Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Se schimbă RetuRo, sistemul de reciclare care ţine loc de alocaţie şi ajutoare sociale în multe familii din România

Publicat

in

Diana Buzoianu, ministrul mediului, a declarat luni, despre sistemul RetuRo de Garanţie-Returnare, că sunt în stadii destul de avansate pentru a da nişte ordine care să clarifice inclusiv partea aceasta de fraudare, să oprim căile care au fost descoperite până în prezent, ea arătând că unele cazuri sunt chiar cazuri penale.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News, despre sistemul Returo SGR de reciclare că acesta este un sistem care de altfel funcţionează în toate statele Uniunii Europene.

Ne uităm la trei lucruri esenţiale pe sistemul Returo. Pe de-o parte, chiar în acest moment avem o discuţie foarte amplă de standardizare a costurilor şi de a da anumite metodologii foarte clare pentru Returo şi pentru retailer, ca, în sfârşit să nu mai existe discuţii legate de costurile inegale care au fost date pentru anumiţi retaileri. Aici vom standardiza lucrurile şi asta este un lucru care se va întâmpla, chiar vom pune în transparenţă zilele acestea, această metodologie”, a arătat ministrul.

Concedieri în masă după fuziunea UniCredit – Alpha Bank: au plecat 1.100, urmează încă 500. Ce spun sindicatele şi banca

Diana Buzoianu a menţionat că al doilea lucru care este foarte important este să lucreze inclusiv la a opri fraudarea sistemului, pentru că există metode de fraude.

Suntem în stadii destul de avansate pentru a da nişte ordine care să clarifice inclusiv partea aceasta de fraudare, să oprim căile care au fost descoperite, până în momentul de faţă. Bineînţeles, oamenii sunt creativi şi întotdeauna ei vor continua să caute metode de fraudare. Noi vom fi aici să le oprim, pe fiecare în parte, odată ce le descoperim şi să şi sancţionăm oamenii care încearcă asta, pentru că unele cazuri sunt chiar cazuri penale”, a precizat ministrul.

Diana Buzoianu a mai afirmat că se ia în calcul extinderea sistemului, însemnând două direcţii, pe de o parte, să ducă zona de infrastructură pe RETURO şi în rural, adică să avem aparatele respective şi în rural, unde astăzi nu există o infrastructură chiar aşa de bine pusă la punct.

Aici suntem în discuţii cu RETURO, pentru a modifica legislaţia, să creăm o mai mare flexibilitate de cum putem să punem aceste RVM-uri”, a spus ea.

Ea a punctat că ”avem un sistem care funcţionează în toată ţara, dar există această inegalitate între rural şi urban”.

Până la urmă, trebuie să dăm aceleaşi oportunităţi şi oamenilor din rural să recicleze în aceleaşi condiţii aşa cum se reciclează şi în oraşele mari din România. Dacă avem măsurile necesare, resursele necesare să facem asta, trebuie să facem această investiţie”, a arătat Buzoianu.

Românii au returnat în primele opt luni ale anului mai multe ambalaje cu garanţie decât în tot anul 2024. RetuRO: Returnarea ambalajelor SGR a devenit o practică uzuală printre români

Românii au returnat în primele opt luni ale anului mai multe ambalaje cu garanţie decât în tot anul 2024, ceea ce arată că returnarea acestor ambalaje a devenit o practică uzuală printre români, informează RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare. Potrivit sursei citate, doar în luna august au fost colectate 605 milioane de ambalaje, reprezentând aproape 94% din cantitatea pusă pe piaţă. În total, de la momentul lansării sistemului în noiembrie 2023 şi până în prezent au fost returnate aproape 7 miliarde de ambalaje cu garanţie, fiind predate către reciclatori aproximativ 500.000 de tone de materiale.

RetuRO bate recorduri: Peste 4 miliarde de ambalaje au fost reciclate. Câți bani face un fost angajat de la salubritate din PET-uri

Într-o informare privind evoluţia şi rezultatele programului pentru perioada ianuarie-august 2025, RetuRO precizează că în august, Sistemul de Garanţie-Returnare a atins un prag important: volumul ambalajelor returnate de la începutul acestui an a depăşit totalul înregistrat pe parcursul întregului an 2024, ceea ce arată că „returnarea ambalajelor SGR a devenit o practică uzuală în rândul românilor”.

Astfel, în primele opt luni din 2025, românii au returnat aproximativ 3,6 miliarde de ambalaje, iar RetuRO a predat către reciclatori peste 255.000 de tone de materiale – PET, aluminiu şi sticlă. Doar în luna august au fost colectate 605 milioane de ambalaje, reprezentând aproape 94% din cantitatea pusă pe piaţă, precizează sursa citată.

De la momentul lansării sistemului în noiembrie 2023 şi până în prezent au fost returnate, în total, aproape 7 miliarde de ambalaje cu garanţie, fiind predate către reciclatori aproximativ 500.000 de tone de materiale.

Cu o rată de colectare de 81% în primele opt luni ale acestui an, Sistemul de Garanţie-Returnare continuă să sprijine tranziţia României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil faţă de mediu”, mai arată sursa citată.

Loading

DIVERSE

Grecia, sub COD ROȘU de ploi, ninsori și vânt. Avertismente de urgenţă pentru locuitorii din Atena și din alte zone

Publicat

in

Grecia, sub cod roșu de furtună. Populația a fost sfătuită să își reducă la minimum deplasările. Toate ambarcaţiunile au rămas ancorate în cele trei porturi ale Atenei, inclusiv Pireu. În plus, în Peninsula Peloponez, unde rafalele de vânt au fost deosebit de puternice, mai multe legături feroviare au fost suspendate. Attica, Peloponezul, Grecia Centrală, Macedonia de Vest, Tesalia şi insulele din Egeea de Nord au emis avertizări cod roşu, transmite agenția de presă EFE.

Citește și: Grecia scoate la concurs mii de locuri de muncă pentru sezonul estival. Românii interesaţi se pot angaja inclusiv în hoteluri de 5 stele. Care sunt condiţiile şi cât se poate câştiga

Satul Korfos din Grecia a fost complet inundat

Nu au fost raportate incidente grave imediate în Atena, însă au fost prognozate cantităţile însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie în capitală în următoarele ore, după cum a avertizat meteorologul Yannis Kalianos la postul de radio MEGA.

Probleme mai grave au fost raportate în Corint, la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de capitală, în special în satul costier Korfos, cu aproximativ 300 de locuitori, care a fost complet inundat.

În centrul Greciei, ninsorile abundente au izolat mai multe sate de munte, în timp ce zona din jurul Salonicului, în nord, al doilea oraş ca mărime din Grecia, a fost, de asemenea, acoperită de un strat de nea. Nu au fost raportate, însă, probleme majore.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Incendiu la Davos, la doar câteva ore după ce Donald Trump a participat la Forumul Economic Mondial. Echipele de intervenție au evacuat imediat clădirea

Publicat

in

Potrivit site-ului local de știri LA7, incendiul a izbucnit la un hotel aflat în vecinătatea centrului de conferințe al Forumului Economic Mondial de la Davos. Un reporter prezent la fața locului a declarat că zona era „plină de pompieri” și că evacuarea a fost realizată ca măsură de siguranță.

Incendiul a fost raportat puțin după ora 22:00 (ora României) și a fost ulterior stins. Pompierii au transmis că situația a fost complet sub control: „Alarma a fost ținută sub control, iar incendiul a fost complet stins, după evacuarea preventivă a unei părți din centrul de convenții.”

Citește și: Val de ironii la adresa lui Emmanuel Macron după ce a apărut cu ochelari de soare la Davos: „Brigitte i-a dat un pumn în ochi”

Reporterul Fox News, Edward Lawrence, a confirmat că evacuarea s-a încheiat, precizând într-o postare pe rețelele sociale că echipele de intervenție au verificat zona și au permis reluarea activităților. Totuși, el a menționat că autoritățile investighează sursa unui miros suspect care a provocat tuse în rândul unor persoane aflate în zonă. Lawrence a publicat și un videoclip care surprinde momentul evacuării, în care se pot vedea pompierii intrând în clădire, în timp ce participanții ies în grabă.

Martorii spun că mirosul era puternic. „Este un miros care îi face pe unii oameni din zona noastră să tușească”, a declarat o persoană aflată la fața locului.

Jurnalista Lilli Gruber, prezentă la Davos, a relatat că participanții au fost evacuați rapid și au fost nevoiți să-și lase lucrurile în interiorul clădirii. „Ne-au evacuat pe toți. Se pare că este un incendiu la un hotel din apropiere. Sunt elicoptere deasupra și foarte mulți pompieri”, a spus aceasta.

Incidentul a avut loc la câteva ore după discursul susținut de fostul președinte american Donald Trump în cadrul Forumului Economic Mondial. În intervenția sa, Trump a părut să excludă o intervenție militară în privința Groenlandei, afirmând că nu intenționează să folosească forța.

Autoritățile continuă verificările pentru a stabili cauza exactă a incidentului.

Citește și: Vladimir Putin se va întâlni joi cu emisarul lui Donald Trump la Moscova: „Sperăm că vom avea ceva bun de anunțat în curând”. Trump a dezvăluit la Davos că președintele rus „vrea să încheie un acord” privind Ucraina

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Ilie Bolojan, mesaj rar pe Facebook în care nu anunţă tăieri: „Economia României va intra pe un traseu de relansare fără a mai creşte taxele”

Publicat

in

Premierul Ilie Bolojan a postat un mesaj pe Facebook prin care anunță efectele măsurilor luate în 2025 și cum ele au permis reducerea deficitului bugetar cu peste 1% din PIB.

„Economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut ne-au permis să reducem deficitul bugetar cu peste 1% din PIB, sub ținta de 8,4% asumată.

Buget 2026. Decizie de ultimă oră, ce se întâmplă cu taxele şi impozitele românilor din acest an

Ne-am respectat angajamentele și am recâștigat credibilitatea în fața investitorilor și a piețelor financiare.

În 2025 am redus deficitul fără a diminua investițiile. Acestea au totalizat 137,5 miliarde de lei, reprezentând peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un nivel ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate.

Am menținut disciplina financiară și am parcurs o primă etapă de reducere a cheltuielilor statului, așa cum reiese din graficul alăturat.

Am crescut veniturile bugetare, inclusiv prin majorarea unor taxe. Aceste ajustări au generat o contracție economică și au însemnat dificultăți suplimentare pentru mulți români.

Cine sunt românii care riscă să le fie limitat dreptul asupra proprietăților. Ce trebuie să știe proprietarii aflați în această situație

Fără a mai crește taxele, avem însă o bază solidă pentru relansare în acest an”, a precizat Ilie Bolojan.

„Economia României va intra pe un traseu de relansare”

Acesta a mai adăugat că se lucrează intens la bugetul pe 2026 și că obiectivul principal ar fi un buget al relansării și al investițiilor pentru ca economia României să intre pe un traseu de relansare. În încheiere, premierul și-a arătat îngrijorarea despre efectele negative ale reducerii deficitului care încă se resimt.

„Lucrăm la construcția bugetului pentru 2026 pe baze realiste. Ținta de deficit este de puțin peste 6% și va fi definitivată în perioada următoare. Inflația va scădea spre 4%.

Obiectivul nostru este un buget al relansării și al investițiilor. Peste 15 miliarde de euro vor proveni din fonduri europene, prin PNRR și politica de coeziune. Acești bani se vor regăsi în infrastructură, economie și servicii publice mai bune.

La începutul lunii februarie urmează să ne angajăm răspunderea pe legislația care va restrânge cheltuielile statului în administrație și va susține relansarea economică. Ulterior, vom adopta bugetul.

Știu că, deocamdată, în viața de zi cu zi se resimt efectele negative ale reducerii deficitului.

Din lunile următoare, în urma măsurilor de însănătoșire adoptate și pe o bază economică mai sănătoasă, economia României va intra pe un traseu de relansare”, a scris premierul în încheierea mesajului.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Povestea unui tâmplar care a câștigat 3,6 milioane de lire sterline la loto: „Ceva mi-a spus să cumpăr un bilet”

Publicat

in

Totul a început într-o zi normală, când tâmplarul s-a oprit la un Lidl pentru a face cumpărături, dar, pentru că nu a găsit loc de parcare, a mers la un alt supermarket, de unde a cumpărat un bilet la loto.

„Nu am găsit loc de parcare, așa că am decis să merg la Co-op. Când am intrat, standul loteriei era chiar în fața mea. Ceva mi-a spus să cumpăr un bilet, simțeam că am noroc, și chiar am avut!”, a povestit câștigătorul.

Citește și: Cât de norocos ești în 2026, în funcție de luna nașterii. Nativii care vor avea mai multe vacanțe în acest an

A doua zi, în timp ce își prepara cafeaua de dimineață, Henderson a descoperit că este câștigătorul „Set for life”. Dar povestea nu se încheie aici.

„Mi-a fost frică să nu pierd biletul sau să mă trezesc și să aflu că a fost doar un vis. L-am pus într-o carte preferată, iar în zilele următoare l-am verificat în mod repetat”, a spus el.

Chiar dacă premiul de 3,6 milioane de lire sterline i-a schimbat complet viața, Henderson nu are de gând să renunțe la meseria de tâmplar, pe care o practic de 16 an.

Pentru a sărbători, Henderson a rezervat o vacanță de cinci stele în Insulele Canare, împreună cu partenera sa. În plus, are de gând să cumpere o casă, să își răsfețe familia și să își surprindă fiul cu un PlayStation 5.

„Mi-a fost frică să nu pierd biletul sau să mă trezesc și să aflu că a fost doar un vis. L-am pus într-o carte preferată, iar în zilele următoare l-am verificat în mod repetat”, a spus el.

Citește și: Influencerița care și-a pierdut viața într-un accident rutier: „Maybach-ul s-a rupt în mai multe bucăți, apoi a luat foc”

Henderson dorește să ofere și echipei locale de fotbal a fiului său „câteva surprize”.

Andy Carter, consilier principal pentru câștigători la Allwyn, operatorul Loteriei Naționale, a declarat: „Povestea lui Sean este un exemplu minunat de cum un câștig la loterie poate veni exact la momentul potrivit. După ani de muncă grea, acum are ocazia să se bucure de viață și să îi răsplătească pe cei dragi”.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Elena Gheorghe a dezvăluit secretul căsniciei cu partenerul ei: „Facem asta cam la 6 luni, ne ajută foarte mult”

Publicat

in

Elena Gheorghe și soțul ei se înțeleg foarte bine, de cele mai multe ori, divergențele apar pe partea profesională, pentru că amândoi sunt perfecționiști. Chiar dacă sunt căsătoriți de mulți ani, cântăreața a dezvăluit că își fac mereu timp pentru relația lor de cuplu, cam la șase luni, își iau o vacanță doar pentru ei doi.

Citește și: Cât de mare s-a făcut fiul artistei Elena Gheorghe. Nicholas are 13 ani și este cât mama lui de înalt

Elena Gheorghe: „Apar foarte multe scântei”

Îți spun sincer că avem anumite lucruri pe care le facem. Chiar dacă avem timp, chiar dacă n-avem timp, ne luăm vacanțe doar pentru noi doi. Măcar o vacanță la șase luni de zile, să fim doar noi, adică să nu avem concert, să nu avem treabă, să nu fie din punct de vedere profesional acea vacanță, ci pur și simplu să fim doar noi și să ne amintim de noi.

Ne ajută să știm cum suntem noi și unde suntem noi la acele momente, pentru că eu cred că conexiunea dintre părinți reflectă comportamentul copiilor, reflectă tot ceea ce se întâmplă în întreaga casă. Dacă există conexiune, dacă există colaborare, dacă există comunicare, atunci totul are unde să se așeze, pentru că există baza.

Apar foarte multe scântei când vine vorba de partea profesională pentru că suntem amândoi perfecționiști, pentru că avem câteodată și păreri diferite. Ne dorim să avem cel mai fain concert, cel mai bine pus la punct concert, așa că apar și divergențe pe partea asta și, de multe ori, să știi că cele mai multe ce discuții sunt pe partea profesională.

Adică noi când suntem în vacanță suntem așa într-un fel de honeymoon (n. red. lună de miere), înțelegi? Dar avem timp să ne și descărcăm din punct de vedere al nervilor pe partea profesională„, a declarat Elena Gheorghe, pentru Viva.ro.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Donald Trump avertizează Iranul că va fi „șters de pe fața pământului” dacă încearcă să îl asasineze

Publicat

in

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat Iranul marți că țara sa va răspunde cu fermitate dacă Teheranul acționează în urma presupuselor amenințări de asasinat la adresa sa.

Donald Trump amenință Iranul cu ștergerea de pe hartă

„Mai bine să nu facă nimic în privința mea. Am trimis un mesaj că, dacă se întâmplă ceva, le vom arunca în aer întreaga țară. Îi vom șterge de pe fața pământului.”, a spus el într-un interviu acordat NewsNation, răspunzând la o întrebare despre amenințările continue din partea conducerii Iranului.

Citește și : Noul ministru al apărării din Ucraina, declarații șocante: „Ne propunem să ucidem 50.000 de ruși pe lună”

„Dacă ar fi făcut această amenințare la adresa cuiva, nici măcar a unui președinte, ci a cuiva așa cum au făcut cu mine, i-aș lovi absolut atât de tare”, a spus el.

„Am instrucțiuni foarte ferme – orice se întâmplă, îl vor șterge de pe fața acestui pământ”, a adăugat Trump.

Iranul a fost zguduit de proteste la nivel național de la sfârșitul lunii decembrie, declanșate de devalorizarea abruptă a rialului, inflația în creștere și prețurile ridicate la alimente, demonstrațiile extinzându-se de la Teheran în mai multe orașe.

Potrivit Agenției de Știri pentru Activiștii Drepturilor Omului (HRANA), cu sediul în SUA, luni, cel puțin 4.029 de persoane au fost ucise, peste 26.000 au fost arestate și peste 5.800 au fost rănite în timpul tulburărilor.

Oficialii iranieni au acuzat SUA și Israelul că susțin ceea ce ei descriu drept „revoltați înarmați”.

Citește și : Vladimir Putin se va întâlni joi cu emisarul lui Donald Trump la Moscova: „Sperăm că vom avea ceva bun de anunțat în curând”. Trump a dezvăluit la Davos că președintele rus „vrea să încheie un acord”

Trump a amenințat în repetate rânduri că va „lovi puternic” dacă protestatarii ar fi uciși, dar ulterior a lăudat Teheranul pentru că ar fi anulat sute de execuții programate.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
ACTUALacum 8 ore

MESAJ CĂTRE ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI: A te spăla pe mâini ca Pillat din Pont este de „curtea școlii”. Gestul e hidos, e jignitor

În cursul acestei zile, după materialele publicate despre situația de la Biserica Domnească, printre alte zeci de mesaje, am primit...

ACTUALacum 8 ore

EXCLUSIV | Masacrarea istoriei la Biserica Domnească din Curtea de Argeș: Kitsch pe bani europeni și „restaurări” ca la vila lui Vali Vijelie – MINISTERUL CULTURII ANUNȚĂ CONTROL

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului recidivează în distrugerea patrimoniului. După celebrul scandal al „termopanelor de la Mănăstire”, caz relatat in premieră...

ACTUALacum 11 ore

AQUATERM reduce prețul apei cu 30% – Argeșenii s-au impus!

S.C. AQUATERM AG 98 S.A. informează utilizatorii din municipiul Curtea de Argeș, comunele Băiculești și beneficiarii de apă la limita...

ACTUALacum o zi

Curtea de Argeș 2026: Ghidul prețurilor la prânz. Unde mănânci cel mai bine și cât costă „Meniul Zilei” în orașul regal

În ciuda crizei, ianuarie 2026 aduce o ofertă culinară diversificată în Curtea de Argeș. De la prânzul rapid de tip...

ACTUALacum 2 zile

ALERTA KITSCH la Biserica Domnească din Curtea de Argeș: Zidul monumentului istoric, „îmbrăcat” în marmură sub tăcerea Arhiepiscopiei! Argeșean revoltat în Regatul Argeșului: „În 28 de țări n-am văzut așa ceva, opriți masacrul!”

O sesizare venită de la un argeșean pe portalul Regatul Argesului la sectiunea dedicata STIREA TA, riscă să declanșeze un...

Publicitate

Câmpulung

În Trend