Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rusia ‘uită’ tot mai des de granițe: Dronele au pătruns în Republica Moldova și au generat panică la Chișinău

Publicat

in

Două drone au încălcat spaţiul aerian al Republicii Moldova duminică târziu, în apropierea frontierei cu Ucraina, a anunţat guvernul moldovean, la trei zile după ce ambasadorul rus a fost convocat la Ministerul de Externe în legătură cu un incident anterior, informează News.ro.

R. Moldova a fost vizată de intruziuni repetate ale dronelor ruseşti folosite în războiul de aproape trei ani care opune Moscova Kievului, relatează Reuters.

Incidentele au provocat o reacţie de indignare din partea autorităţilor moldovene, care doresc ca fostul stat sovietic să adere la UE până în 2030.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Daniel Vodă, nu a identificat originea ultimelor două drone, dar a declarat că intruziunea a avut loc cu puţin înainte de ora locală 23:00, în timp ce Ucraina raporta că regiunea Odesa din sudul graniţei era atacată de Rusia.

Ambele drone au părăsit spaţiul aerian moldovenesc nu departe de oraşul Taraclia, a declarat Vodă.

Două drone au căzut săptămâna trecută

În incidentele de săptămâna trecută, două drone au căzut în aceeaşi zonă din apropierea frontierei ucrainene, iar una a explodat.

Preşedinta Maia Sandu, care acuză Rusia că încearcă să îi destabilizeze guvernul, a declarat că Moscova pune în pericol vieţile moldovenilor.

Ambasadorului rus Oleg Ozerov, convocat săptămâna trecută la Ministerul moldovean de Externe, i-au fost prezentate fragmente ale dronelor, inclusiv o bucată purtând numele Geran-2, denumirea rusă a dronei Shahed de concepţie iraniană.

În urma acestui incident, Ministerul moldovean de Externe a declarat că denunţă un acord cultural cu Rusia şi închide centrul cultural rus din Chişinău. Centrul era încă în funcţiune la sfârşitul săptămânii trecute.

Loading

NATIONAL

Industria auto lovită în plin – Taxele anunțate de Trump au dus la scăderi imediate pe burse ale acțiunilor producătorilor

Publicat

in

Producătorii auto din SUA şi rivalii lor globali „au fost şocaţi” de anunţul de miercuri al preşedintelui Donald Trump privind impunerea de taxe vamale suplimentare de 25% pentru „toate maşinile şi componentele auto care nu sunt fabricate în Statele Unite”, începând de la 2 aprilie, transmite Reuters citat de agerpres.

Dacă aceste taxe vor fi menţinute o perioadă îndelungată de timp, ar putea adăuga mii de dolari la costul mediu al achiziţionării unui vehicul în SUA şi va afecta producţia auto în America de Nord, pe fondul interconectării operaţiunilor de producţie dezvoltate în ultimele trei decenii de producătorii auto în Canada, Mexic şi Statele Unite.

Aproape jumătate din toate maşinile vândute anul trecut în SUA au fost importate, arată o analiză a firmei de cercetare de piaţă GlobalData.

După anunţarea taxelor vamale suplimentare, acţiunile General Motors şi Ford au scăzut cu 8% şi, respectiv, cu 4,5%, iar acţiunile tranzacţionate în SUA ale Stellantis, firma mamă a Chrysler, înregistrau un declin de aproximativ 4,5%. În Asia, titlurile Toyota Motor, Honda Motor şi Hyundai Motor înregistrau scăderi între 3% şi 4%.

Acţiunile Tesla, care produce local toate maşinile vândute în SUA dar importă unele componentele auto, înregistrau un declin de 1,3%.

Într-o postare pe platforma X, şeful producătorului american de vehicule electrice, Elon Musk, a spus că taxe vamale suplimentare vor afecta şi Tesla.

„Va fi afectat preţul componentelor auto din maşinile Tesla care sunt importate din alte ţări. Impactul asupra costurilor nu este de neglijat”, susţine Musk.

Taxele vamale suplimentare şi ameninţările cu impunerea lor au sporit incertitudinile în rândul companiilor şi au provocat turbulenţe pe pieţele bursiere globale, de când Trump a revenit la Casa Albă, în ianuarie. Miercuri, Trump a reafirmat că se aşteaptă ca taxele vamale suplimentare din domeniul auto să-i determine pe producătorii auto să majoreze investiţiile în SUA, în loc de Canada sau Mexic.

Autos Drive America, grupul care-i reprezintă pe marii producători auto, cum ar fi Honda, Hyundai, Toyota şi Volkswagen, a precizat că „taxele vamale suplimentare anunţate miercuri vor majora costurile de producţie şi vânzare a maşinilor în Statele Unite, ducând în cele din urmă la preţuri mai ridicate, la opţiuni mai reduse pentru consumatori şi la mai puţine locuri de muncă în industria americană”.

„Companiile care au investit miliarde de dolari în fabricile din Canada şi Mexic se vor confrunta probabil cu scăderi semnificative ale profiturilor în următoarele trimestre, dacă nu în următorii ani”, a apreciat Sam Fiorani, analist la AutoForecast Solutions.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Patinatoarea română Julia Sauter s-a clasat pe locul 16 după programul scurt la CM

Publicat

in

Patinatoarea română Julia Sauter s-a clasat miercuri pe locul 16 după programul scurt la Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic Boston 2025. Cu un punctaj de 59.88, Julia s-a calificat astfel pentru programul liber.

Americanca Alysa Liu, care a revenit în competiţie după ce s-a retras în 2022 la doar 16 ani, s-a clasat pe primul loc la programul scurt, cu 74,58 puncte. Ea le-a devansat pe japoneza Mone Chiba (73,44 puncte) şi pe o altă americancă, Isabeau Levito (73,33 puncte).

Liu, în vârstă de 19 ani, a decis să îşi încheie cariera în 2022, la doar 16 ani, la câteva săptămâni după ce terminase pe locul 7 la Jocurile Olimpice de la Beijing.

După o pauză de doi ani, ea a decis în cele din urmă să revină pe patine la începutul sezonului 2024-2025, după ce a intrat în istoria patinajului american devenind cea mai tânără campioană naţională la vârsta de 13 ani.

Înaintea probei libere de vineri, japoneza Kaori Sakamoto, de trei ori deţinătoarea titlului, ocupă locul cinci, la 3,55 puncte în spatele lui Liu (71,03 puncte). Dacă ar câştiga finala, Sakamoto ar deveni prima femeie care se încoronează campioană de patru ori la rând de la americanca Carol Heiss, în urmă cu 65 de ani.

Programul liber are loc vineri, iar Julia Sauter va evolua în Grupa 2.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită în București. Spectacole, ateliere, tururi ghidate, vizite în cabinele actorilor și dezbateri

Publicat

in

Spectacole de teatru, tururi ghidate și dezbateri se numără printre evenimentele organizate de Ziua Mondială a Teatrului, joi, în Capitală. Vă prezentăm mai jos programul complet.

– La Teatrul Odeon este organizat pe 27 martie, de la ora 19:30, un tur ghidat, gazdă fiind actorul Gabriel Pintilei.

Bucureștenii vor avea posibilitatea să viziteze cele două săli de spectacol, de această dată privind lumea de pe scenă, din perspectiva actorilor, să intre în cabinele în care se pregătesc actorii înainte de fiecare spectacol și să afle povești din istoria clădirii.

Teatrul Odeon lansează cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului și o ofertă: un bilet gratuit pentru fiecare bilet achiziționat doar de la casa de bilete.

Maraton teatral cu ‘Trilogia Minelor’

– Teatrul Dramaturgilor Români prezintă, joi, un maraton teatral cu ‘Trilogia Minelor’ de Csaba Szekely, în regia lui Horia Suru. Prima reprezentație, ‘Trilogia Minelor. Flori’, va începe la ora 16:00, urmată, de la ora 18:00, de ‘Trilogia Minelor. Beznă’ și de la ora 20:00, de ‘Trilogia Minelor. Apă’.

Din distribuția spectacolelor fac parte actorii Cezar Antal, Bianca Temneanu, Bogdan Nechifor, Antoaneta Zaharia și Ioan Coman.

Doritorii pot achiziționa bilet la un singur spectacol sau un abonament cu reducere pentru toate cele trei titluri prezentate.

– Președintele UNITER, Dragoș Buhagiar, unul dintre cei mai importanți scenografi din România, este invitat, joi, la ‘Dialoguri fără mască’. Evenimentul, care se va desfășura la Sala ‘George Constantin’ a Teatrului Nottara, de la ora 19:30, va fi moderat de criticul de teatru Monica Andronescu.

– La Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ‘I. L. Caragiale’ din București începe, joi, cea de-a XXVI-a ediție a ‘Ușilor Deschise’, festival organizat în cele două sedii ale sale, din strada Matei Voievod și strada Tudor Arghezi. Timp de trei zile, cei interesați să experimenteze pe viu viața de studenți sunt așteptați la UNATC, unde vor putea participa gratuit la ateliere, cursuri, examene, spectacole de teatru, expoziții, proiecții de filme, tururi ghidate.

– Anunțarea noii stagiuni 2025-2026 are loc într-un context special: pe 27 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, Opera Comică pentru Copii lansează oficial noul său site – o platformă modernă, accesibilă și intuitivă, care oferă publicului o experiență digitală completă.

Opera Comică pentru Copii, două reprezentații În parteneriat cu Fundația CODA – Farmecul Tăcerii, Opera Comică pentru Copii oferă în această primăvară două reprezentații speciale accesibilizate în Limba Semnelor Române (LSR), dedicate copiilor și familiilor cu deficiențe de auz: pe 28 martie, baletul ‘Albă ca Zăpada și cei șapte pitici’ și, pe 4 aprilie, spectacolul ‘Poveste magică’.

– De Ziua Mondială a Teatrului, la Teatrul Țăndărică a fost programat spectacolul ‘Munchhausen, baronul poznaș’, de la ora 10:00.

Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Este sărbătorită anual pe 27 martie de către Centrele ITI și comunitatea internațională de teatru. Pentru a marca această ocazie, sunt organizate diverse evenimente de teatru naționale și internaționale. Una dintre cele mai importante dintre acestea este difuzarea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului prin care, la invitația ITI, o figură de talie mondială își împărtășește reflecțiile asupra temei Teatrului și Culturii Păcii.

Primul mesaj al Zilei Mondiale a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau în 1962.

Autorul Mesajului Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2025 este Theodoros Terzopoulos, regizor, pedagog, autor, fondator și director artistic al Companiei teatrale Attis, inspirator al Olimpiadelor de teatru și președinte al Comitetului internațional al Olimpiadelor de teatru.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Lasconi, sigură că va fi președintele României, dar ezită să spună că își dă demisia dacă pierde

Publicat

in

Elena Lasconi, candidat la Președinția României din partea USR, spune că este sigură că va intra în turul 2 și va câștiga funcția de președinte, însă ezită să declare că dacă va pierde își va da demisia din funcția de lider al USR.

„100% ajung în turul 2, 100% câștig Președinția. Și anul trecut am zis la fel și toată lumea m-a subestimat. Și uite ce s-a întâmplat”, a spus, joi, Lasconi, la Radio Guerrilla.

Întrebată dacă, fiind 100% sigură că ajunge în turul doi sau președinte al țării, în cazul în care va pierde își va da demisia din șefia USR, Elena Lasconi ezită.

„Nu, pe mine funcțiile nu mă interesează absolut deloc și ca să vă arăt asta concret: sunt singurul președinte de partid parlamentar care nu a candidat pe nicio listă de parlamentare. Pentru mine există primăria Câmpulung sau Președinția. Să fiu primar în prima capitală a Țării Românești sau președintele României. Cel mai bun președinte al României. Eu cred asta. Eu cred că pot să fac asta”, a spus Lasconi.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Percheziții DGA – Caz ciudat la Bihor, cu multe semne de întrebare, in care ar fi fost implicați polițiștii DOS

Publicat

in

Mai mulți angajații ai filialei Bihor din Direcției de Operațiuni Speciale (DOS) din Poliția Română au ajuns pe mâna colegilor de la Direcția Generală Anticorupție (DGA).

În fapt, aceștia foloseaua mașinile personale, însă în parcări spuneau că sunt ale instituției pentru a nu mai achita taxa de câțiva lei. pe de altă parte însă, nu este exclus ca, la unele activități operative, angajații DOS chiar să-și fi folosit mașinile persoanle pentru a nu ieși în evidență cu autoturismele de serviciu.

La data de 26 martie 2025, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, la delegarea și sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au efectuat o percheziție domiciliară la sediul unei instituții din Oradea.

Concomitent, au fost puse în aplicare două ordonanțe de predare înscrisuri și obiecte, aflate în posesia altor două instituții publice.

În fapt, s-a reținut că, în perioada anilor 2022 – 2024, aproximativ 20 de angajați ai instituției vizate au indus în eroare reprezentanții administrației publice locale, prezentând liste cu autovehicule personale și atestând în mod fals că acestea ar fi autospeciale de serviciu utilizate în activitatea operativă specifică instituției, cu scopul obținerii unor foloase patrimoniale injuste.

În prezent, cercetările continuă „in rem” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

City managerul oraşului Sinaia: Anul acesta vom cheltui 542.000 euro pentru promovare

Publicat

in

Suma pe care oraşul Sinaia o va cheltui în acest an pentru promovare se ridică la 542.000 de euro, iar acţiunile vor fi targetate către un turism din afară, pentru care se află în pregătire nu mai puţin de 32 de evenimente, a anunţat city managerul oraşului, Marian Panait, potrivit Agerpres.

„La nivelul oraşului nostru suma pe care o avem anul acesta, colectată în 2024, şi pe care o vom cheltui pentru promovare şi activităţi este de 542.000 euro. Dacă aud că la nivel naţional avem două milioane de euro, mă simt bine pentru noi, dar mă simt rău pentru ţara noastră. Nu avem încă un OMD (Organizaţie de Management al Destinaţiei n.r.) asta deoarece am citit bine legea, am contribuit când se scria această lege, îi ştiu şi carenţele şi cred că trebuie îmbunătăţită”, a afirmat Marian Panait.

Acesta a menţionat că la ora actuală nu există specialişti care să conducă astfel de structuri, iar oameni pregătiţi la nivel local care să facă aceste structuri funcţionale sunt foarte puţini.

„Nu avem încă specialiştii care să conducă aceste structuri la nivelul pe care l-am observat în afară, oameni pregătiţi la nivel local care să facă aceste structuri funcţionale sunt puţini şi nu cred că i-am găsit acum încât să vedem că va funcţiona ceva foarte bine, dar vom fi cu siguranţă unii dintre primii care vom pune în practică această lege dacă va fi cu adevărat funcţională”, a adăugat el.

Sinaia a avut anul trecut un grad de ocupare de 46%, consemnând peste 180 de unităţi de cazare, dintre care 138 hoteluri.

„Este un semnal aici că se poate mult mai bine, dar e un semnal şi de ce nu reuşim încă să creştem gradul acesta de ocupare”, a atras atenţia Panait, menţionând că o creştere a gradului de ocupare cu 10% în acest an este un termen „realist”.

Acesta şi-a exprimat regretul faţă de faptul că nu pot fi atraşi turişti străini pentru mai multe nopţi, chiar dacă Sinaia este o staţiune în care vin turiştii străini.

„Ne bucurăm în schimb de turişti străini, e o staţiune care atrage străini, dar nu-i atragem pentru multe nopţi. Este probabil destul de cunoscut că beneficiem de istorie, de Castel, şi iarna de domeniul schiabil. Vom targeta acţiunile noastre către un turism din afară, iar pentru asta pregătim evenimente. Avem 32 de evenimente în acest an şi le-am luat pe grupul ţintă. Nu mai putem juca pe piaţa asta de turist generalist. Toată lumea să vină. Dacă nu îţi targetezi bine publicul greşim şi am observat că nu există această idee în campania naţională, vrem să vină oricine. Nu. Trebuie să spui: vrem să vină trei weekend-uri partea de tineret, patru weekend-uri partea de seniori. Trebuie să ştii cui te adresezi şi pe ce preţuri. Noi facem acest lucru”, a explicat el.

City Managerul oraşului Sinaia a adăugat că dincolo de HoReCa, cunoscută ca fiind motorul în industria turismului, trebuie să existe şi alte activităţi locale mai mici, care generează valoare.

„În cazul nostru, dacă nu avem un monitor de ski acreditat, este posibil ca pe sectorul acela cea mai mică părticică să nu funcţioneze. Trebuie să mergem dincolo de marile idei şi de judecăţile acestea. Observăm de multe ori în turism că toată lumea ştie cum se face, dar nu îl practică nimeni cum ar trebui. Şi atunci iarăşi vreau să revin la ideea puterii locale şi mă bucur foarte tare că l-am văzut şi pe primarul din Azuga aici şi am discutat şi cu primarii de pe Vale, cum spunem noi, şi credem că soluţia este într-adevăr o forţă unitară, un turism de Valea Prahovei adevărat, care să devină sustenabil în următorii ani. Strategia noastră în direcţia aceasta merge”, a subliniat Marian Panait.

În opinia sa, Sinaia este în prezent numărul 1 în turismul de iarnă, dar îşi doreşte să ajungă tot pe un astfel de loc şi în ceea ce priveşte turismul de vară, chiar dacă acest lucru ar însemna să se „bată” cu staţiuni de pe Litoral.

„Vreau să vă asigur că, dacă acum suntem numărul 1 pe turismul de iarnă, trebuie să facem cumva şi ne dorim să fim numărul 1 şi pe turismul de vară. Este bătălia noastră şi provocarea noastră pe care vrem să o câştigăm. Ştim că nu este uşor, dar când vom vedea peste doi ani rezultatele, sper să fi ajuns acolo. Nu ştiu câtă lume ştie, dar oraşul Sinaia trăieşte exclusiv în momentul acesta din turism. Deci noi nu avem alte tipuri de activităţi majore, industrie sau altceva. Dacă comunităţile la care se întâmplă acelaşi lucru nu conştientizează elementul lor major care îi fac să se dezvolte, avem o problemă iarăşi de percepţie majoră. Noi când am realizat acest lucru în 2005 am stabilit acest parteneriat economic foarte clar între mediul de afaceri şi administraţie”, a punctat city managerul.

El a mai spus că în ultimii 15 ani nu a mai apărut un nume mare în zona hotelieră din Sinaia, dar acest lucru se va întâmpla în 2026.

„Pot să vă dau din casă, anul care vine apare un jucător mare şi încă doi după acesta. În schimb s-au dezvoltat foarte bine locaţiile mici, hotelurile boutique, avem o creştere majoră, dar sunt convins că în următorii cinci ani cele mai mari lanţuri hoteliere vor fi prezente şi în Sinaia”, a mai spus Marian Panait.

Acesta a fost prezent marţi, la Sinaia, în cadrul unui eveniment de promovare pentru specialişti dedicat staţiunilor montane „Redescoperă alea Prahovei”.

Evenimentul de promovare este organizat de ANAT, în parteneriat cu APDT Prahova şi cu Organizaţia Patronală de Turism Poiana Braşov.

Traseul acoperă principalele localităţi din zona Valea Prahovei şi Braşov, incluzând Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Poiana Braşov, Bran, Moieciu, Fundata, Azuga, Câmpina şi Poiana Câmpina.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend