LIFESTYLE
Russian Lips – Frumusețea buzelor bine conturate şi voluminoase

Publicat
acum 3 luniin
De
admin
Buzele fac parte din anatomia facială a omului, fiind partea vizibilă a gurii. Buzele sunt moi şi mobile, servesc pronunţării sunetelor şi deschiderii cavităţii orale, cu scopul de a inspira şi de a consuma alimente sau lichide. Buzele sunt formate din artere, vene şi nerv, pot fi caracterizate de particularități de formă şi sunt în strânsă legătură cu activitatea hormonală a corpului. Odată cu înaintarea în vârstă, volumul şi forma acestora pot suferi modificări.
Forma şi volumul buzelor
Pe lângă aspectul strict anatomic, buzele sunt cele care pun amprenta asupra chipului, sporesc feminitatea şi scot în evidenţă frumuseţea. Sunt buze cu colţurile deschise, cu partea inferioară mai generoasă, sunt buze foarte subţiri sau foarte pline. Indiferent de forma caracteristică, sunt contexte când se doreşte obţinerea unui aspect russian lips, tocmai pentru a scoate în evidenţă farmecul feminin. Vizita într-o clinică de dermatologie, îţi dă şansa de a fi consultată şi ghidată de către medicii specialişti, în vederea alegerii celei mai bune proceduri cu ajutorul căreia poţi obţine buze pline, frumoase şi întinerite.
Mărirea buzelor cu acid hialuronic
Acidul hialuronic este reprezentat de o moleculă alcătuită din zaharuri, aflată în componenţa ţesuturilor conjunctive, epiteliene şi nervoase. Rolul principal pe care îl îndeplineşte în organismul uman, este acela de a menţine hidratarea le nivelul ţesuturilor. Nivelul şi calitatea acidului hialuronic sunt afectate de demararea procesului de îmbătrânire, dar şi de factori precum aerul rece, mult prea uscat sau poluat, afecţiunile dermatologice, fumatul excesiv sau îngrijirea incorectă a pielii. Terapiile cu acid hialuronic vizează diferite arii şi deţin diferite caracteristici. Atunci când alegi marire buze acid hialuronic, este recomandat să soliciţi suportul şi sfaturile dermatologilor, doar astfel având garanţia că rezultatul obţinut va fi cel dorit şi potrivit ţie.
Beneficiile oferite de procedura russian lips
Procedura russian lips presupune infectarea de acid hialuronic, cu scopul de mărire a buzelor. A apela la serviciile puse la dispoziţie de o clinică de dermatologie, va reprezenta garanţia faptului că procedura se va efectua folosind tehnici de injectare de ultimă generaţie, precum şi substanţe de cea mai bună calitate, acreditate şi aprobate de ANMDM. Procedura este nedureroasă, presupune anestezie locală, permite alegerea tehnicii care ţi se va potrivi cel mai bine, precum şi cantitatea optimă de substanţă injectată. Alegând procedura russian lips Bucuresti, personalizată şi adaptată strict nevoilor şi dorinţelor tale, vei obţine întotdeauna rezultatul scontat.
Poate vrei sa citesti
Bivolaru si 40 de membri ai sectei sale au fost arestati
DOCUMENT! Vasilica PSD-ului, interimara de nota 5 a Spitalului Curtea de Argeș, trece la amenințări – SĂTUI DE EA, MEMBRII C.A. DE LA SPITAL AU RECLAMAT-O PRIMARULUI SI CONSILIULUI LOCAL
ATENȚIE! Lucrări pe drumul spre Cepari și alte 5 drumuri din județul Argeș
Grupul Kindred, prezent în România cu brandurile Vlad Cazino și Unibet: angajament ferm de promovare a Jocului Responsabil printr-un pachet complex de investiții
VIDEO | Mascații au spart un chef de chef în Argeș – Zeci de petrecăreți percheziționați, amenzi și testări antidrog
ARGEȘ | ȘOCANT! Un tată și-a violat fiicele minore de 13 și 15 ani – A FOST ARESTAT AZI NOAPTE
NATIONAL
Federaţia Sanitas a declanşat procesul împotriva Guvernului României: Dorim să recuperăm toate veniturile salariale pe care Executivul le datorează membrilor noştri pentru ultimii trei ani

Publicat
acum 11 orein
29 noiembrie 2023De
admin

Federaţia Sanitas a declanşat procesul împotriva Guvernului României, precizând că dorește să recupereze toate veniturile salariale pe care Executivul le datorează membrilor pentru ultimii trei ani.
”Am declanşat procesul împotriva Guvernului României. Aproape 75.000 de membri SANITAS s-au alăturat iniţiativei şi au venit lângă noi pentru a da Guvernul în judecată”, au anunţat, miercuri, sindicaliştii SANITAS.
Aceştia cer aplicarea integrală a Legii salarizării bugetarilor (Legea 153/2017) pentru toţi membrii SANITAS care fac parte din toate categoriile de angajaţi din Sănătate şi Asistenţă Socială.
”Am demarat procedurile de mai bine de două luni, liderii SANITAS locali şi judeţeni au strâns semnăturile, am vorbit cu societatea de avocatură şi procesul a început (…) Dorim să recuperăm toate veniturile salariale pe care Guvernul le datorează membrilor noştri pentru ultimii trei ani”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia precizează că sunt afectate de neaplicarea legii toate categoriile de personal din sistem – personal medical, personal nemedical (TESA), infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, personal contractual sau funcţionari publici din DSP, salariaţi de toate specialităţile din Asistenţă Socială, scrie news.ro
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Sanatate
Plătești pentru 1, beneficiază 2 – abonamentele medicale inovatoare lansate de Clinica Medikali la un an de la inaugurare

Publicat
acum 20 de orein
29 noiembrie 2023De
admin
Clinica Medikali din București, un standard de excelență în serviciile medicale private, marchează un an de la inaugurare prin lansarea unui pachet inovator de abonamente de sănătate individuale, cu servicii ce pot fi extinse pentru a acoperi nevoile medicale a două persoane – fără costuri suplimentare.
Noile produse puse la dispoziția pacienților Medikali, abonamentele medicale individuale, acoperă o gamă largă de servicii și investigații, la costuri lunare accesibile, și au o particularitate care le face unice pe piața din România: posibilitatea adultului titular de a-și include în abonament un copil cu vârsta până la 18 ani, caz în care serviciile accesate se pot împarti, dar costul rămâne același.
Tipuri de abonamente de sănătate Medikali și avantajele lor
Abonamentele medicale individuale Medikali au fost create în acord cu nevoile pacienților și acoperă servicii și investigații din toate specialitățile disponibile în clinică. Trei tipuri de abonamente pot fi accesate la Medikali începând de la doar 71 de lei pe lună – Medikare, Medikare Plus și Medikare Premium. Toate, cu avantajul de a asigura consultații oferite de medici dedicați și empatici, investigații și analize efectuate cu aparatură de ultimă generație, programări rapide, acces permanent la dosarul medical personal, care este disponibil online, medic concierge dedicat și ghidare în găsirea celor mai bune soluții medicale.
Pe oricare din aceste abonamente, adultul titular își poate include un copil de până la 18 ani. În acest caz, adultul va beneficia de consultațiile, investigațiile și analizele integrate abonamentului, iar copilul, de servicii și investigații pediatrice. Această împartire a serviciilor nu duce la o modificare a prețului abonamentului – practic, nu presupune niciun extra cost pentru părinte. În aceasta constă și inovația cu care vine Medikali pe piață: 2 abonamente în 1, două persoane care beneficiază de servicii medicale private plătite pentru o singură persoană.
„Am urmărit crearea unor produse care să redea întocmai dorința noastră de a îmbunătăți sistemul medical. Acest lucru înseamnă și creșterea accesului la servicii de calitate, iar prin aceste abonamente tocmai asta facem: oferim acces extins la servicii și investigații, fără a crește costurile. Este un concept nou pe piața românească, un concept cu care ne mândrim și pe care ne bucurăm că l-am putut lansa la un an de la inaugurarea Clinicii Medikali”, a declarat Dr. Adina Negoiță, medic fondator Clinica Medikali.
Medikali: servicii și investigații la cele mai înalte standarde
Clinica Medikali, situată în zona Pallady și inaugurată în urmă cu un an, a fost creată din dorința de a oferi oamenilor servicii medicale private la standarde internaționale. Funcționează într-un spațiu ultramodern, în care designul și funcționalitatea se îmbină armonios, iar infrastructura medicală și ambianța au fost gândite ca un tot menit să asigure nu doar servicii medicale optime, ci și un confort sporit pentru pacienți.

Totul, la Medikali, este adaptat nevoilor pacienților. În zona de pediatrie au fost amenajate spații de joacă, pentru a crea experiențe cât mai plăcute pentru cei mici. Pe etajul dedicat recuperării medicale se află și zona de kinetoterapie pediatrică care include elemente de dinamism, pentru a le induce celor mici pofta de a face mișcare, iar zona de fizioterapie și masaj dedicată adulților a fost gândită în jurul ideii de relaxare.
Printr-o investiție de 2,8 milioane de euro, clinica a fost dotată cu cele mai noi tehnologii, incluzând un centru de radiologie și imagistică medicală, dar și un centru de recuperare medicală. Echipa Medikali, formată din peste 120 de profesioniști în domeniu, din care 70% sunt medici, acoperă peste 25 de specialități medicale. Misiunea lor: îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite, prin concentrarea asupra pacientului și necesităților acestuia.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Armistițiul Hamas – Israel sare în aer: Atac armat cu mai mulți morți într-o colonie evreiască din Ierusalim
Haos pe malul stâng al Niprului. Rușii intră în propriul câmp minat în timp ce forțele ucrainene aduc întăriri și avansează

„Umbra lui Caravaggio”, film realizat de Michele Placido, din 8 decembrie în cinema

Le-au copt-o românii austriecilor? Scandal uriaș în Austria, după ce au cumpărat din România
Antrenorul care a refuzat pe Dinamo: „Nu mă speria situația grea”

VIDEO | Moment istoric la Curtea de Argeș: Confarg, fabrica emblemă a orașului, demolată pentru a face loc unui mall

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere

Olguța Vasilescu anunță o nouă lovitură financiară, dată în urma Târgului de Crăciun din Craiova

ANAF avertizează românii, după ce instituția a fost acuzată: Cum te poți trezi cu poprire pe conturi fără să știi că ai datorii

VIDEO | Mascații au descins la balastierele din Argeș – DOI AFACERIȘTI SĂLTAȚI ȘI DUȘI LA AUDIERI

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE
PITEȘTI


ATENȚIE! Lucrări pe drumul spre Cepari și alte 5 drumuri din județul Argeș
Consiliul Județean Argeș informează participanții la traficul rutier că, în perioada 27.11 – 29.11.2023, va efectua, prin Regia Autonomă Județeană...


ARGEȘ – VIDEO | Incendiu la Poșta din Trivale
Pompierii piteșteni au intervenit in aceasta dimineata pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în clădirea oficiului poștal din cartierul Trivale. Incendiul...


Misiune reușită de salvare de aproape 12 ore a Salvamont Argeș! 4 turiști salvați din propria neghiobie
Aseară, în jurul orei 23.00, s-a dat alarma! Salvamont Argeș a primit un apel de urgență, după ce patru turiști...


VIDEO | Mascații au spart un chef de chef în Argeș – Zeci de petrecăreți percheziționați, amenzi și testări antidrog
În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., în intervalul orar 23:30-03:30, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu polițiști...
Curtea de Argeș


DOCUMENT! Vasilica PSD-ului, interimara de nota 5 a Spitalului Curtea de Argeș, trece la amenințări – SĂTUI DE EA, MEMBRII C.A. DE LA SPITAL AU RECLAMAT-O PRIMARULUI SI CONSILIULUI LOCAL
Scene(te)le incredibile din interiorul Spitalului Municipal Curtea de Argeș continuă și după ce managerul interimar Vasilica Andreea Gheordunescu a picat...


Mâine, ședință mare la târla regală – 14 proiecte pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local – SE INSISTĂ CU BANII PENTRU TRANSPORTUL DEFECTUOS
Târla regală se reunește mâine, miercuri, 29 noiembrie 2023, de la ora 15.00, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local....


ACCIDENT GRAV LA MUȘĂTEȘTI -2 Mașini implicate, 4 persoane asistate medical
Un grav accident rutier s-a produs pe DN 73C, comuna Mușătești, în care sunt implicate două vehicule. Paramedicii SMURD au...


CHICAGO de ARGEȘ! Tînăr din Cicănești prins fără permis pe ulițele satului
În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat un tânăr de 23...


ARGEȘ | Tânăr de 19 ani prins drogat la volan
În ziua de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au depistat...
Mioveni


A murit generalul Constantin Năstase, cel mai longeviv militar al județului Argeș
S-a stins din viață cel mai longeviv senior al județului, cetățean de onoare al orașului Mioveni, generalul veteran Constantin Năstase....


Vrei să devii pompier? Acum ai ocazia – VEZI CONDIȚII
Dacă dorești să faci parte din echipa salvatorilor, te poți înscrie pentru ocuparea unuia dintre cele * alocate Şcolii de...


I.P.J. ARGEȘ RECRUTEAZĂ TINERI! DE MÂINE ÎNCEP ÎNSCRIERILE PENTR VIITORII POLIȚIȘTI
În perioada 18 octombrie – 05 noiembrie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș va primi cereri de înscriere pentru trei...


Lovitură primită de primarul din Mioveni! Ion Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Primarul din Mioveni, Ion Georgescu, reţinut pentru trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Primarul Ion...
Câmpulung


Mesajul care răstoarnă tot! Fiica Elenei Lasconi regretă felul în care a făcut declaraţia în care o condamna pe mama sa: Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte
Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte, a transmis fiica Elenei Lasconi pe o rețea de socializare,...


După două decese în doar o săptămână, ITM ARGEȘ, AVERTISMENT DUR PENTRU PATRONII FIRMELOR DE CONSTRUCȚII
Având în vedere evenimentele care au avut loc în șantierele de construcții, ca urmare a surpării de maluri, cu urmări...


VIDEO | PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA PERSOANE ACUZATE DE TRAFIC DE MINORI
La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | Moment istoric la Curtea de Argeș: Confarg, fabrica emblemă a orașului, demolată pentru a face loc unui mall
- ACTUALacum o săptămână
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu: Îi rog pe colegii de la Casele teritoriale de Pensii să aibă încredere
- ACTUALacum o săptămână
Olguța Vasilescu anunță o nouă lovitură financiară, dată în urma Târgului de Crăciun din Craiova
- NATIONALacum 3 săptămâni
ANAF avertizează românii, după ce instituția a fost acuzată: Cum te poți trezi cu poprire pe conturi fără să știi că ai datorii
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Mascații au descins la balastierele din Argeș – DOI AFACERIȘTI SĂLTAȚI ȘI DUȘI LA AUDIERI
- ACTUALacum 2 săptămâni
RUȘINOS! MANAGER DE SPITAL DE NOTA 5! Candidata PSD la șefia spitalului Curtea de Argeș a picat rușinos proba scrisă a concursului
- NATIONALacum o săptămână
Surpriză: Aderarea României la Schengen, pe ordinea de zi a Consiliului JAI / Austria tocmai a transmis din nou că își menține veto-ul
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Accident grav la Curtea de Argeș, pe Bulevardul Basarabilor
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB