Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Sărbătorile zilei din 23 septembrie 2024 – Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia

Publicat

in

Sărbătorile zilei din 23 septembrie 2024 – Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia

Ortodoxe

Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia

Greco-catolice

Conceperea Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Padre Pio

Romano-catolice

Ss. Pius din Pietrelcina, pr.; Zaharia şi Elisabeta

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 septembrie.

„Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfânta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru”. (Vieţile Sfinţilor)

Toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit. Drept aceea, Sfântul Arhanghel Gavriil, bine-vestitorul, a început a vorbi astfel preotului Zaharia: „Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui” (Luca 1,13).

Zaharia răspunde: „Străine şi neaşteptate lucrări îmi vesteşti mie, vestitorule de bucurie; că a naşte fii la bătrâneţe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim şi să naştem fiu?”. (Vieţile Sfinţilor)

Îngerul i-a răspuns că încă de la începutul cuvintelor lui găseşte că are puţină credinţă: „pentru că nu aştepţi împlinirea cuvintelor mele, căci, deşi potrivnic firii tale ţi se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputinţă; că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam”. (Vieţile Sfinţilor)

Arhanghelul i-a prorocit şi că Ioan va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţi sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu.

Zaharia, pentru că şi el, şi Elisabeta erau foarte înaintaţi în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil, iar acesta l-a certat pentru necredinţă, spunându-i că va rămâne mut până la naşterea pruncului (Luca 1, 18-20).

Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul s-a petrecut cu şase luni înainte de Buna Vestire a Arhanghelului Gavriil către Fecioara Maria. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Loading

ACTUAL

Întârzieri la plata pensiilor la început de an. Românii sunt disperați

Publicat

in

”La începutul fiecărui an, situația este puțin diferită față de restul perioadei, întrucât se încheie un an financiar și nu se pot efectua plăți pentru anul următor. În mod obișnuit, banii destinați pensiilor sunt virați către Poșta Română cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii, de obicei pe 27-28 ale lunii, ceea ce permite planificarea și organizarea distribuției pentru plata pensiilor în mod normal la începutul lunii.

În anul 2026, prima zi lucrătoare a fost data de 5 ianuarie, și Casa Județeană de Pensii Mehedinți a efectuat viramentul pentru plata pensiilor în conturile Companiei Naționale Poșta Română la data de 5 ianuarie 2026, urmând ca distribuirea banilor către destinatari să se stabilească de către Poșta Română”, a spus un reprezentant al Caseii de Pensii. 

Potrivit instituției, fondurile pentru pensii au fost virate către Poșta Română la începutul primei săptămâni lucrătoare, iar stabilirea exactă a distribuirii la domiciliu ține de programul oficiilor poștale. În schimb, românii care au optat pentru plata pe card bancar nu au resimțit aceste întârzieri.

”Cei care au luat banii pe card n-au întârziat, exact la data care trebuie.Chiar foarte devreme!”, au spus doi pensionari. 

”Nu e cazul la mine, pentru că eu îmi las câte o pensie în plus sau câte două, și e pe card”, a declarat un alt bătrân. 

Autoritățile anunță că pensiile livrate prin Poșta Română vor ajunge la beneficiari în următoarele zile, pe măsură ce distribuirea continuă la nivel național.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Explozie puternică într-un bloc din Alba Iulia. Doi oameni sunt grav răniți-FOTO/VIDEO

Publicat

in

”Detaşamentul de pompieri Albă Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice şi prim ajutor medical în mun.Albă Iulia, str Arnsberg. Din informaţiile primite, ar fi vorba despre o explozie produsă la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc, 2 persoane”, a anunţat iniţial ISU Alba.

Imagine

Cele două persoane surprinse de suflul exploziei au fost asistate medical la locul producerii evenimentului.

[embedded content] 

Potrivit reprezentanților ISU, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 37 de ani, s-a ales cu arsuri la nivelul corpului, iar cealaltă, o femeie de 24 de ani, are o plagă taiată la nivelul braţului drept.

Imagine

”Ca urmare a exploziei, o persoana de sex masculin, aproximativ 37 ani, aflata la etajul 3 a blocului a suferit arsuri la nivelul corpului.

Cea de-a doua persoana, sex feminin, aprox 24 ani, a suferit o plagă la nivelul membrului inferior drept in timp ce se autoevacua de la etajul 4 al blocului, nefiind afectata de suflul explozei”, a transmis ISU Alba. 

De asemenea, pompierii au evacuat 20 de persoane din blocul în care s-a produs explozia. 

 [embedded content]

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Cât a ajuns pensia medie a unui magistrat. Majoritatea pensionarilor nici nu pot visa la o astfel de sumă

Publicat

in

Potrivit informațiilor analizate de CCR, pensia medie a unui magistrat a ajuns în 2025 la aproape 25.000 de lei brut pe lună, iar suma netă încasată depășește echivalentul a 4.000 de euro. Documentul, consultat de HotNews, detaliază atât valoarea pensiilor, cât și ponderea contributivității în totalul sumelor plătite.

Cât încasează lunar un magistrat pensionar

Conform datelor oficiale, pensia medie brută în magistratură a fost în 2025 de aproximativ 25.000 de lei. După reținerea contribuției la sănătate și a impozitului, suma netă ajunge la aproape 21.000 de lei lunar, ceea ce corespunde unui venit de circa 4.000 de euro la cursul mediu al anului trecut.

Doar 13% din pensie provine din contributivitate

Documentul arată o diferență majoră între pensia calculată pe baza contribuțiilor și suma finală plătită. Din cei aproximativ 25.000 de lei brut:

În procente, contributivitatea reprezintă puțin peste 13%, iar restul de aproape 87% este suportat direct din fonduri publice. Această structură diferențiază radical pensiile magistraților de celelalte categorii profesionale din sistemul public.

Judecătorii cer Curții Constituționale să respingă legea lui Bolojan. Magistrații acuză: Legea pensiilor ne afectează independența

Doar 42 de magistrați au pensie bazată exclusiv pe contributivitate

În 2025, existau 5.747 de magistrați pensionari care beneficiau de pensie specială. Dintre aceștia, doar 42 aveau pensia calculată exclusiv pe baza contribuțiilor plătite în timpul carierei.

Aceste situații apar doar atunci când pensia rezultată strict din contributivitate depășește pensia de serviciu. Numărul extrem de mic arată cât de rar se întâmplă ca partea contributivă să fie mai mare decât componenta specială.

Creștere constantă a pensiilor magistraților în ultimii cinci ani

Evoluția pensiilor de serviciu arată o tendință clar ascendentă:

  • 2021: pensie medie brută ~19.500 lei (net ~16.300 lei)

  • 2023: aproape 21.000 lei brut

  • 2024: creștere de aproximativ 3.500 lei într-un singur an

  • 2025: aproape 24.900 lei brut

Diferența față de restul sistemului public rămâne considerabilă.

Pensiile magistraților, de nouă ori mai mari decât media sistemului public

În 2025, pensia medie din sistemul public (medici, profesori, polițiști, funcționari) a fost de aproximativ 2.800 de lei brut. Prin comparație, pensia medie a unui magistrat a fost de aproape nouă ori mai mare.

În 2021, raportul era chiar mai mare – de aproximativ 12 la 1 –, ceea ce arată o ușoară reducere a decalajului, dar diferența rămâne uriașă.

Bugetul de stat suportă cea mai mare parte a costurilor

Impactul financiar asupra bugetului este semnificativ. În 2025, statul a plătit aproximativ 1,7 miliarde de lei pentru pensiile magistraților, dintre care 86,7% au provenit direct din bugetul de stat. 

Bolojan începe anul cu o serie de restanțe majore. După ce i-a sărăcit pe românii de rând, a uitat de beneficiile specialilor și de sinecuri

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Ramzan Kadîrov este pe moarte, iar fiul său, Adam, se zbate între viață și moarte după un accident grav. Bătăie cruntă pentru succesiunea la „tron”

Publicat

in

Informația a fost transmisă vineri, 16 ianuarie, de canalul de opoziție cecen Niyso și de jurnaliști ai Radio Europa Liberă/Radio Libertatea. Potrivit acelorași surse, tânărul se află în stare de inconștiență, este supus manevrelor de resuscitare și se fac pregătiri pentru un transfer de urgență la Moscova.

Coliziune la viteză mare și intervenție masivă a forțelor de securitate

Surse citate de Niyso susțin că accidentul s-a produs în timp ce coloana oficială în care se afla Adam Kadîrov circula cu viteză ridicată. Impactul ar fi implicat mai multe vehicule și s-ar fi soldat cu rănirea mai multor persoane. După producerea coliziunii, forțele de securitate ar fi izolat zone din Groznîi, în special drumurile care duc către spitalul unde Adam Kadîrov a fost transportat pentru îngrijiri medicale, scrie Meduza.

Un nume cunoscut în cercul puterii de la Groznîi

Adam Kadîrov este unul dintre cei mai cunoscuți copii ai lui Ramzan Kadîrov, aflat de mulți ani la conducerea Republicii Cecene din Federația Rusă. Numele său a intrat în atenția publică internațională în septembrie 2023, când Ramzan Kadîrov a publicat un videoclip în care Adam, pe atunci în vârstă de 15 ani, îl lovea pe Nikita Juravel într-un centru de detenție al poliției. Juravel fusese acuzat că a incendiat un exemplar al Coranului. Ramzan Kadîrov a distribuit imaginile pe rețelele de socializare și a declarat public că este mândru de fiul său.

Război în Ucraina, ziua 1423. Atac asupra infrastructurii vitale ucrainene: Harkovul, lovit în plină iarnă. O centrală electrică distrusă 

Funcții și distincții acordate după episodul din 2023

După acel incident, Adam Kadîrov a început să primească mai multe distincții și să fie numit în funcții considerate de rang înalt în structurile republicii. În prezent, el ocupă funcția de secretar al Consiliului de Securitate al Ceceniei și coordonează activitatea Ministerului Afacerilor Interne al republicii.

Transfer aerian de urgență la Moscova

O actualizare a informațiilor a fost publicată de instituția de presă ingușă Fortanga, care citează o sursă potrivit căreia Adam Kadîrov a fost transportat pe calea aerului la un spital din Moscova. În seara zilei de 16 ianuarie, o aeronavă An-148-100EM, descrisă drept un „spital zburător” operat de Ministerul rus pentru Situații de Urgență, a decolat de la Groznîi, conform relatărilor publicației iStories.

Ramzan Kadîrov, pe moarte

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a fost transportat de urgență la Moscova pentru îngrijiri medicale critice, după o deteriorare subită a stării sale de sănătate, conform unei investigații publicate pe 31 decembrie 2025 de Novaia Gazeta Europe. Absența sa neașteptată din spațiul public în ultima săptămână a alimentat numeroase speculații, culminând cu informația că acesta se află sub supraveghere medicală strictă în capitala Rusiei chiar în prag de an nou. 

Kadîrov e suspect de necroză pancreatică de mulți ani

Problemele de sănătate ale lui Kadîrov nu sunt o noutate, acesta fiind suspectat de ani de zile că suferă de necroză pancreatică, o afecțiune cu o rată ridicată de mortalitate. Deși la începutul anului 2025 a afișat o formă fizică aparent bună, pe parcursul ultimelor luni starea sa s-a deteriorat constant, ducând la amânarea emisiunii sale anuale de dialog cu cetățenii și la concedii medicale prelungite.

Se pare că liderul de la Groznîi a apelat inclusiv la expertiza unor medici germani în Dubai, însă surse din cadrul FSB regional sugerează că anturajul său nu mai are speranțe pentru o recuperare favorabilă.

În ciuda acestui tablou clinic îngrijorător, contextul politic rămâne unul complicat. Deși Kadîrov i-ar fi cerut în repetate rânduri lui Vladimir Putin să fie eliberat din funcție, inclusiv în luna mai a acestui an, Kremlinul pare să ignore aceste solicitări. Mai mult, administrația prezidențială rusă ar fi aprobat deja participarea acestuia la alegerile din 2026 pentru un nou mandat la conducerea Ceceniei, în încercarea de a menține stabilitatea în regiune.

Ramzan Kadîrov, pe moarte? Liderul Ceceniei l-a numit pe fiul său, în vârstă de 20 de ani, vicepremier

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Un adolescent de 17 ani a murit după ce sania trasă de o mașină a lovit un cap de pod – FOTO

Publicat

in

Accidentul s‑a produs în comuna Dobrun, județul Olt. Un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unei mașini, trăgea după el o sanie pe care se aflau doi minori. La un moment dat, sania a derapat și s‑a izbit violent de un cap de pod.

Impactul a fost fatal pentru băiatul de 17 ani, în timp ce celălalt tânăr aflat pe sanie a scăpat fără răni grave.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cum s‑a produs tragedia și a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Mihai Neșu, lovit de noile taxe și impozitele lui Bolojan. Fundația fostului fotbalist, bună de plată zeci de mii de euro anual

Publicat

in

„Avem o relație bună cu domnul Bolojan, vreau să cred că această decizie i-a scăpat. Au fost tăiate toate scutirile și facilitățile de care beneficiau persoanele cu dizabilități. Va fi mult mai greu să îi ajutăm, mai ales că persoanele cu dizabilități au rămas fără aceste scutiri de impozite. Ne-am asumat responsabilitatea să avem grijă de copiii cu dizabilități și ne-am dorit un loc frumos, unde să se bucure de acest proiect, cu ajutorul oamenilor.”, a declarat Mihai Neșu la un post TV.

Fundația Mihai Neșu oferă programe de terapie pentru circa 140 de copii și 30 de adulți cu dizabilități, având în prezent și liste de așteptare pentru noi beneficiari. Costurile de întreținere a clădirii, la care se adaugă noul impozit de 3.000 de euro pe lună, pun presiune suplimentară pe bugetul asociației.

Neșu face apel la autorități locale și centrale să reanalizeze măsura, astfel încât fundațiile și persoanele cu dizabilități să nu fie afectate de eliminarea facilităților fiscale.

„Credem că această situație este temporară și, așa cum îl cunosc pe domnul Bolojan, el are dorința de a face lucruri bune în țara asta. A făcut lucruri minunate la Oradea”, a adăugat fostul sportiv.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend