 13-15 ianuarie, tichetul valoric eliberat...
Reacția HOLCIM după amenda uriașă primită de la Consiliul Concurenței: Respingem concluziile raportului de investigație și vom contesta sancțiunea
Așa cum relatam intr-o știre anterioară, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi...
VIDEO | Casă mistuită de flăcări în Argeș
Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit...
În Trend
- ACTUALacum 5 zile
Austeritatea, un concept relativ în Argeș? Zeci de posturi scoase la concurs în ciuda înghețării angajărilor
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Gata, l-au filmat! Ce a putut face primarul Panțurescu cu mașina primăriei
- ACTUALacum 2 săptămâni
BOMBĂ! Toți consilierii locali de la Curtea de Arges buni de plată? Dați în judecată după manevrele cu terenuri – VEZI LISTA CONSILIERILOR
- NATIONALacum 2 săptămâni
Radu Tudor: ‘Acesta este cel mai mare succes rusesc: obiectivul lui Vladimir Putin este aproape gata!’
- ACTUALacum 2 săptămâni
VREI SPORT, PLĂTEȘTI! Taxe majorate la Curtea de Argeș – 250 lei ora pentru stadion, 138 lei ora în Sala de Sport – NICIO REDUCERE și… PLĂȚI ÎN NATURĂ
- NATIONALacum o săptămână
Centrul Infotrafic anunţă că pe DN 2A, în judeţul Constanţa, se semnalează lapoviţă şi există riscul de a se forma polei
- ACTUALacum 2 săptămâni
Lege nouă pentru pensionari – Șoferii de 70 de ani, vânați pentru verificați pentru a fi lăsați fără permis. Parlamentarii îi consideră pericol public
- ACTUALacum 2 săptămâni
Marius Moisescu, noul viceprimar al Curții de Argeș? Reacția profesorului de istorie