Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Șeful NATO cere mai mulți pentru a contracara Rusia

Publicat

in

Șeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianța transatlantică nu este pregătită pentru amenințările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani și a solicitat trecerea la o mentalitate de război, cu cheltuieli de apărare mult mai mari, potrivit Reuters.

Rutte a declarat că membrii NATO au cheltuit mai mult de 3% din PIB pentru apărare în timpul Războiului Rece, iar cheltuielile viitoare vor trebui să fie mult mai mari decât obiectivul actual al alianței, care este de 2%.

„Rusia se pregătește pentru o confruntare pe termen lung, cu Ucraina și cu noi”, a declarat Rutte într-un discurs la Bruxelles.

„Nu suntem pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă în patru-cinci ani”, a spus secretarul general al NATO, adăugând: „Este timpul să trecem la o mentalitate de război și să accelerăm producția noastră de apărare și cheltuielile pentru apărare”.

Loading

NATIONAL

VIDEO Actorul român care ar putea fi în vârful revoltei de la Hollywood împotriva lui Donald Trump

Publicat

in

Filmul „Emilia Perez” al lui Jacques Audiard se anunţă a fi o prezenţă obligatorie în nominalizările la Oscar, anunţate joi după o amânare din cauza incendiilor mortale din Los Angeles. În cursă intră puternic și filmul în care românul Sebastian Stan aduce pe ecrane portretizarea tulburătoare a anilor de tinereţe ai lui Donald Trump în „The Apprentice”, informează News.ro.

Filmul a făcut obiectul unor ameninţări cu acţiuni în justiţie din partea avocaţilor lui Donald Trump, nu în ultimul rând din cauza unei scene în care noul preşedinte al Statelor Unite îşi violează soţia.

Academia „ar putea trimite un mesaj politic”, spune Hammond.

Mai ales că aceste nominalizări lasă uşa deschisă surprizelor. Forţând mii de oameni să părăsească Los Angeles-ul, incendiile ar putea rearanja tabloul, reducând participarea.

„Ştim că o mulţime de membri şi-au pierdut casele (…) Unii pur şi simplu nu vor fi votat”, spune Hammond.

Potrivit acestuia, acest lucru ar putea spori influenţa alegătorilor nonamericani, care trăiesc departe de Hollywood şi preferă adesea filmele de autor.

Un alt atu al lui Jacques Audiard? „Nu cred că Emilia Perez are nevoie de niciun ajutor”, a zâmbit Hammond.

În mijlocul dezastrului, anunţul va fi făcut online, fără fast

„Emilia Perez” ar trebui să „strângă un număr mare” de nominalizări, preconizează pentru AFP Pete Hammond, editorialist al site-ului specializat Deadline.

Această odisee muzicală despre tranziţia de gen a unui traficant de droguri mexican pare să concureze pentru Oscarul acordat celui mai bun film, precum şi pentru mai multe premii pentru muzică şi sunet.

Vedeta sa, Karla Sofŕa Gascon, este de asemenea aşteptată să se numere printre candidaţii la Oscarul pentru cea mai bună actriţă, o premieră istorică pentru o actriţă transgender.

Un alt pilon al filmului, Zoe Saldana este de asemenea aşteptată să fie nominalizată pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Cu toate acestea, Selena Gomez, cealaltă vedetă din „Emilia Perez”, care a fost criticată pentru dicţia sa spaniolă, ar putea fi trecută cu vederea de Academie.

În ciuda acestui fapt, acest lungmetraj premiat la Cannes şi distribuit de Netflix ar putea deveni cel mai nominalizat film non-englez din toate timpurile. Un record deţinut de ‘Tigers and Dragons’ (2000), al regizorului taďwanese Ang Lee, şi ‘Roma’ (2018), al mexicanului Alfonso Cuaron, cu câte zece nominalizări.

„(Emilia Perez) este atât de puternic în fiecare categorie în care ar putea fi nominalizat”, a observat Hammond.

Competiţie puternică

Concurenţa se anunţă însă acerbă: thrillerul „Conclave” şi „The Brutalist”, o frescă amplă despre viaţa unui imigrant evreu, sunt de asemenea aşteptate să primească o serie de nominalizări.

Musicalul „Wicked”, câştigătorul Palme d’Or de la Cannes, „Anora”, cel de-al doilea episod al saga SF „Dune” şi filmul biografic despre Bob Dylan, „A Complete Unknown”, ar trebui, de asemenea, să obţină rezultate bune.

Anul acesta, însă, între actriţe este cea mai dură cursă.

Demi Moore a şocat Hollywood-ul câştigând un Glob de Aur la începutul lunii ianuarie pentru „The Substance”, o fabulă a regizoarei franceze Coralie Fargeat, în care interpretează rolul unei foste vedete de la Hollywood dependentă de un ser întineritor.

Ea ar trebui să fie nominalizată, la fel ca Mikey Madison pentru rolul său de stripteuză care se transformă într-o Cenuşăreasă a zilelor noastre în „Anora”.

Cu Karla Sofia Gascon în cursă, rămân „alte două locuri foarte greu de prezis”, potrivit lui Hammond.

Angelina Jolie („Maria”) şi Nicole Kidman („Babygirl”) au fost considerate mult timp candidate puternice. Dar brazilianca Fernanda Torres, care a câştigat un Glob de Aur pentru „I’m Still Here”, şi britanica Marianne Jean-Baptiste („Two Sisters”) ar putea domina spectacolul.

Dintre actori, Adrien Brody („The Brutalist”) este clar favorit şi probabil că i se vor alătura Ralph Fiennes („Conclave”) şi Timothée Chalamet („A Complete Unknown”).

Hugh Grant ar putea fi în sfârşit nominalizat la Oscar, graţie filmului de groază „Heretic”, în care îşi spulberă imaginea de etern iubit. Iar fostul James Bond Daniel Craig ar putea completa lista, pentru rolul lui în „Queer”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Nesimțire fără margini la stat: primă de 100.000 de euro la pensionare pentru un director

Publicat

in

Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro, transmite ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Declarațiile au fost făcute în exclusivitate la Digi24, la emisiunea „În fața ta”,

Fechet a atras atenția și asupra bonusurilor uriașe prin care directorii primesc la pensionare, până la „10 salarii brute acordate în cuantum net”.

„În contractul colectiv de muncă s-a convenit ca la pensionare să primești 10 salarii brute, luate în cuantum net. Sunt persoane în Regia Națională a Pădurilor Romsilva care la pensionare, conform contractului colectiv de muncă legal discutat cu sindicatul, cu consiliul de administrație, cu conducerea executivă, dar în conformitate cu acel contract colectiv de muncă, persoana respectivă, la pensionare, a încasat 500.000 lei”, a explicat Mircea Fechet.

„În contractul colectiv de muncă, după lungi negocieri între sindicat și conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurii, s-a convenit ca la pensionare să primești 10 salarii. Asta se mai întâmplă și în alte regii. Primești unu, primești două, primești nouă. Ceea ce e cu atât mai halucinant este faptul că cele 10 salarii, dacă citez din memorie formularea respectivă: 10 salarii brute luate în cuantum net. Și am zis: puteați să spuneți 20 de salarii, că măcar discutam sincer unii cu ceilalți. Cum să spui 10 salarii brute luate în cuantum net? Am cerut acum o săptămână lista acestor beneficii obținute de foștii angajați ai regiei”, a explicat ministrul.

Cheltuielile la stat

Ilie Bolojan, președintele Senatului, a reurganizat instituţiile pe care le-a condus şi a făcut performanţă cu mult mai puţini oameni decât erau în organigrame la preluarea funcţiilor.

Întrebat recent la Antena 3 cine este Elon Musk al Guvernului României care face eficienţă guvernamentală, Tanczos Barna a declarat: ”Cred că este domnul Bolojan. Nu mi-am pus niciodată această întrebare, dar, dacă tot m-aţi întrebat, cred că dânsul este”.

”Nu doar dânsul, dar dânsul vine cu o determinare ieşită din comun, vine cu experienţa din judeţul Bihor, unde a făcut performanţă similar deja la nivel judeţean”, a adăugat Tanczos Barna.

Reacțiile după anunțul inițial făcut de Bolojan:

Distribuie:

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Polul Nord magnetic al Pământului și-a modificat poziția: Se îndreaptă spre Rusia și poate avea consecințe grave

Publicat

in

Spre deosebire de Polul Nord geografic, care are o amplasare fixă, poziţia Polului Nord magnetic este determinată de câmpul magnetic al Pământului, care este în continuă mişcare. În ultimele decenii, mişcarea câmpului magnetic nordic a fost fără precedent – s-a accelerat dramatic, apoi a încetinit rapid – iar oamenii de ştiinţă nu pot explica cauza din spatele comportamentului neobişnuit al câmpului magnetic. În orice caz, Polul Nord magnetic este acum mai aproape de Siberia decât era acum cinci ani şi continuă să se îndrepte spre Rusia, relatează CNN, informează News.ro.

Sistemele de poziţionare globală, inclusiv cele utilizate de avioane şi nave, găsesc nordul magnetic folosind Modelul Magnetic Mondial (WMM) , aşa cum a fost denumit în 1990. Dezvoltat de British Geological Survey şi de National Oceanic and Atmospheric Administration din SUA (Administraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă, NOAA – n.r.), acest model notează poziţia stabilită a nordului magnetic şi prezice deviaţia viitoare pe baza traiectoriei din ultimii ani. Pentru a păstra acurateţea măsurătorilor GPS, la fiecare cinci ani cercetătorii revizuiesc WMM, restabilind poziţia oficială a nordului magnetic şi introducând noi predicţii pentru următorii cinci ani de derivă.

„Cu cât aştepţi mai mult pentru a actualiza modelul, cu atât eroarea devine mai mare”, a declarat dr. Arnaud Chulliat, cercetător ştiinţific principal la Universitatea din Colorado, Boulder, şi la Centrele Naţionale NOAA pentru Informaţii de Mediu. „După modul în care este construit modelul, prognoza noastră este în mare parte o extrapolare, având în vedere cunoştinţele noastre actuale despre câmpul magnetic al Pământului”, explică profesorul.

Oamenii de ştiinţă au lansat două modele pe 17 decembrie: modelul WMM standard, cu o rezoluţie spaţială de aproximativ 3.300 de kilometri la ecuator, şi primul model de înaltă rezoluţie, cu o rezoluţie spaţială de aproximativ 300 de kilometri la ecuator.

CONSECINŢE PENTRU AVIAŢIE ŞI ARMATĂ

Dacă oricine poate utiliza modelul de înaltă rezoluţie mai puternic, majoritatea echipamentelor GPS utilizate de publicul larg încorporează modelul WMM standard şi nu sunt echipate pentru a-l gestiona pe celălalt – şi mulţi utilizatori nu vor beneficia de actualizare, a declarat dr. William Brown, geofizician şi cercetător în geomagnetism în cadrul British Geological Survey.

„Marile companii aeriene vor actualiza software-ul de navigaţie al întregii flote de aeronave pentru a încărca noul model, iar armatele din NATO vor trebui să actualizeze software-ul unui număr foarte mare de sisteme complexe de navigaţie pe toate tipurile de echipamente”, a explicat Brown pentru CNN. Dar pentru majoritatea oamenilor, schimbarea nu este necesară. „Gândiţi-vă că este ca şi cum v-aţi actualiza smartphone-ul – nu doriţi neapărat să cumpăraţi un telefon nou doar pentru a actualiza o aplicaţie la o nouă versiune care este mai puternică”, a spus el.

Trecerea la noul model ar trebui să fie o tranziţie fără probleme pentru utilizatorii GPS; odată cu actualizarea, oamenii de ştiinţă au verificat acurateţea predicţiilor modelului anterior cu privire la locul în care va ajunge nordul magnetic până în 2025, a declarat Chulliat. „Previziunile au fost foarte bune”, a spus el. „Şi astfel, noul model a confirmat că nu am fost foarte departe”.

DE CE NORDUL MAGNETIC NU RĂMÂNE ÎN ACELAŞI LOC?

În partea de sus a lumii, în mijlocul Oceanului Arctic, se află Polul Nord geografic, punctul în care toate liniile de longitudine care înconjoară Pământul de sus în jos converg în nord. Marcarea Polului Nord este o provocare, deoarece acesta este acoperit de gheaţa marină în mişcare, însă locaţia sa geografică, cunoscută şi sub numele de Polul Nord real, este fixă.

Prin comparaţie, polul nord magnetic este cel mai nordic punct de convergenţă al câmpului magnetic al Pământului, cunoscut şi sub numele de magnetosferă. Generată de amestecul metalelor topite din miezul Pământului, magnetosfera protejează planeta de radiaţiile solare nocive şi împiedică vânturile solare să distrugă atmosfera terestră.

Deoarece agitaţia convectivă din miezul Pământului nu se opreşte niciodată, magnetosfera nu este niciodată statică. Prin urmare, punctul său cel mai nordic este mereu în mişcare.

Exploratorul britanic Sir James Clark Ross a descoperit polul nord magnetic în 1831 în nordul Canadei, la 1.609 kilometri sud de adevăratul Pol Nord. Acum ştim că, în fiecare zi, nordul magnetic urmează o traiectorie eliptică de aproximativ 120 de kilometri.

De la descoperirea sa, nordul magnetic s-a îndepărtat de Canada şi s-a îndreptat spre Rusia. Până în anii 1940, nordul magnetic s-a deplasat spre nord-vest de la poziţia sa din 1831 cu aproximativ 400 de kilometri. În 1948, a atins Insula Prince Wales, iar în 2000 a părăsit ţărmurile canadiene.

„În ultimii 400 de ani s-a deplasat cu aproximativ 10 km pe an sau mai puţin”, a declarat Brown.

ACTIVITATE NEOBIŞNUITĂ

Cu toate acestea, ultima actualizare WMM urmează o perioadă de activitate extrem de neobişnuită pentru polul nord magnetic. În 1990, deriva sa spre nord s-a accelerat, crescând de la 15 kilometri pe an la 55 kilometri pe an, a declarat Chulliat. Deplasarea „a fost fără precedent în ceea ce priveşte înregistrările pe care le avem”, a adăugat el.

În jurul anului 2015, deriva a încetinit la 35 de kilometri pe an. Decelerarea rapidă a fost, de asemenea, fără precedent, spune Chulliat. Până în 2019, fluctuaţiile au deviat atât de mult de la modelul anterior, încât oamenii de ştiinţă au actualizat WMM cu un an mai devreme.

Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca deriva spre Rusia să continue să încetinească, deşi există unele incertitudini cu privire la cât timp va persista această încetinire şi dacă va continua în ritmul actual, potrivit lui Brown. „Ar putea să-şi schimbe (ritmul) sau chiar să accelereze din nou”, a spus Brown. „Vom continua să monitorizăm câmpul şi să evaluăm performanţa WMM, dar nu anticipăm necesitatea de a lansa un nou model înainte de actualizarea planificată pentru 2030”, a precizat omul de ştiinţă.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND POLII MAGNETICI SE INVERSEAZĂ?

Câmpul magnetic al Pământului s-a comportat şi mai dramatic în trecut, magnetosfera slăbind atât de mult, încât polaritatea sa s-a inversat. Acest lucru inversează polii magnetici nord şi sud, iar schimbarea poate dura zeci de mii de ani.

Oamenii de ştiinţă au estimat că această inversare polară, care poate dura mii de ani, are loc o dată la fiecare milion de ani, deşi intervalul de timp dintre inversări a variat foarte mult – de la 5 000 de ani la 50 de milioane de ani.

Semnele care preced astfel de schimbări nu sunt, de asemenea, bine înţelese, ceea ce le face dificil de prezis, punctează Brown.

Ultima mare inversare a avut loc în urmă cu aproximativ 750.000 – 780.000 de ani.

În timpul unei inversări polare, animalele care migrează folosind câmpul magnetic pentru a-şi găsi drumul, cum ar fi balenele, fluturii, ţestoasele marine şi multe specii de păsări migratoare, ar putea fi afectate.

O inversare ar perturba comunicaţiile radio şi ar bruia sistemele de navigaţie. Sateliţii care orbitează ar fi în pericol, deoarece un câmp magnetic slăbit ar oferi mai puţină protecţie împotriva intemperiilor spaţiale.

Deşi viaţa pe Pământ a trecut prin mai multe inversări magnetice de-a lungul a peste 100 de milioane de ani, „nu am experimentat niciodată o inversare de când tehnologia modernă este prezentă”, subliniază Brown. „Ar fi cu siguranţă un moment interesant la care inginerii ar trebui să adapteze tehnologia noastră, dar să sperăm că va fi un moment în care ar trebui să se pregătească lent, pe parcursul secolelor, mai degrabă decât o schimbare bruscă”, a adăugat cercetătorul.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Meteorologii ANM au emis avertizare de vreme rea în 16 județe din România: Lista zonelor vizate

Publicat

in

Vizibilitatea în trafic este scăzută, joi dimineaţă, pe drumuri din 16 judeţe, din cauza ceţii, anunţă Centrul Infotrafic. De altfel, meteorologii ANM au emis atenţionări Cod galben de ceaţă, valabile până la ora 10.00, pentru douăzeci de judeţe.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vaslui, vizibilitatea în trafic fiind sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă şi atenţie sporită, să se asigure bine înainte de fiecare manevră, să evite depăşirile riscante, să folosească sistemele de iluminare şi dezaburire şi să mărească distanţa de siguranţă între autovehicule, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului.

Județele și localitățile vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis Cod galben de ceaţă, care determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, în judeţele

– Bacău (Bacău, Oneşti, Buhuşi, Sascut, Răcăciuni, Helegiu, Mărgineni, Blăgeşti, Cleja, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Căiuţi, Răchitoasa, Corbasca, Nicolae Bălcescu, Stănişeşti, Buhoci, Filipeşti, Horgeşti, Sănduleni, Letea Veche, Orbeni, Ştefan cel Mare, Glăvăneşti, Motoşeni, Pânceşti, Urecheşti, Parincea, Valea Seacă, Săuceşti, Măgura, Racova, Ungureni, Gioseni, Plopana, Parava, Dealu Morii, Hemeiuş, Găiceana, Coţofăneşti, Huruieşti, Gura Văii, Negri, Tătărăşti, Traian, Strugari, Lipova, Prăjeşti, Filipeni, Tamaşi, Vultureni, Odobeşti, Coloneşti, Bereşti-Bistriţa, Dămieneşti, Roşiori, Secuieni, Onceşti, Izvoru Berheciului, Iteşti, Sărata), Botoşani (Botoşani, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumuşica, Albeşti, Truşeşti, Ştefăneşti, Băluşeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristeşti, Curteşti, Răchiţi, Copălău, Călăraşi, Gorbăneşti, Hlipiceni, Coşula, Todireni, Prăjeni, Suliţa, Dângeni, Stăuceni, Santa Mare, Unţeni, Durneşti, Dobârceni, Leorda, Mihălăşeni, Blândeşti, Hăneşti, Ripiceni, Româneşti, Răuşeni, Bucecea),

– Galaţi (Galaţi, Lieşti, Pechea, Tuluceşti, Umbrăreşti, Măstăcani, Fârţăneşti, Tudor Vladimirescu, Frumuşiţa, Piscu, Iveşti, Independenţa, Slobozia Conachi, Fundeni, Vânători, Griviţa, Braniştea, Folteşti, Schela, Smârdan, Şendreni, Cuza Vodă, Scânteieşti, Cuca, Nămoloasa, Rediu, Costache Negri, Vlădeşti, Suhurlui), Brăila (Brăila, Viziru, Tufeşti, Chişcani, Vădeni, Măxineni, Traian, Stăncuţa, Gropeni, Măraşu, Berteştii de Jos, Cazasu, Unirea, Tudor Vladimirescu, Gemenele, Romanu, Siliştea, Scorţaru Nou, Tichileşti),

– Argeş (Bârla, Slobozia, Ungheni, Recea, Căldăraru, Miroşi, Mozăceni, Popeşti, Izvoru, Ştefan cel Mare, Râca), Prahova (Poienarii Burchii, Gorgota, Balta Doamnei),

– Giurgiu (Bolintin-Vale, Floreşti-Stoeneşti, Roata de Jos, Ulmi, Bolintin-Deal, Găiseni, Vânătorii Mici, Crevedia Mare, Joiţa, Mârşa, Săbăreni, Cosoba),

– Ilfov (Buftea, Periş, Gruiu, Baloteşti, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Dragomireşti-Vale, Corbeanca), Teleorman (Dobroteşti, Tătărăştii de Jos, Ciolăneşti, Blejeşti, Trivalea-Moşteni, Poeni, Tătărăştii de Sus, Gratia, Siliştea-Gumeşti, Siliştea, Cosmeşti, Talpa, Scurtu Mare, Drăcşenei, Zâmbreasca, Sârbeni, Săceni, Necşeşti, Beuca, Purani, Dideşti, Stejaru, Balaci),

– Dâmboviţa (Titu, Potlogi, Corneşti, Corbii Mari, Răcari, Crevedia, Petreşti, Cojasca, Lunguleţu, Mătăsaru, Ciocăneşti, Odobeşti, Tărtăşeşti, Braniştea, Ulieşti, Conţeşti, Vişina, Niculeşti, Brezoaele, Poiana, Şelaru, Costeştii din Vale, Butimanu, Răscăeţi, Slobozia Moară, Cornăţelu, Bilciureşti),

– Olt

– Dolj

– Cluj (Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Apahida, Gilău, Floreşti, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Săvădisla, Frata, Cojocna, Ceanu Mare, Luna, Feleacu, Mociu, Călăraşi, Suatu, Petreştii de Jos, Sănduleşti, Ciurila, Tureni, Aiton, Ploscoş)

– zona depresionară a judeţului Maramureş (Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Moisei, Săliştea de Sus, Vişeu de Jos, Bârsana, Ruscova, Rona de Sus, Bistra, Strâmtura, Bocicoiu Mare, Ocna Şugatag, Ieud, Săcel, Budeşti, Bogdan Vodă, Giuleşti, Călineşti, Rozavlea, Dragomireşti, Săpânţa, Remeţi, Petrova, Vadu Izei, Deseşti, Leordina, Şieu, Câmpulung la Tisa, Sarasău, Rona de Jos, Onceşti), Neamţ (Roman, Săbăoani, Tămăşeni, Cordun, Horia, Doljeşti, Gherăeşti, Trifeşti, Ion Creangă, Sagna, Români, Icuşeşti, Boteşti, Bârgăuani, Mărgineni, Bahna, Secuieni, Costişa, Oniceni, Valea Ursului, Dulceşti, Bozieni, Moldoveni, Stăniţa, Tupilaţi, Făurei, Gâdinţi, Ruginoasa, Boghicea, Văleni, Pânceşti, Bira, Poienari)

– Iaşi

– Vaslui

– zona joasă a judeţului Braşov (Făgăraş, Victoria, Rupea, Hoghiz, Şinca, Recea, Mândra, Voila, Racoş, Jibert, Şercaia, Comana, Hârseni, Viştea, Homorod, Caţa, Buneşti, Ucea, Părău, Ungra, Şoarş, Lisa, Cincu, Beclean, Sâmbăta de Sus, Drăguş, Ticuşu)

– zona depresionară a judeţului Braşov (Braşov, Săcele, Zărneşti, Codlea, Râşnov, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Feldioara, Bran, Ghimbav, Dumbrăviţa, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Teliu, Sânpetru, Budila, Apaţa, Măieruş, Crizbav, Ormeniş)

– Tulcea

– zona depresionară a judeţului Harghita (Miercurea Ciuc, Topliţa, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaş, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârţa, Siculeni, Mihăileni, Tomeşti, Gălăuţaş, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dăneşti, Subcetate, Mădăraş, Tuşnad, Sântimbru, Voşlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu)

– Sibiu (Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Sălişte, Răşinari, Şelimbăr, Roşia, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Slimnic, Gura Râului, Racoviţa, Loamneş, Porumbacu de Jos, Orlat, Cristian, Şura Mare, Turnu Roşu, Arpaşu de Jos, Sadu, Nocrich, Vurpăr, Şura Mică, Boiţa, Tilişca, Poplaca, Apoldu de Jos, Chirpăr, Cârţişoara, Cârţa, Ludoş, Marpod, Râu Sadului).

Atenţionările Cod galben sunt valabile până la ora 10.00.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Rezultatele J&J au depăşit estimările de vânzări şi profit trimestriale, datorită vânzărilor de medicamente pentru cancer

Publicat

in

Johnson & Johnson, care tocmai a încheiat un acord de 14,6 miliarde de dolari pentru achiziţionarea producătorului de medicamente neurologice Intra-Cellular, a raportat miercuri venituri şi profit pentru al patrulea trimestru peste estimările Wall Street, datorită vânzărilor solide ale tratamentelor sale împotriva cancerului, transmite Reuters citat de news.ro

După desprinderea de grup a diviziei de produse pentru consumatori în 2023, J&J a demarat o serie de achiziţii pentru a-şi consolida portofoliul de medicamente şi dispozitive medicale. Achiziţia Intra-Cellular, cea mai mare din ultimii doi ani, are scopul de a extinde portofoliul de medicamente psihiatrice, deşi compania estimează un impact negativ de 30-35 de cenţi asupra câştigurilor anuale în acest an.

Estimări pentru 2025

Producătorul de medicamente din New Jersey estimează că vânzările din 2025 vor ajunge la o valoare cuprinsă între 90,9 şi 91,7 miliarde de dolari, iar câştigurile pe acţiune vor varia între 10,75 şi 10,95 dolari, excluzând impactul achiziţiei Intra-Cellular şi o reducere de 25 de cenţi pe acţiune cauzată de fluctuaţiile valutare.

Estimările analiştilor, conform datelor LSEG, indicau vânzări de 90,98 miliarde de dolari şi un profit de 10,56 dolari pe acţiune pentru 2025.

Directorul financiar al J&J, Joe Wolk, a declarat într-un apel cu investitorii că se aşteaptă la o creştere mai mare a vânzărilor şi câştigurilor pe acţiune în a doua jumătate a anului, pe măsură ce compania va lansa noi produse pentru a contracara competiţia biosimilară pentru Stelara, un medicament blockbuster pentru psoriazis.

Impactul valutar

Cu toate acestea, impactul negativ de 25 de cenţi pe acţiune cauzat de întărirea dolarului a surprins investitorii, determinând o scădere a acţiunilor cu aproximativ 4%, la 142,59 dolari în tranzacţiile de dimineaţă.

”Impactul valutar este o surpriză negativă într-un raport trimestrial altfel de rutină,” a spus Jeff Jonas, manager de portofoliu la Gabelli Funds, care deţine aproximativ 193.000 de acţiuni J&J.

Rezultate financiare pentru trimestrul IV

Vânzările J&J în trimestrul al patrulea au fost de 22,52 miliarde de dolari, în creştere cu 5,3% faţă de anul precedent şi peste estimările analiştilor, care prognozau 22,42 miliarde de dolari.

Pe o bază ajustată, compania a raportat un câştig de 2,04 dolari pe acţiune, care include o taxă de 22 de cenţi legată de achiziţia producătorului de dispozitive medicale V-Wave. Aceasta reprezintă o scădere de aproape 11% faţă de anul anterior, dar peste estimările analiştilor de 2,01 dolari pe acţiune.

Creşterea vânzărilor tratamentelor oncologice

Vânzările trimestriale ale medicamentelor oncologice ale J&J au crescut cu 19% la nivel global, depăşind 3 miliarde de dolari pentru tratamentul pentru mielom multiplu, Darzalex, care a înregistrat o creştere anuală de 20,9%.

Dispozitivele medicale achiziţionate de la Shockwave Medical au contribuit, de asemenea, la creşterea veniturilor. J&J a cumpărat această companie anul trecut, pentru 13,1 miliarde de dolari, generând vânzări de 258 milioane de dolari în trimestrul IV şi 564 milioane de dolari pentru întregul an.

Perspective pe termen lung

Compania estimează o creştere anuală compusă a vânzărilor (excluzând impactul valutar) de 5%-7% între 2025 şi 2030.

Cu toate acestea, analişti precum James Harlow, vicepreşedinte la Novare Capital Management, şi-au exprimat scepticismul cu privire la aceste ţinte ambiţioase.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Va fi cu cântec – Viceprimarii Capitalei vor fi aleşi, joi, în şedinţa Consiliului General

Publicat

in

Viceprimarii Capitalei urmează să fie aleşi joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului General (CGMB), care va începe la ora 14,00 convocată de Grupurile PSD, PNL și PUSL/ O altă ședință, convocată însă de primarul general, ordinară, va avea loc de la ora 10.

Surse politice susțin pentru STIRIPESURSE.RO că surprizele pândesc la ședințele de azi. Bătălia se dă între cele două blocuri police Coaliția la guvernare în țară PNL-PSD și Blocul USR-REPER-PMP-Forța Dreptei. Cei care ar putea înclina balanța sunt consilierii PUSL. Teoretic jocurile sunt făcute până acum pentru o aderare a lor la blocul Puterii, dar o surpriză nu e deloc exclusă.

Adrian Vigheciu (PSD) și Stelian Bujduveanu (PNL) vor fi cel mai probabil aleși în cele două funcții de viceprimari generali al Capitalei dacă va funcționa preconizata alianță PSD-PNL-PUSL, adică 29 de consilieri generali.

Şedinţa extraordinară a fost convocată de către grupurile PSD, PNL şi PUSL. În cadrul şedinţei va fi dezbătut şi un al doilea proiect, privind desemnarea viceprimarului care va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului general.

Tot joi va avea loc şi o şedinţă ordinară a CGMB, care va începe la ora 10,00, fiind convocată de primarul Capitalei, Nicuşor Dan. În cadrul acesteia, vor depune jurământul consilierii generali supleanţi Nicolae Ungureanu (AUR) şi Ovidiu Zară (AUR).

Totodată, urmează să fie constituite comisiile de specialitate ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti: Comisia juridică şi de disciplină; Comisia economică, buget, finanţe şi credite externe; Comisia pentru utilităţi publice şi salubritate; Comisia pentru mediul de afaceri, comerţ, turism şi protecţia consumatorilor; Comisia de patrimoniu; Comisia de transport şi mobilitate urbană; Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului; Comisia de ecologie, protecţia mediului şi igienizare; Comisia de cultură, culte şi educaţie civică, relaţii internaţionale şi relaţia cu societatea civilă; Comisia de sănătate şi protecţie socială; Comisia de învăţământ, tineret şi sport.

Potrivit Codului administrativ, Municipiul Bucureşti are doi viceprimari. Aceştia sunt aleşi prin vot secret, cu majoritate absolută, din rândul membrilor consiliului local, la propunerea primarului sau a consilierilor locali.

Consiliul local desemnează prin hotărâre care dintre cei doi viceprimari exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului.

De asemenea, viceprimarul este subordonat primarului şi, în situaţiile prevăzute de lege, înlocuitorul de drept al acestuia, situaţie în care exercită, în numele primarului, atribuţiile ce revin acestuia. Primarul poate delega o parte din atribuţiile sale viceprimarilor.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend