Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Românii care merg în concediu în Grecia se pot scufunda în mare: vor vedea epave din Al Doilea Război Mondial sau chiar din anul 1868

Publicat

in

Grecia va deschide pentru prima dată publicului dornic de explorări recreative subacvatice 91 de epave de nave şi avioane, majoritatea din al Doilea Război Mondial, a anunţat luni Ministerul grec al Culturii şi Sportului, relatează agenţia EFE, informează Agerpres.

Potrivit titularei acestui portofoliu, Lina Mendoni, aceste epave ”rememorează pagini ale istoriei greceşti moderne” şi au un mare potenţial turistic şi de atragere a unor ”vizitatori cu venituri ridicate”.

Majoritatea celor 91 de epave sunt ambarcaţiuni şi avioane scufundate între anii 1868 şi 1970 în diferite zone ale Greciei, cele mai multe în al Doilea Război Mondial. Ele se află la adâncimi cuprinse între 5 şi 120 de metri. Unele au fost deja studiate în întregime, în timp ce altele abia au fost incluse în evidenţe.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: ‘Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural’

În partea de sud a Mării Egee şi în apropierea unor insule foarte vizitate, precum Naxos, Paros ori Santorini, se regăsesc 24 dintre aceste epave, alte 16 fiind localizate aproape de regiunea capitalei Atena, Atica.

Ministerul grec al Culturii doreşte ca explorările să se efectueze într-un mod neinvaziv, legea interzicându-le scufundătorilor să altereze în vreun fel vestigiile şi inclusiv să deplaseze sau să ia obiecte de la faţa locului.

Citește și: CTP îl face PRAF pe Klaus Iohannis: ‘Ești ridicol și jenant. E de-a dreptul grotesc!’

Grecia are circa 9.000 de insule şi o poziţie geografică ce a plasat-o de-a lungul istoriei în centrul rutelor comerciale trans-mediteraneene, de aici rezultând şi existenţa a numeroase epave şi relicve pe fundul mării.

Această ţară încearcă de mai mulţi ani să impulsioneze turismul de explorări, dar până în anul 2006 această practică a fost restrânsă semnificativ din cauza temerilor privind furturile de antichităţi.

Loading

NATIONAL

‘Pentru noi este erou’. Diana Şoşoacă, vizată de un dosar penal după l-a comemorat pe liderul Mişcării Legionare

Publicat

in

Europarlamentarul Diana Iovanovici Şoşoacă susţine că dosarul penal care i s-a deschis după ce l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare, ”nu are niciun temei” juridic, ea susţinând că ”să te duci să aprinzi o lumânare la o troiţă a unui mort este o faptă creştină”.

”Nu întâmplător mi s-a făcut un dosar penal. Din punct de vedere juridic nu are niciun temei. Să te duci să aprinzi o lumânare la o troiţă a unui mort este o faptă creştină, nu o faptă antistatală. Să mi se reproşeze că am făcut un parastas pentru eroii neamului… este o chestiune creştină, ceea ce înseamnă că aceşti neobolşevici care se pregătesc să preia puterea în cârdăşie cu întreaga putere de 35 de ani sunt anticreştini şi antiromâni, iar creştinismul va fi scos în afara legii”, a declarat, luni seară, Şoşoacă, într-o conferinţă de presă.

Fără a pronunţa nume, Şoşoacă a argumentat că fiecare om are dreptul de a avea păreri despre personajele din istorie, în funcţie de ce a citit, potrivit news.ro.

”Vor avea loc transformări copleşitoare care îi vor surprinde pe cei care au trăit doar în bula lor şi nu au ştiut să televiziunile nu mai au acelaşi impact ca altădată şi că toţi oamenii şi-au găsit alternativă pe social media unde avem profesioniştii noştri, specialiştii noştri care ne permit să punem întrebări, care ne permit să ne exprimăm şi care nu ne trimit la închisoare dacă afirmăm că ne place un om din trecut care pentru noi este erou iar pentru alţii, nu ştiu, este un criminal. Fiecare depinde ce a citit. Odată ce adopţi legi care interzic să vorbeşti despre o persoană, despre o mişcare, despre o parte din istoria ta şi o anulează şi te trimit la închisoare dacă-ţi expui o opinie, în acel moment ai de-a face cu un stat totalitar”, a adăugat preşedintele SOS România.

Poliţiştii din Ilfov au anunţat, duminică, faptul că fac cercetări după ce mai multe persoane, printre care şi Diana Şoşoacă, l-au comemorat pe liderul Mişcării Legionare Corneliu Zelea Codreanu la troiţa din Tâncăbeşti.

Evenimentul a fost transmis pe pagina de Facebook a Dianei Şoşoacă.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Fostul ambasador SUA în România, după decizia CCR: ‘Mi s-ar părea foarte ciudat ca echipa lui Trump să se vâre în alegeri pentru Georgescu’

Publicat

in

Lasconi vs Georgescu. Victor Ciutacu, reacție după decizia CCR: ‘De mâine dimineață reîncepe isteria. Vin rușii, vă fură ceasurile, vă taie gazele’

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Hagi, mesaj emoţionant în memoria lui Duckadam: ‘Ne-a oferit tuturor speranţa că putem fi cei mai buni’

Publicat

in

Am pierdut un coleg care ne-a oferit tuturor speranţa că putem fi cei mai buni, a scris Gheorghe Hagi într-un mesaj pe Facebook, după moartea lui Helmuth Duckadam, informează News.ro.

„Astăzi este o zi tristă, am pierdut un coleg care ne-a oferit tuturor speranţa că putem fi cei mai buni. Mulţumim, Helmut, pentru toate momentele frumoase ! Legendele nu mor niciodată ! Mereu în inima noastră ! Odihneşte-te în pace !”, a scris Hagi pe Facebook.

Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, a murit, luni, la 65 de ani.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Călin Georgescu, primul mesaj după alegerile parlamentare și decizia CCR: Falimentul partidelor politice

Publicat

in

Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, consideră că votul la alegerile parlamentare reprezintă falimentul partidelor mari din România. Georgescu arată că a început ”trezirea în conștiință a poporului”, ceea ce a defectat mașinăria de partid.

”Rezultatul alegerilor parlamentare este, de fapt, rezultatul deciziilor parlamentare din ultimii 35 de ani. Vorbim despre rezultatul deciziilor greșite pe care politicienii români le-au luat, dar mai ales vorbim despre rezultatul deciziilor corecte pe care românii, prin votul lor, au restartat clasa politică.

Practic, poporul român, căruia i s-a inoculat că votul lui nu contează s-a văzut clar și precis și se va vedea peste încă o săptămână că votul contează. Se creează, practic, o nouă identitate socială. De fapt, este pentru prima dată când ne creem noi o identitate. Rezultatul alegerilor reprezintă, de fapt, falimentul partidelor. Falimentul partidelor era unul așteptat, pentru că au făcut speculă cu încrederea și inteligența oamenilor, iar acum bursa lor politică de încredere s-a prăbușit.

Trezirea în conștiință a poporului devenit inevitabilă și mai este un lucru: dezumanizarea pe care ne-au propus-o politicienii a creat fisuri mari între societate și oameni, între familie și prieteni. Cine sunt ei să ne dezbine pe noi? Acoperiți aceste fisuri create de politicieni cu bunătatea și iubirea voastră, așa cum ne-am obișnuit în această lucrare: unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu.

Domnilor politicieni, pentru a vă redresa falimentul politic va trebui să investiți în oameni, în poporul real, nu în partidele noastre. Resetați lucrurile când vedeți că s-a stricat mașinăria de partid, dar în interesul tuturor, nu doar în interesul vostru personal”, a spus Călin Georgescu.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Lasconi vs Georgescu. Victor Ciutacu, reacție după decizia CCR: ‘De mâine dimineață reîncepe isteria. Vin rușii, vă fură ceasurile, vă taie gazele’

Publicat

in

Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat după decizia CCR de luni seară, sugerând într-o postare pe Facebook că discursurile alarmiste și manipulările emoționale vor domina din nou spațiul public, în încercarea de a mobiliza electoratul pentru turul doi al alegerilor prezidențiale.

„De mâine dimineață reîncepe isteria. Vin rușii, vă fură ceasurile, vă taie gazele, vă bulesc femeile, vă beau secărica din boxă și vă exportă mașinile de spălat. După care vă trimit direct pe front în Ucraina. Timp în care vă confiscă proprietățile și vă naționalizează fondul de rulment. Cade bursa, nu se mai face pateul, dispar bulele din apa minerală. Așa că e nevoie să mai salvați încă o dată țara. Sunați-vă părinții și bunicii, amenințați-i că le tăiați cardurile de pensii și ascundeți-le buletinele. Piața Victoriei vă așteaptă cu brațele deschise”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

Curtea Constituţională a României a respins, luni, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.

Joia trecută, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule.

Curtea Constituţională a transmis, într-un comunicat, că judecătorii constituţionali, după ce au examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie, formulată de Cristian Vasile Terheş, cu unanimitate de voturi au dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Scandal în MAI. Unul dintre cei mai importanți directori, limbaj de mahala: ‘Vreţi să vă rup picioarele?’

Publicat

in

Directorul Direcţiei de Evidenţa Persoanelor din MAI este acuzat că ar fi dat afară două persoane din sediul instituţiei, sub ameninţarea „ Vreţi să vă rup picioarele?”.  Una dintre persoanele vizate a făcut totul public.

Directorul general al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne, chestorul de politie Cătălin-Aurel Giulescu, este acuzat public că a dat afară din sediul instituţiei două persoane care solicitaseră urgentarea unei vize de flotant, ameninţând: „Vreţi să vă rup picioarele?”. Nici chestorul Giulescu, nici alţi oficiali ai instituţiei nu au răspuns solicitărilor News.ro de a avea o poziţie publică în ceea ce priveşte acuzaţiile.

Într-o înregistrare listată pe Youtube de o persoană care postează sub pseudonimul „John Doe” aparent, şeful unei Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul de Interne ameninţă doi cetăţeni.

„Cătălin Giulescu sunt, directorul general al acestei instituţii, doar cu mine vorbiţi din acest moment. Ce probleme aveţi dumneavoastră?”, se aude, la începutul înregistrării audio listată cu titlul „Chestorul de politie Cătălin Aurel Giulescu ameninta o femeie cu ruptul picioarelor”.

În momentul în care interlocutorul încearcă să explice că a solicitat o viză de flotant, persoana care s-a recomandat folosind numele şi funcţia chestorului începe să explice care sunt condiţiile legale pentru eliberarea vizei.

„Nu vă ascult nimic! Aţi avut 90 de zile la dispoziţie, vă rog să părăsiţi instituţia! Eu sunt directorul general, puteţi să anunţaţi pe cine doriţi! Acum părăsiţi instituţia! Vă rog! Sunt chestor de politie, vă invit să părăsiţi instituţia! Stimate domn, vă invit să părăsiţi instituţia!”, îi spune aceasta bărbatului.

La insistenţele celui care dorea viza, persoana care s-a recomandat drept chestorul Giulescu ameninţă.

„Dragul meu, nu mai am timp! Oameni buni, sunt poliţist, la dracu, vă bateţi joc de mine? Vreţi să vă rup picioarele? Ieşiţi afară! Acum! Ce-i aicea? Ieşiţi afară!”, continuă acesta.

La protestele persoanei vizate, se aude o altă voce care îl invită pe bărbat afară: „Dacă te mai răsteşti la mine, te rog frumos, te invit afară! Hai!”.

Cele două persoane ar fi fost date afară din instituție

Urmează, pe înregistrarea audio, un moment în care pare că bărbatul şi femeia care au realizat înregistrarea au fost daţi afară, cu recomandarea de a depune plângere la Secţia 21 Poliţie. Pe înregistrare se mai aude cum alte persoane sunt chemate în sprijinul celor care îi dau afară pe bărbatul şi femeia care solicitaseră viza de flotant.

Femeia care îşi asumă că a realizat înregistrarea şi care distribuie înregistrarea şi pe Facebook, a publicat un mesaj: „Nu e nevoie sa castige extremistii ca sa te ameninte un “domn” politist ca-ti “rupe picioarele” chiar în secţia de politie daca pui niste intrebari normale. Azi (duminică – n.r.), chiar în Bucureşti. Venisem la ora 18 conform indicatiilor sa-mi ridic cartea de identitate cu viza de flotant pe ea (cerere de urgenta depusa la ora 13), iar Directorul Directiei pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a MAI, chestorul de politie Cătălin-Aurel Giulescu, ne-a primit si direct dat afara cu amenintari in fata subordonatilor lui, si bineinteles fara viza de flotant. Am ramas total socata de o asemenea atitudine si postura in care am fost pusa. Sunt dezamagita de toate institutiile statului si mai ales, de cine le reprezinta”.

News.ro a încercat, luni, să ia legătura cu oficialii Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din MAI. Până la ora transmiterii acestei ştiri, nici chestorul Giulescu, nici purtătoarea de cuvânt a instituţiei nu au fost disponibili pentru a confirma autenticitatea înregistrării şi pentru a exprima un punct de vedere cu privire la acuzaţiile aduse.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend