DIVERSE
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, anunț privind accesul copiilor la rețelele sociale: „Parlamentul European cere astăzi o vârstă digitală minimă”
Publicat
acum 4 săptămâniin


Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, a declarat astăzi, 16 octombrie, că Parlamentul European cere în prezent „vârstă digitală minimă” de 16 ani pentru accesul la rețele sociale, platforme video și aplicații bazate pe inteligență artificială, aceasta fiind ideea de bază a Legii Majoratului Digital, pe care a inițiat-o și care a trecut deja de votul Senatului.
”România, în pas cu Europa: protejăm copiii online. Parlamentul European cere astăzi o „vârstă digitală minimă” de 16 ani pentru accesul la reţele sociale, platforme video şi aplicaţii bazate pe inteligenţă artificială. Aceasta este exact filozofia Legii Majoratului Digital, pe care am iniţiat-o şi care a fost deja adoptată de Senatul României”, a scris senatoarea PNL pe pagina sa de Facebook.
Nicoleta Pauliuc: „Este o lege care oferă părinţilor puterea de a decide”
În același timp, Nicoleta Pauliuc a precizat faptul că ”Europa recunoaşte un adevăr simplu: copiii trebuie protejaţi online.
Între 13 şi 16 ani, accesul la platforme trebuie să se facă doar cu acordul părinţilor. Platformele digitale trebuie să-şi asume răspunderea pentru siguranţa minorilor, nu doar părinţii sau şcoala”.
Conform senatoarei PNL, Legea Majoratului Digital urmează să fie dezbătută în Camera Deputaților, votul de acolo urmând să fie decisiv.
”Este o lege care oferă părinţilor puterea de a decide, nu algoritmilor. Este o lege care pune dreptul copiilor la protecţie şi echilibru înaintea oricărui interes comercial. Decizia Parlamentului European arată că România este, de data aceasta, cu un pas înainte. Am avut curajul să spunem primul lucru care contează: copilăria trebuie protejată şi în mediul online”, a mai spus senatoarea PNL.
![]()
Poate vrei sa citesti

Câștig uriaș la Loto 6/49: Cine este bărbatul care a devenit milionar și ce mesaj le transmite românilor

Cât a ajuns să coste o seară la cinema sau teatru în România în 2025. Tot mai puțini români își permit să se culturalizeze

Prognoza meteo: vremea se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Ce temperaturi vor fi în Capitală

Închisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Cel de-al treilea inculpat, care a și pus la cale uciderea afaceristului, a fost condamnat, în lipsă, la 30 de ani de închisoare

Când se vor deschide Târgurile de Crăciun 2025 în București. Primăria Capitalei va monta cel mai mare brad ecologic din țară

Sfârșit tragic pentru o copilă de 17 ani. A murit la o zi după ce a fost internată la Spitalul de Copii din Timișoara
DIVERSE
Câștig uriaș la Loto 6/49: Cine este bărbatul care a devenit milionar și ce mesaj le transmite românilor
Publicat
acum 24 de minutein
11 noiembrie 2025
„Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 9.11.2025, în valoare de 49.149.676,24 de lei (peste 9,66 milioane de euro), și-a ridicat câștigul în cursul zilei de astăzi, 11.11.2025.
Norocosul câștigător al celui de-al doilea mare câștig din istoria Loteriei Române este din Arad, are în jur de 30 de ani, este de profesie inginer și se consideră o persoană pozitivă. Este jucător ocazional la loto de mai mulți ani, dar, de un an, joacă constant doar online, pe platforma Loteriei Române bilete.loto.ro la Loto 6/49 și Joker, inclusiv la Noroc și Noroc Plus, jocuri la care a obținut, până acum, doar câștiguri mici.
Ne-a declarat că numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare și că va continuă să joace la jocurile preferate.
Consideră că o gândire pozitivă și echilibrul sunt cheia succesului și își dorește că banii câștigați să-i investească în mod responsabil.
Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea”, arată un comunicat al Loteriei Române.

Biletul Loto 6/49, al doilea ca valoare din istoria acestui joc
La tragerea Loto 6/49 de pe 9 noiembrie s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 49.149.676,24 de lei (9,66 milioane de euro), anunță Loteria Română.
Românul a avut parte de „noroc chior”, întrucât biletul norocos a fost completat cu o singură variantă, la Loto 6/49 şi o variantă Noroc. Biletul a fost jucat online pe platforma Loteriei Române și a costat 12 lei.
Acesta este al doilea premiu ca valoare din istoria acestui joc si al treilea castig de categoria I obtinut in acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 11.05.2025 şi a fost in valoare de 10.046.415,60 lei.
Ce mesaj le-a transmis jucătorilor
„Vreau ca toată lumea să învețe de la mine, că lucrurile, indiferent de natura lor, se pot întâmpla. Și ele nu se întâmplă decât atunci când ți le dorești. Loteria Română mi-a demonstrat că această teorie este corectă. Continuați să visați!”, este mesajul câștigătorului.
Bărbatul a afirmat că numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare și că va continua să joace la jocurile preferate.
Consideră că o gândire pozitivă și echilibrul sunt cheia succesului și își dorește ca banii câștigați să-i investească în mod responsabil.
Câștigătorul nu a dorit să-și facă publică identitatea.
![]()
DIVERSE
Cât a ajuns să coste o seară la cinema sau teatru în România în 2025. Tot mai puțini români își permit să se culturalizeze
Publicat
acum 26 de minutein
11 noiembrie 2025

O seară la cinema sau teatru nu este numai o simplă ieșire, ci un moment de relaxare, socializare dar și culturalizare. În 2025, prețurile biletelor pornesc de la 14 lei dar pot ajunge și la 150 de lei, în funcție de oraș, tipul spectacolului și categoria locurilor. Cu toate acestea, beneficiile ieșirii la cinema sau teatru, pe lângă emoție, artă sau conexiunea cu ceilalți, depășesc cu mult valoarea în bani a acesteia.
Cât a ajuns să coste o seară la cinema sau teatru în România în 2025
După o săptămână lungă, românii caută să se gândească la o ieșire care să-i scoată din rutina de la muncă. O masă în oraș, o plimbare în parc, o vizită la părinți, sau chiar o „escapadă” la cinema sau teatru.
Totuși, românii se uită și la bani în fața acestei distracții. Trebuie să calculeze prețul biletului la cinema, prețul la popcorn, drumul până acolo, așa că ajung să compare orașele sau zilele pentru a găsi cea mai bună variantă pentru bugetul lor.
O seară la cinema sau teatru poate costa, pentru o persoană, de la 14 lei la 150 de lei, astfel că o familie de patru poate cheltui între 60 și 400 de lei, în funcție de oraș și tipul biletelor. Cu toate acestea, cei 60 de lei includ numai prețul biletelor, deci nu și drumul până acolo sau cheltuielile ulterioare.
Mulți caută zile cu reduceri sau spectacole mai accesibile, dar majoritatea aleg în funcție de experiență: sala plină, atmosfera, jocul actoricesc și emoția transmisă sunt mai importante decât câțiva lei în plus.
În București există și spectacole premium, care își justifică prețurile prin decoruri, costume și artiști de renume, pe când în orașele mici precum Oradea, Sibiu sau Brașov, prețurile mai accesibile permit mai multor oameni să participe frecvent și să se familiarizeze cu arta.
Cât costă o ieșire la cinema în 2025
1. București – Veranda / Cineplex / Multiplex
- 2D: Luni 17 lei, Marți‑Miercuri 19 lei, Joi‑Vineri 31 lei, Sâmbătă‑Duminică 37 lei
- 3D: Luni‑Joi 27 lei, Vineri‑Duminică 32 lei
- Avanpremieră: 33‑35 lei
- VIP: 99‑109 lei
2. Oradea – Cinema Palace
- Luni‑Marți, Joi: Digital 25,5 lei, 3D 26,5 lei
- Miercuri până în 17:00: Digital 27 lei, 3D 28 lei
- Miercuri după 17:00: Digital 31 lei, 3D 32 lei
- Vineri‑Duminică până în 17:00: Digital 31 lei, 3D 32 lei
- Vineri‑Duminică după 17:00: Digital 34 lei, 3D 35 lei
Avanpremieră: Digital 34 lei, 3D 35 lei
3. Brașov – Cinema One Laserplex
- 2D: Luni‑Joi 14,5 lei, Vineri‑Duminică 19,5 lei
- 3D: Luni‑Joi 24,5 lei, Vineri‑Duminică 29,5 lei
- Avanpremieră: 20‑30 lei
- Copii / redus: 10‑20 lei
4. Sibiu – Cinema „Ion Besoiu”
- Bilet standard: 20 lei
5. Bacău – Cinema City / Multiplex
- Luni‑Joi: 25‑27 lei, Vineri‑Duminică: 29‑33 lei, Avanpremieră: 33 lei
Cât costă o ieșire la teatru în 2025
1. București
- Teatrul Național „I.L. Caragiale”: 60 - 80 lei, însă la unele spectacole se poate ajunge chiar și la 150 de lei (întreg), 40 lei (reducere elevi/studenți/pensionari)
- Teatrul Odeon: Sală Studio: Categoria I 60 lei, Categoria II 40 lei
- Teatrul Bulandra: Categoria I 40‑70 lei, Categoria II 40‑60 lei
- Teatrul Mic: 50 lei, redus 20 lei
2. Oradea
- Teatrul Regina Maria (Sala Mare)
- Premieră: Loje centrale et.1 – 60 lei, Loje laterale 50‑55 lei, Stal / balcon 35‑50 lei
- Spectacole obișnuite: Loje centrale 50 lei, Loje laterale 40‑45 lei, Stal / balcon 25‑40 lei
- Elevi / studenți / pensionari: 30 lei
- Spectacole copii: 15‑30 lei
3. Brașov
Teatrul „Sică Alexandrescu” / Operă / Operetă
Sală / lojă: 70 lei
Balcon lateral: 50 lei
Teatru pentru copii: 25‑30 lei
Spații independente / spectacole speciale: 90‑150 lei (VIP)
4. Sibiu
- Teatrul „Radu Stanca”
- Bilet standard: 25‑40 lei
- Elevi / studenți / pensionari: 15‑25 lei
5. Bacău – Teatrul Municipal Bacovia
- Categoria I: 40 lei, Categoria II: 35 lei
- Loja Categoria I: 45 lei, Loja Categoria II: 40 lei
- Elevi / studenți: 20 lei
![]()
DIVERSE
Prognoza meteo: vremea se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Ce temperaturi vor fi în Capitală
Publicat
acum 26 de minutein
11 noiembrie 2025

Prognoza meteo 12 noiembrie 2025. Conform ANM, valorile termice diurne vor fi mai mari față de normele perioadei în sudul și estul țării, iar în rest vor fi apropiate de acestea. Cerul va avea înnorări îndeosebi ziua, persistente mai ales în nord și est. Va ploua slab pe arii restrânse în Maramureș, Moldova și în Transilvania și cu totul izolat în rest, iar la altitudini mari în zona montană vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte și în nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, iar cele minime între -4 și 8 grade. Dimineața și noaptea, pe spații mici va fi ceață.
București
Valorile termice se vor situa peste normalul climatologic al perioadei. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei când vor mai fi condiții reduse de ploaie slabă, iar pe parcursul nopții probabilitatea de formare a ceții sau a norilor joși va fi ridicată. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul a 13 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.
Citeşte şi: Un val de praf saharian vine peste România. Un ciclon atlantic se ciocneşte de un anticilon scandinav
JOI
Vremea va fi în general frumoasă, după-amiaza se vor atinge temperaturi peste cele normale în a doua decadă a lunii noiembrie în majoritatea zonelor, în special în dealurile vestice, iar dimineața și noaptea vor fi valori termice apropiate de mediile climatologice în cea mai mare parte a țării. La începutul zilei și noaptea, în zonele joase de relief pe alocuri vor fi nori joși și ceață care izolat pot persista, cu precădere în Lunca Dunării, în Câmpia de Vest, pe văi și în depresiuni; în restul teritoriului și al intervalului cerul va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab până la moderat, izolat cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 și 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până la -5 grade, dar și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest și pe litoral.
București
Dimineața și noaptea vor fi nori joși, ceață și valori termice în jurul celor normale, iar după-amiaza cerul va fi variabil la senin și se vor atinge temperaturi peste cele climatologic specifice perioadei. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.
VINERI
În majoritatea zonelor țării, dar cu precădere la deal și la munte și în regiunile vestice vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil la senin, iar valorile termice vor continua să crească. În zonele joase de relief, la începutul intervalului și noaptea va fi nebulozitate stratiformă și se va semnala ceață care pe areale restrânse -în special în sudul Olteniei și al Moldovei și în nord-vestul Transilvaniei- vor persista peste zi. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 17 grade, mai ridicate în dealurile din vestul și din sudul teritoriului, dar și mai mici în zonele cu ceață persistentă; minimele termice vor fi cuprinse între -2 și 6 grade, local mai ridicate (până la 10 grade) în zonele deluroase și în Dobrogea.
București
În orele după-amiezii cerul va deveni variabil, însă în restul timpului vor fi nori joși și ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 12…14 grade, iar cea minimă de 2…5 grade.
SAMBATA
Vremea va fi caldă pentru mijlocul lunii noiembrie îndeosebi la deal și la munte, în regiunile vestice și în extremitatea de sud-est. În zonele joase din sudul, centrul și estul țării în prima parte a zilei și noaptea va fi nebulozitate stratiformă și se va semnala ceață care pe areale restrânse vor persista peste zi. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea în vest și nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane și trecător în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 18 grade, mai scăzute în zonele cu ceață persistentă din sud și centru, dar și mai mari în dealurile sudice; minimele termice vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8…9 grade în dealurile din vestul țării și pe litoral.
București
Dimineața și noaptea vor fi nori joși și posibil ceață, iar în restul timpului cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.
DUMINICA, LUNI, MARTI
În primele două zile valorile termice se vor menține cu mult peste cele normale în cea mai mare parte a țării, iar în ultima zi vor scădea în vest, centru și nord unde vor deveni apropiate de mediile climatologice. De la mijlocul perioadei aria ploilor se va extinde în jumătatea de nord-vest, iar în rest va ploua pe spații mici. În prima parte a intervalului se vor menține condiții de ceață mai ales în zonele joase din sudul țării.
București
Regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale în a doua decadă a lunii noiembrie. La începutul intervalului se vor menține condiții de ceață, iar în ultima zi vor fi posibile ploi slabe.
![]()
DIVERSE
Închisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Cel de-al treilea inculpat, care a și pus la cale uciderea afaceristului, a fost condamnat, în lipsă, la 30 de ani de închisoare
Publicat
acum 55 de minutein
11 noiembrie 2025

Costinel-Cosmin Zuleam, considerat cel care a pus la cale uciderea omului de afaceri din Sibiu și care, până în prezent, nu a putut fi găsit de oamenii legii, a fost condamnat, în lipsă, la 30 de ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de furt calificat, complicitate la furt calificat, tâlhărie calificată şi omor calificat, scrie News.ro.
Doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, condamnați la închisoare pe viață
”Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Zuleam Costinel-Cosmin prin prezenta sentinţă stabilind pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite (3 ani închisoare, 4 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 9 ani închisoare), respectiv 8 ani închisoare, inculpatul Zuleam Costinel-Cosmin urmând să execute pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare. (…) Constată că inculpatul Zuleam Costinel-Cosmin a fost arestat în lipsă prin încheierea nr. 105/CC/2023 din data de 19.11.2023 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu, măsură neconfirmată până în prezent”, se arată în sentinţa Tribunalului Alba.
Ceilalți doi inculpați, Minae Marian-Cristian şi Ghiţă Laurenţiu, au primit pedeapsa pe viață. Pronunţarea a fost făcută în şedinţă publică, în prezenţa celor doi inculpaţi aflaţi în arest preventiv la Penitenciarul Aiud.
Totodată, cei trei inculpaţi sunt obligaţi, în solidar, să-i plătească fostei partenere a omului de afaceri a sumei de 33.644 de lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 150.000 de euro cu titlu de daune morale.
De asemenea, cei trei sunt obligaţi, în solidar, să-i plătească fiicei celui ucis 300.000 de euro daune morale. Aceasta va primi, la rămânerea definitivă a hotărârii, în calitate de moştenitoare legală, cele 16 ceasuri furate de inculpaţi.
Decizia Tribunalului Alba este cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii.
Filmul crimei care a avut loc în urmă cu 2 ani
Pe 4 noiembrie 2023, seara, cei trei criminali s-au deplasat pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Adrian Kreiner, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă.
Bărbații au supravegheat locuinţa afaceristului dintr-un imobil nelocuit situat vizavi, iar în noaptea următoare, după ce au constat că senzorii de mişcare amplasaţi pe gard nu sunt activaţi, și-au pus planul în aplicare.
![]()
DIVERSE
Când se vor deschide Târgurile de Crăciun 2025 în București. Primăria Capitalei va monta cel mai mare brad ecologic din țară
Publicat
acum o orăin
11 noiembrie 2025

Târgurile de Crăciun 2025 se vor organiza în trei locații: Bucharest Christmas Market în Piața Constituției, Bucharest Downtown Christmas Market în Piața Universității și Bucharest Opera Christmas Market pe Esplanada Operei Naționale.
Citește și: Cât costă să închiriezi o căsuță pentru a vinde pomana porcului și fasole cu ciolan
Târgurile de Crăciun 2025 organizate în București
„Între 29 noiembrie și 28 decembrie, Bucureștiul intră în ritmul sărbătorilor de iarnă. Trei târguri cu intrare liberă, organizate de Primăria Capitalei prin CREART, vor aduce în trei locuri emblematice ale orașului energia, culoarea și bucuria iernii: Piața Constituției – Bucharest Christmas Market; Piața Universității – Bucharest Downtown Christmas Market; Esplanada Operei Naționale – Bucharest Opera Christmas Market.
Tema ediției din acest an este muzica – pentru că muzica apropie. De la colinde și armonii clasice, până la ritmuri urbane contemporane, fiecare spațiu va spune o poveste despre întâlnirea dintre tradiție, cultură și oameni. În inima Capitalei, bucureștenii și turiștii din toate colțurile lumii vor fi întâmpinați de o atmosferă feerică și un decor spectaculos.
Tradițiile românești vor prinde viață prin spectacolele de pe scene, dar și prin târgurile dedicate meșteșugurilor, creațiilor și produselor culinare autohtone.
Bradul impresionant de 30 de metri – cel mai mare brad ecologic din România, Casa lui Moș Crăciun, roata panoramică și zecile de ateliere și activități pentru toate vârstele vor transforma Bucureștiul într-un tărâm de poveste, timp de 30 de zil”, a publicat pe pagina de Facebook primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.
Pe lângă Piaţa Constituţiei, sunt cunoscute și alte două alte locaţii din Capitală unde vor fi organizate Târgurile de Crăciun în 2025: West Side Christmas Market – deși data oficială de deschidere a Târgului de Crăciun din Parcul Drumul Taberei nu a fost încă anunțată, pregătirile au început deja în luna noiembrie.
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Sectorului 3 ar urma să se desfășoare în perioada 27 noiembrie 2025 -7 ianuarie 2026, în Piața Alba Iulia.
Târgurile de Crăciun 2025 din alte orașe din România
Târgul de Crăciun din Craiova se va desfășura în acest an în perioada 14 noiembrie 2025 – 04 ianuarie 2026, potrivit primăriei Municipiului Craiova.
Târgul de Crăciun din Sibiu revine în 2025 cu o nouă ediție, desfășurată între 14 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026.
Târgul de Crăciun din Brașov își va deschide porțile pentru cel mai așteptat eveniment al iernii începând cu data de 30 noiembrie. Târgul se va desfășura în trei zone emblematice ale orașului: Piața Sfatului, Piața Sfântul Ioan și zona Rectorat.
Târgul de Crăciun din Timișoara va putea fi vizitat în acest an în perioada 23 noiembrie 2025 – 7 ianuarie 2026.
![]()
DIVERSE
Sfârșit tragic pentru o copilă de 17 ani. A murit la o zi după ce a fost internată la Spitalul de Copii din Timișoara
Publicat
acum o orăin
11 noiembrie 2025

Sfârșit tragic pentru o copilă de 17 ani. Potrivit primelor informații, tânăra ar fi ajuns pe mâinile medicilor după ce ar fi înghițit o substanță.
O copilă e 17 ani a murit la o zi după ce a fost internată. Tragedie la Spitalul ”Louis Turcanu” din Timișoara
Tânăra în vârstă de 17 ani era elevă la Liceui Teoretic ”Grigore Moisil” din Timișoara. Cu doar o zi înainte să moarcă, fata a ajuns în stare gravă la camera de gardă a Spitalului de Copii ”Louis Turcanu”.
„În data de 9 noiembrie, în jurul orei 19.30, se prezintă la urgențe o fetiță în vârstă de 17 ani, cu stare gravă, cu brahicardie severă, convulsii. La ora 20:20, pacienta prezintă stop cardio respirator. A fost resuscitata, dar s-a păstrat starea gravă cu instabilitate hemodinamică.
A fost solicitată o echipa multidisciplinară de suport de la Institutul de Boli Cardiovasculare, însă, în ciuda tuturor eforturilor, decesul a fost declarat la 2.55, în data de 10 noiembrie”, au transmis reprezentanții Spitalului de Copii Louis Țurcanu, potrivit cancan.ro.
Mama fetei le-a spus medicilor și polițiștilor că adolescenta suferea de depresie încă din perioada pandemiei de COVID.19.
”La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 10:32, poliţiştii Secţiei 1 Urbane Timişoara au fost sesizaţi de un cadru medical cu privire la decesul unei minore, în vârstă de 17 ani, internată la Spitalul «Louis Ţurcanu» din data de 9 noiembrie 2025, care prezenta o stare de somnolenţă.
Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, trupul neînsufleţit fiind transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
![]()

Câștig uriaș la Loto 6/49: Cine este bărbatul care a devenit milionar și ce mesaj le transmite românilor

Cât a ajuns să coste o seară la cinema sau teatru în România în 2025. Tot mai puțini români își permit să se culturalizeze

Prognoza meteo: vremea se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării. Ce temperaturi vor fi în Capitală

Închisoare pe viață pentru doi dintre ucigașii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner. Cel de-al treilea inculpat, care a și pus la cale uciderea afaceristului, a fost condamnat, în lipsă, la 30 de ani de închisoare

Când se vor deschide Târgurile de Crăciun 2025 în București. Primăria Capitalei va monta cel mai mare brad ecologic din țară

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT

Reușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș

Jurnalistul Iulian Uță îl somează pe Ion Mînzînă: „Ai plecat și pe banii mei? Ieși la raport și explică-mi ce ai făcut în sejurul de lux din Spania!”

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

A dat lovitura la Loto: Un român a câștigat ieri 9,66 milioane de euro cu un bilet de 12 lei jucat online
Loteria Română a anunțat duminică seara, 9 noiembrie 2025, că marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 9,6...

ȘOC ÎN POLIȚIA ARGEȘ: Adjunctul Poliției Municipiului Pitești, comisarul șef Avram Gheorghe, săltat de mascați
O acțiune de amploare a zguduit structurile de ordine publică din Argeș în această dimineață. Comisarul șef Avram Gheorghe, ocupând...

SONDAJ ARGEȘ – CRISTIAN GENTEA și AUR în fruntea preferințelor argeșenilor. PSD sub 20%
Un sondaj recent realizat de Smart Political Consultancy, la comanda trustului de presă UMN ( Ziarul PROFIT și PRO ARGEȘ...

Accident mortal în Argeș: Un bărbat de 77 de ani a decedat în urma unui carambol pe DN 7
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc astăzi în comuna Drăganu, pe Drumul Național 7 (DN 7), implicând...
Curtea de Argeș

Primăria Curtea de Argeș monteaza noi camere video de supraveghere – VEZI UNDE
Administrația locală continuă eforturile de modernizare și de creștere a siguranței publice prin extinderea sistemului de monitorizare video a orașului....

UITE CINE VA RIDICA MAȘINILE ABANDONATE DIN CURTEA DE ARGEȘ
Primăria municipiului Curtea de Argeș a soluționat problema logistică a vehiculelor abandonate de pe domeniul public. Administrația locală a încheiat...

VIDEO | Accident grav în Albeștii de Argeș: Trei persoane transportate la spital, două dintre ele fiind încarcerate
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Albeștii de Argeș, în urma unei...

Ziarul PROFIT și argeșenii i-au pus pe treabă: Aquaterm oprește apa în Curtea de Argeș și recunoaște: APA NU ESTE POTABILĂ! – VEZI DETALII
După ce, la apelul argeșenilor, ziarul PROFIT si PRO ARGES TV au tras un semnal de alarma pentru a opri...

Scandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
După deversarea controlată, dar istorică, a Lacului Vidraru de la începutul săptămânii, locuitorii din Curtea de Argeș au sesizat o...
Mioveni

VIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General...

Criza gazelor din Mioveni: A.N.R.E. a trimis experți în teren pentru a investiga incidentul de stația de reglare Colibași
În urma incidentului major de la Stația de Reglare-Măsurare Colibași, care a lăsat aproximativ 3.600 de locuințe fără alimentare cu...

ATENȚIE! Restricții de trafic pe DN 7C și DN 73C, pentru Raliul Argeșului 2025
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează conducătorii auto că, în perioada 31 octombrie – 01 noiembrie 2025,...

Scandalul gazelor la Mioveni: Mii de oameni rămân în frig, după ce PSD a blocat ajutoarele financiare. PNL: „Să vă fie rușine!”
Criza gazelor din Mioveni, declanșată de un incident major care a lăsat mii de cetățeni fără căldură și apă caldă,...
Câmpulung

O televiziune din Argeș se închide: CNA a retras licența Super TV pentru amenzi neplătite și program neadecvat
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis în ședința publică de astăzi retragerea licenței audiovizuale pentru postul de televiziune local...

Femeie de 50 de ani găsită moartă, în apă, la Câmpulung
În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...

VIDEO ȘOCANT! Război între doi pensionari din Argeș: Un bărbat de 74 de ani a distrus mașina vecinei de 63 ani
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un caz neobișnuit de distrugere în formă continuată, care a vizat...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum o săptămânăEA ESTE!!! Femeie din Curtea de Argeș prinsă la furat din magazine – PREFERĂ COSMETICELE
ACTUALacum o săptămânăElevă de a XII-a, la un liceu cunoscut din Argeș, reținută: Prinsă de două ori în aceeași săptămână conducând fără permis
ACTUALacum 5 zileScandalul apei din Curtea de Argeș: Este sau nu contaminată? AQUATERM SPUNE CĂ NU, DSP ANUNȚĂ VERIFICĂRI – DOCUMENT
ACTUALacum 2 săptămâniVIDEO Incendiu violent la o cunoscută firmă din Curtea de Argeș! Pompierii intervin în forță pe strada Fabricii
ACTUALacum 5 zileReușită de excepție a primarului Mogaru: Corbi și Jgheaburi au, în sfârșit, apă curentă și canalizare, după 8 ani de așteptare în domnia familiei Baciu
ACTUALacum o săptămânăSchimb de gardă la Jandarmeria Argeș: Colonelul Răzvan Vâlcu preia comanda de la colonelul Cezar Toma
ACTUALacum 5 zileVIDEO | Descinderi la samsarii de mașini din Argeș – Prejudiciu uriaș
DIVERSEacum 2 săptămâniVIDEO! Fulgy de la Clejani s-a combinat cu Bianca Drăgan de la Cancan! Lăutarul pianist, sărut pasional și amor nebun noaptea pe plaja în Dubai cu bomba sexy de pe Instagram venită pentru el în Emirate











