ACTUAL
Reacția spectaculoasă a presei spaniole după victoria lui David Popovici la Jocurile Olimpice: Final formidabil, meteoric
Publicat
acum 4 luniin
De
adminCel mai important site de sport din Spania, as.com, a descris în termeni elogiativi victoria lui David Popovici în finala de 200 de metri liber înot la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Pe cale să împlinească 20 de ani, în septembrie, și după ce a uimit la Campionatele Mondiale de la Budapesta 2022 și a dispărut într-un 2023 complicat, după cum a relatat recent în AS, David Popovici a reușit să câștige prima sa medalie la niște Jocuri în stil mare: luând aurul. A fost în proba de 200 m liber, unde fusese al patrulea la Tokyo 2020, și cu un timp mai slab decât cel obținut în semifinale (1:44.72), dar suficient pentru a-l învinge cu două sutimi de secundă pe britanicul Matthew Richards (care îi succede compatriotului său Duncan Scott, acum al patrulea la Paris, pe a doua treaptă a podiumului)”, scris site-ul AS.com.
Un final meteoric
Cuvintele laudative ale publicației spaniole au continuat.
„Românul a reușit acest lucru într-o ultimă lungime spectaculoasă, formidabilă, meteorică, după ce fusese în urmă cu 150 de metri înainte, al treilea chiar la mijlocul cursei care a fost dominată de Lukas Maertens – aur sâmbătă la 400 liber – de la start până practic la final, când s-a prăbușit și a căzut pe locul cinci”, a mai scris site-ul spaniol.
Poate vrei sa citesti
Proteste la Tbilisi – Acuzații de tortură la adresa forțelor de ordine
Șeful NATO spulberă speranțele lui Zelenski: ‘Putin nu este interesat de pace. Vrea să cucerească mai mult teritoriu’
Carlsberg vinde activele din Rusia către angajaţi de top ai Baltika Breweries, pentru 320 de milioane de dolari
Record pentru ultimii 15 ani – Numărul bugetarilor a crescut spectaculos, înainte de un an în care se anunță austeritate
VIDEO Un asteroid a căzut în Rusia: oamenii au văzut o ‘minge de foc’ pe cer
Situație fără precedent: BEC lasă vacante două posturi de senator, Piedone rămâne în afara Parlamentului
ACTUAL
Pompierii în România și alte țări: Responsabilități principale
Publicat
acum 22 de orein
3 decembrie 2024De
adminPompieri din întreaga lume și-au ales o misiune comună – aceea de a stinge incendiile. Deși aceasta este principala lor activitate, modul în care își desfășoară activitatea diferă de la o țară la alta.
Află din acest articol care sunt principalele responsabilități ale pompierilor din România și alte țări.
Sarcinile pompierilor din România
Fie că sunt subordonați IGSU, fie că asigură servicii private de pompieri, misiunea lor este de a preveni și gestiona situațiile de urgență. La nivelul fiecărui județ există inspectorate județene pentru situații de urgență (ISU), însărcinate cu prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, respectiv stingerea incendiilor, descarcerare și prim ajutor.
De asemenea, pompierii se ocupă cu salvarea persoanelor și reducerea daunelor în cazul inundațiilor și al altor dezastre naturale sau epidemii.
Pompieri voluntari în Portugalia
Portugalia este recunoscută pentru departamentele de pompieri voluntari, alături de pompierii angajați. Pentru a face posibilă prevenirea incendiilor, sunt folosite sisteme de supraveghere la distanță.
De asemenea, sunt utilizate sisteme de detectare și control al incendiilor în clădiri. Pompierii utilizează stingerea aeriană, cu precădere în cazul incendiilor din păduri, care au fost foarte răspândite pe teritoriul portughez
Vigili del Fuoco
În Italia, pompierii sunt numiți Vigili del fuoco, numele oficial al agenției însărcinate cu stingerea incendiilor fiind Corpul Național de Pompieri. Printre responsabilitățile lor se află salvarea oamenilor, a animalelor și a bunurilor.
De asemenea, ei oferă asistență tehnică pentru prevenirea incendiilor și intervin în cazul actelor de terorism, pentru a menține siguranța populației.
Brigăzile germane de pompieri
Fiecare oraș sau sat din Germania dispune de o brigadă de pompieri, existând atât pompieri angajați publici, cât și companii private care oferă astfel de servicii. De asemenea, sunt și numeroși pompieri voluntari.
Printre responsabilitățile pe care pompierii germani le au includ atât stingerea și prevenirea incendiilor, cât și asigurarea de servicii medicale de urgență.
Peste 190.000 de pompieri voluntari în Franța
Franța numără peste 190.000 de pompieri voluntari, însărcinați cu protejarea populației și prevenirea situațiilor de urgență.
Brigada Profesională de Pompieri numără peste 30.000 de angajați. În multe orașe franceze, pompierii voluntari și cei angajați lucrează împreună, pentru a lupta eficient contra incendiilor.
12.000 de incendii stinse anual de pompierii finlandezi
În Finlanda, există pompieri profesioniști și voluntari special instruiți, care lucrează pentru prevenirea și stingerea incendiilor.
Pompierii voluntari aduc contribuții remarcabile la serviciul de salvare contra incendiilor din Finlanda. Astfel, sunt stinse anual aproximativ 12.000 de incendii.
Serviciile private de pompieri
Nu doar în România, dar și în alte țări, serviciile private de pompieri au contribuit semnificativ la menținerea siguranței cetățenilor. Ele sunt solicitate de companii din diferite sectoare de activitate, pentru a implementa strategii eficiente de prevenire a incendiilor.
Totodată, în cazuri de urgențe, ei acționează prompt, pentru stingerea și împiedicarea extinderii flăcărilor.
Cu o firmă de pază București, beneficiezi de soluții complete de securitate, ce includ nu doar paza umană sau electronică, ci și un serviciu privat de pompieri. Astfel, te asiguri că atât angajații și clienții, cât și bunurile tale, sunt în permanență protejate în fața oricăror riscuri și amenințări.
ACTUAL
Mănăstirea Curtea de Argeș va fi restaurată din temelii cu fonduri europene
Publicat
acum 23 de orein
3 decembrie 2024De
adminVeste îmbucurătoare pentru iubitorii de istorie și cultură românească: Mănăstirea Curtea de Argeș, un simbol emblematic al patrimoniului național, va fi supusă unei restaurări complete, grație unui proiect finanțat din fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat recent, iar lucrările vor demara la începutul anului viitor, având o valoare totală de 34 de milioane de lei, din care 98% provin din fonduri europene, iar 2% sunt asigurate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
Construită între 1515 și 1517 de Neagoe Basarab, mănăstirea este recunoscută nu doar pentru frumusețea sa arhitecturală, ci și pentru semnificația sa profundă în cultura românească, fiind un lăcaș de cult important și un loc de pelerinaj. Această restaurare va marca prima intervenție majoră asupra monumentului în aproape 140 de ani, oferind o oportunitate rară de a păstra și revitaliza un important fragment din istoria țării.
Conform contractului, lucrările de restaurare trebuie finalizate până la sfârșitul lui aprilie 2028. Procesul va începe cu organizarea șantierului, planificată pentru începutul anului 2025, în funcție de condițiile meteorologice. Deși mănăstirea a beneficiat de câteva reparații în ultimii 25 de ani, inclusiv la piatra exterioară și la altar, restaurarea curentă este extrem de necesară pentru a asigura integritatea structurală și estetică a acestui monument deosebit.
Acest proiect este un nou pas esențial în protejarea patrimoniului cultural al României, iar toți cei implicați în inițiativă sunt hotărâți să restabilească splendoarea mănăstirii, ce continuă să inspire credință și respect în rândul vizitatorilor. Mănăstirea Curtea de Argeș își va păstra, astfel, locul de cinste în inimile românilor și ale turiștilor care îi vor descoperi frumusețea și istoria remarcabilă.
ACTUAL
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
Publicat
acum 2 zilein
2 decembrie 2024De
adminVeste tristă la Curtea de Argeș!
Astăzi, 2 decembrie 2024 , trupul neînsuflețit al domnului Nicolae Diaconu , fost primar al municipiului Curtea de Argeș va fi depus la capela Bisericii Sf Nicolae din Curtea de Argeș.
Timp de doua zile toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu și să-și ia rămas bun de la cel care a condus orașul nostru timp de mai mulți ani, sunt așteptați la Capela Bisericii Sf Nicolae .
Înmormântarea va avea loc miercuri, 4 decembrie 2024, orele 11.00.
Redacția Ziarului PROFIT și Klanar Imobiliare transmit condoleanțe familiei îndurerate!
ACTUAL
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Publicat
acum 2 zilein
2 decembrie 2024De
adminPartidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde PSD a depășit partidul Elenei Lasconi, prezidențiabilul USR. Rezultatul reflectă o reacție clară a electoratului local față de prestația slabă acesteia pe parcursul lunii de campanie electorală dar și a prestației din mandatului său de primar.
MUNICIPIUL CÂMPULUNG
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 24.63%
Locul II:UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 24.14%
Locul III: ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 15.85%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 9.04%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 6.26%
ACTUAL
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
Publicat
acum 2 zilein
2 decembrie 2024De
adminÎn urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o victorie concludentă în alegerile parlamentare, consolidându-și astfel poziția în fața adversarilor politici.
Iată rezultatele pentru fiecare oraș în parte.
MUNICIPIUL PITEȘTI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 26.12%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 17.39%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 14.52%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 13.56%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.13%
MUNICIPIUL CÂMPULUNG
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 24.63%
Locul II:UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 24.14%
Locul III: ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 15.85%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 9.04%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 6.26%
MUNICIPIUL CURTEA DE ARGEȘ
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 25.34%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.89%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.47%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 10.85%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.77%
ORAȘ MIOVENI
Locul I: ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 24.43%
Locul II:PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 22.52%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 12.34%
Locul IV: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10.74%
Locul V: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 7.71%
ORAȘ COSTEȘTI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 29.23%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 24.15%
Locul III: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 10.68%
Locul IV: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.51%
Locul V: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 7.96%
ORAȘ TOPOLOVENI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 28.01%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21.36%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 10.68%
Locul IV: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9.15%
Locul V: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 8.39%
ORAȘ ȘTEFĂNEȘTI
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 24.38%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.01%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 14.22%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 11.59%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.76%
ACTUAL
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
Publicat
acum 2 zilein
2 decembrie 2024De
adminÎn urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă în alegerile parlamentare, consolidându-și astfel poziția în fața adversarilor politici. Cu un scor de 27,49%, PSD a demonstrat că susținerea populară rămâne solidă, în ciuda provocărilor cu care s-a confruntat în ultimele luni.
Pe locul al doilea s-a clasat Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), cu 20,78% din voturi, ceea ce reflectă o consolidare a prezenței acestui partid pe scena politică din Argeș. Uniunea Salvați România (USR) a obținut 11,6%, în timp ce Partidul Național Liberal (PNL) a cunoscut o prăbușire lamentabilă, înregistrând doar 10,74% din voturi.
Dezamăgirea este profundă pentru PNL, care se așteptase la un rezultat mult mai bun în acest județ crucial. Reacțiile din rândul susținătorilor și liderilor de partid subliniază o analize serios necesară asupra strategiilor adoptate în campania electorală. „Este un moment de reflexie; trebuie să înțelegem ce nu a mers și să ne redresăm rapid,” a comentat un oficial PNL, sub protecția anonimatului.
Partidul Oamenilor Tineri a obținut un procent de 8,14%, confirmându-și astfel prezența pe scena politică locală, deși nu la nivelul așteptărilor inițiale.
Această victorie a PSD în Argeș va avea cu siguranță implicații pentru formarea viitorului parlament, iar noul rezultat va determina abordările strategice ale partidelor în perioada următoare. Rămâne de văzut cum va răspunde PNL acestei frustrante înfrângeri și dacă va reuși să recâștige încrederea alegătorilor pe termen lung.
În concluzie, alegerile din Argeș reflectă nu doar o schimbare în peisajul politic local, ci oferă și un semnal clar despre direcția în care doresc să se îndrepte cetățenii județului.
CAMERA DEPUTAȚILOR
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 27.49%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.78%
Locul III: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.6%
Locul IV: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 10.74%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.14%
La Senat clasamentul este aproape identic si se prezintă astfel:
Locul I: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 26.84%
Locul II:ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 20.86%
Locul III: PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 11.39%
Locul IV: UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 11.32%
Locul V: PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8.06%
Proteste la Tbilisi – Acuzații de tortură la adresa forțelor de ordine
Șeful NATO spulberă speranțele lui Zelenski: ‘Putin nu este interesat de pace. Vrea să cucerească mai mult teritoriu’
Carlsberg vinde activele din Rusia către angajaţi de top ai Baltika Breweries, pentru 320 de milioane de dolari
Record pentru ultimii 15 ani – Numărul bugetarilor a crescut spectaculos, înainte de un an în care se anunță austeritate
VIDEO Un asteroid a căzut în Rusia: oamenii au văzut o ‘minge de foc’ pe cer
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
Argeșenii se tem de noul PNL: „E același Boc care ne va tăia iar pensiile și salariile așa cum a mai făcut-o o dată”
Cum se va vota la alegerile parlamentare 2024: 10 întrebări și răspunsuri importante legate de votul de duminică
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
DE MAXIM INTERES! Amnistia fiscală prelungită pînă pe 19 decembrie – Doar până la această data se mai pot depune cereri de anulare
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
O nouă reușită a echipei PSD: 20 de kilometri din Drumul Expres Pitești – Craiova, dați în folosință începând de astăzi!
De astăzi se circulă pe încă 20 de kilometri din Drumul Expres Pitești – Craiova, între Colonești și Albota, un...
Cum se va vota la alegerile parlamentare 2024: 10 întrebări și răspunsuri importante legate de votul de duminică
În acest weekend, de Ziua Națională a României, vor avea loc alegerile parlamentare. Alegătorii trebuie să se asigure că au...
Curtea de Argeș
Mănăstirea Curtea de Argeș va fi restaurată din temelii cu fonduri europene
Veste îmbucurătoare pentru iubitorii de istorie și cultură românească: Mănăstirea Curtea de Argeș, un simbol emblematic al patrimoniului național, va...
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
Veste tristă la Curtea de Argeș! Astăzi, 2 decembrie 2024 , trupul neînsuflețit al domnului Nicolae Diaconu , fost primar...
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
Veste tristă la Curtea de Argeș! Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș a încetat din viață cu...
DE MAXIM INTERES! Amnistia fiscală prelungită pînă pe 19 decembrie – Doar până la această data se mai pot depune cereri de anulare
Termenul-limită pentru plata principalului de către datornici și pentru depunerea cererii de anulare a accesoriilor, în cadrul noii amnistii fiscale...
Agitație la Corbi: Fostul primar Virgil Baciu cere sprijinul cetățenilor cu privire la un proiect controversat inițiat de actualul primar
Comuna Corbi din județul Argeș revine în centrul atenției după ce Virgil Baciu, fostul primar și actual consilier local PNL,...
Mioveni
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Ministrul Simona Bucura-Oprescu: Consolidăm și extindem cooperarea bilaterală cu Franța pe probleme de muncă și securitate socială ca parte a parteneriatului strategic
O delegație guvernamentală condusă de premierul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită oficială în Franța și a avut o întrevedere...
Polițist din Argeș găsit de ANI cu avere nejustificată – Agentul Gabriel Tufă Mihalcea este ginerele fostului vice din Ștefănești
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul...
VIDEO | Accidente nocturne in Argeș cu mașini proptite: una în pom, alta într-o casă
Pa parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează: Două...
Câmpulung
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
ARGEȘ | A vrut să se sinucidă și să-și dea foc la casă – POLIȚIȘTII L-AU SALVAT
În noaptea de 18 spre 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO ACUM! Grav accident la Curtea de Argeș – Tânără de 23 ani dusă la spital
- ACTUALacum o săptămână
Agitație la Corbi: Fostul primar Virgil Baciu cere sprijinul cetățenilor cu privire la un proiect controversat inițiat de actualul primar
- ACTUALacum 2 săptămâni
Case de vânzare, închiriate cu mii de euro de Crăciun și Revelion: Boom-ul IMMO TURISM în Argeș, un concept unic marca Klanar Imobiliare
- ACTUALacum 2 săptămâni
Femeie de 33 ani din Valea Danului, dispărută!
- ACTUALacum 2 săptămâni
Mașină a Poliției Curtea de Argeș implicată în accident pe strada 1 Mai
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
- ACTUALacum o săptămână
E jale la Albeștii de Argeș! Călin Georgescu a câștigat detașat, Ciucă pe locul 4 – VEZI REZULTATE COMPLETE
- ACTUALacum 2 săptămâni
Argeșul sub alertă maximă de COD ROȘU de VISCOL și NINSORI – Prefectul de Argeș: „Îi rog pe argeșeni să evite să plece la drum”