NATIONAL
Reacție furibundă a Italiei, după atacul asupra unei baze UNIFIL din Liban: ‘Posibilă crimă de război, nu un accident’
Publicat
acum 3 săptămâniin
De
adminPotrivit rapoartelor ONU, soldații israelieni au tras asupra pozițiilor UNIFIL din Naqoura, în sudul Libanului. Două baze italiene au fost lovite și doi reprezentanți ai ONU au fost răniți. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, înfierează atacul și afirmă că e „posibilă crimă de război, nu un accident”.
„Actele ostile desfășurate și repetate de forțele israeliene împotriva bazei Unifil ar putea constitui crime de război, reprezintă cu siguranță încălcări foarte grave ale dreptului internațional umanitar. Încălcări care nu sunt justificate de nicio necesitate militară”, este declarația făcută de ministrul apărării Guido Crosetto în cadrul unei conferințe de presă convocate de urgență în această seară.
„Ceea ce s-a întâmplat este total inacceptabil; actele ostile desfășurate și repetate de forțele israeliene împotriva bazei Unifil ar putea constitui crime de război, ele reprezintă cu siguranță încălcări foarte grave ale dreptului internațional umanitar. Încălcări care nu sunt justificate de nicio necesitate militară”. Acestea au fost cuvintele dure ale ministrului apărării Guido Crosetto, care a vorbit în cadrul unei conferințe de presă după focurile de armă israeliene îndreptate spre o bază ONU din Liban.
„Nu există nicio justificare pentru faptul că Israelul a avertizat în prealabil că unele baze trebuie să fie părăsite”, a continuat Crosetto, deoarece „Organizația Națiunilor Unite și Italia nu pot primi ordine de la Israel. (…) Suntem acolo în aplicarea unei rezoluții ONU. Singura modalitate de a discuta despre ceea ce facem este de a pune problema în fața ONU. Noi apărăm întotdeauna dreptul internațional, de la oricine”, a subliniat ministrul de resort.
Atacul Israelului „nu a fost o greșeală sau un accident“
Rezumând cazul, ministrul italian al Aprării a lăsat să se înțeleagă că „după unele incidente din 8 și 9 octombrie, pe 10 octombrie avanpostul Unifil a fost atacat de forțele armate israeliene”, apoi baza „a fost survolată pentru o lungă perioadă de timp de o dronă israeliană”. Căștile albastre italiene „au fost adăpostite din precauție în buncăre”, având în vedere escaladarea conflictului dintre Hezbollah și Israel în ultimele zile, iar în rândul lor „nu au existat răniți”.
Crosetto a făcut public faptul că i-a contactat pe ministrul israelian al apărării, Gallant, pe ambasadorul israelian în Italia, precum și pe omologii săi din Franța și Spania. În orice caz, el a reiterat: „Nu a fost o greșeală, nu a fost un accident”. „Am cerut să știm oficial de ce au fost trase aceste focuri de armă”, însă autoritățile israeliene nu au oferit încă niciun răspuns. Tonul lui Crosetto a fost serios: „Nu vă putem liniști, nimeni nu poate fi liniștit într-o situație ca aceasta. Italia urmărește chestiunea, vom face totul pentru a garanta siguranța tuturor celor care lucrează pentru pace în acea zonă”.
Întrebat de jurnaliști, ministrul nu a dorit să speculeze asupra motivelor atacului: „Nu pot lăsa loc la interpretări, trebuie să aștept răspunsul oficial al Israelului”. Și a subliniat că, dacă violențele ar escalada și mai mult, „avem de mult timp planuri de urgență pentru orice eventualitate în acea zonă, am accelerat și mai mult calendarul posibilităților de intervenție în cazul în care ar fi necesar”. În orice caz, retragerea forțelor armate italiene din zonă „nu va fi o alegere națională, ci una internațională, din partea ONU. Sunt patruzeci de țări care contribuie la misiune”.
Și ministrul de Externe condamnă Israelul: „Este inacceptabil“
Ministrul de externe Antonio Tajani a luat și el o poziție clară față de atacul armatei israeliene: „Sunt episoade diferite: primul datează de acum câteva zile, apoi a mai fost unul când un tanc a tras un foc de armă împotriva unui zid care înconjoară baza”, a spus Tajani în această seară la o emisiune tv.
Totuși, cel mai grav caz a avut loc în această dimineață: „Au fost soldați israelieni care au efectuat o operațiune militară în zona Unifil și doi soldați indonezieni au fost răniți”. „Am protestat din prima zi. Am vorbit de trei ori cu ministrul israelian de externe Katz, cerând securitate pentru soldații noștri, am vorbit și cu președintele Israelului, Herzog, ambii dând asigurări cu privire la siguranța soldaților noștri”, pe care «îi urmărim ca și cum ar fi copiii noștri», a dat asigurări Tajani.
Poate vrei sa citesti
Alegeri în Republica Moldova – Întrebarea care l-a înfuriat pe rivalul Maiei Sandu
Presa rusă publică imagini cu cozi uriașe la cele două secții de votare din Moscova, pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova
Alegeri în Republica Moldova – Prezența la vot la 9.30 este mai mare decât în primul tur
Alertă în diaspora moldovenească – Rusia va încerca să perturbe votul prin alerte cu bombă/ Chișinăul a informat UE
Ford opreşte temporar producţia camionetelor electrice F-150 Lightning, pentru şase săptămâni
Alegeri în Republica Moldova – Secțiile de votare din Moscova luate cu asalt de cetățenii moldoveni
NATIONAL
Alegeri în Republica Moldova – Întrebarea care l-a înfuriat pe rivalul Maiei Sandu
Publicat
acum 22 de minutein
3 noiembrie 2024De
adminCandidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, care a fost acuzat că se exprimă foarte greu în limba română, deşi are şi cetăţenie română, a declarat duminică dimineaţă că exprimarea în limba română nu este o condiţie pe care un candidat la funcţia de preşedinte trebuie să o îndeplinească, notează Agerpres.
El a recunoscut că limba oficială din Republica Moldova este limba română, subliniind că el poate “comunica” în această limbă.
“Eu pot să comunic, să răspund la orice întrebare, dar nu alegem reprezentanţii Academiei de Ştiinţe. Noi alegem preşedintele ţării care trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute în lege. Eu recunosc că limba oficială este limba română. Eu vorbesc limba română”, a spus candidatul socialist.
ACTUAL
Presa rusă publică imagini cu cozi uriașe la cele două secții de votare din Moscova, pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova
Publicat
acum o orăin
3 noiembrie 2024De
adminLa cele două secții de votare deschise la Moscova pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Moldova s-au creat cozi de la primele ore ale dimineții, potrivit imaginilor publicate de agenția rusă de presă de stat TASS.
În Federația Rusă au fost deschise doar două secții de votare, la Ambasada Republicii Moldova de la Moscova.
Potrivit TASS, coada de alegători se întindea la primele ore ale dimineții pe mai mult de 200 de metri. Căile de acces au fost separate prin garduri metalice.
„Sute de cetățeni moldoveni stau la coadă la ambasada republicii la Moscova încă de dimineață pentru a vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din Moldova”, a scris TASS, în descrierea care însoțește imaginile publicate pe Telegram.
Totodată, presa publică a relatat că mulți moldoveni din Rusia s-au deplasat în Minsk, Belarus și Baku, Azerbaidjan, pentru a vota.
La scrutinele din 20 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a declarat că rândurile de la cele două secții de votare din Rusia au fost create „artificial”, „în scopul periclitării procesului electoral”.
Cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova sunt aşteptaţi, duminică, la urne, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Viitorul şef al statului va fi ales între actuala preşedintă proeuropeană Maia Sandu şi fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, susţinut de Partidul Socialiştilor.
În primul tur al scrutinului, Maia Sandu a acumulat 42,49% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95% din voturi, lupta din finala de azi anunțându-se a fi una strânsă.
NATIONAL
Alegeri în Republica Moldova – Prezența la vot la 9.30 este mai mare decât în primul tur
Publicat
acum o orăin
3 noiembrie 2024De
adminLa ora 09:30, la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova au participat 7,72%, ceea ce reprezintă peste 212.000 de alegători. Dintre aceştia, în Republica Moldova s-au prezentat la urne peste 190 de mii de alegători, iar în diaspora peste 23 de mii de cetăţeni cu drept de vot ai Republicii Moldova, notează news.ro.
Această rată de participare rămâne a fi mai mare decât în turul I, din 20 octombrie, când, la această oră, la secţiile de votare au fost 5,2% dintre alegători.
Mai mare este şi decât în turul II din 2016, când la ora 9:30, la urne a fost înregistrat un număr total de 5,7% de alegători.
Cu toate acestea, la turul II al alegerilor prezidenţiale din 2020, prezenţa la vot la ora 9:30 a fost de 8,1%, mai mare decât cea din prezent, notează agora.md.
NATIONAL
Alertă în diaspora moldovenească – Rusia va încerca să perturbe votul prin alerte cu bombă/ Chișinăul a informat UE
Publicat
acum o orăin
3 noiembrie 2024De
adminRepublica Moldova a informat mai multe ţări UE că Rusia va încerca să perturbe votul moldovenilor la secţiile de vot din străinătate, în alegerile prezidenţiale de duminică, a declarat pentru Reuters o sursă guvernamentală moldoveană, notează news.ro.
Preşedinta pro-occidentală Maia Sandu se confruntă cu fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, care este susţinut de Partidul Socialiştilor, tradiţional pro-rus, într-o cursă tensionată în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Sursa moldoveană, care a cerut să nu fie identificată, a declarat pentru Reuters că secţiile de votare din Italia, Franţa, Germania, Spania, Canada, România, SUA şi Marea Britanie ar putea fi vizate de Moscova pentru a provoca perturbări, inclusiv prin false alerte cu bombe.
Ambasada Rusiei la Washington nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă sâmbătă prin e-mail. Moscova neagă interferenţa în afacerile Moldovei.
„Scopul este de a întrerupe procesul de votare în timpul evacuării (ca urmare a ameninţării cu bombă) şi al verificărilor pe care le va face poliţia. Vă rugăm frumos să aplicaţi procedurile şi protocoalele care nu întrerup procesul de votare”, se arată într-un mesaj al Chişinăului către un oficial european, potrivit unei capturi de ecran văzute de Reuters.
Una dintre ţările avertizate de guvernul moldovean este Germania, potrivit Welt am Sonntag, citat de POLITICO. Săptămânalul german susţine că serviciul secret al Moldovei a avertizat guvernul cu privire la „activităţi perturbatoare ale Rusiei”, care ar putea include „ameninţări false cu bombă ce vizează secţiile de vot”.
Agenţiile de aplicare a legii din Moldova au susţinut că oligarhul fugar Ilan Şor, susţinut de Rusia, este responsabil pentru amestecul în alegerile din ţară. Acesta neagă comiterea de infracţiuni.
Alegătorii moldoveni care locuiesc în Occident sunt consideraţi în mare parte proeuropeni şi, prin urmare, este mai probabil să o sprijine pe Maia Sandu, care susţine efortul Moldovei de a adera la Uniunea Europeană până în 2030.
Votul diasporei s-a dovedit crucial pentru victoria echipei lui Sandu la referendumul din 20 octombrie, care a confirmat aspiraţiile ţării către UE. Referendumul a fost organizat în paralel cu primul tur al alegerilor prezidenţiale şi a trecut datorită voturilor din diaspora.
Sursa Reuters a mai declarat că Moscova transportă cetăţeni moldoveni cu avionul şi autobuzul în Azerbaidjan, Belarus, Turcia şi Moldova pentru a vota, în încercarea de a maximiza şansele lui Stoianoglo.
PERCHEZIŢII ÎN AJUN DE ALEGERI
După acuzaţiile de interferenţă externă care au venit chiar din partea şefei statului după primul tur de scrutin, dovedite şi de investigaţii jurnalistice sub acoperire, oamenii legii din Republica Moldova şi-au intensificat activităţile de contracarare a lor. Au fost făcute percheziţii, arestări, au fost găsite dovezi şi au apărut mărturisiri.
Astfel de acţiuni au avut loc chiar şi sâmbătă, în ajunul alegerilor. Oamenii legii au făcut percheziţii în oraşele Rîşcani şi Chişinău pentru suspiciuni de finanţare ilegală şi corupere electorală. Autorităţile au avut informaţii că simpatizanţii şi membrii organizaţiei „Şor” şi ai Blocului „Victorie” – ambele controlate de oligarhul fugar Ilan Şor – racolează oameni şi le propun bani ca „să voteze împotriva unui candidat la alegerile prezidenţiale”. Potrivit unui comunicat al poliţiei, au ridicat fost ridicate mii de ziare cu inscripţia „Renaştere”, „Şor”, telefoane mobile în care era instalate aplicaţia băncii ruseşti PSB, contracte de muncă în Federaţia Rusă, liste şi caiete care conţin date personale, inclusiv contacte telefonice, liste cu numere de înmatriculare ale automobilelor, copii ale buletinelor de identitate ale persoanelor remunerate, documente, înscrisuri, liste de participanţi, carduri bancare, cartele SIM, dar şi sume băneşti importante, probe care urmează să fie analizate.
AUTOCARE CU CETĂŢENI MOLDOVENI ADUŞI DIN RUSIA
Pe de altă parte, mai multe autocare cu cetăţeni moldoveni, care veneau din Federaţia Rusă, au trecut frontiera Republicii Moldova în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, a confirmat sâmbătă Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) pentru TV8, precizând că este „o formă de transport organizat într-un anumit interes”.
Inspectoratul General al Poliţiei a menţionat că s-a constatat un aflux de mijloace de transport cu numere străine, care aduc cetăţeni moldoveni din Federaţia Rusă de la aeroportul din Istanbul. Transportatorii nu deţineau acte sau contracte de prestări de serviciu în acest scop. „Constatăm că este o formă de transportare organizată într-un anumit interes”, a precizat IGP.
Anterior, agenţia IPN relatase că trei autocare cu circa 150 de cetăţeni moldoveni care se întorceau din Federaţia Rusă au ajuns la punctul de trecere a frontierei Cahul-Oancea în noaptea de 1 spre 2 noiembrie. Persoanele au călătorit gratuit cu avionul de la Moscova la Istanbul, iar de acolo şi-au continuat drumul în trei autocare cu numere numere moldoveneşti spre Bulgaria. Acolo, pasagerii au fost transferaţi în alte trei autobuze, aparţinând unei companii bulgare, cu care au ajuns la frontiera cu Republica Moldova. În urma discuţiilor cu pasagerii, angajaţii de la vamă au stabilit că aceştia nu au plătit nici pentru zbor, nici pentru călătoria cu autocarul. În Federaţia Rusă li s-a comunicat că transportul este organizat gratuit pentru cetăţenii care vor să se întoarcă acasă pentru a participa la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.
Un alt incident s-a petrecut vineri, cu două zile înainte de alegeri, când diverşi cetăţeni din Republica Moldova, inclusiv jurnalişti, au primit apeluri telefonice prin WhatsApp, unele de la numere de telefon cu prefix de România, în care erau ameninţaţi inclusiv cu moartea, dacă nu votează pentru Maia Sandu. Tot vineri, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a avertizat că cetăţenii primesc e-mailuri cu informaţii false că se plăteşte votul în favoarea actualei şefe a statului şi li se solicită să trimită duminică fotografii cu buletinul de vot, adică exact metodele pe care autorităţile le-au denunţat ca fiind folosite în turul întâi al prezidenţialelor şi la referendum de reţeaua oligarhului prorus Ilan Şor. În consecinţă, premierul Dorin Recean a transmis un mesaj populaţiei în care a avertizat că Republica Moldova se confruntă „cu un atac extrem” şi a dat asigurări că instituţiile statului vor asigura ordinea şi vor proteja cetăţenii. „Aceste acte de intimidare au un singur scop – să creeze panică şi frică. Ca oamenii să se teamă să iasă la vot”, a susţinut Recean.
NATIONAL
Ford opreşte temporar producţia camionetelor electrice F-150 Lightning, pentru şase săptămâni
Publicat
acum o orăin
3 noiembrie 2024De
adminFord Motor va suspenda producţia camionetelor electrice F-150 Lightning în perioada 18 noiembrie – 6 ianuarie, decizie CARE vine în contextul ajustării planurilor companiei pentru a echilibra creşterea vânzărilor şi profitabilitatea, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, transmite Reuters preluat de news.ro
Fabricile din Statele Unite vor fi, de asemenea, închise pentru o săptămână de vacanţă în decembrie.
În august, Ford a renunţat la un proiect pentru un SUV electric cu trei rânduri de scaune şi a amânat lansarea unei noi versiuni electrice a camionetei F-150, concentrându-şi investiţiile pe vehiculele hibride.
În acest an, vânzările de vehicule F-150 Lightning s-au dublat în al treilea trimestru, cu 7.100 de unităţi, dar reprezintă doar 3,6% din totalul vânzărilor de camionete din seria F.
CEO-ul Ford, Jim Farley, a subliniat că reducerea costurilor de producţie pentru vehiculele electrice este esenţială pentru viitorul companiei, care anticipează pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari în acest sector în 2024.
NATIONAL
Alegeri în Republica Moldova – Secțiile de votare din Moscova luate cu asalt de cetățenii moldoveni
Publicat
acum o orăin
3 noiembrie 2024De
adminCele două secții de votare din Rusia au fost asaltate de moldoveni încă de la primele ore ale dimineții. Presa rusă scrie că coada de la ambasada R.Moldova la Moscova s-ar întinde pe mai mult de 200 de metri, la fel ca în primul tur al alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional. Atunci, Ministerul de Externe sublinia că cozile ar fi fost create artificial, prin transportarea organizată a alegătorilor, notează Agora.md.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, autoritățile din țara noastră au atenționat repetat autoritățile ruse asupra tentativelor unor entități de a transporta organizat cetățenii către secțiile din cadrul Ambasadei noastre la Moscova. Astfel, aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia ar fi fost create artificial, în scopul periclitării procesului electoral.
MAE precfiza atunci că secțiile din Moscova sunt dotate cu numărul maxim de buletine de vot – cinci mii pentru fiecare secție. Potrivit autorităților, decizia de a deschide secții de votare în Federația Rusă doar în sediul Ambasadei s-a luat ca rezultat al incapacității de a întruni în alte orașe/locații toate cerințele de securitate, astfel încât să ne asigurăm că nu vor exista primejdii pentru cetățenii noștri care vor veni să voteze și funcționarii electorali care vor asigura organizarea procesului.
Alegeri în Republica Moldova – Întrebarea care l-a înfuriat pe rivalul Maiei Sandu
Presa rusă publică imagini cu cozi uriașe la cele două secții de votare din Moscova, pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova
Alegeri în Republica Moldova – Prezența la vot la 9.30 este mai mare decât în primul tur
Alertă în diaspora moldovenească – Rusia va încerca să perturbe votul prin alerte cu bombă/ Chișinăul a informat UE
Ford opreşte temporar producţia camionetelor electrice F-150 Lightning, pentru şase săptămâni
Meteorologii anunță schimbarea radicală a vremii: Lovesc furtunile și temperaturile scad brusc
O mașină a Poliției Argeș implicată într-un grav accident
Un serial Netflix a „prevestit” inundațiile catastrofale din Valencia și fenomenul DANA
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
Consilierul Ion Șerban lovește-n propriul partid: “Viceprimari slabi! Viitorul viceprimar va fi de la PNL!”
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
VIDEO | Incendiu violent la Brăduleț – Casă făcută scrum
Pe parcursul nopții, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o...
TRAGEDIE ÎNTR-O FAMILIE DIN ARGEȘ – A murit strivit de propria mașină
Decedat ca urmare a unui accident produs în timp ce încerca să-și repare propriul autoturism În data de 2 noiembrie...
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Pa parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează: Două...
Pensionară din Argeș prinsă de Poliție conducând deși avea permisul suspendat
În data de 29 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit pentru verificări, o femeie de 69...
Curtea de Argeș
NU RATA OCAZIA! PĂSTRĂVĂRIA ZĂVOI face angajări!
Angajăm Ajutor de Bucătar pentru Weekend! Vrei să faci parte din echipa noastră și să lucrezi într-un mediu plăcut doar...
ANUNȚ DE ANGAJARE!
PĂSTRĂVĂRIA ZĂVOI angajează Livrator Part-Time! Căutăm o persoană serioasă și punctuală pentru livrări locale. Program flexibil, part-time. Pentru detalii, contactează-ne...
ANUNȚ DE ANGAJARE ÎN CURTEA DE ARGEȘ!
Angajăm Ajutor Bucătar la Păstrăvăria Zăvoi! Căutăm o persoană pasionată de bucătărie, experiența nu este obligatorie!Salariu: 3.000-3.500 lei Dacă îți...
NU RATA OCAZIA! PĂSTRĂVĂRIA ZĂVOI ANGAJEAZĂ!
Ești atentă la detalii și îți place să lucrezi într-un mediu plăcut? Alătură-te echipei noastre! Detalii post: Oferim un salariu...
De tot râsul: Parcometrele din Curtea de Argeș s-au defectat la nicio lună de la darea în funcțiune – Șeful Moise luat la întrebări
Cetățenii din Curtea de Argeș sunt dezamăgiți după ce cele mai recent implementate parcometre din oraș, considerate o soluție inovatoare...
Mioveni
VIDEO! ACUM! Arde o casă la Mioveni!
In urmă cu puțin timp pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din orașul Mioveni,...
ITM ARGEȘ, ANUNȚ DE MAXIM INTERES: CUM PUTEȚI INTRA ÎN POSESIA CARNETELOR DE MUNCĂ – VEZI DETALII
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş anunţă angajatoriide pe raza judeţului Argeş că se pot prezenta la instituția noastră situată în...
OFICIAL! Ministrul Simona Bucura-Oprescu, deschide lista candidaților PSD Argeș pentru Parlament – Vezi lista finală pentru Senat și camera Deputaților
PSD Argeș a depus astăzi la Biroul Electoral Județean listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Alături...
VEȘTI BUNE! Au “bubuit” salariile in Argeș! Salariul mediu brut a ajuns la 1800 Euro – Un argeșean ia 1000 euro în mână
Salariile din Argeș, în creștere semnificativă, dar încă sub media națională potrivit datelor oficiale O veste bună pentru angajații din...
Câmpulung
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
Salvamontiştii și jandarmii montani din Argeş au intervenit, sâmbătă seară, pentru a recupera trei persoane care s-au despărţit de grupul...
Președintele Klaus Iohannis a decorat un colegiu și două școli din Argeș – „Zinca Golescu”, Școala din Rucăr și „Tudor Vladimirescu”
Președintele României, Klaus Iohannis, a acordat Colegiului Național ”Zinca Golescu” din Pitești Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer,...
ARGEȘ – Pensionar de 93 ani accidentat grav de un șofer neatent
Un grav accident rutier în care un pieton a fost acroșat a avut loc in această după amiază în localitatea...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Nuntă de poveste la Corbi! Primărița Anca Baciu s-a căsătorit într-un eveniment memorabil
- NATIONALacum 2 săptămâni
LIVE TEXT – Război în Ucraina: Rusia a doborât în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică 110 drone ucrainene
- NATIONALacum 2 săptămâni
FOTO Misterioasa creatură cu patru picioare surprinsă într-o filmare lasă experții perplecși: Nimeni nu știe ce este bestia ‘hibridă’
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO ! Înotul românesc ar putea avea un nou star! Sașa Dincă din Curtea de Argeș, pe urmele lui David Popovici
- NATIONALacum 6 zile
Meteorologii anunță schimbarea radicală a vremii: Lovesc furtunile și temperaturile scad brusc
- NATIONALacum o săptămână
Pericol pentru Dacia – Marca românească a atins o bornă istorică, dar riscă să rateze țintele pentru 2024
- ACTUALacum o săptămână
VIDEO, ACUM! Incendiu violent la Albești
- NATIONALacum 2 săptămâni
VIDEO Oana Zăvoranu, oficial în faliment și data afară din sediu, scandal total cu fanii care nu îi dau bani pe TikTok