NATIONAL
Rusia nu exclude amplasarea unor baze militare în Cuba și Venezuela dacă NATO nu îi acceptă revendicările

Publicat
acum 2 aniin
De
admin
Nu este exclus ca în cazul unui eşec al negocierilor cu Occidentul cu privire la garanţiile de securitate pe care Rusia le-a cerut din partea SUA şi NATO, Moscova să instaleze baze militare în Cuba şi Venezuela, a avertizat joi ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, relatează The Guardian și Agerpres.
„Nu vreau să confirm nimic sau să exclud nimic”, a declarat Riabkov într-un interviu acordat joi postului de radio rusesc RTVi, întrebat despre o astfel de evoluţie a evenimentelor.
„Totul depinde de acţiunile colegilor americani”, a afirmat Riabkov, adăugând că preşedintele rus (Vladimir Putin) s-a exprimat în repetate rânduri pe tema măsurilor Moscovei, bunăoară, pe linia Forţelor sale maritime în cazul în care vor continua provocările la adresa Rusiei şi va creşte presiunea militară împotriva sa.
Totuşi, Riabkov nu a oferit detalii în acest sens, limitându-se să spună că „noi nu dorim aceasta, diplomaţii trebuie să se pună de acord”.
Statele Unite şi ţările aliate lor în cadrul NATO nu sunt sub nicio formă dispuse să îndeplinească cerinţele cheie ale Rusiei în ceea ce priveşte garanţiile de securitate, a adăugat el.
Rusia acuză NATO că nu vrea să negocieze revendicările sale
„Principala problemă a SUA şi a ţărilor aliate din NATO este că nu sunt pregătite, sub nicio formă, sub niciun motiv, să vină în întâmpinarea cererilor noastre cheie ca Alianţa Nord-Atlantică să nu se mai extindă şi să-şi evacueze infrastructura (din noile state membre) pentru a reveni la situaţia din 1997”, a declarat Serghei Riabkov, citat de TASS.
Aceeaşi lipsă de disponibilitate se observă şi în privinţa garanţiile obligatorii din punct de vedere juridic cerute de Rusia privind nedesfăşurarea unor sisteme strategice în imediata vecinătate frontierelor ruse, a adăugat viceministrul rus.
Declaraţiile sale intervin chiar în ziua desfăşurării celei de-a treia runde de discuţii între Rusia şi Occident, la Viena, în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Serghei Riabkov a condus prima rundă de negocieri între Rusia şi SUA luni, la Geneva. De partea americană, delegaţia a fost condusă de subsecretarul de stat al SUA, Wendy Sherman, poreclită „vulpea argintie”.
Cea de-a doua rundă de discuţii cu privire la securitate a avut loc miercuri pe platforma Consiliului NATO-Rusia, în finalul cărora părţile au constat divergenţe profunde în problemele cheie.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
Ursula von der Leyen, criticata de Ombudsmanul european
VIDEO | Accident la Curtea de Argeș – Pieton lovit de mașină
Percheziții mamut la o grupare de ucraineni și români: contrabandă la nivel înalt pe teritoriul României
VIDEO | Accident grav în Argeș – Elev de 17 ani la spital – GONEA CU MOTOCICLETA LA ȘCOALĂ
Cine este poliţistul din Arges prins DROGAT în timp ce conducea o motocicletă
ALERTĂ! Blocaj în transportul de călători din Argeș – CJ Argeș dă vina pe lege
NATIONAL
VIDEO Nicolae Stanciu, reușită fabuloasă în duelul contra lui Neymar

Publicat
acum 2 minutein
21 septembrie 2023De
adminDamac și Al Hilal s-au întâlnit în etapa a 7-a a primei ligi din Arabia Saudită, iar confirmarea s-a terminat la egalitate, scor 1-1. Nicolae Stanciu a fost titular și a marcat cu o execuție de senzație.

Nicolae StanciuFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Nicolae Stanciu, marcatorul unei bijuterii în Damac – Al Hilal
Damac și Al Hilal au remizat în etapa a 7-a a primei ligi din Arabia Saudită, într-un meci în care Nicolae Stanciu a fost titular pentru Damac.
Neymar a fost și el pe teren încă din primul minut al confruntării, însă a fost eclipsat de internaționalul român.
Malcom a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 8 al partidei, iar Nicolae Stanciu a restabilit egalitatea în minutul 68, cu o lovitură liberă executată perfect, de la aproximativ 35 de metri.
Sergej Milinkovic-Savic, Koulibaly şi Aleksandar Mitrovic au fost și ei titulari la Al Hilal.
Cu acest rezultat, Al Hilal a rămas pe primul loc, cu 17 puncte, în timp ce Damac a urcat pe locul 15, cu 4 puncte.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
NATIONAL
Stock market closes on the red on Thursday

Publicat
acum 5 minutein
21 septembrie 2023De
admin
The Bucharest Stock Exchange (BVB) closed Thursday’s trading session down on almost all indices, with a trading value of 79.43 million lei (15.98 million euros), told Agerpres.
The main BET index depreciated 0.61% to 14,378.45 points and the BET-Plus, which shows the evolution of the 37 most liquid shares on the stock exchange, fell 0.62%.
At the same time, the BET-XT blue-chip broad index of the 25 most liquid stocks was down 0.57%, while the SIF index, BET-FI, was 1.53% lower.
The BET-BK index, the benchmark for investment fund returns, ended the session down 0.77%, while the BET-NG, which measures the performance of the ten energy and utilities companies, closed 0.43% lower.
The BET AeRO index, which includes 20 companies representative of the AeRO market, is the only one that closed the session up, recording an appreciation of 0.14%.
On the Regulated Market, the most traded shares were those of Hidroelectrica with 14.51 million lei, followed by Romgaz, which generated trades worth 11.77 million lei, and Banca Transilvania shares – 10.18 million lei.
The best performances were recorded by Bermas shares, which appreciated 4.03%, followed by Dafora shares (+3.85%) and Farmaceutica Remedia shares (+2.31%).
On the other hand, the most significant drops were recorded by Fondul Proprietatea (-3.39%), Zentiva (-3.33%) and Antibiotice (-3%).
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
VIDEO Nicolae Stanciu, reușită fabuloasă în duelul contra lui Neymar
Stock market closes on the red on Thursday
Romania’s Todoni, Mitu progress to Naparis Trophy singles QFs
Diana Şoşoacă către George Simion: `Dacă fetița aceea ar fi fost a mea, te distrugeam!`
Foreign Investors Council: New fiscal measures package puts investments under question mark

REVERSUL PROSTIEI – Panțurescu și echipa, reclamați la Curtea de Conturi Europeană pe tema blocarii orașului cu fonduri europene?

VIDEO | TRAGEDIE PE AUTOSTRADĂ – Cei cinci morți în accidentul pe Autostradă sunt din Argeș – SE AFLAU ÎN MICROBUZUL STRIVIT ÎNTRE DOUĂ TIR-uri

SCANDAL MONSTRU LA O NUNTĂ ÎN CURTEA DE ARGEȘ – Nașul și mirele au bătut lăutarii

Șeful pompierilor din Curtea de Argeș, căpitanul Dragoș Dumitrescu, a fost trecut în rezervă alături de alți 5 colegi

ACUM, MOBILIZARE IMPRESIONANTĂ A POMPIERILOR PENTRU UN MARE… FÂS la CURTEA DE ARGEȘ – A SFÂRÂIT UN CONTOR ELECTRIC

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


VIDEO | Accident grav în Argeș – Elev de 17 ani la spital – GONEA CU MOTOCICLETA LA ȘCOALĂ
Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină, in urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs...


Cine este poliţistul din Arges prins DROGAT în timp ce conducea o motocicletă
Un bărbat în vârstă de 23 de ani, din judeţul Argeş, angajat ca poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean...


ALERTĂ! Blocaj în transportul de călători din Argeș – CJ Argeș dă vina pe lege
Consiliul Județean Argeș face toate eforturile pentru reluarea transportului public județean de persoane. „Toate consiliile județene din țară se confruntă,...


Amin! Primarul Panțurescu a plecat cu șeful Mînzînă și Caliopie să se roage la Muntele Athos
Ca în fiecare an, președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, unul dintre puținii politicieni care au o relaţie specială cu Dumnezeu,...
Curtea de Argeș


VIDEO | Accident la Curtea de Argeș – Pieton lovit de mașină
În urmă cu puțin timp, un grav accident rutier s-a produs în municipiul Curtea de Argeș, zona Târgul săptămânal, în...


ANUNȚ DE MEDIU
SC TOP MARKET TRADING SRL, cu sediul în sat Valea Danului, Comuna Valea Danului, nr 106G, județul Argeș, prin cererea...


Restaurant LA CONAC angajează
Restaurant LA CONAC angajează în condiții avantajoase AJUTOR BUCĂTAR cu experiență. Relații și probă de lucru la sediul restaurantului LA...


VIDEO | TRAGEDIE PE AUTOSTRADĂ – Cei cinci morți în accidentul pe Autostradă sunt din Argeș – SE AFLAU ÎN MICROBUZUL STRIVIT ÎNTRE DOUĂ TIR-uri
Așa cum relatam intr-o stire anterioară, au fost imagini înfiorătoare pe autostrada A1 București-Pitești, în urma unui accident cumplit produs...


Controale ample în grădinițele și școlile din Argeș – NEREGULI MAJORE DESCOPERITE DE INSPECTORII DSP și AI PREFECTURII
Prima săptămână de controale în unități de învățământ, primele neconformități- Multe școli nu au cabinete medicale Inspectorii DSP Argeș au...
Mioveni


Azi începe noul an şcolar 2023-2024, cu scandaluri, lipsuri şi probleme
Azi, 11 septembrie, trei milioane de elevi revin în clasele de curs, în condiţiile în care învăţământul românesc e marcat...


VEȘTI BUNE! 17 microbuze electrice școlare pentru 17 comune din județul Argeș
17 microbuze electrice școlare vor ajunge în tot atâtea localități din județul Argeș ca urmare a unui proiect al Consiliului...


PUTE RĂU ÎN ARGEȘ – Încă 8 stații GPL închise – Nereguli majore, lipsă echipamente și dispozitive de siguranță
Nereguli pe linie de securitate la incendiu găsite la mai multe stații GPL din Argeș! 8 au fost închise. La...


VIDEO | Două case mistuite de flăcări, azi noapte, în Argeș – 3 butelii de aragaz, la un pas de explozie
Pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni au fost solicitați să intervin, azi noapte, în localitatea Călinești pentru localizarea și...
Câmpulung


ARGEȘ | UN ARESTAT la domiciliu A EVADAT – A fost prins la cârciumă și încătușat
Un bărbat în vârstă de 24 de ani, arestat la domiciliu, a fost depistat duminică, 17 septembrie a.c. de către...


SE MAI ȘI LUCREAZĂ! Vezi ce drumuri din Argeș repară CJ Argeș în această săptămână
Consiliul Județean Argeș informează participanții la traficul rutier că, în perioada 11 – 15.09.2023, va efectua, prin Regia Autonomă Județeană...


AMIN! AU FURAT CRUCILE ȘI AU FOST ARESTAȚI!
În ziua de 05 septembrie a.c, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești,...
În Trend
- ACTUALacum 3 săptămâni
REVERSUL PROSTIEI – Panțurescu și echipa, reclamați la Curtea de Conturi Europeană pe tema blocarii orașului cu fonduri europene?
- ACTUALacum 2 zile
VIDEO | TRAGEDIE PE AUTOSTRADĂ – Cei cinci morți în accidentul pe Autostradă sunt din Argeș – SE AFLAU ÎN MICROBUZUL STRIVIT ÎNTRE DOUĂ TIR-uri
- ACTUALacum 3 zile
SCANDAL MONSTRU LA O NUNTĂ ÎN CURTEA DE ARGEȘ – Nașul și mirele au bătut lăutarii
- ACTUALacum 3 săptămâni
Șeful pompierilor din Curtea de Argeș, căpitanul Dragoș Dumitrescu, a fost trecut în rezervă alături de alți 5 colegi
- ACTUALacum 2 săptămâni
ACUM, MOBILIZARE IMPRESIONANTĂ A POMPIERILOR PENTRU UN MARE… FÂS la CURTEA DE ARGEȘ – A SFÂRÂIT UN CONTOR ELECTRIC
- ACTUALacum 4 săptămâni
LIMITATOARELE DE VITEZĂ, O METODĂ DE A EDUCA PROSTIMEA DE LA CURTEA DE ARGEȘ – Păunescu de la Piață confirmă spusele Primarului Panțurescu – Argeșenii sunt proști, de-aia le-au pus limitatoare
- ACTUALacum 2 săptămâni
Bărbat din Curtea de Argeș arestat după ce și-a însușit un portofel plin cu bani găsit prin Piață
- ACTUALacum 2 săptămâni
VEȘTI BUNE! 17 microbuze electrice școlare pentru 17 comune din județul Argeș
You must be logged in to post a comment Login