ACTUAL
REPORTAJ. România și Bulgaria îți oferă ocazia să mergi cu unul dintre cele mai „lente” trenuri internaționale din 2024, cu viteză de la anii 1900: 10 ore cu viteză medie de 26 km/h + Vagoanele bulgărești sunt peste cele ale CFR

Publicat
acum 7 luniin
De
admin„Cum să faci așa ceva?” „Nu ai toate țiglele pe casă!!!”. Au fost câteva dintre replicile venite de la prieteni când le-am spus că vom merge în vacanță la Veliko Târnovo…cu trenul. Viteze de secol XIX, vagoane decolorate și încinse, vameși care umpleau pungi de 50 de bani cu pașapoartele călătorilor…Cum este un drum cu trenul de la București în Bulgaria și care sunt părțile frumoase ale călătoriei?
Trenul antic româno-bulgar pleacă spre sud din Gara de Nord
Drumul București – Veliko Târnovo poate fi făcut cu mașina și în trei ore dacă nu este aglomerație pe șosea sau la vamă. Cu trenul, cei 257 km sunt parcurși în șapte ore (cu schimbare de tren într-un oraș bulgar denumit Gorna Oriahovița), dar, așa cum veți putea citi, călătoria poate dura zece ore. Dacă nu întârzie deloc trenul, viteza medie este de 37 km/h, dacă întârzie mult, scade spre 25 km/h, dar asta se întâmplă fiindcă trenul staționează mult.

Am ales trenul pentru că ne place. Cu soția am mers în 2008 de la Brașov la Cracovia în vagon standard de clasa a 2 a, pe când încă mai existau trenuri directe România – Polonia, iar drumul a durat 24 de ore la dus și 27 la întors (trei ore întârziere). Am mers și în Ungaria și Austria, iar la întors au fost tot trei ore întârziere. Aceste trei ore ne-au „urmărit” peste timp și au fost prezente și acum.
Călătoria cu un tren internațional are o doză de „romantism”: treci dintr-o țară în alta, vezi cum se schimbă peisajul, te uiți cum arată localitățile, în ce mod sunt diferiți oamenii din țara unde ai intrat. În trenul cu care ne-am dus erau mulți străini: spanioli, germani, francezi, olandezi și chiar și o americancă. Mulți străini fac lungi vacanțe în Europa mergând cu trenul și ajung și în Balcani.

Pe timp de vară circulă trenul internațional „România” care pleacă de la Gara de Nord la ora 10.47 și are trei vagoane: unul către Istanbul (vagon al TCDD, căile ferate din Turcia), unul către Varna (vagon CFR) și unul către Sofia (vagon de cl 2 al BDZ, căile ferate bulgare).
Pentru străini este o călătorie exotică „Balcan style”, pentru că foarte multe sunt diferite față de călătoriile feroviare moderne din Europa de Vest: vagoanele sunt mai vechi, vitezele sunt mai mici, toaleta este urât mirositoare, nu există nici vagon restaurant și pot fi și întârzieri de patru ore și nimeni nu te anunță ce se întâmplă.
Romantic, romantic, dar totul până la mersul la toaletă
Dar există și un bonus: poți deschide geamul, te poți uita afară la viteză mare și te răcorești, privind peisajul care defilează fie la viteze de secol XIX, fie, mai rar, la viteze mai decente. Cert este că pentru cei pasionați de trenuri, o călătorie cu geamul deschis este o raritate, dar și o mare plăcere, mai ales că în Europa Centrală și de Vest nu mai sunt aproape deloc trenuri de lungă distanță la care se deschid geamurile. Atenție mare la privitul pe geam: uneri crenigile copacilor sunt foarte aproape de tren, așa că nu strică să fiți atenți și să vă feriți, dacă este nevoie.

Frumoasă a fost și trecerea Dunării, pe podul Giurgiu – Ruse unde trenul a avut 60-70 km/h.
Orice romantism se duce naiba când ai nevoie la baie. La plecare toaleta era curată, existau și săpunuri, însă acestea au dispărut până la Giurgiu, iar toaleta nu prea mai era acceptabilă, fiind urină pe jos. De apreciat că la Ruse o doamnă de la Căile Ferate Bulgare a venit și a strâns hârtiile și ambalajele din vagoane.
Geamurile nu stau deschise decât dacă le ții sau dacă te sprijini pe ele, iar ca soluție călătorii au pus PET-uri care să le împiedice să se închidă. Soluția este bună, se face curent și totul devine mult mai suportabil în aceste vagoane fără aer condiționat.
Unul dintre cele mai lente trenuri internaționale din Europa
De ce este acest tren printre cele mai lente „internaționale” din Europa? Sunt restricții de viteză, se stă la vamă și trenul de dus este strâns legat de cel de întors, fiindcă mersul este astfel gândit, încât cele două „perechi” de trenuri sunt în legătură și locomotiva diesel CFR Călători este pasată la Ruse de la un tren la celălalt.
La Gara de Nord ne-am urcat în vagonul bulgăresc unde aveam locurile, dar acel vagon nu era prevăzut cu aer condiționat, fiind vagon „în stil vechi” cu compartimente. Ne-am mutat în vagonul CFR Călători care urma să fie detașat abia peste cinci ore jumătate la Gorna Oriahovița, unde trebuia să coborâm și noi, pentru a lua alt tren.

Aerul condiționat a mers foarte bine până la Videle și binișor până la Giurgiu. După aceea a „murit” și s-a instalat o căldură sufocantă, așa că am revenit în vagonul bulgăresc unde puteam deschide geamurile. În vagonul de tip salon CFR nu se deschidea niciun geam.
Trebuie spus că vagoanele bulgărești, deși arată deplorabil pe dinafară, sunt mai confortabile la drum lung decât vagoanele de tip salon ale CFR Călători. Mulți pasionați de trenuri deplâng faptul că nu prea mai circulă aproape deloc în România clasicele vagoane cu compartimente și au dreptate, mai ales că la drum lung nu prea ai loc la picioare în vagoanele de tip salon.
De la București la Giurgiu sunt 115 km via Videle, iar trenul internațional întârzie zilnic minim 20 de minute, dar pot fi și peste 50 de minute din cauza restricțiilor de viteză și a lucrărilor de pe linie. Deși până la Ruse sunt 133 km din București, nu de puține ori drumul ajunge să dureze peste trei ore și jumătate… Viteza medie până la Giurgiu a fost 44 km/h, iar cea maximă, atinsă pentru câteva secunde, 103 km/h.

S-a deschis în iunie circulația pe ruta directă București – Grădiștea – Giurgiu, dar trenurile mai grele, cu locomotivă și vagoane, nu pot circula pe acolo din cauză că nu este stabil terasamentul în zona Daia. Abia după faza a doua a proiectului se va rezolva problema, adică nu mai repede de 5-6 ani.

La Ruse am ajuns după trei ore, iar trenul a plecat de acolo la timp, după ce a fost pusă la tracțiune o locomotivă electrică bulgărească, au mai fost atașate trei vagoane și ne-au fost controlate pașapoartele. Polițiștii de frontieră au luat pașapoartele tuturor pasagerilor, le-au verificat în birourile din gara Ruse și ni le-au adus 20 de minute mai târziu, Un control asemănător a fost făcut și în gara Giurgiu Nord.
Cum e prin Bulgaria cu trenul
Prin Bulgaria trenul nostru a parcurs 115 km până la Gorna Oriahovița, „nodul feroviar” unde am schimbat trenul. Nu a depășit 73 km/h, dar nici nu a avut porțiuni cu restricții de viteză, oprind în 7-8 gări. Față de România nu am văzut grămezi de gunoaie lângă calea ferată, iar gările erau mai îngrijite. Bulgarii au plantat pomi lângă calea ferată, astfel că aproape peste tot era un cordon verde care te făcea să crezi că traversezi păduri nesfârșite, deși nu era așa.

Trebuie spus că nici Bulgaria nu stă grozav la trenuri: vitezele medii sunt sub 50 km/h, între marile orașe sunt puține trenuri și chiar și cele mai rapide opresc în medie la 20 km. Sunt întârzieri dese, chiar dacă noi n-am avut parte de așa ceva, însă compania bulgară are un site unde arată în timp real ce trenuri întârzie și DE CE. Bulgarii au cumpărat și câteva locomotive noi, iar recent au adus în țară o „flotă” de vagoane germane second-hand despre care s-a scris că odorizantele s-au furat foarte repede.
La Gorna am schimbat trenul către Veliko Târnovo și am stat o oră într-o gară foarte mare, dar curată. Am luat un alt tren, iar până la Veliko Târnovo am făcut 22 de minute, intrarea în oraș fiind spectaculoasă datorită dealurilor și formațiunilor pietroase. Tunelul de dinainte de Veliko ne-a dus cu gândul la Predeal, deși eram la doar 140 de metri altitudine. Șapte ore am făcut de la București pe cei 257 km, dar măcar am ajuns la minut.
Când locomotivă nu e, nimic nu e
La întors drumul a durat zece ore, ceea ce înseamnă o viteză medie de 26 km/h, dar trebuie spus că mai mult de patru dintre cele zece ore au fost de staționare (așteptat locomotivă, tren de legătură, staționări cauzate de restricții de viteză).
Nu ne pare rău că am făcut călătoria, știam (parțial) la ce să ne așteptăm și a avut și aspecte frumoase (traversarea Dunării la Giurgiu, peisajele din Bulgaria). Îngrozitor de frustrant este să vezi cât de mult poate staționa în total acest tren internațional.

În vagonul CFR Călători Varna – București nu a mai funcționat aerul condiționat deloc, iar pe panoul electronic de control scria „avarie răcire” și nu s-a putut rezolva pe loc, deși un electrician a meșterit ceva. Era mult mai bine în „anticele” vagoane bulgărești unde am și stat.
Gara din Veliko Târnovo este mică, dar curată, trenul a venit la timp și am așteptat apoi o oră la marea gară de la Gorna unde se forma trenul către București, din vagoanele care erau aduse de diferite trenuri bulgărești de la Istanbul, de la Varna și de la Sofia. Dacă unul dintre aceste trenuri întârzie mult, întreg trenul internațional către România va întârzia mult.
Totul a mers bine până la Ruse, gara de frontieră de unde ar fi trebuit să plecăm în 45 de minute, însă unde am ajuns să stăm aproape trei ore și asta nu din cauza controlului de pașapoarte…ci din lipsă de locomotivă.

Cum spuneam, trenul internațional pleacă din București la 10.47 și ar trebui să ajungă la Ruse la 13.30 (dacă nu întârzie, ceea ce se întâmplă zilnic, fără excepție). Trenul din sens opus, cel care „culege” la Gorna vagoanele din Bulgaria, ar trebui să plece din Ruse la 14.15.
Ideea este că trenul spre București poate pleca doar după ce locomotiva CFR Călători a trenului București – Ruse – Sofia, trenul de dus, ajunge la Ruse. Într-o lume ideală ar fi 45 de minute, iar manevra de decuplare a locomotivei de la trenul de „dus” și de cuplare la cel de „întors” durează doar câteva minute. Cât de greu poate fi?
Problema când ne-am întors a fost că pe București – Videle trenul de dus care trebuia să ne aducă locomotiva la Ruse a întârziat mai mult de oră, timpii s-au prelungit la vama Giurgiu, iar trenul venit de la București a ajuns la Ruse cu vreo 90 de minute întârziere.
Am staționat 160 de minute la Ruse, fiindcă după ce a venit trenul din România, pasagerii acestuia au fost controlații primii la pașapoarte, iar apoi cei din trenul nostru. A fost de neprețuit scena în care doi polițiști de frontieră au strâns zeci de pașapoarte într-o simplă pungă de culoare violet, de 50 de bani, precum cele de la „Mega” sau „Carrefour”. S-au întors cu ele în simpatica pungă 25 de minute mai târziu.

Trebuie spus că și după Giurgiu întârzierea a tot crescut, fiindcă erau restricții de viteză și trenul nu a depășit 53 km/h până la Videle, iar după acea oprire trenul a avut un „zvâc” incredibil și a atins pentru un minut 100 km/h. Un pasager pe coridor a spus, glumind: „Vrea să arate că are cu ce!”. Nu a durat mult timp viteza minune, pentru că 3 minute mai târziu trenul s-a oprit.
După Videle a mai stat per total vreo jumătate de oră la Grădinari și Chiajna pentru a lăsa alte trenuri să treacă. Am ajuns după ora 20 în Gara de Nord, cu 172 de minute mai târziu. O oră și 24 de minute a făcut trenul pe ultimii 50 de km spre București, în timp ce în anii 90 distanța era parcursă în 33 de minute…
Biletele au costat 500 de lei (dus-întors, pentru doi adulți și un elev).
TIMELINE Cum a arătat întoarcerea, pentru 257 km
- 10.15 Plecare din gara Veliko Târnovo
- 11.35 Sosire la gara Gorna Oriahovița, nod feroviar
- 11.36 Plecare la timp spre București, de la Gorna O, cu trenul internațional
- 13.30 Sosire la Ruse
- 16.11 Plecare din Ruse, cu două ore întârziere
- 17.10 Plecare din Giurgiu Nord
- 18.45 Plecare de la Videle
- 20.09 Sosire la București Nord
Distanțe: București Nord ( 0 km) – Videle (51 km) – Giurgiu (115 km) – Ruse (132 km) – Gorna (243 km) – Veliko Târnovo (257 km)
Poate vrei sa citesti
VIDEO Shakira a ajuns de urgență la spital și a fost nevoită să-și anuleze concertul: Îmi pare rău să vă anunț
Cel puţin nouă morți din cauza condiţiilor meteorologice extreme din estul Statelor Unite
Rusia ‘uită’ tot mai des de granițe: Dronele au pătruns în Republica Moldova și au generat panică la Chișinău
‘SUA sunt gata să dea Rusiei o victorie’ – Îngrijorare în presa din Europa și SUA
Preambul rus pentru pace: Număr record de 261 de atacuri pe frontul ucrainean
Armata americană anunță uciderea un important membru al unei filiale al-Qaeda, într-un atac executat sâmbătă în Siria
ACTUAL
VIDEO | ACCIDENT GROAZNIC IN ARGEȘ – AU MURIT CARBONIZAȚI DUPA CE MASINA A LUAT FOC

Publicat
acum 2 zilein
15 februarie 2025De
admin
Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp în municipiul Pitești, zona Podul Viilor, ieșirea de pe A1, unde un autoturism s-au răsturnat în afara părții carosabile și apoi a luat foc
Echipajele operative ajunse la locul solicitării au identificat în interiorul vehiculului două victime, carbonizate. Este vorba despre o persoană de sex masculin și una de sex feminin.
În momentul de față, incendiul este lichidat.
Revenim cu detalii….
ACTUAL
Noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești

Publicat
acum 3 zilein
14 februarie 2025De
admin
Joi, 13 februarie 2025, noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești.
Elevii de la școlile din Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești au microbuze electrice școlare noi. Joi, 13 februarie 2025, cele trei (3) microbuze au fost predate către administrațiile locale. Microbuzele au fost achiziționate de către Consiliul Județean Argeș, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În total, prin PNRR, au fost achiziționate 28 de microbuze. Valoarea contractului de finanțare a acestui proiect este de peste 35 de milioane de lei. Până la această oră, 21 dintre acestea au ajuns la școlile din Valea Mare Pravăț, Călinești, Mihăești, Leordeni, Berevoești, Hârtiești, Schitu Golești, Lerești, Drăganu, Cetățeni, Aninoasa, Corbeni, Mălureni, Merișani, Bughea de Sus, Dragoslavele, Stoenești, Țițești și Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești. Pe lista celor 28 de localități care vor primi microbuze, în cadrul acestui proiect, se mai regăsesc localitățile Bughea de Jos, Cocu, Tigveni, Ungheni, Moșoaia, Căteasca, Budeasa.
În plus, Consiliul Județean Argeș a mai achiziționat 17 microbuze școlare, proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu. Microbuzele vor fi livrate către Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Curtea de Argeș și Ștefănești și comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Dârmănești, Stâlpeni. Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.

„Chiar dacă nu este în atribuțiile Consiliului Județean să asigure investiții în infrastructura școlară, întotdeauna am considerat că școala este cea mai importantă pentru viitorul copiilor din județul nostru. Am accesat aceste proiecte în parteneriat cu primăriile, pentru copiii din Argeș. Deși bugetul este exclusiv al proiectului atras de Consiliul Județean Argeș, primăriilor trebuie, la rândul lor, să asigura stațiile de încărcare, personalul care să deservească microbuzele și celelalte cheltuieli necesare. Suntem o echipă care nu își dorește altceva decât dezvoltarea județului. De-a lungul ultimilor ani, Consiliul Județean Argeș a alocat sume foarte mari administrațiilor locale pentru modernizarea infrastructurii școlare și acest lucru se vede în fiecare localitate” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.
Prin cele două proiecte Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare de care vor beneficia peste 6000 de elevi.
ACTUAL
Materialele premium – de ce contează calitatea țesăturilor?

Publicat
acum 4 zilein
13 februarie 2025De
admin
În articolul de astăzi vă prezentăm o lecție de stil cu Adina Buzatu. Dragi iubitori ai eleganței și ai stilului autentic, de câte ori ați probat o haină și ați simțit instantaneu diferența de calitate? O țesătură fină îmbracă altfel corpul, cade frumos, este plăcută la atingere și te face să te simți extraordinar. Nu este un moft, ci o investiție în imaginea ta, în confortul tău și în garderoba ta pe termen lung. Astăzi vreau să discutăm despre importanța materialelor premium și de ce merită să alegem întotdeauna calitatea în locul cantității. Fie că este vorba despre un costum impecabil, o cămașă perfect croită sau un tricou casual, materialul face diferența. Să trecem direct la subiect!
1. Confortul pielii tale, un detaliu care schimbă totul
Gândește-te la senzația pe care o ai atunci când porți o cămașă din bumbac de calitate versus una dintr-un amestec sintetic. Diferența este colosală! Țesăturile naturale, precum bumbacul egiptean, lâna merinos, mătasea sau inul, permit pielii să respire, reglează temperatura corpului și oferă o senzație plăcută la atingere.
De exemplu, lâna merinos are proprietăți incredibile: te încălzește iarna și te răcorește vara, absoarbe umiditatea fără să capete un miros neplăcut și este extrem de fină. Un pulover din merinos nu te va zgâria niciodată, așa cum o face o lână obișnuită.
În schimb, materialele sintetice rețin căldura și transpirația, ceea ce duce la un disconfort major pe parcursul zilei. Așadar, dacă vrei să arăți bine și să te simți bine în același timp, calitatea țesăturii este esențială.
2. Rezistența în timp – când calitatea bate cantitatea
Hainele de calitate durează ani întregi, iar cele slabe abia rezistă câteva purtări. Este simplu.
Un costum realizat din lână super 150s sau cașmir își va păstra forma impecabilă, nu se va șifona la fel de ușor și va arăta nou chiar și după ani de purtare. Pe de altă parte, un costum dintr-un amestec sintetic își pierde rapid structura, devine lălâu și începe să pară ieftin.
Un alt exemplu bun este cel al tricourilor. Un tricou din bumbac Pima sau bumbac Supima va rămâne impecabil ani de zile, nu își va pierde forma și va deveni chiar mai plăcut la atingere după fiecare spălare. În schimb, unul dintr-un bumbac inferior sau din poliester se va deforma rapid, va face scămoși și își va pierde culoarea.
Multe persoane se întreabă de ce un costum premium costă mai mult. Răspunsul este simplu: pentru că durează mult mai mult. În loc să cumperi trei costume mediocre, mai bine investești într-unul care te va însoți mulți ani și te va face să arăți impecabil de fiecare dată. La TRENDS noi susținem cu tărie să vă orientați după costume calitative, dar și alese pe stilul vostru.
3. Eleganța adevărată vine din micile detalii
Un material de calitate nu doar că se simte bine pe piele, dar și arată impecabil. Ai observat vreodată cum cade un costum bine croit, făcut din lână fină? Cum se așează o cămașă din bumbac dublu torsionat pe corp? Cum lucește discret o cravată din mătase naturală?
Materialele premium au texturi speciale, culori intense și o vin perfect în orice moment, fie că vorbim de o purtare de câteva ore sau o ținută bărbați pe toată durata zilei. Hainele din materiale ieftine, pe de altă parte, par lipsite de viață și își pierd rapid frumusețea.
Eleganța autentică vine din felul în care haina se așază pe corp, din modul în care reflectă lumina și din senzația pe care o oferă atunci când o atingi. Dacă vrei să ai un stil autentic, trebuie să alegi materiale autentice.
4. Întreținerea corectă – cum păstrezi hainele premium
Un mit des întâlnit este acela că hainele premium sunt greu de întreținut. De fapt, dacă respecți câteva reguli simple, ele vor arăta ca noi ani de zile:
- Spală-le corect
Bumbacul de calitate trebuie spălat la temperaturi scăzute, iar lâna și mătasea au nevoie de curățare chimică specializată sau spălare delicată.
- Folosește umerașe potrivite
Costumele trebuie păstrate pe umerașe din lemn, care mențin forma umerilor.
- Evită uscarea la soare
Razele puternice pot decolora hainele din fibre naturale.
- Depozitează-le corespunzător
Lâna și cașmirul trebuie protejate de molii, iar hainele din in și bumbac trebuie împăturite corect pentru a evita cutele adânci.
Dacă urmezi aceste sfaturi, hainele tale premium te vor însoți mulți ani și vor arăta impecabil la fiecare purtare.
5. Investiția în stil este pentru toată viața
Un lucru pe care îl spun mereu clienților mei este că o garderobă bine construită este o investiție, nu o cheltuială.
Când alegi haine din materiale premium, ai mai multe beneficii: te simți confortabil în orice situație, economisești bani pe termen lung, pentru că nu mai trebuie să înlocuiești constant hainele, arăți ca scos din țiplă și ai mereu un aer sofisticat.
În loc să cumperi multe haine de calitate slabă, mai bine alegi piese puține, dar excelente. Un costum pentru bărbați perfect croit, o cămașă impecabilă și un palton din lână fină vor spune despre tine că ești un om care știe ce vrea și care pune preț pe calitate.
Materialele premium nu sunt un lux, ci o necesitate pentru oricine își dorește o prezență în acord cu personalitatea sa. Indiferent dacă alegi o ținută casual sau una formală, materialul face diferența dintre un look banal și unul de impact.
Așa că, data viitoare când vrei să îți îmbunătățești garderoba, alege calitatea, nu cantitatea. Îți promit că vei simți diferența!
Cu drag,
Adina Buzatu
ACTUAL
ACUM! Incendiu la Corbeni – Gospodărie cuprinsă de flăcări

Publicat
acum 4 zilein
13 februarie 2025De
admin
În urmă cu puțin timp, pompierii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Corbeni. Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins o gospodărie.
Intervin pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Știre in curs de actualizare…. revenim cu detalii
ACTUAL
VIDEO | Furt masiv de lemne în Argeș – Camion și remorcă confiscate de polițiști și dosar penal

Publicat
acum 4 zilein
13 februarie 2025De
admin
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea de infracțiunii de ,,transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m^3, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la art. 68, alin.1 din Legea 46/2008R”, faptă prevăzută de art. 68, alin.2 indice 1 din Legea 46/2008R – Codul Silvic.
Astfel, din cercetări s-a stabilit că în ziua de 20 aprilie 2023, un bărbat de 44 de ani, din Rucăr, având calitatea de conducător auto, la solicitarea unui alt bărbat, de 46 de ani, din Rucăr, administrator în fapt al unei societăți cu activitate în domeniul silvic, ar fi transportat cu un ansamblu de vehicule, format din autocamion și remorcă, specializate în transportul de material lemnos, cantitatea totală de 39,946 metri cubi de material lemnos, de esență fag, fără documente specifice de transport, pe un drum comunal de pe raza comunei Dragoslavele, între punctul de încărcare și punctul de lucru al societății.
Bunurile în cauză, respectiv autocamionul (evaluat la peste 29.500 de euro), remorca (evaluată la peste 12.000 de euro) și materialul lemnos, în cantitate de 39,946 metri cubi (cu o valoare de peste 11.000 de lei, cu TVA), au fost indisponibilizate pentru cercetări.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată a celor doi bărbați, respectiv de sesizare a Judecătorului de Cameră Preliminară pentru luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale asupra bunurilor amintite.
ACTUAL
Dan Diaconescu, condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru relații sexuale cu minori. Decizia nu e definitivă

Publicat
acum 4 zilein
13 februarie 2025De
admin
Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, a fost condamnat, ieri, de către Judecătoria Constanţa la opt ani de închisoare, pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată.
Conform deciziei magistraților din Constanța, Dan Diaconescu va sta opt ani și patru luni în închisoare, dintre care cinci ani și jumătate pentru faptele reținute în sarcina lui, în prezenta cauză, iar restul reprezintă pedeapsa rămasă neexecutată în alte dosare.
Sentința penală nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Dan Diaconescu se aştepta o achitare, la ultimul termen, spunând că nu există probe la dosar.
Fostul politician şi patron de televiziune a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete, gemene, pe care le-a întâlnit în urmă cu patru ani, la mare, la un spectacol în staţiunea Olimp. Cele două fete erau minore la data comiterii faptelor, conform anchetatorilor.
Acuzațiile procurorilor
Dan Diaconescu a fost trimis în judecată de procurorii constănţeni, anul trecut, pentru acte sexuale cu un minor şi pentru folosirea pornografiei infantile în formă continuată.
Anchetatorii susțin că Dan Diaconescu a racolat mai multe fete minore cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani cu care a întreţinut raporturi sexuale contra cost.
Actele sexuale au avut loc atât în apartamentele omului de televiziune de pe litoral, cât şi în locuinţa lui din Capitală, conform acelorași acuzații.
Ce spun anchetatorii:
- „În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: în jurul datei de 19.11.2020 și al datei de 22.11.2020, Dan Diaconescu a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T.A., cunoscând că aceasta avea, la acel moment, vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel din municipiul București.
- În jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T.A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 de lei în data de 20.09.2020 și 400 de lei în data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în stațiunea Olimp din judeţul Constanța.
- În jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T.A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 de lei în data de 15.08.2021 și 400 de lei în data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G.G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța”.

VIDEO Shakira a ajuns de urgență la spital și a fost nevoită să-și anuleze concertul: Îmi pare rău să vă anunț

Cel puţin nouă morți din cauza condiţiilor meteorologice extreme din estul Statelor Unite

Rusia ‘uită’ tot mai des de granițe: Dronele au pătruns în Republica Moldova și au generat panică la Chișinău

‘SUA sunt gata să dea Rusiei o victorie’ – Îngrijorare în presa din Europa și SUA

Preambul rus pentru pace: Număr record de 261 de atacuri pe frontul ucrainean

De la BIG în Bihor, la Angry Bird în București – Controversele din jurul lui Ilie Bolojan, noul președinte interimar, ‘pomul lăudat’ al politicii românești

De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești

Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș

Boicotul lui Călin Georgescu, un mare fâs – Argeșenii au luat cu asalt supermarket-urile! Cozi și parcări pline!

Antreprenor argeșean amenințat pentru că nu vrea să-l susțină pe Calin Georgescu la Presedinție – „O să avem grijă de tine. O sa plângi de foame”

VIDEO | Incendiu violent la Poienarii de Argeș – Casă făcută scrum

VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș

VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni

VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina

VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
PITEȘTI


VIDEO | ACCIDENT GROAZNIC IN ARGEȘ – AU MURIT CARBONIZAȚI DUPA CE MASINA A LUAT FOC
Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp în municipiul Pitești, zona Podul Viilor, ieșirea de pe...


Noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești
Joi, 13 februarie 2025, noile microbuze electrice școlare au ajuns la școlile Albeștii de Argeș, Micești și Mușătești. Elevii de...


De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești
Cândva cea mai importantă fabrică de lactate din sudul României, Lactag SA este astăzi pe cale de dispariție și în...


Antreprenor argeșean amenințat pentru că nu vrea să-l susțină pe Calin Georgescu la Presedinție – „O să avem grijă de tine. O sa plângi de foame”
Într-un incident tulburător care evidențiază tensiunea tot mai mare din jurul campaniilor politice din România, un mic antreprenor din Pitești...
Curtea de Argeș


ACUM! Incendiu la Corbeni – Gospodărie cuprinsă de flăcări
În urmă cu puțin timp, pompierii din Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un incendiu izbucnit într-o...


Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș
Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș a acționat în municipiul Curtea de Argeș, bulevardul Basarabilor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit...


Boicotul lui Călin Georgescu, un mare fâs – Argeșenii au luat cu asalt supermarket-urile! Cozi și parcări pline!
Într-o întorsătură surprinzătoare a discursului politic în curs din România, argeșenii au transformat apelul la boicotarea supermarketurilor de către candidatul...


VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește
Drumul Județean 703H, care leagă Curtea de Argeș de Sălătrucu și, mai departe de granița cu județul Vâlcea, a ajuns...


Albeștii de Argeș trece la colectarea selectivă a deșeurilor
Începând cu luna februarie 2025, locuitorii comunei Albeștii de Argeș vor fi obligați să colecteze selectiv gunoiul, în cadrul unei...
Mioveni


VIDEO | Accident groaznic în Argeș provocat de un șofer beat – 3 victime la spital
Un grav accident rutier provocat de un șofer beat în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una în...


Vandalism în Mioveni: Stații de autobuz, ținta huliganilor
Mioveni se confruntă cu o problemă recurentă. la fel ca si la Pitești: vandalismul stradal. În ultimele zile, stațiile de...


Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...


ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
Câmpulung


VIDEO | Furt masiv de lemne în Argeș – Camion și remorcă confiscate de polițiști și dosar penal
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe...


VIDEO | Accident cu două victime în Argeș – Impact violent între doua mașini
Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul uni accident produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, zona Dealul...


ARGEȘ | Șocant! Și-a bătut mama în propria-i casă
În dimineața de 1 februarie a.c., în jurul orei 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin...
În Trend
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO | ARGEȘUL PE PRIMUL LOC! DJ 703H a devenit drumul groazei iar podul peste Argeș stă să se prăbușească – Coloane de TIR-URI traversează Valea Danului și nimeni nu le oprește
- ACTUALacum 2 săptămâni
Ce a pățit o argeșeancă la Spitalul Curtea de Argeș – A RUGINIT TOMOGRAFUL? PACIENȚII SUNT TRIMIȘI LA PITEȘTI
- NATIONALacum 5 zile
De la BIG în Bihor, la Angry Bird în București – Controversele din jurul lui Ilie Bolojan, noul președinte interimar, ‘pomul lăudat’ al politicii românești
- LIFESTYLEacum 2 săptămâni
Top 4 cele mai potrivite parfumuri Lattafa pentru sezonul rece
- ACTUALacum 5 zile
De la glorie la ruină: Lactag SA, mândria industriei de lactate din Argeș, dărăpănată și vândută la licitație în timp ce la rafturi domină lactatele poloneze și grecești
- ACTUALacum 2 săptămâni
Cosmin Petrescu, înfumuratul pe banii statului, luat în vizor de premierul Marcel Ciolacu: „Aberant și sfidător!” – CIP-ul liberal și-a majorat nejustificat indemnizația
- ACTUALacum 6 zile
Mașină făcută scrum pe Bulevardul Basarabilor, în Curtea de Argeș
- NATIONALacum o săptămână
VIDEO Imaginile dublei crime de la Urziceni, unde zeci de romi s-au bătut și s-au împușcat