Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

S-a reluat Superliga: Unirea Slobozia – Sepsi OSK, scor 3-2, în primul meci din 2025

Publicat

in

Echipa Unirea Slobozia a învins vineri, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea Sepsi OSK, în primul meci al anului 2025 în Superligă, contând pentru etapa a 22-a. Gazdele au condus cu 2-0 şi au fost egalate.

La Clinceni, elevii lui Mihalcea au deschis scorul în minutul 8, prin Gele, din pasa decisivă a lui Afalna. În minutul 28 Afalna a marcat pentru 2-0 şi la pauză gazdele avea avantaj pe tabelă. În partea secundă, Unirea a evoluat slab, nu a mai pus probleme în atac şi oaspeţii au reuşit să egaleze. El Sawy a înscris în minutul 51, iar Oberlin a adus egalarea în minutul 69. Însă Ibrian a înscris golul victoriei gazdelor în minutul 78, după o gafă a lui Niczuly, şi Unirea Slobozia a învins pe Sepsi OSK cu 3-2.

În clasament, Sepsi are 30 de puncte şi este pe 7, iar Unirea Slobozia este pe 11, cu 25 de puncte.

UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – Medina (Ibrian 70), Al. Dinu, Antoche, Şerbănică – Coadă – Afalna (Yusov 82), Purece (M. Lupu 58), Aganovic (Blazek 70), Vlăsceanu (F. Ilie 82) – Gele. ANTRENOR: Adrian Mihalcea

SEPSI OSK: Niczuly – Haruţ, Ninaj, M. Tamaş, A. Dumitrescu – Siger, Kallaku (Neskovic 46) – El Sawy (Ghimfus 80), C. Matei, Oberlin – M. Coman (Babunski 80). ANTRENOR: Valentin Suciu

Cartonaşe galbene: C. Matei 81

Arbitri: Sebastian Colţescu – Daniel Mitruţi, Cristian Daniel Ilinca

Arbitri VAR: Marcel Bîrsan – Adrian Popescu

Loading

NATIONAL

ForMin Hurezeanu, U.S. Senators discuss foreign interference in Romania’s presidential election

Publicat

in

Romanian Foreign Affairs Minister Emil Hurezeanu, present at the Munich Security Conference, had meetings on Saturday with U.S. Senators Jane Shaheen, James Risch, and Christopher A. Coons. The discussions also addressed foreign interference in Romania’s presidential election last year and the preparation of measures to prevent the repetition of foreign meddling, according to the Ministry of Foreign Affairs (MAE).

According to a MAE press release sent to AGERPRES on Sunday, the main topics of the discussions were the security situation in the Black Sea region, as well as ways to leverage the Romania-U.S. Strategic Partnership to strengthen cooperation in the economic sector, with a focus on the energy component, continued support for Ukraine, and involvement in the reconstruction process.

The Romanian official emphasised, in this context, the importance of strengthening defence and deterrence on the Eastern Flank, including through the continued robust U.S. presence in Romania.

Also on Saturday, Emil Hurezeanu attended a meeting organised by British Foreign Minister David Lammy and Italian counterpart Antonio Tajani on combating illegal migration.

In this context, the head of Romania’s diplomacy confirmed the constant attention that our country gives to the evolution of migrant flows and emphasised that managing the external dimension of migration, which involves cooperation with origin and transit countries, is a key factor in reducing illegal migration, by addressing the root causes of migration, combating migrant smuggling networks, and promoting legal migration.

Emil Hurezeanu also participated in a discussion dedicated to the perspectives on the Russian Federation’s aggression against Ukraine, organised by the Victor Pinchuk Foundation and Yalta European Strategy. The discussions highlighted the necessity of a just and lasting peace, based on the UN Charter and principles of international law, as well as solid and credible guarantees for Ukraine, according to the MAE. AGERPRESa

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Laura Vicol, primele declarații după ce a scăpat din arest: ‘Sunt vie, sănătoasă și cu niște răni mai mari în suflet’

Publicat

in

Fostul deputat PSD Laura Vicol a transmis un mesaj pe TikTok după ce a fost eliberată din arestul preventiv. Omul de afaceri Vladimir Ciorbă şi soţia sa, Laura Vicol, au scăpat de arestul preventiv, ca urmare a deciziei ÎCCJ, care le-a admis contestaţiile şi a decis plasarea lui Ciorbă sub control judiciar în dosarul „Nordis”. Instanţa nu a mai stabilit nicio altă măsură preventivă în cazul Laurei Vicol.

„Sunt vie, sănătoasă, cu nişte cearcăne mari la ochi şi cu nişte răni şi mai mari în suflet, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate trec. Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi dat o grămadă de mesaje de susţinere – încă nu am apucat să le citesc pe toate – celor care mi-aţi trimis scrisori acolo unde m-am aflat pentru cele 10 zile. Vă mulţumesc din suflet tuturor! Weekend binecuvântat să aveţi”, a spus Laura Vicol filmulețul de pe TikTok.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, puși în libertate

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri ca fosta deputată PSD Laura Vicol și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă, să fie eliberați din arest preventiv. Decizia instanței este definitivă.

Laura Vicol nu are nicio măsură preventivă sau restricție, în timp ce Vladimir Ciorbă a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Din arest preventiv vor fi eliberați și Gheorghe Emanuel Poștoacă, Cristian Nicolae Poștoacă și Florin Poștoacă, aceștia fiind plasați sub control judiciar. De asemenea, Sanda Răileanu, Oana Claudia Oprea (contabila grupării) și Bogdan Adalbert Șaitoș au scăpat de arestul la domiciliu. Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost arestați preventiv pe 5 februarie, în urma unei decizii a Curții de Apel București. Toți cei arestați au făcut contestații, admise vineri de Instanța supremă.

‘Admite contestațiile formulate de DIICOT și de inculpații Ciorbă Vladimir, Ciorbă-Vicol Laura, Gheorghe Emanuel Poștoacă, Cristian Nicolae Poștoacă, Florin Poștoacă, Sanda Răileanu, Oana Claudia Oprea, Bogdan Adalbert Șaitoș, Marian Ivan, Alina Gabriela Vasile și Matei Cristian Andre împotriva încheierii/DL din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București. Desființează în totalitate încheierea atacată și rejudecând: În baza art.227 alin. (1) din Cpp respinge ca nefondată propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT cu privire la inculpații Ciorbă Vladimir, Ciorbă-Vicol Laura, Gheorghe Emanuel Poștoacă, Cristian Nicolae Poștoacă, Florin Poștoacă, Sanda Răileanu, Oana Claudia Oprea, Bogdan Adalbert Șaitoș și Marian Ivan, Alina GabrielaVasile și Matei Cristian Andrei (…) Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților’, se arată în decizia instanței.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Vladimir Ciorbă și frații Poștoacă au mai multe interdicții, printre care să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar și să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

A existat și o opinie separată a judecătoarei Elena Barbu, care considera că Laura Vicol și Vladimir Ciorbă trebuiau plasați în arest la domiciliu.

Dezbaterile au avut loc joi pe parcursul a mai multor ore, însă completul de judecată format din magistrații Mihai Udroiu și Elena Barbu nu au reușit să cadă de acord asupra unei soluții comune, astfel încât s-a format un complet de divergență, prin adăugarea unui al treilea judecător, respectiv Luminița Criștiu-Ninu, iar pronunțarea deciziei a fost amânată pentru vineri.

Mihai Udroiu a fost consilierul fostei șefe DIICOT Alina Bica. La rândul ei, Laura Vicol a fost avocata Alinei Bica, în dosarul în care a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru favorizarea lui Ovidiu Tender.

Luminița Criștiu-Ninu este considerată în mediul juridic a fi apropiată de judecătoarea Lia Savonea.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost arestați preventiv pe 4 februarie, în urma unei decizii a Curții de Apel București. Tot atunci au fost arestați preventiv Gheorghe Emanuel Poștoacă, Cristian Nicolae Poștoacă și Florin Poștoacă, în timp ce Sanda Răileanu, Oana Claudia Oprea (contabila grupării) și Bogdan Adalbert Șaitoș au primit arest la domiciliu.

În esență, Laura Vicol și Vladimir Ciorbă sunt acuzați că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele din grupul Nordis și au cheltuit banii pe vacanțe, călătorii cu avioane private, achiziții de bunuri și mașini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienții păgubiți de gruparea Nordis.

Astfel, spun procurorii DIICOT, cuplul Ciorbă – Vicol a achitat 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinații de vacanță din țară și străinătate – Nisa, Mykonos, Madrid, Paris, Delta Dunării.

De asemenea, au fost achiziționate mașini de lux – Ferrari, Bentley, Rolls Royce – de aproape 5 milioane de euro.

Laura Vicol mai este acuzată că a intrat în posesia unor date confidențiale din anchetă, respectiv știa despre iminența efectuării unei percheziții la casa unde locuiește, astfel încât magistrații au apreciat că lăsarea ei în libertatea ar periclita cercetările procurorilor.

De asemenea, fosta deputată PSD ar fi ascuns de anchetatori telefonul pe care îl folosea în mod curent, ea venind la sediul DIICOT cu un alt mobil.

Acuzațiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

În dosar sunt cercetate, în calitate de notari, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, și fosta deputată PSD Andreea Cosma.

În total, ancheta vizează 40 de persoane fizice și 32 de firme și se referă la un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), delapidarea fondurilor societăților, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (TVA), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat.

Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălare a banilor.

Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relație de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare și au sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracțional organizat pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuții de a întocmi documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și de a încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.

Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019 – 2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a cinci societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Crin Antonescu, mărturisire incredibilă: ‘Am intrat în politică de rușine, nu voiam să rămân mult!’

Publicat

in

Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, a făcut mărturisiri surprinzătoare în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Întrebat de realizatoare de ce a pariat pe politică, având în vedere că până atunci fusese profesor de istorie într-un sat, Antonescu a explicat că nu a intrat în politică cu gândul de a rămâne și că inițial își dorea să renunțe.

Fostul lider liberal a mărturisit că decizia sa de a se implica a venit „din rușine”, simțind că trebuie să facă ceva după Revoluție. „Am avut un moment în care am simțit că oamenii care au murit la Timișoara și București au murit și pentru că noi, ceilalți, nu am făcut nimic”, a declarat Antonescu, adăugând că niciodată nu și-a dorit o funcție înaltă.

„Nu am intrat în politică cu gândul să rămân mult, nu am intrat cu gândul că aș putea fi măcar parlamentar. Când am venit la primul mandat, abia așteptam să se termine. Politica te duce de pe o zi pe alta dacă nu te hotărăști, la un moment dat, să spui stop.

Am avut o tentativă și am fost foarte aproape de a renunța la politică imediat după 1996, după ce Emil Constantinescu și Convenția Democratică au câștigat. Am spus: ‘bine, în fond, lucrul pentru care am intrat în politică, fără să mă tragă foarte tare sufletul, s-a împlinit. S-a petrecut rotația democratică în România, am scăpat de comuniști, cum vorbeam noi atunci. Aș putea să mă întorc la ale mele’. Ale mele, care erau altele. Începusem un doctorat, în fine.

Nu am făcut-o, dar niciodată nu mi-am imaginat chiar făcând politică și nu m-a interesat, nu mi-am dorit să ajung pe o anume funcție, oricât de sus. Faptul că voi activa într-un birou din Casa Poporului, enorm, disproporționat, conceput poate chiar pentru Ceaușescu, nu mi-l puteam imagina când făceam naveta pe șoselele patriei, cum spuneți, când eram profesor la țară. Eram foarte fericit atunci, chiar făcând naveta. Dar cele petrecute cu politica, parcursul, onorurile, nu mi le-am imaginat niciodată“, a mărturisit politicianul.

Omul care l-a făcut pe Crin Antonescu să simtă rușine

Crin Antonescu a vorbit apoi despre un moment definitoriu și liberalul care l-a convins să intre în politica post-decemrbistă.

„Am intrat în politică pentru că, în 1990, am avut un… de rușine, ca să spun pe scurt. Am simțit atunci că oamenii care au murit la Timișoara, la București, au murit și pentru că noi, toți ceilalți, nu am făcut nimic.

De rușine, pentru că i-am spus unui om liberal fruntaș, Nicu Stănescu, Dumnezeu să-l ierte, care era un bătrân liberal și îndemna oamenii să se înscrie, iar eu i-am răspuns, în mod stupid, că sunt prea tânăr. S-a uitat la mine, m-a întrebat câți ani am, și-am zis că am aproape 30. Mi-a zis să plec din fața lui, că îi pierd timpul; el, la vârsta aia, era de patru ani în pușcărie, fusese luptător în Munții Făgăraș.

Și atunci am început. Nu cu gândul să devin deputat. Eram profesor, împreună cu alți tineri am înființat organizația PNL din Tulcea și apoi lucrurile au început să curgă“, a rememorat Crin Antonescu începutul carierei sale politice.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Vizită rară a lui Kim Jong Un. Unde a fost surprins dictatorul de la Phenian

Publicat

in

Președintele Kim Jong Un din Coreea de Nord a vizitat mausoleul în care se află mormântul tatălui său, fostul lider Kim Jong Il. Este prima vizită pe care Kim Jong Un o face la mausoleu, în ultimii patru ani, cu ocazia sărbătorii naționale dedicate zilei de naștere a defunctului lider, informează Mediafax.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a mers la mausoleul familiei pentru a marca ziua de naștere a fostului lider Kim Jong Il, a anunțat luni presa de stat KCNA, potrivit Reuters.

Ziua de naștere a lui Kim Jong Il de pe 16 februarie este o sărbătoare majoră în Coreea de Nord, fiind numită Ziua Stelei Strălucitoare. Totuși, este pentru prima dată în patru ani când Kim vizitează Palatul Soarelui Kumsusan din capitala Phenian cu ocazia sărbătorii. Mausoleul adăpostește trupurile îmbălsămate ale tatălui și ale bunicului lui Kim Jong Un.

Liderul nord coreean a fost însoțit de sora sa și de un înalt oficial de guvernământ al Partidului Muncitorilor. Ei au adus un omagiu foștilor lideri.

Dinastia Kim a condus în mod autoritar Coreea de Nord de la înființarea țării după cel de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de tatăl său, Kim Jong Un a încercat să-și facă propria imagine și s-a distanțat de predecesorii săi.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Trump zguduie economia europeană: Eurogrupul discută despre riscurile majore pentru stabilitatea zonei euro

Publicat

in

Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro (Eurogrup) se vor întâlni luni pentru a analiza impactul deciziilor recente ale administrației Trump asupra economiei zonei euro. Aceasta va fi prima lor reuniune după anunțul conform căruia Bruxelles-ul va propune suspendarea regulilor fiscale pentru a permite creșterea cheltuielilor în domeniul apărării, potrivit EFE, informează Agerpres.

Dezbaterea cu privire la deciziile autorităţilor americane va fi încadrată în cadrul tradiţionalei revizuiri a perspectivelor macroeconomice pentru zona euro, care este marcată de o creştere modestă în ultimul trimestru al anului trecut şi de riscurile la adresa inflaţiei care decurg tocmai din incertitudinea generată de politica preşedintelui SUA.

„Mă aştept ca aceasta să fie o parte importantă a discuţiei: cum să citesc acţiunile şi anunţurile SUA, care ar putea fi impactul asupra zonei euro şi ce ar putea implica în ceea ce priveşte un răspuns politic”, a spus un înalt oficial european înaintea întâlnirii.

Administraţia preşedintelui Donald Trump a anunţat că va impune tarife „reciproce” ţărilor care impozitează produsele americane nu numai cu tarife, ci şi cu taxe (cum este cazul TVA în UE), că va supune toate importurile de oţel şi aluminiu la tarife şi că se va retrage din acordul global privind o taxă minimă pentru multinaţionale, pe care Bruxelles l-a adoptat deja.

Comisia Europeană a anunţat că va da un răspuns „ferm” şi „proporţionat” tarifelor pe care le consideră „nedrepte”, dar atât instituţia, cât şi statele membre insistă că este necesar să se cunoască modul în care se vor desfăşura aceste acţiuni pentru a le măsura efectele şi a ajunge la un acord asupra răspunsului.

În paralel, reuniunea de luni a Eurogrupului se va concentra şi pe problema creşterii cheltuielilor pentru apărare ca urmare a presiunii exercitate de Trump asupra aliaţilor europeni NATO pentru a-şi creşte cheltuielile până la 5%, cu mult peste ţinta actuală de 2%.

Aceasta mai ales după ce, vineri, preşedintele Executivului european, Ursula von der Leyen, a anunţat că va propune activarea clauzei de evitare a regulilor fiscale pentru a oferi „spaţiu fiscal suplimentar” ţărilor europene, astfel încât acestea să investească „substanţial” mai mult în apărare. Această măsură permite guvernelor să încalce limitele de deficit şi datorii stabilite de reguli în cazul unei crize, fără a fi expuse la sancţiuni şi a fost deja folosită în urma pandemiei şi a războiului din Ucraina.

Dincolo de aceste aspecte, Eurogrupul va analiza şi ultimii paşi ai Bulgariei către aderarea la zona euro precum şi programul de lucru al forumului pentru 2025.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Tucker Carlson face o dezvăluire explozivă: Ucrainenii vând armele SUA către cartelurile de droguri

Publicat

in

Jurnalistul american Tucker Carlson a spus, într-un interviu cu colonelul Daniel Davis, că ucrainenii vând aproape jumătate dintre armele primite din SUA către cartelurile de droguri din Mexic. În acest fel, soldații americani de la granița cu Mexicul se trezesc că sunt atacați cu propriile arme.

„Realitatea este că armata ucraineană vinde un procent uriaș, până la jumătate din armele pe care noi le trimitem, jumătate! Și nu glumesc când spun asta, știu asta, nu sunt niște speculații. Ei le vând, iar o mare parte din ele ajung la cartelurile de droguri de la granița noastră. Deci aceasta este o crimă, <…> agențiile noastre de informații sunt pe deplin conștiente de acest lucru. Îmi spuneți că nu profită de asta? Bineînțeles că [profită]. Credeți că CIA nu profită din asta? Ba da, profită. Nu pot dovedi asta, dar cred că <…>! Trimitem aceste arme în Ucraina, miliarde, sute de miliarde de dolari, iar acestea sunt furate și vândute dușmanilor noștri reali”, a subliniat jurnalistul.

Anterior, Carlson a declarat că „armata ucraineană vinde aproximativ jumătate din armele pe care le primește din Statele Unite pe piețele negre internaționale, iar acestea ajung, în unele cazuri, în cartelurile de droguri din America Latină”.

„Asta se întâmplă. Și le puteți cumpăra. Am vorbit cu cineva care a cumpărat astfel de arme, de fapt”, a adăugat el.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend