Pitesti
S-a deschis Toamna Piteșteană! Pastramă, must și legume pe alese în centrul orașului
Publicat
acum 11 aniin
De
admin
Centrul Piteștiului s-a animat, începând de astăzi, odată cu deschiderea celei de-a IX-a ediții a târgului tradițional ”Toamna Piteșteană”. Anul acesta, peste 170 de comercianți și producători expun produse specifice toamnei, oferta fiind una variată, iar prețurile pe măsură.
Prețurile târgului
Până pe 19 octombrie când se încheie târgul, în centrul Piteștiului sunt prezenți 40 de comercianţi de legume şi fructe, 30 de producători de brânzeturi şi pastramă şi 16 florari. Nu lipsesc nici producătorii apicoli, 5 la număr, dar nici cei care comercializează vin şi must, 4 înscriși. De asemenea, vizitatorii Toamnei Piteștene sunt întâmpinați și de terasele de alimentație publică unde pe grătare sfârâie micii și fripturile. Pentru cei care vor să-şi facă proviziile de toamnă-iarnă, în centrul Piteştiului se pot găsi produse agroalimentare pentru toate gusturile și buzunarele. De exemplu, cu preţuri între 10 şi 40 de lei se pot achiziţiona de la pastrămă de porc, până la brânză de burduf, urdă sau caşcaval afumat de Sibiu, de la miere pînă la telemea de vacă sau de oaie, de la şuncă afumată până la cârnaţi de casă. La capitolul fructe-legume, oferta este la fel de diversificată. Cu prețuri pornind de la 3-4 lei/kg se pot găsi de la pere, mere, struguri, gogoşari, până la ceapă albă, roşie şi varză de grădină, conopidă, dar şi alte zarzavaturi. De la Toamana Piteșteană nu lipseşte nici mustul produs sub ochii clienților, care se poate cumpăra cu 5 lei paharul, dar nici dulciurile făcute în casă care au ca prețuri de pornire 6 lei/100grame.
Pendiuc și-a cumpărat ardei, iar prefectul sirop
Deschiderea oficială s-a făcut în prezența autorităților locale. Maestru de ceremonii a fost primarul Tudor Pendiuc, iar alături s-au mai aflat viceprimarii Cornel Ionică și Laurențiu Zidaru, prefectul Mihai Oprescu, vicepreședintele CJ Argeș Constantin Polexe, parlamentarii Cătălin Rădulescu și Bogdan Niculescu Duvăz. Alături de oaspeți, primarul Pendiuc a luat fiecare stand în parte, degustând brânza de burduf și strugurii. Edilul Piteștiului și-a cumpărat trei kilograme de ardei verde, iar de la cumpărături nu s-au putut abține nici prefectul Mihai Oprescu care și-a cumpărat un sirop de cătină pentru imunitate. Toamna Piteșteană aduce și o serie de spectacole pentru cei care participă la această manifestare. Acestea au început vineri, după deschiderea oficială, și vor continua și la sfârșitul acestei săptămânii. Programul spectacolelor este următorul:
Vineri, 17 octombrie:
ora 17.00 – Spectacol de folclor, sustinut de Valentin Grigorescu, Grupul Vocal „Zavaidoc”, Victor Bustean, Violeta Dinca, Tita Tudose, Rodica Oprican, Ansamblul Folcloric „Doruri Argesene”, Grupul Vocal „Armonia”.
Sâmbătă, 18 octombrie:
ora 10.00 – Spectacol de folclor, sustinut de Valentin Grigorescu, Grupul Vocal „Zavaidoc”, Marian Tudor, Cristina Voicu, Alexandra Penescu, Florin Ciocarlie, Tita Tudose, Daniela Anghel.
ora 17.00 – Spectacol de muzica tanara, sustinut de Tiberiu Haragus, Grupul Folk „P620”, Cezar Ion, Robert Chelmus, Trupa de teatru Robertto, Trupa de rock „Lime”, Trupa de rock „Simbolic”.
Duminică, 19 octombrie:
ora 17.00 – Spectacol de folclor, sustinut de Valentin Grigorescu, Grupul Vocal „Zavaidoc”, Alin Matei, Victor Bustean, Gina Dumitru, Mihaela Chiritescu, Florin Ciocarlie, Alexandra Penescu, Veronica Dinu, Daniela Anghel.
![]()
Poate vrei sa citesti

Mara Bănică, despre moartea Rodicăi Stănoiu: „Ce coincidență stranie”. Ce aflase jurnalista cu 3 zile înainte de deces

Românii care locuiesc la bloc sunt obligați să plătească acești bani. Este regulă pentru toată lumea

Care a fost primul loc de muncă al Mirabelei Dauer și câți bani câștiga: ”Acum sunt alte vremuri, nu era nebunia asta”

Românii sunt îngrijorați de creșterea costului vieții și evoluția economiei naționale pe final de 2025 – studiu

Unde va petrece David Popovici de Crăciun şi Revelion. „E momentul în care nu mai sunt sportivul care se trezește la 5:30”

Cât costă să faci Crăciunul în Bulgaria. Unde sunt prețuri accesibile și zăpadă din belșug, top trei hoteluri în care să te cazezi
ACTUAL
Dezastru la Biblioteca Județeană Argeș: Eșec răsunător la concursul pentru manager. Candidatul a obținut nota 2,84 la interviu!
Publicat
acum 4 zilein
12 decembrie 2025De
admin
Incertitudinea continuă la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș. Instituția va rămâne sub conducere interimară, după ce concursul organizat pentru ocuparea postului de manager s-a încheiat joi, 11 decembrie, cu un rezultat șocant.
Eduard Fîșcă, singurul candidat rămas în cursă, a ratat postul „la mustață”… dacă mustața ar fi avut câțiva kilometri. Acesta a fost notat la proba interviului cu 2,84, un punctaj care l-a scos definitiv din cursă.
De la 9,04 la 2,84: O prăbușire inexplicabilă
Parcursul candidatului a fost unul plin de contraste. Deși la prima etapă a concursului – analiza proiectului de management – Eduard Fîșcă reușise să obțină o notă impresionantă de 9,04, proba orală a scos la iveală lacune majore.
Comisia de examinare a fost una „de calibru greu”, formată din specialiști recunoscuți în domeniu, incluzând reprezentanți de vârf ai Bibliotecii Metropolitane București, ai Bibliotecii Naționale, precum și managerii bibliotecilor județene din Slatina și Brăila. Aceștia nu s-au mulțumit cu audierea pasivă a proiectului, ci au oprit lectura candidatului pentru a adresa întrebări punctuale, moment în care situația s-a degradat rapid.
„Soluțiile” de criză: Șomaj tehnic și tăieri de salarii
Potrivit infirmațiilor, candidatul a părut depășit de situație, oferind răspunsuri ezitante, dominate de incertitudine („sper să”, „eu cred că”). Momentul critic al interviului a survenit însă spre final, la o întrebare aparent simplă, dar esențială pentru un manager: „Ce ați face dacă bugetul Bibliotecii s-ar dovedi insuficient? Cum salvați funcționarea instituției?”
După o pauză stânjenitoare, răspunsurile lui Eduard Fîșcă au stârnit rumoare:
- Inițial, a propus consultarea cu Biroul Juridic.
- Ulterior, a venit cu soluții radicale: diminuarea salariilor și șomajul tehnic.
- Replica comisiei a fost tăioasă și imediată: „Pierzi în instanță!”
Rămas fără argumente, candidatul a invocat, sub formă de întrebare, intervenția ordonatorului principal de credite, sugerând că salvarea ar trebui să vină tot „de sus”.
În urma acestei prestații, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” rămâne fără un manager plin, așteptând o nouă procedură de concurs și, poate, candidați mai bine pregătiți pentru realitățile administrative.
![]()
ACTUAL
ATENȚIE ȘOFERI: Trafic închis temporar pe DJ 679 în Argeș
Publicat
acum 5 zilein
11 decembrie 2025De
admin
Participanții la trafic care tranzitează județul Argeș sunt avertizați cu privire la instituirea unor restricții totale de circulație pe Drumul Județean (DJ) 679, pe raza comunei Săpata, la începutul săptămânii viitoare.
Măsura va fi aplicată luni, 14 decembrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 16:00, conform Avizului Poliției Rutiere nr. 207258 din data de 27.06.2025.
Decizia de închidere a tronsonului de drum este necesară pentru desfășurarea în siguranță a unor lucrări complexe de infrastructură. Constructorul va executa operațiuni de montare a grinzilor la podul situat la kilometrul 4+150. Având în vedere gabaritul utilajelor și complexitatea manevrelor, circulația autovehiculelor nu poate fi permisă în zona șantierului pe durata intervenției.
Rute ocolitoare și dirijarea traficului
Pentru a minimiza disconfortul creat șoferilor, autoritățile au anunțat că, pe durata restricțiilor, în zonă vor fi prezenți piloți de dirijare care vor ghida conducătorii auto.
Traficul va fi deviat pe următoarele rute ocolitoare:
- DJ 703A: Poiana Lacului – Cerbu;
- DN 65: Drumul Național din zonă.
Șoferii sunt rugați să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile agenților de dirijare prezenți la fața locului pentru a evita ambuteiajele.
![]()
ACTUAL
Jaf forestier în Argeș: Dosar penal după tăierile masive de pe Valea Vâlsanului
Publicat
acum 5 zilein
11 decembrie 2025De
admin
Un scandal ecologic de proporții zguduie (iar) județul Argeș, după ce Poliția Română a confirmat oficial deschiderea unui dosar penal pentru tăieri ilegale masive în Valea Vâlsanului, zonă declarată rezervație naturală și sit Natura 2000 în Munții Făgărașului.
Ancheta vine ca urmare a sesizărilor vehemente depuse luna trecută de organizația Agent Green, care a documentat la fața locului metodele prin care pădurea virgină este pusă la pământ sub paravanul legii.
Schema jafului: Arbori sănătoși tăiați drept „uscături”
Potrivit raportului Agent Green, în pădurile de pe Valea Vâlsanului s-a folosit o metodă ingenioasă de fraudare a sistemului silvic. Activiștii au reclamat faptul că s-au extras masiv arbori sănătoși, marcați în mod fals drept „accidentali” sau sub pretextul tăierilor de conservare. De asemenea, s-au utilizat dispozitive false de marcat (ciocane silvice improvizate) pentru a da o aparență de legalitate arborilor doborâți iar avizele de punere în valoare (APV) erau emise pentru alte parcele decât cele în care se efectuau tăierile propriu-zise, inducând în eroare monitorizarea prin satelit.
Poliția confirmă dezastrul: Dosar penal cu 6 capete de acuzare

În urma verificărilor din teren efectuate ieri, 10 decembrie, Poliția Română a transmis că suspiciunile s-au confirmat, fiind deschis dosarul penal nr. 1.148.075/25.11.2025. Infracțiunile vizate sunt de o gravitate extremă și vizează atât hoții de lemne, cât și personalul silvic care ar fi putut facilita aceste fapte:
- Tăiere fără drept de arbori și furt de arbori;
- Fals intelectual și fals informatic;
- Folosirea dispozitivului special de marcat cu nerespectarea reglementărilor în vigoare;
- Introducerea de date neconcordante cu adevărul în sistemul informatic integrat pentru păduri (SUMAL), în scopul de a produce consecințe juridice.
Valea Vâlsanului nu este doar o pădure obișnuită; este habitatul unor specii endemice unice în lume, precum aspretele, și face parte din rețeaua europeană de protecție a biodiversității. Tăierile „la ras” mascate prin falsuri informatice pun în pericol iremediabil echilibrul ecologic al Munților Făgărașului.
Ancheta este în plină desfășurare sub supravegherea procurorilor, urmând a fi stabilite persoanele responsabile din cadrul ocoalelor silvice implicate și valoarea totală a prejudiciului adus patrimoniului natural.
![]()
ACTUAL
Când facem cumpărături de Crăciun și Revelion? Orarul marilor lanțuri de magazine pentru 2025-2026
Publicat
acum 5 zilein
11 decembrie 2025De
admin
Marile lanțuri de retail din România și-au definitivat programul de funcționare pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă plănuiți vizite la Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image sau Auchan, iată orarul detaliat pentru a evita aglomerația și porțile închise.
1. KAUFLAND
Kaufland menține o politică de acces extins în zilele premergătoare sărbătorilor, dar cu închidere totală în zilele de 25 decembrie și 1 ianuarie.
- 24 decembrie (Ajun): 07:00 – 18:00
- 25 decembrie (Crăciun): ÎNCHIS
- 26 decembrie: 09:00 – 17:00 (program scurt)
- 27 – 30 decembrie: Program normal (07:00 – 22:00/23:00)
- 31 decembrie (Ajun An Nou): 07:00 – 18:00
- 1 ianuarie: ÎNCHIS
- 2 ianuarie: 09:00 – 18:00
2. LIDL
Lidl rămâne cel mai restrictiv retailer, oferind angajaților două zile libere de Crăciun.
- 24 decembrie (Ajun): 07:00 – 18:00
- 25 decembrie (Crăciun): ÎNCHIS
- 26 decembrie: ÎNCHIS (Singurul retailer care închide și a doua zi de Crăciun)
- 27 – 30 decembrie: Program normal
- 31 decembrie (Ajun An Nou): 07:00 – 18:00
- 1 ianuarie: ÎNCHIS
- 2 ianuarie: 09:00 – 17:00
3. CARREFOUR (Hipermarket)
Magazinele Carrefour au programe ușor diferite în funcție de format (Hipermarket, Market sau Express), însă cele mari urmează orarul de mai jos:
- 24 decembrie (Ajun): 07:00 – 19:00
- 25 decembrie (Crăciun): ÎNCHIS
- 26 decembrie: 09:00 – 18:00
- 31 decembrie (Ajun An Nou): 07:00 – 18:00
- 1 ianuarie: ÎNCHIS
- 2 ianuarie: 09:00 – 18:00
4. MEGA IMAGE
Mega Image oferă cea mai mare flexibilitate, în special prin unitățile Shop&Go, dar unitățile mari vor respecta acest orar:
- 24 decembrie (Ajun): 07:00 – 21:00 (unele unități până la ora 22:00)
- 25 decembrie (Crăciun): ÎNCHIS
- 26 decembrie: 09:00 – 19:00
- 31 decembrie (Ajun An Nou): 07:00 – 19:00 / 20:00
- 1 ianuarie: ÎNCHIS
- 2 ianuarie: 09:00 – 19:00
5. AUCHAN
Hipermarketurile Auchan vor fi deschise în Ajun până spre seară, oferind o fereastră generoasă pentru ultimele ingrediente.
- 24 decembrie (Ajun): 07:00 – 18:00
- 25 decembrie (Crăciun): ÎNCHIS
- 26 decembrie: 10:00 – 22:00 (Majoritatea locațiilor revin la program aproape complet)
- 31 decembrie (Ajun An Nou): 07:00 – 18:00
- 1 ianuarie: ÎNCHIS
- 2 ianuarie: 10:00 – 22:00
Atenție! În datele de 25 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026, absolut toate marile magazine menționate mai sus vor fi ÎNCHISE. Singurele opțiuni pentru cumpărături de urgență rămân benzinăriile și micile magazine de cartier care nu aparțin unor rețele naționale.
![]()
ACTUAL
Cât costă distracția de Revelion 2026 la restaurantele din Argeș? De la petreceri de 500 de lei în Pitești, la petreceri de mii de lei în Curtea de Argeș
Publicat
acum 6 zilein
10 decembrie 2025De
admin
Cu mai puțin de o lună înainte de trecerea în noul an 2026, piața ofertelor de Revelion din județul Argeș este deja conturată, marcând o diferență clară de abordare între Pitești, reședința de județ și „Orașul Regal”. În timp ce piteștenii au la dispoziție o gamă variată de petreceri „o singură noapte” cu artiști celebri, Curtea de Argeș pariază mai mult pe turismul de sejur, cu pachete de mai multe nopți care rivalizează la preț cu vacanțele în străinătate dar vine cu și cu oferta de o noapte de petrecere la cateva restaurante din urbe.
Pitești: Petreceri cu fast, tarife între 500 și 800 de lei
În Pitești, restaurantele și sălile de evenimente se întrec în oferte pentru noaptea de 31 decembrie, mizând pe meniuri all-inclusive și nume sonore din muzică. Prețurile au suferit o ușoară majorare față de anii trecuți, reflectând inflația, dar organizatorii au oferit reduceri substanțiale pentru cei care au plătit deja în avans.
Iată care sunt prețurile principalelor locații:
- Restaurant Magic GT (Trivale): Se poziționează în zona premium, cu un tarif de 750 lei/persoană. Prețul include un meniu festiv complet și un program artistic susținut de vedete naționale precum Viorica de la Clejani, Ioniță și Taraful Clejanilor, garantând o atmosferă de spectacol veritabil.
- Restaurant Xanadu: Vine cu o ofertă competitivă, diferențiată în funcție de momentul rezervării. Cei care achită integral până la 1 decembrie beneficiază de un preț de 650 lei/persoană. După această dată, tariful urcă la 795 lei/persoană. Pachetul include bufet suedez bogat și open bar.
- Restaurant La Cetate: Propune una dintre cele mai accesibile oferte de pe piața locală pentru o locație cu muzică live. Prețul este de 499 lei/persoană (valabil pentru rezervările de după 1 decembrie), incluzând meniu all-inclusive și atmosferă întreținută de solistul Alex Enache și formația OK Band Music.
- Cornul Vânătorului: Complexul emblematic din Trivale continuă tradiția petrecerilor tematice (Magic Show, Retro Music), fiind o opțiune preferată de grupurile mari, deși prețurile specifice meniurilor sunt comunicate de regulă la cerere, aliniindu-se pieței locale.
Sfat: Pentru piteștenii care nu doresc să cheltuiască sute de lei la restaurant, Piața Primăriei rămâne alternativa gratuită. Municipalitatea organizează tradiționalul spectacol în aer liber, cu foc de artificii și concerte, fiind punctul de întâlnire pentru mii de oameni la miezul nopții.
Febra pregătirilor pentru noaptea dintre ani a intrat în linie dreaptă și în orașul cu apa roșie. Restaurantele și hotelurile din municipiul Curtea de Argeș și din zonele limitrofe (Transfăgărășan, Corbeni) au lansat ofertele finale pentru Revelionul 2026. Deși prețurile au înregistrat o ușoară creștere față de anul trecut, gradul de ocupare se apropie deja de 90% în locațiile premium.
Petrecerea de o noapte: între 400 și 600 de lei pentru un meniu
Pentru argeșenii care nu au nevoie de cazare, ci doresc doar să petreacă noaptea de Revelion la restaurant, opțiunile sunt variate, însă nu tocmai ieftine. Restaurantele locale au stabilit prețuri pentru masa festivă (biletul de Revelion) care pornesc de la aproximativ 450 de lei și pot ajunge până la 600 de lei de persoană în locațiile cu ștaif sau cele care oferă muzică live cu formații cunoscute.
Prețul include, de regulă:
- Meniul festiv: aperitiv bogat, preparate din pește, fel principal tradițional (friptură de porc/curcan, sarmale) și tort.
- Open Bar: băuturi alcoolice (whisky, gin, vin, țuică) și răcoritoare, consum nelimitat.
- Divertisment: DJ sau formație live, foc de artificii și tombolă.
Pachete turistice: luxul costă mii de lei
Pentru turiștii care aleg „Orașul Regal” ca destinație de vacanță, hotelierii au pregătit pachete de 3 sau 4 nopți, care includ cazare, demipensiune sau pensiune completă și Masa Festivă de Revelion.
- Hotel Posada, un reper al orașului, are oferte care ajung la aproximativ 4.600 – 5.000 lei pentru un sejur de două persoane (3 nopți), pachetul incluzând cine festive, carnaval și acces la facilități.
- Pensiunea Casa Domnească propune pachete de 3 nopți la tarife ce pornesc de la 2.700 lei/persoană. Oaspeții sunt întâmpinați cu produse tradiționale, tăierea porcului și focuri de tabără.
- În împrejurimi (Transfăgărășan/Arefu/Corbeni): La complexurile turistice precum Complex Dracula sau Pensiunea Belvedere, prețurile pentru un pachet complet de 3-4 nopți variază între 1.800 și 2.100 lei de persoană. Aici, accentul se pune pe experiența rustică, focuri de tabără și relaxare la SPA
Ce spun administratorii de restaurante?
Managerii de localuri din Argeș susțin că scumpirile materiilor prime și creșterea costurilor cu personalul au impus o ajustare a tarifelor cu aproximativ 10-15% față de Revelionul 2025.
„Am încercat să menținem prețurile cât mai accesibile, dar calitatea costă. Oamenii vor muzică bună, mâncare proaspătă și băuturi fine. Pentru noaptea de 31 decembrie, locurile sunt aproape epuizate, mulți clienți fideli făcând rezervări încă din octombrie,” a declarat administratorul unui restaurant din Pitești.
![]()
ACTUAL
Accident ca la Pitești! O tânără șoferiță a făcut țăndări un bătrân… BMW
Publicat
acum 6 zilein
10 decembrie 2025De
admin
Un accident rutier spectaculos, soldat cu avarii serioase, s-a produs în noaptea de luni pe bulevardul Republicii din municipiul Pitești. Două autoturisme au fost implicate în coliziune într-o intersecție aglomerată.
Din primele informații obținute, se pare că impactul a avut loc din cauza neacordării de prioritate. Cele doua masini implicate sunt BMW X3, condus de o tânără în vârstă de aproximativ 19 ani, care, potrivit surselor noastre, ar fi circulat regulamentar și un Renault Megane, condus de un bărbat de aproximativ 26 de ani, care ar fi pătruns în intersecție fără să se asigure, provocând astfel coliziunea.Ambele mașini au suferit avarii semnificative în urma impactului puternic. Poliția Rutieră continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.
![]()

Horoscop BANI si SUCCES 16-21 decembrie 2025. Regulile săptămânii ca să nu pierzi niciun leu

Horoscop rune 16 decembrie 2025. Thurisaz te ajută să treci peste provocări, ODIN vine cu putere

Horoscop 17 decembrie 2025. Ziua în care se termină salariul abia luat, iar sărbătorile nici n-au început

Grindeanu a explicat de ce PSD a votat moțiunea împotriva reziștei de la Mediu: Am marcat managementul catastrofal

Cătălin Hideg, dezvăluiri bombă despre „eroina” reziștilor, Raluca Moroșanu, cea care a blocat perchezițiile în dosarul Coldea 2: „Era vorba de o afacere foarte mare”

Premieră la Curtea de Argeș: PENNY deschide primul supermarket din oraș – OFERTE DE CRĂCIUN LA DESCHIDERE

EXCLUSIV Adevărul ȘOC a ieșit la iveală după moartea Rodicăi Stănoiu. Fosta ministră era căsătorită cu iubitul mai tânăr cu 50 de ani: „A fost dorința ei să nu mai fie discuții pe moștenire”

INCREDIBIL! Regalii din Curtea de Argeș, „luați la rost” de viceprimarul USR și o asociație: „Vă văitați, dar nu vă pasă de câini!”

Cine este omul din spatele Recorder, dezvăluiri incendiare. Urmașii securității, afaceri în mass-media de milioane de euro -VIDEO

Incredibil! Aquaterm SA dată în judecată pentru datorii neachitate, în plin scandal al apei la Curtea de Argeș

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Dezastru la Biblioteca Județeană Argeș: Eșec răsunător la concursul pentru manager. Candidatul a obținut nota 2,84 la interviu!
Incertitudinea continuă la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș. Instituția va rămâne sub conducere interimară, după ce concursul organizat pentru ocuparea...

ATENȚIE ȘOFERI: Trafic închis temporar pe DJ 679 în Argeș
Participanții la trafic care tranzitează județul Argeș sunt avertizați cu privire la instituirea unor restricții totale de circulație pe Drumul...

Jaf forestier în Argeș: Dosar penal după tăierile masive de pe Valea Vâlsanului
Un scandal ecologic de proporții zguduie (iar) județul Argeș, după ce Poliția Română a confirmat oficial deschiderea unui dosar penal...

Când facem cumpărături de Crăciun și Revelion? Orarul marilor lanțuri de magazine pentru 2025-2026
Marile lanțuri de retail din România și-au definitivat programul de funcționare pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Dacă plănuiți vizite la...
Curtea de Argeș

ANUNȚ IMPORTANT: Se oprește din nou apa în Curtea de Argeș și localitățile limitrofe
Societatea Aquaterm AG 98 S.A. anunță o nouă sistare a furnizării apei potabile, programată pentru data de 16 decembrie 2025....

„Presiunea nepăsării” face ravagii la Curtea de Argeș: De ce cedează conductele de apă pe capete
În ultima perioadă, municipiul Curtea de Argeș traversează o criză acută a apei, marcată de avarii repetate care au adus...

SFIDARE USR+PSD la Curtea de Argeș: În plină criză a apei, Primăria a cumpărat o toaletă publică la preț de apartament!
Decizie halucinantă a administrației locale din Curtea de Argeș condusă de PSD și USR. Exact în perioada în care zeci...

Gest impresionant de omenie: Artista Carmen Șerban a donat toți banii strânși din dedicații copiilor cu autism
Carmen Șerban a oferit o adevărată lecție de generozitate vineri seara, la Curtea de Argeș. Invitată să cânte benevol alaturi...

INCREDIBIL! Regalii din Curtea de Argeș, „luați la rost” de viceprimarul USR și o asociație: „Vă văitați, dar nu vă pasă de câini!”
O nouă dispută aprinsă agită spiritele în Municipiul Curtea de Argeș, având în centru eterna problemă a câinilor fără stăpân....
Mioveni

Răsturnare de situație la „Martalogul Anului 2025 în Argeș”: Ion Mînzînă se distanțează decisiv de Ionuț Moșteanu!
Cursa pentru cel mai controversat trofeu din județ, „Martalogul Anului 2025”, a devenit incendiară în ultimele 24 de ore. Argeșenii...

A fost lansat OMD Regatul Argeșului – Vocea argeșeanului în prim-plan
Peisajul mediatic argeșean se îmbogățește astăzi cu o inițiativă inedită. Organismul Media Dedicat (OMD) Regatul Argeșului, un produs lansat de...

VIDEO | Un drum important din Argeș a cedat! Mînzână, somat să intervină de urgență: „Se prăvălește în vale, e vorba de viața oamenilor!”
Ploile abundente din ultima perioadă au scos la iveală, din nou, calitatea îndoielnică a infrastructurii județene, devoalând ceea ce cetățenii...

Taximetrist ucis de client în Argeș! Orașul Mioveni, ”închis” de Poliție pentru prinderea criminalului
Taximetrist ucis în Argeș, vineri seară! Bărbatul avea 60 de ani și era originar din Albota. Vineri seară, taximetristul a...
Câmpulung

HAI LA STAT! Primăria Bughea de Sus face angajări pe un post cheie
Primăria Comunei Bughea de Sus, din județul Argeș, anunță organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de...

De Moș Nicolae, Poliția Argeș a băgat în sac 1 permis pe oră și bani mulți din amenzi
În acest weekend dominat de spiritul lui Moș Nicolae, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul...

Asociația BookLand vs. ISJ Argeș și Garda de Mediu: Scandal fără precedent la Campusul din Vulturești
Președinta Asociației BookLand acuză „mofturile” unor directoare și anunță proces contra Inspectorului Șef. Între timp, GNM a aplicat o amendă...
RECLAMA MONETAG
În Trend
ACTUALacum 4 zilePremieră la Curtea de Argeș: PENNY deschide primul supermarket din oraș – OFERTE DE CRĂCIUN LA DESCHIDERE
DIVERSEacum o săptămânăEXCLUSIV Noi detalii ies la iveală despre viața privată a fostei ministre Rodica Stănoiu. S-ar fi iubit cu un bărbat mai tânăr cu 50 de ani decât ea: „E un mafiot, i-a luat tot”
ACTUALacum 2 săptămâniBătaie de joc la Curtea de Argeș: Cisterna cu apă potabilă, „ascunsă” la marginea orașului. Cetățenii au explodat!
ACTUALacum o săptămânăBOMBĂ! Parchetul European intră pe firul achiziției de microbuze școlare. TRANSPIRĂ MÎNZÎNĂ?
ACTUALacum o săptămânăValea Danului: Taxele pentru 2026, votate după o ședință tensionată. Ce s-a decis în privința apei și salubrității
ACTUALacum 2 săptămâniAsociația BookLand vs. ISJ Argeș și Garda de Mediu: Scandal fără precedent la Campusul din Vulturești
ACTUALacum o săptămânăCRIZĂ PRELUNGITĂ la Curtea de Argeș: Consilierii locali somează DSP să spună clar la ce e bună apa de la robinet!
ACTUALacum o săptămânăRăsturnare de situație la „Martalogul Anului 2025 în Argeș”: Ion Mînzînă se distanțează decisiv de Ionuț Moșteanu!
















