NATIONAL
România se transformă în deșert: Statul nu are date clare despre suprafețele afectate
Publicat
acum 2 anila
Autor
admin

Pământurile fertile ale României se degradează alarmant, iar statul nu deține informații clare despre dimensiunea acestei probleme. Este concluzia unui raport al Curții de Conturi, care critică lipsa unui inventar real al terenurilor degradate, deși această obligație este stipulată de Legea nr. 100/2010.
„La nivel național nu există un inventar real, centralizat și asumat de autoritățile cu atribuții și responsabilități, al terenurilor degradate, deși în conformitate cu prevederile Legii nr. 100/2010, inventarierea terenurilor degradate constituie o obligație permanentă”, se arată în raportul Curții de Conturi.
Ministerul Agriculturii refuză să răspundă
Digi24 a solicitat Ministerului Agriculturii informații oficiale despre suprafața terenurilor degradate, dar funcționarii au refuzat să răspundă, încălcând legea privind accesul la informațiile publice. Solicitarea, trimisă pe 4 noiembrie 2024, nu a primit nici până acum un răspuns, deși termenul legal este de 30 de zile.
Contactat pentru explicații, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că există o evidență de 1,2 milioane de hectare de terenuri neproductive, însă consilierii săi au invocat necesitatea unui timp suplimentar pentru centralizarea datelor. „Noi dăm informații la zi. Dacă vreți niște evidențe și niște lucruri corecte, noi le centralizăm și vi le dăm la zi”, a afirmat ministrul.
Grațiela Tiron, consilier în cadrul ministerului, a recunoscut întârzierea, dar a evitat să ofere un răspuns clar: „Situația finală o avem la sfârșitul lunii aprilie.”
Discrepanțe între instituțiile statului
În lipsa datelor clare de la Ministerul Agriculturii, Digi24 a cerut informații de la Institutul Național pentru Pedologie. Potrivit acestuia, suprafața totală a terenurilor degradate este de 19.334 hectare, cu mult mai puțin decât cifra avansată de ministru.
În județul Buzău, Institutul de Pedologie raportează 203 hectare de terenuri neproductive, în timp ce Direcția pentru Agricultură Buzău, subordonată Ministerului Agriculturii, susține că sunt 10.000 de hectare.
În Giurgiu, datele Institutului de Pedologie indică zero hectare de terenuri degradate, dar Direcția Agricolă locală raportează 2.269 de hectare.
Strategii ignorate și riscuri iminente
România are, de peste două decenii, o strategie privind combaterea deșertificării, dar implementarea măsurilor propuse rămâne blocată din cauza nepăsării instituțiilor responsabile. Între timp, schimbările climatice și încălzirea globală continuă să transforme pământul roditor în deșert, amenințând agricultura și securitatea alimentară a țării.
![]()
Poate îți place și...

Câți bani produce industria videochatului în România. Șeful ANAF vorbește despre încasări de ordinul miliardelor!

Incredibil cum arată Leonard Miron după ce a dat jos 60 kg! Ce meserie riscantă are în Marea Britanie

Ilie Bolojan, test de întrebări incomode când e foarte aproape să-i predea ștafeta lui Luca Niculescu. Ce mesaj i-ar transmite lui Nicușor Dan. Care este cea mai mare greșeală pe care a făcut-o ca premier
DIVERSE
Câți bani produce industria videochatului în România. Șeful ANAF vorbește despre încasări de ordinul miliardelor!
Publicat
acum 26 de minutela
16 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Șeful ANAF a fost invitat într-un podcast realizat de Vlad Mercori, unde a dezvăluit câți bani ajung la bugetul de stat de la persoanele care desfășoară activități de videochat.
„Cifrele sunt destul de bune. Cred că în jurul a câteva miliarde de lei”, a declarat șeful ANAF.
Adrian Nica a susținut, totodată, că autoritățile fiscale pot urmări activitatea desfășurată pe platformele online și pot verifica veniturile obținute. Șeful ANAF a afirmat că metodele prin care veniturile ar fi fost ascunse de la impozitare nu mai funcționează, explicând că instituția poate estima câștigurile inclusiv pe baza timpului petrecut pe platforme și a tarifelor practicate.
Citeşte şi: Gafă a Oanei Țoiu în plină criză la Marea Neagră. A transmis condoleanțe familiilor celor răniți VIDEO
Totuși, suma menționată de Adrian Nica reprezintă o estimare exprimată în cadrul podcastului, nu o valoare detaliată printr-un raport fiscal prezentat public. De asemenea, declarația nu clarifică în ce măsură miliardele de lei se referă la veniturile totale ale industriei sau la sumele care ajung efectiv la bugetul de stat.
De ce spunea ANAF că nu poate furniza date exacte
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de declarațiile șefului instituției, ANAF transmisese pentru Digi24 că nu poate comunica date distincte despre numărul persoanelor care desfășoară activități de videochat și despre veniturile fiscale aferente acestui sector.
Explicația oferită de instituție era legată de modul în care sunt organizate clasificările oficiale ale ocupațiilor și activităților economice. Potrivit ANAF, videochatul nu este evidențiat ca domeniu distinct în Clasificarea ocupațiilor din România (COR) și în Clasificarea activităților din economia națională (CAEN).
În plus, veniturile obținute de persoanele fizice din această activitate nu au o categorie separată în actualul sistem declarativ, reprezentat de Declarația unică, formularul 212.
Citeşte şi: Victor Ciutacu îl ironizează pe Luca Niculescu. „Mi-e groază de ce am putea afla mâine de la el”
Sute de persoane, depistate cu venituri nedeclarate
Activitatea din sectorul videochatului a intrat și în atenția inspectorilor Antifraudă. În 2025, reprezentanții instituției anunțau că au identificat cel puțin 500 de persoane care lucrau în domeniu și care obținuseră venituri de milioane de lei fără să le declare autorităților fiscale.
În anii anteriori, un fost șef al ANAF avansase cifra de aproximativ 400.000 de persoane care ar lucra în industria videochatului din România. Această estimare a fost vehiculată în spațiul public, însă nu reprezintă un număr confirmat printr-o evidență oficială distinctă a instituției.
![]()
DIVERSE
Incredibil cum arată Leonard Miron după ce a dat jos 60 kg! Ce meserie riscantă are în Marea Britanie
Publicat
acum 37 de minutela
16 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Leonard Miron, în vârstă de 57 de ani, a vorbit în cadrul unor emisiuni TV despre viața sa departe de România. Deși a slăbit foarte mult, fostul prezentator a subliniat că se simte bine și că pierderea în greutate nu este pe fondul unor probleme de sănătate.
Leonard Miron: „Nu am probleme de sănătate”
„Am dat jos 60 de kilograme, aveam 120 de kilograme înainte, m-am operat în Turcia. Nu am probleme de sănătate, am slăbit că așa am vrut, și îmi asum asta, nu ca alte vedete”, a menționat fostul prezentator.
Trecând prin numeroase schimbări profesionale și lăsând în urmă munca pe vasele de croazieră, Leonard Miron s-a reorientat complet. În prezent, acesta ocupă funcția de ofițer de probațiune pentru serviciul de profil și cel penitenciar din Marea Britanie.
„Toți prietenii noștri au dat ochii peste cap, ca rața când tună, când au auzit unde voi lucra. Sunt și purtător de cuvânt, dar și ofițer de probațiune. Mulți îmi ziceau că sunt nebun să lucrez cu oameni care ies din pușcărie. Care e problema? Fiecare om are o a doua șansă. Acolo e mentalitatea ca cel care a greșit o dată trebuie ajutat, consiliat, e și mai ieftin.
Eu mă ocup de cazurile ușoare, pentru că sunt la început. Nu le spun ce să facă, eu le dau niște opțiuni, le explic că sunt acolo ca să îi ajut, însă, dacă ei nu se schimbă, se întorc de unde au venit. Nu m-am gândit niciodată că este periculos.
A trebuit însă să îmi schimb numele de familie, ca să mă protejez, așa am fost sfătuit. Însă numai în adresa oficială și pe legitimațiile lor, ca să nu mi se caute numele pe Internet, ca să am și viața privată, mai ales că port și ecuson. Am luat numele de familie al mamei, Petrescu, mi-a plăcut mereu. Mă numesc Leonard Petrescu în actele de la acel loc de muncă”, a mai spus Leonard Miron.
![]()
DIVERSE
Ilie Bolojan, test de întrebări incomode când e foarte aproape să-i predea ștafeta lui Luca Niculescu. Ce mesaj i-ar transmite lui Nicușor Dan. Care este cea mai mare greșeală pe care a făcut-o ca premier
Publicat
acum 43 de minutela
16 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ilie Bolojan își numără zilele până la plecarea de la Palatul Victoria. Luca Niculescu are șanse mari să fie învestit în locul său, mai ales că însuși președintele PNL își îndeamnă colegii de partid să-l sprijine pe premierul desemnat la votul din parlament, pentru depășirea crizei politice majore pe care o traversează România.
În acest context, Bolojan a dat, vineri seară, un veritabil test de întrebări incomode, la iminentul final de mandat prelungit cu cinci luni de interimat.
Întrebat ce i-ar transmite acum președintelui Nicușor Dan, președintele PNL a răspuns:
”Dacă ar trebui să-i spun ceva, o să-i spun fără niciun fel de rezerve într-o întâlnire directă. Președintele României, având legitimitatea a milioane de voturi, are responsabilitatea a ceea ce se întâmplă în țară, cu bune și cu rele. (…)
Nu este cazul să dau eu sfaturi”.
”Credeți că există o înțelegere Nicușor Dan-PSD?”, a mai fost întrebat Bolojan.
În răspunsul său, liderul liberalilor a invocat desemnarea ”rebelului” liberal Adrian Veștea pentru funcția de premier, fără știrea PNL.
”Guvernul care va fi supus votului săptămâna viitoare e un rezultat al deciziilor luate de președintele României și de PSD.
Sigur, de exemplu, nominalizarea lui Adrian Veștea nu a fost în interesul PNL. Dimpotrivă, poate al PSD”, a răspuns Bolojan.
Președintele PNL a fost întrebat și despre discuția cu șeful statului purtată miercuri la Bruxelles, subliniind că nu a fost abordat subiectul votului pentru cabinetul Niculescu.
”Mi s-a părut normal ca venind președintele României să-l salut și am stat la o discuție. (…) O chestiune de bun-simț când președintele e cazat în același hotel.
Am discutat despre subiectele de pe agenda de la Bruxelles, despre bugetul UE, pentru care nu s-a ajuns la o înțelegere.
Nu a fost o discuție legată de votul vizavi de guvern”, a spus, la digi24, premierul interimar.
Ilie Bolojan a fost provocat să spună și care a fost cea mai mare greșeală din mandatul său de prim-ministru.
”Nu am o greșeală anume mare pe care am făcut-o. Nu toate zecile de decizii zilnice au fost perfecte, dar totul am decis ca și cum țara mea este familia mea sau firma mea”, a declarat el.
![]()
ACTUAL
Alexandru Nazare pune frână promisiunilor noului Guvern: „Astăzi promitem, mâine împrumutăm și ulterior cerem românilor să plătească nota”
Publicat
acum 50 de minutela
16 octombrie 2026Autor
admin

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, propus să își păstreze portofoliul și în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, lansează un avertisment privind situația finanțelor publice și riscurile care amenință România în perioada următoare. Într-o amplă analiză publicată vineri pe Facebook, Nazare susține că echilibrul financiar al țării rămâne extrem de fragil, iar orice nouă cheltuială bugetară fără acoperire riscă să compromită eforturile de reducere a deficitului și să determine retrogradarea ratingului suveran în categoria nerecomandată investițiilor, cunoscută drept „junk”. Ministrul atrage atenția că anul 2027 va aduce presiuni suplimentare asupra bugetului și insistă că România nu își permite o relansare economică bazată pe promisiuni nesustenabile.
Mesajul vine în contextul negocierilor pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu, în care PSD urmează să dețină un rol central, și al discuțiilor privind direcția politicilor economice. Viitorul Executiv va trebui să pregătească bugetul pentru 2027, într-un moment în care reducerea deficitului, protejarea ratingului de țară și menținerea investițiilor reprezintă provocări majore.
„După mai mult de un an de consolidare fiscală, într-un context marcat de multiple tensiuni interne și externe, dezbaterea despre economia României și așteptările privind evoluția acesteia trebuie să pornească de la o evaluare realistă a situației în care ne aflăm, a dezechilibrelor pe care trebuie să continuăm să le corectăm și a eforturilor necesare pentru a recâștiga stabilitatea financiară”, afirmă Alexandru Nazare.
Ministrul consideră că actualele dificultăți bugetare sunt consecința unor politici fiscale aplicate de-a lungul mai multor ani.
„Radiografia la zi este una singură: ani la rând statul a cheltuit fără rigoare, a rostogolit datoriile, a amânat schimbările de substanță și a tratat deficitul ca pe o problemă care poate fi rezolvată mai târziu. Rezultatul: cel mai mare deficit bugetar din UE, o datorie publică ajunsă la cote istorice și costuri tot mai mari pentru finanțarea funcționării statului”, precizează acesta.
Deficitul s-a redus cu aproape 27 de miliarde de lei în primele opt luni ale anului
Alexandru Nazare prezintă și evoluția principalilor indicatori bugetari, arătând că măsurile de consolidare fiscală au început să producă rezultate, dar avertizează că acestea ar putea fi anulate dacă viitorul Guvern își asumă noi cheltuieli fără surse de finanțare.
„În ultimul an, am făcut pași importanți în corectarea acestui dezechilibru: deficitul bugetar a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025. În primele 8 luni din 2026, deficitul cash a fost de 2,89% din PIB, față de 4,51% în aceeași perioadă a anului trecut. În termeni concreți, vorbim despre un deficit mai mic cu aproape 27 de miliarde de lei față de primele 8 luni ale anului trecut”, precizează ministrul Finanțelor.
Acesta subliniază că reducerea deficitului a presupus decizii dificile și controlul cheltuielilor publice.
„Nu sunt doar date statistice – înseamnă dobânzi care consumă resurse pentru educație, sănătate sau infrastructură, vulnerabilitate în fața crizelor și mai puține opțiuni pentru viitorul tuturor. Iar rezultatele au fost obținute în urma unor decizii dificile, a controlului cheltuielilor și a unor măsuri de consolidare asumate și aplicate cu rigoare. Ar fi o greșeală majoră să pierdem, prin noi angajamente nesustenabile, ceea ce am reușit să corectăm cu atât de mult efort”, afirmă Nazare.
Datoria publică a ajuns la 1.205 miliarde de lei. Dobânzi de peste 42 de miliarde în opt luni
O altă problemă semnalată de ministrul Finanțelor este creșterea datoriei publice și, mai ales, a costurilor pe care statul le suportă pentru plata dobânzilor.
Potrivit datelor prezentate de Nazare, datoria publică a ajuns la aproximativ 60% din PIB la sfârșitul lunii iulie 2026, echivalentul a 1.205 miliarde de lei.
În același timp, în primele opt luni ale anului, statul român a plătit dobânzi în valoare de 42,1 miliarde de lei, cu 26,7% mai mult decât în perioada corespunzătoare din 2025.
„Pentru întregul an, costurile cu dobânzile se apropie de 3% din PIB. Sunt resurse importante care nu mai pot fi direcționate către investiții și servicii publice – ci acoperă dobânzile”, explică ministrul.
Obiectivul pentru anul în curs rămâne reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB, însă Nazare avertizează că atingerea acestei ținte nu ar însemna rezolvarea problemelor structurale ale finanțelor publice.
„Este un pas necesar, dar nu o victorie: la finalul acestui an, nivelul rămâne dublu față de ținta europeană de 3%, iar în 2027 va trebui să continuăm eforturile de reducere a deficitului, într-un context marcat de mult mai multe presiuni şi obligații restante decât cele din acest an”, subliniază acesta.
Bugetul pentru 2027, un test pentru noul Guvern. Nazare avertizează asupra promisiunilor fără acoperire
Ministrul Finanțelor consideră că anul 2027 va fi mai dificil din perspectiva constrângerilor bugetare, inclusiv ca urmare a eliminării granturilor din PNRR, invocată în analiza sa.
În paralel, dobânzile la datoria publică, necesarul de finanțare și așteptările sociale vor continua să exercite presiune asupra cheltuielilor statului.
„Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate. Trebuie construit pe venituri realiste, pe priorități clare și pe cheltuieli pe care statul le poate susține efectiv. Nu ne putem permite să repetăm greșeala de a transforma așteptările nerealiste în obligații bugetare permanente, fără resursele necesare pentru finanțarea lor”, afirmă Alexandru Nazare.
Acesta insistă că orice măsură care presupune cheltuieli suplimentare trebuie să fie însoțită de identificarea resurselor necesare.
„Orice nou obiectiv trebuie însoțit de o întrebare simplă: care este sursa de finanțare? Nu putem construi un stat solid pe promisiuni care depășesc capacitatea reală a bugetului. O cheltuială permanentă trebuie să aibă o sursă permanentă de finanțare”, mai spune ministrul.
Avertismentul are o relevanță politică aparte în condițiile în care programul de guvernare depus de Luca Niculescu la Parlament prevede, între altele, indexarea pensiilor începând din 2027, elaborarea unei noi legi a salarizării în sectorul public, un pachet de sprijin pentru persoanele vulnerabile și continuarea unor programe de investiții publice.
Aplicarea acestor măsuri va trebui corelată cu obiectivele de reducere a deficitului, iar identificarea surselor de finanțare reprezintă una dintre provocările viitorului Executiv.
Totodată, PSD a condiționat susținerea Guvernului Niculescu de prezentarea bugetului pentru 2027 până la 1 decembrie și de evitarea unor noi majorări de taxe, potrivit informațiilor publicate de Reuters.
Avertisment privind ratingul de țară: România riscă să intre în categoria „junk”
Una dintre cele mai importante teme abordate de Alexandru Nazare privește încrederea creditorilor externi și riscul unei retrogradări a ratingului suveran.
Ministrul susține că situația actuală a finanțelor publice este suficient de fragilă încât schimbarea direcției politicilor bugetare să provoace consecințe imediate asupra condițiilor de finanțare.
„Menținem azi, cu mult efort şi precauție la Finanțe, alături de ceilalți parteneri instituționali, un echilibru foarte fragil în ceea ce privește păstrarea încrederii creditorilor externi. De aceea, un alt obiectiv esențial astăzi este protejarea ratingului suveran și menținerea României în afara categoriei «junk»”, afirmă ministrul.
Nazare explică și efectele pe care le-ar putea avea pierderea credibilității României în fața piețelor financiare.
„Fără credibilitate, finanțarea devine mai scumpă, investițiile sunt afectate, iar presiunea asupra cetățenilor şi costurilor zilnice crește. Prima evaluare de rating va fi în ianuarie de la agenția Fitch, dar în cazul unui derapaj semnificativ oricare altă agenție poate repune cu efect imediat ratingul României în discuție prin convocarea unui comitet de rating ad-hoc”, avertizează acesta.
În prezent, România se află la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. La 31 iulie 2026, Fitch a menținut ratingul suveran la BBB-, cu perspectivă negativă.
Perspectiva negativă indică posibilitatea unei retrogradări, dar nu echivalează cu o decizie deja luată în acest sens. O reducere cu o treaptă a calificativului Fitch ar plasa România în categoria nerecomandată investițiilor.
Agenția a indicat printre principalele vulnerabilități deficitele bugetare persistente, creșterea rapidă a datoriei publice, inflația ridicată și instabilitatea politică.
În septembrie, o analistă Fitch avertiza, într-un interviu acordat Bloomberg, că prelungirea crizei politice și lipsa unui plan fiscal credibil pentru anul următor ar putea pune în pericol menținerea ratingului actual. Următoarea evaluare programată a Fitch este în ianuarie 2027.
România nu este pregătită pentru o relansare fără constrângeri
În analiza sa, Alexandru Nazare insistă că România se află în continuare într-o etapă de stabilizare economică și bugetară, nu într-o perioadă în care autoritățile își pot permite extinderea necondiționată a cheltuielilor.
„România nu se află încă în etapa unei relansări fără constrângeri, ci în etapa stabilizării și a redresării derapajelor”, arată ministrul.
Potrivit acestuia, consolidarea fiscală trebuie să continue printr-un control mai riguros al cheltuielilor, îmbunătățirea colectării veniturilor și prioritizarea investițiilor care susțin productivitatea economiei.
Ministrul atrage atenția că reducerea deficitului nu trebuie să se transforme într-o politică de blocare a investițiilor sau de abandonare a categoriilor vulnerabile.
„Trebuie să continuăm să reducem deficitul fără să creăm blocaje și fără să sacrificăm capacitatea de dezvoltare a țării. Totodată, trebuie să ne putem proteja populația și economia de șocuri. Doar un stat cu finanțe sănătoase poate susține durabil dezvoltarea, dar și salariile, serviciile publice sau categoriile vulnerabile”, precizează Nazare.
El consideră că măsurile de sprijin social trebuie să fie fundamentate financiar și orientate către persoanele care au cea mai mare nevoie de ajutor.
„Sprijinul trebuie să fie bine țintit, eficient și finanțat, nu construit pe promisiuni care produc dezechilibre și ajung, în final, să îi afecteze tocmai pe cei pe care dorim să îi protejăm”, afirmă ministrul Finanțelor.
În ceea ce privește investițiile, Nazare evidențiază creșterea de 19,9% înregistrată în trimestrul al doilea din 2026, apreciind că fondurile europene reprezintă un instrument esențial pentru menținerea activității economice.
„Ajustarea bugetară trebuie să reducă dezechilibrele fără să afecteze tocmai investițiile care susțin productivitatea și redresarea economică”, susține acesta.
Contextul economic rămâne dificil și potrivit prognozelor Comisiei Europene. În estimările publicate în mai 2026, Executivul comunitar anticipa o creștere economică de numai 0,1% pentru România în acest an și de 2,3% în 2027. Comisia estima totodată un deficit de 6,2% din PIB în 2026 și de 5,8% în 2027, în timp ce datoria publică urma să urce la aproximativ 63% din PIB până anul viitor.
Nazare, propus să rămână ministru al Finanțelor în Guvernul Niculescu
Declarațiile lui Alexandru Nazare vin în ajunul audierilor parlamentare pentru învestirea Cabinetului Luca Niculescu.
Premierul desemnat a depus joi, 15 octombrie, lista miniștrilor și programul de guvernare. Nazare figurează printre miniștrii independenți propuși să își continue activitatea, în timp ce PSD urmează să preia 11 portofolii.
Audierile sunt programate luni, 19 octombrie, și marți, 20 octombrie, iar votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului este stabilit pentru marți, de la ora 14:00.
Luca Niculescu și-a exprimat anterior aprecierea față de activitatea lui Alexandru Nazare, subliniind atât contribuția acestuia la reducerea deficitului, cât și relațiile dezvoltate cu instituțiile financiare internaționale și agențiile de rating.
Alexandru Nazare își încheie analiza cu un avertisment referitor la consecințele politicilor bugetare bazate pe angajamente nesustenabile.
„Disciplina nu înseamnă renunțare la dezvoltare. Înseamnă să reconstruim baza, fără să lăsăm datorii generațiilor următoare. România nu trebuie să aleagă între creștere și responsabilitate.
Dar pentru a avea creștere într-adevăr sănătoasă trebuie mai întâi să redevenim o țară credibilă, riguroasă și capabilă să își rezolve problemele şi să îşi respecte angajamentele. Nu putem relua ciclul în care astăzi promitem, mâine împrumutăm și ulterior cerem românilor să plătească nota de plată”, conchide ministrul Finanțelor.
![]()
DIVERSE
Bolojan, atac dur la social-democrați: ”Să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizării în august sau când propun acum să votăm”
Publicat
acum o orăla
16 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Bolojan continuă conflictul cu social-democrații, care a escaladat odată cu moțiunea de cenzură ce l-a transformat din premier ”plin” în unul interimar.
Întrebat despre programul de guvernare al cabinetului Luca Niculescu, în care se regăsește ca prioritate și noua legea a salarizării, șeful PNL a lansat un atac dur la adresa PSD. Contextul? Readucerea actului normativ în actualitate, după ce social-democrații s-au opus proiectului cu același obiect promovat de cabinetul Bolojan.
”Legat de legea salarizării, trebuie să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizăii în august și am pierdut 770 de milioane de euro sau când propun acum, în programul de guvernare, să votăm legea salarizării, care e necesară, dar după ce am pierdut banii?”, a declarat șeful PNL.
Bolojan a adăugat, referitor la necesitatea adoptării unei noi legi a salarizării, că ”e mai bine mai târziu decât niciodată”.
Tot legat de politicile viitorului guvern ”plin”, premierul interimar a spus că este obligatorie indexarea pensiilor și a salariilor: ”Am spus acum câteva luni că indiferent ce guvern va fi nu va putea să nu indexeze componenta de pensii sau salarii”.
Ilie Bolojan s-a referit și la reforma administrației, subliniind că guvernul său a reușit ”foarte greu” să reducă organigrama statului cu 10 procente.
”România are nevoie de reformă în administrație. Foarte greu am reușit să reducem cu 10 la sută aparatul public”, a declarat, la digi24, prim-ministrul interimar.
![]()
DIVERSE
Ce spune Bolojan despre propunerile PSD pentru cabinetul Niculescu. ”La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”
Publicat
acum 2 orela
16 octombrie 2026Autor
Ziarul PROFIT

Ilie Bolojan nu este surprins nicidecum de lista miniștrilor social-democrați din cabinetul lui Luca Niculescu.
Solicitat să comenteze numele din PSD propuse pentru viitorul guvern, șeful PNL a răspuns:
”Și le asumă. La ce vă așteptați? Că Olguța Vasilescu o va propune pe Andreea Chiș în loc de Radu Marinescu la Justiție?”, a comentat Bolojan.
Andreea Chiș a fost propunerea pentru șefia Ministerului Justiției în cabinetul liberalului Siegfried Mureșan. Respectivul cabinet a picat la vot în parlament, după care președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Luca Niculescu.
”Asta poate PSD… Nu cred că lupul își schimbă năravul”, a mai spus, la digi24, Bolojan.
![]()

Câți bani produce industria videochatului în România. Șeful ANAF vorbește despre încasări de ordinul miliardelor!

Incredibil cum arată Leonard Miron după ce a dat jos 60 kg! Ce meserie riscantă are în Marea Britanie

Ilie Bolojan, test de întrebări incomode când e foarte aproape să-i predea ștafeta lui Luca Niculescu. Ce mesaj i-ar transmite lui Nicușor Dan. Care este cea mai mare greșeală pe care a făcut-o ca premier

Alexandru Nazare pune frână promisiunilor noului Guvern: „Astăzi promitem, mâine împrumutăm și ulterior cerem românilor să plătească nota”

Bolojan, atac dur la social-democrați: ”Să se întrebe când nu au fost băuți: când nu au votat legea salarizării în august sau când propun acum să votăm”

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII

După Primăria Brăduleț, Garda de Mediu în control amplu la Lactate Brădet – Reacția patronului Marius Badea

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI

Pitești Retail Park aduce Panini ADRENALYN XL™ FIFA 365, cu jocuri, cartonașe și premii pentru copii
Pitești Retail Park găzduiește, în weekendul 17-18 octombrie, între orele 12:00 și 18:00, o zonă de joc dedicată colecției Panini...

Florin Enache, fondatorul TEILOR, premiat în cadrul Galei CEO Awards 2026: „Liderii care îi fac pe ceilalți mai buni”
Omul de afaceri piteștean Florin Enache, fondatorul și membrul în Consiliul de Administrație al lanțului de bijuterii de lux TEILOR,...

Percheziții de amploare ale DIICOT, în colaborare cu FBI în Argeș și alte 3 județe
Procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate au efectuat, miercuri, 14 octombrie, 42 de percheziții în Argeș, București...

Bilanț de toamnă al ITM Argeș: Amenzi de peste 580.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă
În cursul lunii septembrie 2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a desfășurat o serie intensă de acțiuni de control...
Curtea de Argeș

Atenție, Curtea de Argeș! Din 19 octombrie puteți solicita ajutoarele pentru încălzire și energie. Vezi ce sume puteți primi
Locuitorii Municipiului Curtea de Argeș se pot pregăti pentru noul sezon rece. Direcția de Asistență Socială informează cetățenii că, începând...

Primăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, județul Argeș, anunță organizarea concursului de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante...

Piața lemnelor de foc în Argeș: De la 250 de lei metrul cub la peste 800 de lei paletul
Pregătirile pentru sezonul rece sunt în plină desfășurare în județul Argeș, iar gospodăriile care folosesc încălzirea pe biomasă analizează piața...

VIDEO | Accident rutier pe Strada 1 Decembrie din Curtea de Argeș: Motociclist rănit în apropiere de stația Lukoil
Un grav accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul...

Direcția de Asistență Socială Curtea de Argeș angajează – Dosarele se pot depune începând de astăzi
Direcția de Asistență Socială organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de lucrător social principal, în cadrul Centrului de zi...
Mioveni

Rata şomajului înregistrat în Argeș, cu mult peste media națională
La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care...

HAI LA STAT! Primăria Mioveni angajează director
Mare atenție, economiști, contabili și băieți deștepți din tot județul! Primăria Orașului Mioveni a scos oficial la mezat una dintre...

Firmă din Călinești amendată și închisă de ISU – SANCȚIUNI ȘI ÎN TÂRGURILE ROD CU SPOR SI TOAMNA PITESTEANĂ
În perioada 3–4 octombrie 2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Argeș au desfășurat 9 controale tematice inopinate la operatori...

Bilanț catastrofal și rușinos în Argeș: în doar doi ani, Mînzînă și Bughiu au înjumătățit turismul județean! – Vâlcea în Top 6 național, Argeșul în derivă pe locul 26
Ultimele date statistice publicate de Institutul Național de Statistică (INS) confirmă al doilea an consecutiv de scădere accelerată a sectorului...
Câmpulung

CJ Argeș și-a cumpărat încă un premiu cu doar 2000 Euro. Cami Bădulescu: „Le-am făcut și o reducere”
Finalul de an în județul Argeș aduce cu sine ritualul binecunoscut al galelor, balurilor și diplomelor de merit oferite pe...

Un primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
Instituția Prefectului Județului Argeș a emis două ordine privind încetarea de drept a mandatelor pentru un consilier județean și un...

Bărbat din Argeș reținut după ce ar fi incercat să racoleze unui minor în scopuri sexuale
La data de 4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că...
În Trend
DIVERSEacum o săptămânăTransplant hepatic de la donator viu cu fragment recoltat robotic. O premieră la Institutul Fundeni
ACTUALacum 2 săptămâniFetița de 7 ani dată dispărută din Șuici a fost găsită după o mobilizare de amploare
ACTUALacum o săptămânăUn primar PNL și un consilier județean PSD din Argeș eliberați din funcție prin ordin de prefect
ECONOMICacum o săptămânăRaspunde administratorul cu bunurile personale pentru datoriile firmei?
ACTUALacum o săptămânăPERCHEZIȚII DE AMPLOARE ÎN ARGEȘ – AFACERI DUBIOASE CU MOTORINA
ACTUALacum 2 săptămâniSimona Bucura Oprescu, față în față cu Nicușor Dan la Cotroceni. Ce i-ar fi spus președintele adevăratului șef PSD Argeș
ACTUALacum o săptămânăSmiley se întoarce acasă, la Pitești, cu filmul „Vacanță All Inclusive”
ACTUALacum 2 zilePrimăria Municipiului Curtea de Argeș ANGAJEAZĂ INSPECTOR – VEZI DETALII











Ultimele Comentarii