Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Rezultatele J&J au depăşit estimările de vânzări şi profit trimestriale, datorită vânzărilor de medicamente pentru cancer

Publicat

in

Johnson & Johnson, care tocmai a încheiat un acord de 14,6 miliarde de dolari pentru achiziţionarea producătorului de medicamente neurologice Intra-Cellular, a raportat miercuri venituri şi profit pentru al patrulea trimestru peste estimările Wall Street, datorită vânzărilor solide ale tratamentelor sale împotriva cancerului, transmite Reuters citat de news.ro

După desprinderea de grup a diviziei de produse pentru consumatori în 2023, J&J a demarat o serie de achiziţii pentru a-şi consolida portofoliul de medicamente şi dispozitive medicale. Achiziţia Intra-Cellular, cea mai mare din ultimii doi ani, are scopul de a extinde portofoliul de medicamente psihiatrice, deşi compania estimează un impact negativ de 30-35 de cenţi asupra câştigurilor anuale în acest an.

Estimări pentru 2025

Producătorul de medicamente din New Jersey estimează că vânzările din 2025 vor ajunge la o valoare cuprinsă între 90,9 şi 91,7 miliarde de dolari, iar câştigurile pe acţiune vor varia între 10,75 şi 10,95 dolari, excluzând impactul achiziţiei Intra-Cellular şi o reducere de 25 de cenţi pe acţiune cauzată de fluctuaţiile valutare.

Estimările analiştilor, conform datelor LSEG, indicau vânzări de 90,98 miliarde de dolari şi un profit de 10,56 dolari pe acţiune pentru 2025.

Directorul financiar al J&J, Joe Wolk, a declarat într-un apel cu investitorii că se aşteaptă la o creştere mai mare a vânzărilor şi câştigurilor pe acţiune în a doua jumătate a anului, pe măsură ce compania va lansa noi produse pentru a contracara competiţia biosimilară pentru Stelara, un medicament blockbuster pentru psoriazis.

Impactul valutar

Cu toate acestea, impactul negativ de 25 de cenţi pe acţiune cauzat de întărirea dolarului a surprins investitorii, determinând o scădere a acţiunilor cu aproximativ 4%, la 142,59 dolari în tranzacţiile de dimineaţă.

”Impactul valutar este o surpriză negativă într-un raport trimestrial altfel de rutină,” a spus Jeff Jonas, manager de portofoliu la Gabelli Funds, care deţine aproximativ 193.000 de acţiuni J&J.

Rezultate financiare pentru trimestrul IV

Vânzările J&J în trimestrul al patrulea au fost de 22,52 miliarde de dolari, în creştere cu 5,3% faţă de anul precedent şi peste estimările analiştilor, care prognozau 22,42 miliarde de dolari.

Pe o bază ajustată, compania a raportat un câştig de 2,04 dolari pe acţiune, care include o taxă de 22 de cenţi legată de achiziţia producătorului de dispozitive medicale V-Wave. Aceasta reprezintă o scădere de aproape 11% faţă de anul anterior, dar peste estimările analiştilor de 2,01 dolari pe acţiune.

Creşterea vânzărilor tratamentelor oncologice

Vânzările trimestriale ale medicamentelor oncologice ale J&J au crescut cu 19% la nivel global, depăşind 3 miliarde de dolari pentru tratamentul pentru mielom multiplu, Darzalex, care a înregistrat o creştere anuală de 20,9%.

Dispozitivele medicale achiziţionate de la Shockwave Medical au contribuit, de asemenea, la creşterea veniturilor. J&J a cumpărat această companie anul trecut, pentru 13,1 miliarde de dolari, generând vânzări de 258 milioane de dolari în trimestrul IV şi 564 milioane de dolari pentru întregul an.

Perspective pe termen lung

Compania estimează o creştere anuală compusă a vânzărilor (excluzând impactul valutar) de 5%-7% între 2025 şi 2030.

Cu toate acestea, analişti precum James Harlow, vicepreşedinte la Novare Capital Management, şi-au exprimat scepticismul cu privire la aceste ţinte ambiţioase.

Loading

NATIONAL

‘SUA sunt gata să dea Rusiei o victorie’ – Îngrijorare în presa din Europa și SUA

Publicat

in

Mai multe publicații importante din Europa și Statele Unite își exprimă îngrijorarea față de pozițiile recente ale administrației Trump privind războiul din Ucraina și relațiile cu Europa, exprimate la Conferința de Securitate de la München.

Cotidianul francez Le Monde scrie că, prin vocea vicepreședintelui JD Vance, SUA au „declarat război ideologic Europei”. Vance a acuzat democrațiile europene că „sufocă libertatea de exprimare și religia”, susținând că cea mai mare amenințare pentru continent nu este Rusia sau China, ci abandonarea propriilor valori fundamentale de către Europa

New York Times avertizează că administrația Trump ar putea redefini relația transatlantică construită pe legăturile de stabilitate postbelice. Publicația amintește că Vladimir Putin ceruse în 2007 retragerea influenței americane din Europa și „un nou echilibru de putere mai favorabil Moscovei”. Acum, scrie NYT, „Putin a găsit o administrație americană care l-ar putea ajuta să-și realizeze visul”

Ziarul german Süddeutsche Zeitung îl descrie pe Vance nu ca pe cineva venit să dea „un semnal prietenesc de trezire”, ci ca pe „un incendiator”. Publicația susține că „se lucrează deja la o înțelegere cu Putin în detrimentul Ucrainei, dar și al Europei”.

The Kyiv Independent transmite un mesaj direct către Europa: „Dacă SUA se retrag și Ucraina cade, Europa va rămâne să înfrunte Rusia singură”. Publicația ucraineană subliniază că „Rusia nu este în război cu Ucraina, ci cu Occidentul” și că „nu poate exista un compromis în acest război – fie câștigă Rusia și pierde Occidentul, fie câștigă Occidentul și pierde Rusia”.

În acest context tensionat, publicațiile occidentale subliniază că Europa se află într-un moment crucial în care trebuie să decidă dacă își va asuma un rol mai puternic în propria apărare și în sprijinirea Ucrainei, în contextul în care cel mai important aliat al său pare să își schimbe dramatic poziția, relatează The Guardian.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Preambul rus pentru pace: Număr record de 261 de atacuri pe frontul ucrainean

Publicat

in

Rusia şi-a intensificat sâmbătă presiunea asupra liniei frontului prin lansarea a 261 de atacuri în Ucraina şi în partea ocupată a regiunii ruse Kursk, ceea ce înseamnă că pe câmpul de luptă au avut loc cele mai intense lupte de la începutul anului, potrivit platformei de analiză militară DeepState, informează duminică EFE, conform Agerpres. Asaltul trupelor ruse vine în contextul în care preşedintele american Donald Trump a anunţat săptămâna aceasta că se va întâlni cu omologul său rus în Arabia Saudită pentru a începe negocierile pentru o pace în Ucraina, unde războiul declanşat de invazia rusă va intra în al patrulea an pe 24 februarie.

Acest număr ridicat de atacuri într-o singură zi reprezintă o creştere drastică a presiunii ruseşti comparativ cu ultimele două săptămâni, când forţele ruse au lansat zilnic, în medie, mai puţin de 100 de atacuri.

Cele mai multe atacuri, 71 în total, au avut loc în apropiere de Pokrovsk, în regiunea Doneţk, şi 39 în provincia Harkov, în estul Ucrainei, unde forţele ruse şi-au intensificat eforturile de a avansa spre Kupiansk şi de a extinde zona aflată sub controlul lor la vest de râul Oskil, lângă Dvoricina. În regiunea rusă Kursk au avut loc 15 atacuri ruse.

Potrivit rapoartelor din prima linie, Rusia foloseşte din nou un număr mare de vehicule blindate de luptă, după săptămâni în care s-a bazat aproape exclusiv pe atacuri ale infanteriei şi vehicule civile.

Potrivit analiştilor militari, Rusia nu a înregistrat până acum progrese semnificative în apropiere de Pokrovsk, unde Ucraina şi-a concentrat majoritatea forţelor, nici în majoritatea celorlalte părţi ale liniei frontului estic.

Trupele ucrainene au reuşit să alunge armata rusă din oraşul Pişceane, situat la trei kilometri de Pokrovsk, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al armatei, Viktor Tregubov, pentru postul de televiziune ucrainean Suspline. Cu toate acestea, Rusia a avansat în apropiere de Kostiantinopil şi Velika Novosilka, în parte datorită utilizării vehiculelor de luptă, potrivit DeepState.

Avansul forţelor ruse au venit cu preţul a aproximativ 1.730 de soldaţi ucişi sau răniţi, comparativ cu 1.180 vineri, precum şi a cinci tancuri şi 84 de vehicule blindate de luptă, potrivit estimărilor armatei ucrainene.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Armata americană anunță uciderea un important membru al unei filiale al-Qaeda, într-un atac executat sâmbătă în Siria

Publicat

in

Armata SUA anunță că a ucis un important membru al unei filiale al-Qaeda, într-un atac executat sâmbătă în Siria, informează Rador Radio România.

Armata americană a transmis duminică că a ucis un înalt oficial al unei filiale al Qaeda în timpul unui atac aerian executat în nord-vestul Siriei cu o zi înainte.

Comandamentul Central al SUA a descris persoana, într-un comunicat, drept „un oficial superior în finanțe și logistică în organizația teroristă Hurras al-Din”. Nu a oferit detalii suplimentare despre atac.

Forțele americane au vizat oficialii Hurras al-Din ca parte a unui efort de a dezmembra gruparea militantă.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Nouă schemă de fraudă pe WhatsApp! Poliția Română trage un semnal de alarmă

Publicat

in

Poliția Română avertizează asupra unor noi metode de fraudă, sub forma unor mesaje pe WhatsApp, informează Rador Radio România.

Poliția Română avertizează asupra unor noi metode de fraudă, sub forma unor mesaje pe WhatsApp, care par primite de la persoane cunoscute.

Nu accesați linkuri pentru a vota un copil înscris la un concurs de talente și nu oferiți coduri de verificare dacă vi se solicită.

Astfel de mesaje venite pe WhatsApp nu sunt trimise de apropiați, ci de infractori care vor să aibă acces la aplicațiile dumneavoastră bancare, a spus la Radio România Constanța, Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Județean de Poliție.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Serie A: Juventus Torino a învins duminică seara, pe teren propriu, formaţia Inter Milano

Publicat

in

Echipa italiană Juventus Torino a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Inter Milano, în Derby d’Italia, din etapa a 25-a, informează news.ro.

Primele mari ocazii din Derby d’Italia au aparţinut oaspeţilor. Inter a ratat prin Taremi şi Dumfries, în minutele 19 şi 20, după care a venit rândul lui Nico Gonzalez să îl încerce pe goalkeeperul oaspeţilor, Sommer, în minutul 22. Sommer a intervenit şi la Kolo Muani, în minutul 33, iar Dumfries a trecut o bară în contul lui Inter, în minutul 44.

După pauză tot Dumfries a trimis în bară, în minutul 69, dar scorul a fost deschis de Juventus, în minutul 74, prin Francisco Conceicao.

Torinezii au fost aproape de 2-0 după numai două minute, când Dumfries a scos de pe linia porţii la Koopmeiners. Juventus s-a impus cu 1-0, are 46 de puncte, şi este pe locul 4 în Serie A.

Inter e pe locul secund, cu 54 de puncte şi a ratat şansa de a trece în fotoliul de lider, acolo unde rămâne Napoli, cu 56 de puncte.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Zăpada a venit, utilajele nu! Prefectul de Buzău, ironie tăioasă la adresa firmelor de deszăpezire care nu îşi fac treaba

Publicat

in

Prefectul de Buzău, Daniel Ţiclea, a ieşit în teren duminică seară, pentru a vedea cum acţionează firmele responsabile cu deszăpezirea drumurilor naţionale şi judeţene, dat fiind că în zonă ninge de ore bune. Acesta a constatat o serie de deficienţe şi a anunţat deja că va cere măsuri ferme împotriva firmelor care nu îşi fac treaba, informează news.ro.

Potrivit informaţiilor de pe pagina de Facebook a Prefecturii Buzău, apar primele „deficienţe grave” constatate de prefectul Daniel Ţiclea, în timpul verificărilor pe care acesta le face personal, în teren, pentru a verifica modul în care acţionează firmele de deszăpezire.

„Pe DJ202 Rîmnicu Sărat – Puieşti, tabloul arată întocmai nepăsarea şi neprofesionalismul firmei care are în sarcină deszăpezirea acestei şosele: maşinile de deszăpezire stau „la odihnă” în garaj, în timp ce zăpada este neatinsă pe şosea. Firma Alkaron a considerat, probabil, că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada. La ora 23:30, n-au reuşit să-şi deszăpezească nici propriile utilaje, dar’mi-te să mai iasă şi la muncă!”, atrage atenţia prefectul Daniel Ţiclea.

Potrivit aceleiaşi surse, o situaţie „la fel de gravă” se înregistrează şi pe DJ 203 H, unde aceeaşi firmă ar fi trebuit să intervină pentru a împrăştia material antiderapant, dat fiind că în zonă ninge de câteva ore.

În acest context, prefectul Daniel Ţiclea avertizează că va fi neiertător cu cei care nu îşi fac treaba şi va cere măsuri ferme împotriva firmelor care nu respectă contractele pe care le-au câştigat.

Verificările vor continua, iar sancţiunile vor fi aplicate fără ezitare, mai afirmă prefectul de Buzău.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend