NATIONAL
Răpire ca-n filme într-un județ din România: Trei tineri au luat-o cu forța pe concubina unuia dintre ei după ce au blocat taxiul în care se afla femeia
Publicat
acum o lunăin
De
adminTrei tineri de 22, 24 şi respectiv 27 de ani au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv pentru că ar fi răpit-o pe o tânără, concubina unuia dintre ei, dintr-un taxi, pe drumul dinspre Miercurea Ciuc spre Sfântu Gheorghe, blocându-l cu autoturismul în care se aflau. După o noapte şi o jumătate de zi petrecute în casa concubinului, fata a fost eliberată la insistenţele rudelor acestuia.
Potrivit purtătorului de cuvând al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, procurorul de caz a dispus, în 10 noiembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de G.J., în vârstă de 24 ani şi G.M în vârstă de 22 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi faţă de recidivistul G.P., în vârstă de 27 ani, pentru complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Anchetatorii au stabilit că, în 8 noiembrie 2024, un autoturism în care se aflau cei trei inculpaţi a blocat taxiul cu care se deplasa tânăra, pe DN12, dinspre Miercurea Ciuc spre Sfântu Gheorghe. Tânărul de 22 de ani şi cel de 24 de ani, concubin al persoanei vătămate, au coborât din maşină, unul dintre ei a deschis portiera din dreapta faţă a taxiului şi celălalt, având un topor în mână, a tras-o pe tânără din taxi şi amândoi au dus-o cu forţa până la autoturismul inculpaţilor şi au împins-o, împotriva voinţei ei, pe bancheta din spate, unde se afla recidivistul de 27 de ani.
Ce spun procurorii
„Inculpaţii s-au deplasat în municipiul Sfântu Gheorghe, unde, pentru a îngreuna activitatea organelor de poliţie, au abandonat autoturismul în parcarea unui supermarket, îndepărtând înainte plăcuţele cu numerele de înmatriculare. Cei patru au fost preluaţi din Sfântu Gheorghe de un alt autoturism în care se aflau trei persoane neidentificate până în acest moment, care i-a transportat către comuna Racu, judeţul Harghita, unde tânăra şi concubinul său, presupusul răpitor, au înnoptat.
A doua zi, în jurul orei 16:00, rudele bărbatului l-au convins să o predea pe tânără, mai informează sursa citată.
Prin ordonanţele din data de 9 noiembrie 2024 s-a dispus reţinerea celor trei inculpaţi pentru 24 de ore şi în 10 noiembrie 2024 judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sf. Gheorghe a admis propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţi pentru 30 de zile.
Poate vrei sa citesti
VIDEO Sorin Grindeanu dă un semnal puternic în coaliție: Liderii partidelor nu vor fi candidați la prezidențiale
Rusia lovește obiective strategice din Ucraina, inclusiv rețeaua energetică, ca răspuns la atacurile cu ATACMS
Ger sever în Mongolia: Temperaturile nocturne coboară la minus 42°C în vest
România se scufundă în datorii. BNR publică cifre alarmante
VIDEO Sorin Grindeanu ar putea pleca de la Ministerul Transporturilor: Dorința mea nu e neapărat să continui
Cum s-a refăcut un tânăr aflat în stare vegetativă, ajuns la o greutate de numai 36 kg
NATIONAL
VIDEO Sorin Grindeanu dă un semnal puternic în coaliție: Liderii partidelor nu vor fi candidați la prezidențiale
Publicat
acum 33 de minutein
13 decembrie 2024De
adminMinistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, consideră că noua coaliție de guvernare ar trebui să susțină un candidat comun la prezidențiale, însă niciunul dintre liderii celor patru partide nu ar trebui să fie candidat, potrivit Mediafax.
„Cred următorul lucru: că în momentul în care se va constitui această coaliție guvernamentală, această coaliție trebuie să aibă un candidat unic. Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai candidat unic, dacă nu înseamnă că nu vrei să fii la guvernare”, a declarat vineri Sorin Grindeanu.
„Am văzut ce înseamnă alegerile prezidențiale trecute, în care Guvernul făcut dintr-o coaliție din două partide a avut doi candidați și a fost experiența cea mai bună”, a adăugat Grindeanu.
El susține că niciunul dintre președinții partidelor din noua coaliție nu ar trebui să candideze.
„Și mai spun ceva, tot din perspectiva mea personală, niciunul dintre cei patru președinți de partid, eventuale partide din această coaliție, nu trebuie să fie candidați. Candidat unic, da nici Ciolacu, nici Bolojan, nici Lasconi, nici Hunor nu au de ce să fie candidați, e părerea mea personală”, a mai spus ministrul social-democrat.
El susține că trebuie făcute sondaje, „care să scoată în față un candidat care să strângă voturile din partea tuturor, majoritatea voturilor”.
NATIONAL
Rusia lovește obiective strategice din Ucraina, inclusiv rețeaua energetică, ca răspuns la atacurile cu ATACMS
Publicat
acum 34 de minutein
13 decembrie 2024De
adminMinisterul rus al apărării a transmis vineri că atacul său masiv împotriva sistemului energetic ucrainean este un răspuns la lansarea de către inamic în această săptămână a rachetelor americane ATACMS cu rază lungă de acţiune împotriva unui aerodrom din sudul Rusiei, informează EFE.
„Ca răspuns la utilizarea rachetelor americane cu rază lungă de acţiune, forţele armate ruse au lansat un atac masiv cu arme cu rază lungă de acţiune, de înaltă precizie, din locuri maritime şi terestre”, se spune într-un comunicat publicat de ministerul rus al apărării pe Telegram, conform agerpres.ro.
Comunicatul mai informează că în atac s-au folosit şi drone de asalt pentru a lovi „instalaţii vitale” ale reţelei energetice ce alimentează industria militară inamică.
„Obiectivele atacului au fost atinse. Toate facilităţile au fost lovite”, conform sursei citate.
De asemenea, în comunicat se aminteşte că „pe 11 decembrie a fost efectuat un atac de pe teritoriul Ucrainei cu şase rachete tactice ATACMS de fabricaţie americană împotriva unui aerodrom din oraşul Taganrog”, în regiunea Rostov din sudul Rusiei.
Potrivit preşedintelui Volodimir Zelenski, Rusia a atacat Ucraina vineri cu 93 de rachete şi aproape 200 de drone, unul dintre cele mai masive atacuri ale întregului război împotriva sistemului energetic ucrainean. Şeful statului ucrainean a subliniat că 11 dintre rachetele de croazieră lansate de Rusia au fost interceptate de aeronavele occidentale F-16 primite de Kiev.
În atacul ucrainean de miercuri asupra Taganrog, două rachete au fost doborâte şi alte patru au fost deviate de sistemele de luptă radio-electronică. Ca urmare a căderii fragmentelor de rachetă, au existat victime în rândul personalului militar de pe aerodrom.
Acesta este al patrulea atac cu ATACMS asupra teritoriului rus de la jumătatea lunii noiembrie, confirmat de autorităţile Rusiei, la care se adaugă atacurile cu rachete britanice Storm Shadow.
Kievul a lansat pentru prima dată aceste rachete împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei pe 19 noiembrie, atac la care Moscova a răspuns două zile mai târziu trăgând cu noua rachetă balistică hipersonică Oreşnik asupra unei fabrici militare ucrainene.
NATIONAL
Ger sever în Mongolia: Temperaturile nocturne coboară la minus 42°C în vest
Publicat
acum 38 de minutein
13 decembrie 2024De
adminTemperaturile nocturne au scăzut până la minus 42 de grade Celsius în Otgon soum, o subdiviziune administrativă a provinciei Zavkhan din vestul Mongoliei, de joi până vineri, potrivit agenţiei de monitorizare a vremii din această ţară, informează Agerpres.
Acesta este cea mai scăzută temperatură înregistrată în Mongolia în această iarnă, a anunţat vineri într-un comunicat Agenţia de Meteorologie şi Monitorizare a Mediului.
Potrivit acesteia, cea mai mare parte a ţării se va confrunta cu temperaturi mai scăzute decât media pe parcursul iernii.
Mongolia este cunoscută pentru iernile sale aspre, puternic influenţate de sistemul de înaltă presiune siberian.
Iarna trecută, aproape toate cele 21 de provincii ale ţării au îndurat condiţii extreme de iarnă, cunoscute local sub numele de „dzud”, însoţite de căderi de zăpadă record, cele mai mari din 1975.
Circa 90% din teritoriul ţării a fost acoperit de zăpadă de până la 100 de centimetri grosime, ceea ce a dus la moartea a aproximativ 8 milioane de animale domestice.
„Dzud” este un termen mongol care descrie o iarnă severă în timpul căreia numeroase animale mor din cauza terenurilor de păşunat îngheţate sau acoperite de zăpadă.
NATIONAL
România se scufundă în datorii. BNR publică cifre alarmante
Publicat
acum 41 de minutein
13 decembrie 2024De
adminRomânia, din ce în ce mai mult la mâna pieţelor externe. Datoria externă totală a crescut în primele zece luni cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
”În perioada ianuarie – octombrie 2024, datoria externă totală a crescut cu 18,013 miliarde euro, până la 186,348 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 138,198 miliarde euro la 31 octombrie 2024 (74,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 13,2% faţă de 31 decembrie 2023; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 octombrie 2024 nivelul de 48,150 miliarde euro (25,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,2% faţă de 31 decembrie 2023”, arată datele BNR.
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,512 miliarde euro (comparativ cu 5,904 miliarde euro în perioada ianuarie – octombrie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4,246 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,266 miliarde euro.
În perioada ianuarie-octombrie 2024 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 24,210 miliarde euro, comparativ cu 18,453 miliarde euro în perioada ianuarie-octombrie 2023. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,706 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 1,690 miliarde euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 793 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 432 milioane euro.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,7% în luna octombrie 2024, comparativ cu 18% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 octombrie 2024 a fost de 5,8 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 octombrie 2024 a fost de 103,5%, comparativ cu 99,7% la 31 decembrie 2023.
NATIONAL
VIDEO Sorin Grindeanu ar putea pleca de la Ministerul Transporturilor: Dorința mea nu e neapărat să continui
Publicat
acum 48 de minutein
13 decembrie 2024De
adminPrim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că dorinţa sa nu este ”neapărat” să continue ca ministru al Transporturilor în următorul Guvern şi a menţionat că în cadrul negocierilor purtate până în prezent nu s-a stabilit dacă acest minister va merge la PSD sau la PNL sau la UDMR.
Sorin Grindeanu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă PSD va cere la negocierile pentru formarea Guvernului să aibă Ministerul Transporturilor.
”Ponderea ministerelor: PSD-ul va avea şapte, PNL-ul – patru, USR-ul – trei şi UDMR-ul – două. Suntem în plină perioadă de negociere. Eu sunt deputat de Timiş, o să fiu, am un nou mandat. O să vedem. Să ştiţi că trei ani la Ministerul Transporturilor e foarte mult. Colegii mei ştiu că dorinţa mea nu e neapărat de a continua aici la Ministerul Transporturilor, dar pot să vă spun că sunt foarte interesat să rămână şi să vină oameni care să continue. Suntem în plină negociere. Nu pot să vă spun că Ministerul Transporturilor va reveni PSD-ului sau va merge la PNL sau va merge la UDMR. Încă nu se poate şti”, a declarat Sorin Grindeanu.
NATIONAL
Cum s-a refăcut un tânăr aflat în stare vegetativă, ajuns la o greutate de numai 36 kg
Publicat
acum o orăin
13 decembrie 2024De
adminGeorge Nica mergea la farmacie, să cumpere ceva pentru fetița lui, născută de curând. Un accident rutier deosebit de grav a oprit totul în loc pentru George. Medicii i-au dat doar 1% șanse de supraviețuire. A fost operat, însă fără speranțe să-și revină vreodată. Era doar menținut în viață.
”L-am descoperit pe George în spitalul unde fusese operat, stând cu ochii fixați pe tavan. Pe vremea aceea, mă ocupam personal de bolnavi incurabili, în spitale publice sau la domiciliu. Primeam cele mai grele cazuri, de care fugeau toți ceilalți. George nu-și mișca nici măcar ochii. Îi vorbeam în fiecare zi, tot ce-mi trecea prin minte. Într-o zi, când îi povesteam despre fetița lui, mi s-a părut că văd în privirea lui o licărire. Copilul era cheia succesului.
Am spus: pe acest băiat îl iau eu și-l pun pe picioare. Se uitau toți la mine ca la un nebun. L-am luat la Spitalul ”Sfântul Sava”, pe care abia îl deschisesem. Într-o zi, am adus-o pe fetiță la el, în salon. S-a întâmplat exact ce mă așteptam: George a reacționat. Voia să-i vorbească și să-și sărute copilul, dar nu mai știa cum”, povestește Alina Ion, manager și fondatoarea Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon.
”Avea doar 36 kg la momentul internării în Spitalul ”Sfântul Sava”. L-am reînvățat să-și folosească ochii, am făcut recuperarea deglutiției, întrucât nu mai știa nici să înghită. După numai două luni, am reușit să-l facem să stea în șezut. Ușor-ușor l-am mobilizat și a început să facă primii pași. L-am recuperat medical, cu terapii intensive de kinetoterapie, fizioterapie, masaj medical și psihologic, inclusiv logopedic.
Astăzi, la 6 ani după acel moment, George merge singur, fără baston, fără cadru, iar vorbitul este din ce în ce mai bun. Insistăm cu recuperarea lui locomotorie, astfel încât să meargă din ce în ce mai sigur pe el. Fetița lui are acum aproape 7 ani și ne mulțumește pentru că i-am salvat tatăl”, povestește Alina Ion, de profesie psiholog, manager al Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”.
Într-o înregistrare video pe care i-a transmis-o Alinei Ion, fetița lui George Nica îi promite acesteia că va învăța foarte bine și că va avea grijă de tatăl ei.
”Fetița vine în vizită la noi împreună cu tatăl ei, e numai un zâmbet și ne bucură mult fiecare prezență a ei. Când stă internat la noi, George ne vorbește des despre fetița lui și povestește că va merge cu ea în parc, atunci când se va externa.
Am făcut tot ce a fost posibil pentru recuperarea lui George. Este unul dintre numeroasele cazuri foarte grave care ajung la noi fără șanse de recuperare și pe care noi reușim să-I repunem pe picioare. Avem o echipă performantă de specialiști și cele mai bune echipamente medicale, inovative, multe dintre acestea fiind aduse la noi în premieră pentru România. Punem suflet în îngrijirea pacienților noștri, pe care îi tratăm ca pe membrii prorpiilor noastre familii. Îi susținem și moral, spiritual, nu doar fizic, iar fiecare succes al nostru este, de fapt, al lor”, încheie Alina Ion.
La Spitalul ”Sf. Sava”, terapiile pentru recuperare medicală se aplică 7 zile din 7, inclusiv în zilele de sărbătoare, în regim intensiv, cu mai multe ședințe pe zi de kinetoterapie, fizioterapie și masaj medical. Supravegherea pacienților este asigurată 24 ore/24, inclusiv prin monitorizare video și medic de gardă.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” acordă pacienților săi pachete de recuperare medicală intensivă adaptate condiției lor, cu mai multe ședințe de fizioterapie, masaj și kinetoterapie, zilnic.
Până la 1 februarie 2025, pacienții Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava” beneficiază de pachete speciale de recuperare medicală intensivă, pentru orice tip de afecțiune: AVC, recuperare neurologică, recuperare ortopedică, recuperare respiratorie, recuperare după orice fel de intervenție chirurgicală.
Pacienții care au suferit AVC sau care au nevoie de susținere emoțională, beneficiază de ședințe de psihologie și logopedie gratuite.
Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din județul Ilfov, este unul dintre cele mai mari și mai bine dotate centre de specialitate din țară. Este construit de la zero și deschis în urmă cu doar 6 ani, după standardele celor mai renumite clinici de profil din lume. Luna trecută, Spitalul ”Sfântul Sava” a fost inclus de Revista Capital în Top 100 Performeri în Sănătate.
Date de contact ale Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”:
0724.021.090 | 0724.338.881
contact@spitalulsfantulsava.ro
https://spitalulsfantulsava.ro/
Str.Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov
VIDEO Sorin Grindeanu dă un semnal puternic în coaliție: Liderii partidelor nu vor fi candidați la prezidențiale
Rusia lovește obiective strategice din Ucraina, inclusiv rețeaua energetică, ca răspuns la atacurile cu ATACMS
Ger sever în Mongolia: Temperaturile nocturne coboară la minus 42°C în vest
România se scufundă în datorii. BNR publică cifre alarmante
VIDEO Sorin Grindeanu ar putea pleca de la Ministerul Transporturilor: Dorința mea nu e neapărat să continui
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
VIDEO | Acțiune de salvare extremă a jandarmilor montani argeșeni împreună cu Salvamont Argeș
VIDEO – VIAȚA BATE FILMUL! Tânăr dispărut în urmă cu 9 ani , găsit de jandarmii argeșeni
VIDEO | Un șofer de Audi a plecat cu tot cu pompă după ce și-a alimentat mașina
VIDEO | Percheziții la traficanții de droguri din Argeș – 8 persoane duse la audieri de mascați
VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC
PITEȘTI
Polițist din Argeș în cătușe pentru luare de mită! A cerut 3000 Euro de la un argeșean pentru a-l scoate basma curată – CINE E POLIȚISTUL
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de...
VIDEO | I-AU BUBUIT! Percheziții la vânzătorii de artificii si petarde – O tonă de produse pirotehncie confiscate si 2 dosare penale
Ieri, 11 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetul...
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș reamintește tuturor angajatorilor că, în conformitate cu legislația în vigoare, au obligația de a elibera...
VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme
Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat....
Curtea de Argeș
VESTE MARE! Azi se deschide circulația pe tronsonul Bascov – Băiculești din Autostrada Sibiu-Pitești
Astăzi, la ora 15.00, se va deschide circulația pe un nou tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprins între Nodul rutier...
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani,...
Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni
Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae...
ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ
Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri...
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș
In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul...
Mioveni
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
În urma votului exprimat duminică, 1 decembrie, Argeșul va trimite în Parlamentul României 13 deputați și senatori. Iată care sunt...
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în Argeș o...
PSD câștigă alegerile parlamentare în Argeș, PNL suferă o prăbușire lamentabilă – VEZI REZULTATE DETALIATE
În urma centralizării voturilor din peste 99,9% din secțiile de votare, Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie concludentă...
VIDEO | Incendiu de proporții în Argeș – 3 case mistuite de flăcări
Un puternic incendiu a izbucnit în această dimineată în comuna Stâlpeni, satul Rădești la trei locuinte vecine. Dată fiin amploarea...
Câmpulung
ARGEȘ | Percheziții la Câmpulung – 4 persoane reținute pentru camătă
În dimineața zilei de 12 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au efectuat cinci...
Șoc la Câmpulung! PSD câștigă în orașul Elenei Lasconi, PNL sub 10%
Partidul Social Democrat (PSD) a ieșit învingător în alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând un rezultat surprinzător în orașul Câmpulung, unde...
ALERTĂ COD ROȘU ÎN ARGEȘ – NINSORI ȘI VISCOL PUTERNIC ÎN ZONA MONTANĂ
Meteorologii de la ANM au emis o avertizare de tip cod roșu de viscol puternic și ninsoare în zona de...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
A murit Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș
- ACTUALacum o săptămână
În Argeș nu există niciun hotel de 5 stele! Cel mai apropiat s-a deschis azi… în Dâmbovița – Așa vrem in topul destinațiilor turistice?
- ACTUALacum 2 zile
ITM Argeș, anunț important despre adeverințele de vechime în muncă
- ACTUALacum 2 zile
Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ – Rezultate finale alegeri Parlamentare în orașele importante – ȘOC LA MIOVENI, PNL dezastru la Pitești – VEZI CLASAMENTE DETALIATE
- ACTUALacum 2 săptămâni
Trupul neînsuflețit al fostului primar Nicolae Diaconu va fi adus la Curtea de Arges!
- ACTUALacum o săptămână
Cine sunt noii parlamentari de ARGEȘ, lista completă
- ACTUALacum o săptămână
ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș