Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Secretul vilei din Aviatorilor: Ciolacu arată cu degetul spre Ciucă. „Cunosc absolut tot”

Publicat

in

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat luni că nu poate oferi informaţii despre vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86, deoarece anumite documente sunt încă secretizate.

Liderul PSD a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada României de la Paris, că va pune la dispoziţia opiniei publice informaţiile referitoare la devizul total al lucrărilor, după ce va fi parcurs tot traseul necesar în vederea desecretizării, informează Agerpres.

„Eu nu pot să fiu, iarăşi, ipocrit. E normal că cunosc. Sunt primul-ministru (sic!) al României. Am lucruri pe care am dreptul să le spun, lucruri pe care nu am dreptul să le spun. Am văzut mizeria care se aruncă împotriva domnului Neacşu. Nu poţi să fii atât de mojic să nu îţi asumi lucruri pe care le faci când eşti prim-ministru”, a spus Ciolacu.

„Această funcţie de prim-ministru trebuie să o iei şi cu bunele şi cu relele ei. Cum o iau şi eu şi vă dau explicaţii dumneavoastră. Câteodată mai sunt supărat, câteodată mai sunt obosit, câteodată sunt mai liniştit, ca acum, când vin de la Biserică, dar trebuie să îţi asumi deciziile când ai ajuns un om de stat la o asemenea funcţie. Cunosc absolut tot. Nu am dreptul să spun, fiindcă anumite documente sunt încă secretizate. Nu cunosc devizul total. Îmi cereţi, o să îl cer secretarului general, care îl va cere la RA-APPS (Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, n.r.) şi vi-l va pune la dispoziţie. Desecretizarea cu parcursul ei…”, a adăugat premierul.

Pe de altă parte, premierul a atras atenţia asupra faptului că adresa şi numărul de telefon i-au fost făcute publice, adăugând că nu îşi va schimba nici adresa, nici felul de a fi, deoarece nu îi este ruşine de el.

Deși nu l-a numit, Ciolacu se referă în mod evident la liderul PNL, Nicolae Ciucă, contracandidat al său în cursa prezidențială, în contextul în care liberalul i-a cerut să publice lista tuturor vizitatorilor, utilizatorilor și beneficiarilor vilei RA-APPS din strada Cucu Starostescu nr. 6.

„Nu putem fi chiar aşa de josnici. Am înţeles, mi-ai dat adresa pe Facebook-ul personal. Mi-a dat doamna Şoşoacă telefonul personal. Nu îmi schimb nici adresa, nici telefonul, fiindcă nimeni nu va schimba felul meu de a fi şi modul meu de a trăi, fiindcă nu mi-e ruşine de el. Dar nu poţi să nu îţi asumi nimic din ce ai făcut. Să încerci să îţi asumi numai lucrurile bune. Cel mai urât în politică este când te lauzi cu munca altuia”, a mai afirmat luni Marcel Ciolacu.

Scandalul celor două vile de protocol

Pe 31 octombrie, la 8 luni după ancheta Recorder despre „Palatul Împăratului”, liderul PSD a anunțat că i-a cerut secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, să înceapă procedura de desecretizare a cheltuielilor făcute de RA-APPS la vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86.

„Românii au dreptul să știe ce cheltuieli s-au făcut acolo și dacă este adevărat că această locuință a fost repartizată președintelui Klaus Iohannis. Am văzut că președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu are o problemă cu desecretizarea tuturor actelor legale în această privință. De aceea, sunt convins că le va cere tuturor colegilor săi din Guvern să acționeze cu onoare, respect și predictibilitate”, a spus, la acel moment, premierul.

Întrebat dacă are semnale că Administrația prezidențială va cere la RA-APPS o locuință de protocol pentru Klaus Iohannis, după terminarea mandatului de președinte, Ciolacu a răspuns: „Nu am nicio informație. Am aceleași informații pe care le aveți și dumneavoastră”.

Ulterior în cursul zilei de 31 octombrie, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că îl bucură faptul că Marcel Ciolacu a cerut să fie desecretizate cheltuielile de la vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor și că îl încurajează să dezvăluie publicului mai multe informații despre imobilele pe care le administrează RA-APPS.

Președintele PNL l-a provocat însă pe premier să ofere informații și despre alte vile ale statului român. „Tot în spiritul transparenței, mai sunt și alte teme pe care publicul merită să le știe: Lista utilizatorilor/ vizitatorilor/ beneficiarilor vilei RA-APPS din strada Cucu Starostescu nr. 6. Sunt sigur că domnul Ciolacu nu vrea să meargă cu acest secret în turul 2. Lista tuturor vilelor RA-APPS şi a beneficiarilor care locuiesc în aceste vile”, a scris candidatul PNL la președinție, într-o postare pe Facebook.

După doar o zi, Secretariatul General al Guvernului a anunțat că cheltuielile efectuate pentru reabilitarea, modernizarea și refuncționalizarea vilei din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 depășesc 13,8 milioane de lei (fără TVA), echivalentul a aproximativ 2,8 milioane de euro.

Guvernul a venit apoi și cu precizări legate de vila din strada Cucu Starostescu nr. 6, fără a indica însă lista utilizatorilor/ vizitatorilor/ beneficiarilor acestui imobil, așa cum ceruse Nicolae Ciucă.

„Ca urmarea a solicitării premierului Marcel Ciolacu, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat informează că din noiembrie 2021 până în prezent la imobilul din Strada Cucu Starostescu nr. 6, administrat de regie, au fost făcute investiții ce au constat doar în montarea unei centrale termice pe gaz (100 kw). Valoarea lucrărilor este de 59.272 lei. De asemenea, prim-ministrul a cerut Serviciului de Protecție și Pază evidența vizitatorilor/invitaților care au avut acces în imobilul RAAPPS din Strada Cucu Starostescu nr. 6. Potrivit răspunsului primit, la nivelul SPP nu există o evidență a vizitatorilor/invitaților care au acces în reședințele demnitarilor aflați în competență”, a transmis Guvernul, într-un comunicat.

Lucrările de la vila de pe Bulevardul Aviatorilor din București, o zonă exclusivistă a Capitalei, au intrat în atenția publică după o investigație făcută de Recorder în luna februarie 2024.

Clădirea aparține Regiei Autonome a „Administrării Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) și lucrările de renovare și amenajare se ridică la costuri de 7 milioane de euro, scriau la vremea respectivă jurnaliștii de la Recorder.

Însă numele familiei care va beneficia de pe urma acestor lucrări nu a fost dezvăluit.

Toate indiciile anchetei despre vila care a fost sediu al Partidului Național Liberal duceau către un singur nume: Klaus Iohannis, care își încheie cel de-al doilea mandat în luna decembrie.

Loading

ACTUAL

VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești

Publicat

in

Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier Bascov și Nodul rutier Băiculești, însumând 15,7 kilometri. Acest sector face parte din secțiunea 5 a autostrăzii, care leagă Pitești de Curtea de Argeș, și reprezintă aproximativ jumătate din lungimea totală a secțiunii.

Lucrările pe acest tronson au fost realizate de constructorul italian WeBuild, care a reușit să finalizeze proiectul cu opt luni mai devreme decât termenul contractual stabilit pentru întreaga secțiune. Autoritățile apreciază mobilizarea rapidă și eforturile depuse pentru a atinge acest obiectiv înainte de termen.

Restul de 14,65 kilometri ai secțiunii 5, între Nodul rutier Băiculești și Curtea de Argeș, urmează să fie finalizați în cursul anului viitor, când se va deschide circulația pe întreg tronsonul.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă

Publicat

in

În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci percheziții domiciliare, în baza mandatelor emise de Judecătoria Câmpulung, într-un dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de camătă.

Din cercetări a rezultat faptul că, patru persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 57 de ani, domiciliate în municipiul Câmpulung, începând cu anul 2022, ar fi oferit împrumuturi în diverse sume de bani către persoane fizice din județul Argeș, percepând dobânzi lunare între 20% și 40%, în funcție de suma împrumutată.

În urma probatoriului administrat, cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luarea a unei măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Reamintim că oferirea de împrumuturi cu dobândă, fără a deține autorizația necesară, constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL

Publicat

in

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat, la data de 12.12.2024, două percheziții domiciliare, din care una la sediul Inspectoratului de Poliție Județean  Argeș – Poliția municipiului Câmpulung – Biroul Investigații Criminale, unde își desfășoară activitatea un agent de poliție cercetat în calitate de suspect într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Cea de-a doua percheziție a avut loc la domiciliul acestuia, fiind pus în executare și un mandat de aducere față de polițist.

În cauză, în cursul anului 2024, agentul de poliție ar fi pretins de la un bărbat suma de 3.000 €, din care ar fi primit suma de 1.500 €, lăsându-l să creadă că are influență și că poate interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea obținerii unei soluții favorabile în dosarul penal, în care acesta este cercetat ca urmare a depistării în trafic, în timp ce conducea având permisul de conducere suspendat.

Totodată, i-a promis că îi va obține și restituirea permisului de conducere. În acest sens, agentul de poliție i-ar fi înmânat persoanei în cauză o ordonanță semnată și ștampilată din care rezultă că ar fi fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de aceasta, ordonanță care ar fi fost emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, unitate de parchet la care se află înregistrat dosarul penal. Despre această ordonanță există probe că nu ar proveni de la respectiva unitate de parchet, fiind falsificată în întregime.

Agentul de poliție a fost adus cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea continuării cercetărilor, iar urmare a probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului pentru 24 de ore.

Ce spune IPJ Arges după reținerea polițistului

În urma informațiilor apărute în spațiul public, menţionăm faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeș a fost informat cu privire la faptul că, faţă de un angajat al instituţiei, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. În conformitate cu prevederile legale, până la acest moment, cel în cauză a fost pus la dispoziţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. Precizăm că acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș. De asemenea, instituţia noastră se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale

Publicat

in

Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.

Astfel, în baza autorizării emise de către instanța competentă, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și al specialiștilor criminaliști, au efectuat o percheziție domiciliară, în comuna Bascov, la locuința unui bărbat, de 48 de ani, care ar fi oferit spre vânzare, articole pirotehnice, inclusiv din categorii supuse autorizării, fără a avea calitatea necesară.

În urma percheziției la locuința din comuna Bascov, au fost descoperite și ridicate articole pirotehnice din categoriile F2 și F3 (respectiv baterii de artificii și petarde), în cantitate totală de aproximativ 310 kilograme.

Articolele pirotehnice identificate cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată, în baza Planului de Acțiune „PIROTEHNIC 2024”, în aceeași zi, a fost efectuat un control la o societate comercială din parcarea unui centru comercial, din municipiul Pitești și s-a constatat faptul că reprezentanții persoanei juridice comercializau către publicul larg articole pirotehnice, destinate utilizării doar de către pirotehnicieni.

Astfel, au fost descoperite 730 de kg de materiale pirotehnice, din categoria F2 și F3, pe care societatea nu era autorizată să le dețină sau să le comercializeze.

Articolele pirotehnice au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, fiind totodată întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializarea către publicul larg de articole pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Reamintim faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Articolele pirotehnice de tip petardă, încadrate în categoria P1 nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de către persoanele aflate în pericol, pentru îndepărtarea animalelor agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Comercializarea de către orice persoană neautorizată de articole pirotehnice din orice categorie, constituie infracțiune ce se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă. Aceeași pedeapsă este aplicabilă și în cazul comercializării de materiale pirotehnice din categoria F1 și P1 minorilor.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului

Publicat

in

O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani, a decis să își pună capăt zilelor. Gestul inexplicabil a lăsat în urmă o fetiță de doar 3 ani, o soție îndurerată, părinți, prieteni și colegi profund afectați de pierdere.

Mihai, un angajat dedicat al companiei Fuchs, era cunoscut pentru devotamentul său față de familia sa, în special față de fiica sa pe care o adora. Căsătorit din 2019, tânărul părea să aibă tot ce își putea dori: o viață de familie plină de iubire și momente fericite. Celebrando recent ziua de nume, nimeni nu ar fi putut anticipa o asemenea tragedie.

Vecinii și prietenii îi desagă ca fiind un om liniștit și respectuos, mereu gata să ajute pe oricine avea nevoie. “Mihai era călduros, un om pe care te puteai baza întotdeauna”, își aduc aminte cei care l-au cunoscut. Însă, în spatele acestei imagini de omul ideal, s-au ascuns probabil demonii pe care nimeni nu i-a putut observa.

Tragedia s-a consumat ieri, când Mihai a fost găsit spânzurat în podul casei sale. În urma acestui act extrem, întreaga comunitate este în doliu. Prietenii și cunoscuții au început să trimită sute de mesaje de condoleanțe pe platformele de socializare, încercând să își împărtășească durerea și să înțeleagă motivul din spatele gestului său nejustificat.

Astăzi, comunitatea se pregătește să îl conducă pe Mihai pe ultimul drum, plângând o pierdere imensă și dând naștere la întrebări profunde despre sănătatea mentală și dificultățile cu care se confruntă tinerii din zilele noastre. Această tragedie servește ca un apel la conștientizare, subliniind nevoia urgentă de sprijin și comunicare în rândul celor care suferă în tăcere.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Cum te ajută izolația cu lână de lemn să economisești în această iarnă?

Publicat

in

Pe măsură ce iarna își intră în drepturi, costurile de încălzire devin o preocupare majoră pentru mulți proprietari de locuințe din țara noastră. Alegerea unei izolații eficiente poate face diferența între facturi mari și un cămin cald, cu cheltuieli reduse.

Izolația cu lână de lemn pompabilă, pentru acoperișuri este soluția ideală pentru a-ți asigura confortul termic și pentru a reduce consumul de energie. Iată cum acest material inovator te ajută să economisești la încălzire în sezonul rece.

Performanță termică de excepție

Lâna de lemn are o capacitate excelentă de a reține căldura în interiorul locuinței, minimizând pierderile de energie prin pereți, podele sau acoperiș. Structura sa poroasă (grație fibrelor de lemn) permite captarea aerului, care acționează ca un izolator natural, menținând o temperatură constantă în casă, chiar și în zilele cele mai geroase.

Află mai multe despre parametrii tehnici și eficiența acestui material pe pagina dedicată izolației cu lână de lemn, la IzolațiiNaturale.ro. Cere o ofertă personalizată!

Reducerea costurilor cu energia

Un sistem de izolație bine realizat cu lână de lemn pompabilă poate reduce pierderile de căldură cu până la 30-50%. Acest lucru se traduce direct în facturi mai mici la energie. O locuință izolată eficient necesită mai puțină energie pentru încălzire, ceea ce înseamnă mai puține costuri și un impact mai mic asupra bugetului tău.

Montaj rapid și fără pierderi de material

Izolația cu lână de lemn pompabilă se aplică prin tehnologia suflată, asigurând o acoperire uniformă, inclusiv în spațiile greu accesibile. Astfel, se elimină golurile prin care căldura ar putea scăpa, iar procesul de aplicare este rapid, fără risipă de material.

Această metodă este perfectă pentru izolația mansardelor, podurilor sau pereților interiori, garantând un consum minim de energie pentru încălzire.

Un mediu interior mai sănătos și confortabil

Lâna de lemn nu doar că izolează termic, ci contribuie și la menținerea unui mediu interior sănătos. Este un material natural, fără substanțe chimice nocive, care ajută la reglarea umidității, prevenind condensul și mucegaiul. Astfel, confortul termic și sănătatea familiei tale sunt asigurate pe tot parcursul iernii.

Lâna de lemn Case Călduroase este primul produs izolator românesc care a obținut certificarea ETA emisa de Institutul German pentru Ingineria Construcțiilor din Berlin, certificat nr. ETA-23/0125.

Agrementarea ETA presupune multiple teste necesare înaintea obținerii – pentru produsele românești, fabricate în România și destinate doar pieței din România. Aceste teste nu sunt solicitate de autoritățile românești, lăsând loc pe piață produselor care pot fi inferioare calitativ, nefiind testate decât în cateva puncte, nu la fel de amplu ca în cazul ETA.

Descarcă aici declarația de performanță (verificarea tehnică europeană) și află mai multe despre certificatele de calitate pentru lâna de lemn pompabilă, la Izolatiinaturale.ro.

O investiție pe termen lung

Deși poate părea o investiție inițială mai mare, izolația cu lână de lemn este extrem de durabilă, având o durată de viață îndelungată fără a-și pierde eficiența. Economiile la facturile de energie se vor simți rapid, iar costurile de întreținere sunt minime, făcând din această soluție o alegere inteligentă pe termen lung.

Izolația cu lână de lemn pompabilă nu este doar o alegere ecologică, ci și o soluție practică pentru a economisi bani în sezonul rece. Proprietățile sale unice de izolare termică și avantajele în aplicare o fac ideală pentru orice tip de locuință.

Pentru a descoperi toate beneficiile acestei soluții și pentru a începe proiectul de izolare, accesează IzolațiiNaturale.ro și pagina dedicată izolației cu lână de lemn. Fă un pas spre un cămin mai cald, mai confortabil și mai eficient energetic!

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend