Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Proiectul privind achiziţia a 32 de avioane F-35, votat în procedură de urgenţă de Camera Deputaţilor

Publicat

in

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. Proiectul de lege merge acum la Senat, for decizional. Guvernul a solicitat procedură de urgenţă în cazul acestui proiect.

Plenul Camerei Deputaţilor s-a reunit marţi după-amiază pentru a adopta proiectul de lege al Guvernului. S-au înregistrat 195 de voturi pentru, 4 voturi contra, o abţinere şi un deputat nu şi-a exprimat votul, relatează Agerpres și News.ro.

Comisia de apărare a analizat proiectul de lege în procedură de urgenţă şi a elaborat un raport de admitere. Consiliul Legislativ şi CSAT au avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, Faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern-Guvern specifice Programului Foreign Military Sales.

Actul normativ prevede atribuirea de Guvernul României către Guvernului Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA) pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, motoare, muniţii, suport logistic iniţial, acces permanent la lanţul global de suport al F-35, echipamente şi servicii pentru şi de instruire a personalului navigant de aviaţie, a personalului de sprijin şi a personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, echipamente criptografice cu regim special, asistenţă de specialitate, precum şi realizarea de proiecte de cooperare industrială constând în transfer de tehnologie sau produse.

Fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, sau prin împrumuturi ori garanţii de împrumuturi oferite de Guvernul SUA sau printr-o combinaţie a acestora. De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială.

Camera Deputaţilor este prima sesizată, Senatul este forul decizional.

Loading

ACTUAL

Avertisment pentru turiștii care merg la munte. ANPC te ajută să previi accidentele pe pârtie

Publicat

in

ANPC atenționează, pe rețelele sociale, că în sezonul de iarnă, informarea înseamnă siguranță. La punctele de plecare ale pârtiilor și traseelor de schi trebuie să fie afișate, în mod vizibil:

• panouri de informare privind traseele și gradul de dificultate;
• reguli de conduită ale schiorilor și semnalizarea zonelor periculoase;
• programul zilnic de funcționare;
• date meteorologice actualizate (temperatură, strat de zăpadă, vânt, vizibilitate);
• informații privind existența postului de prim ajutor și colaborarea cu Salvamont;
• garduri, plase de protecție și semnalizarea obstacolelor.

Verificați starea echipamentului închiriat: legături, clăpari, schiuri. Alegeți pârtiile adecvate nivelului de pregătire- începător, mediu sau avansat. Respectați regulile de comportament pe pârtie și semnalizarea.

Purtați echipament de protecție: cască, ochelari, mănuși. Acestea pot face diferența între un accident minor și unul grav.

Solicitați bon fiscal sau factură pentru skipass, închiriere sau lecții. Verificați documentul care certifică pregătirea monitorului de schi. Verificați condițiile de utilizare ale skipass-ului: valabilitate, posibilitate de rambursare.

Informați personalul imediat în caz de accident sau defecțiuni. Aveți dreptul la servicii sigure, pârtii întreținute și instalații funcționale.

Citește și: Încep reducerile de iarnă. Avertismentul ANPC pentru românii care se înghesuie la solduri

Patinajul pe gheață – reguli de siguranță recomandate de ANPC

Asigurați-vă că patinele sunt bine fixate și ascuțite corespunzător. Nu intrați pe gheață dacă este aglomerat excesiv sau dacă există zone deteriorate. Purtați mănuși și, pentru copii, cască de protecție.

Solicitați bon fiscal pentru intrare și închirierea patinelor. Aveți dreptul la o gheață întreținută, curată și sigură. Verificați durata sesiunii și regulile de acces afișate la intrare.

ANPC recomandă consumatorilor să adopte o conduită prudentă și să fie informați cu privire la drepturile lor.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Aici ar locui persoane din Rusia, Moldova şi Ucraina. Europol publică imaginie cu „domicilii” dărăpănate, fără geamuri şi acoperişuri

Publicat

in

Sindicatul Europol publică, joi seară, câteva fotografii de la adrese din judeţul Botoşani la care se presupune că ar locui persoanele din Moldova, Ucraina şi Rusia care au cerut documente româneşti în baza unor acte false. Sunt imobile dărăpănate, fără geamuri şi acoperişuri, între buruieni, fără a avea condiţii potrivite pentru locuit. Adresele au fost vizate de percheziţii în cadrul dosarului instrumentat de Parchetul General. Sindicaliştii anunţă că 96 de persoane urmează să fie citate pentru audieri.

PSD reacționează după ce Ucraina a decis să nu permită românilor dubla cetățenie: „Solicităm autorităților române să intervină ferm și urgent pentru rezolvarea acestei probleme”

”Astăzi, colegii noştri din cadrul IGPF, împreună cu cei din cadrul ITPF Iaşi şi Sighetu Marmaţiei au descins la 73 de adrese din judeţul Botoşani, unde au fost efectuate percheziţii domiciliare. Aceştia continuă acţiunile pentru destructurarea unei reţele care ar fi sprijinit persoane din Moldova, Ucraina şi Rusia să obţină acte de identitate româneşti pe baza unor informaţii false. Reţeaua funcţiona cu ajutorul unor funcţionari publici din două servicii de evidenţă a populaţiei şi două primării”, au scris, joi seară, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol, distribuind câteva fotografii cu imobile în care nu se poate locui.

Acestea sunt dărăpănate, nu au geamuri şi acoperişuri şi sunt în plin câmp, între buruieni.

”Din datele strânse în dosar reiese că, la mai multe adrese din judeţul Botoşani, au fost stabilite domicilii fictive pentru cetăţeni din fostul spaţiu sovietic, folosindu-se contracte de închiriere false sau modificate. Aceste documente ar fi fost întocmite cu sprijinul unor intermediari, permiţând luarea în spaţiu a unor persoane fără acordul real al proprietarilor.

Pentru a obţine cărţi de identitate româneşti, aceştia ar fi apelat inclusiv la certificate de cetăţenie false sau falsificate, despre care există suspiciuni că ar fi fost emise de consulate româneşti din alte state”, au mai transmis sindicaliştii.

Ca şi Parchetul General, Sindicatul Europol relatează că, în paralel, au fost verificate 104 adrese din judeţ, unde figurează cu domiciliul persoane din Moldova, Ucraina şi Ruia.

Citeste si România își consolidează apărarea antiaeriană la granița cu Ucraina. Radu Miruță: „Există riscul să vedem drone în zonele locuite”

”Scopul acestor controale este de a stabili dacă persoanele locuiesc efectiv la adresele declarate şi dacă informaţiile furnizate autorităţilor sunt corecte. Totodată, 96 de suspecţi urmează să fie citaţi pentru audieri”, anunţă sindicaliştii.

Parchetul General a anunţat, joi dimineaţă, că se fac 73 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane fizice din judeţul Botoşani. De asemenea, sunt verificate 104 adrese unde figurează cu domiciliu cetăţeni originari din Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă.

Acţiunile au loc în continuarea activităţilor derulate pentru destructurarea unei reţele care furniza documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea pentru persoane din Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă şi în care, în 20 noiembrie 2024, au avut loc 90 de percheziţii la sediile unor instituţii publice şi locuinţele unor persoane fizice din judeţele Botoşani, Suceava şi municipiul Bucureşti, fiind vizate 94 de persoane.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Garduri electrice pentru urşi! Ministerul Mediului anunţă finanţare de 24 de milioane de lei pentru 1635 de garduri

Publicat

in

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunţă, joi seară, o finanţare de 24 de milioane de lei pentru instalarea a 1.635 de sisteme de garduri electrice în comunităţile unde incidentele cu urşi sunt frecvente.

”Am promis un pachet de măsuri echilibrate pentru gestionarea conflictelor om-urs. Livrăm promisiunile făcute! Prin Administraţia Fondului pentru Mediu, a fost deja aprobată o finanţare de 24 de milioane de lei pentru instalarea a 1.635 de sisteme de garduri electrice în comunităţile unde incidentele cu ursul brun sunt frecvente”, a scris, joi sear, pe Facebook, ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Urșii vor putea fi împușcați imediat și se acordă amenzi de până la 30.000 de lei pentru cei ce îi hrănesc. Ordonanța de Urgență urmează să fie adoptată de către Guvern DOCUMENT

Aceasta a explicat că programul a fost aprobat încă din 2023, s-au depus dosare, dar programul a fost blocat.

”Prevenţia funcţionează. Şi protejează vieţi – ale oamenilor şi ale animalelor. Gardurile electrice sunt un instrument de prevenţie care, inclusiv ultimul studiu de la INCDS, a fost confirmat că dă rezultate. Gardurile electrice reduc semnificativ riscul de atacuri şi pagube, fără a răni animalele şi fără a le altera comportamentul natural. Protejează gospodării, stupine, exploataţii agricole, dar şi traseele naturale ale animalelor”, a explicat ministrul Mediului.

Diana Buzoianu afirmă că datele din teren confirmă faptul că, acolo unde se iau măsuri de prevenţie, conflictele scad.

”Asta înseamnă mai multă siguranţă pentru oameni şi mai mult respect pentru natură. Acest program completează Planul naţional de acţiune pentru conservarea ursului brun şi este o schimbare de paradigmă: de la reacţie la prevenţie, de la improvizaţie la politici publice bazate pe ştiinţă”, a mai transmis ministrul Mediului.

În 12 decembrie 2025, Ministerul Mediului anunţa că analizele genetice făcute în cadrul unui studiu privind populaţia de urs brun în România indică faptul că aceasta se situează, într-un scenariu conservator, între 10.657 şi 12.787 de indivizi, cu o diversitate genetică ridicată.

S-a votat în Parlament. Liber la vânat urşi şi şacali agresivi / Amenzi uriaşe pentru cei care hrănesc urşii

”Acest studiu nu este un exerciţiu academic şi nici un instrument pentru decizii extreme. Este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat, care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele şi, în acelaşi timp, să conservăm o specie importantă”, explica atunci ministrul Diana Buzoianu.

În multe judeţe, urşii ajung în zone locuite, iar în multe dintre acestea provoacă pagube.

 

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Un notar din Târgoviște a fost amendat după ce a hrănit porumbeii pe domeniul public

Publicat

in

Notarul Doru Tudor Lucian a fost amendat pentru hrănirea porumbeilor pe domeniul public al municipiulului Târgoviște. Conform provesului verbal pe care notarul l-a făcut public, acesta a fost văzut prin sistemul de supraveghere cu camere video al orașului cum arunca mâncare pentru porumbeii din fața notariatului. Acesta a achitat amenda, dar a subliniat că are de gând să o conteste.

Citește și: Populația de cormorani din Tulcea a fost scăpată de sub control. Oamenii se plâng că păsările mănâncă prea mult pește și au făcut o petiție pentru a scăpa de ele

„Mulțumesc primăriei Târgoviște și în special poliției locale fiind sancționat contravențional astăzi data de 19-01-2026 orele 10:00, pentru grava contravenție săvârșită în jurul orelor 08:00, în timp ce aruncam pe domeniul public mâncare (diverse) la porumbei, încălcând astfel prevederile legale (am citat din procesul verbal prin care am fost sancționat cu o amendă de 500 lei)

Mâncarea la care se referă, constă în câteva felii de pâine.

În felul acesta mi-am adus contribuția la curățenia orașului de porumbei, ciori, etc, în această perioadă de austeritate prin amenda mai sus menționată pe care am plătit-o de îndată.

Pe surse am aflat că nu au mai fost cetățeni sancționați pentru câteva bucăți de pâine drept hrană pentru porumbei. Probabil sunt apreciat de conducerea celor 2 instituții.

Pe această cale in mod public solicit a mi se comunica numărul total al contravențiilor aplicate pentru hrănirea porumbeilor pe domeniul public de la apariția actului normativ, și care este acesta până în prezent, date necesare pentru plângerea împotriva procesului verbal la judecătoria Târgoviște.

Se poate aprecia momentul în care se va declanșa o acțiune hotărâtă și eficientă contra ciorilor, șobolanilor, etc.?” a scris Doru Tudor Lucian pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Primarul din Cenei, despre crima cumplită care a șocat o țară întreagă: „Suntem încă în stare de şoc. Părinţii sunt panicaţi şi se tem să-şi mai trimită copiii la şcoală”

Conform procesului verbal, amenda a fost dată în baza HCL64/2002 ( între timp a fost republicată în H.C.L. nr. 477/2008 ), articolul 5, litera a care nu spune nimic despre hrănirea porumbeilor:

Art. 5 Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei următoarele fapte:

a)       aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum şi în alte locuri publice a reziduurilor menajere şi vegetale, a molozului şi a altor reziduuri, a bunurilor materiale de orice fel, ca: utilaje, ambalaje, tonete, chioşcuri, mese, construcţii metalice, materiale de construcţii de orice fel, caroserii de autovehicule, autovehicule de orice fel: degradate, avariate, dezmembrate parţial sau total, cu sau fără numere de înmatriculare.

Totuși, conform normelor locale (bazate tot pe H.C.L. nr. 477/2008), cetățenii au obligația de a menține curățenia pe domeniul public și de a nu arunca resturi sau deșeuri de orice fel. Aruncarea boabelor sau a resturilor alimentare pe trotuare ar putea fi interpretată ca încălcare a acestor norme de igienă, deși nu există o prevedere explicită legată de porumbei.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO INCREDIBIL | Teroare pe ruta Ștefănești-Pitești: Copii AGRESAȚI sălbatic în autobuz în plină zi!

Publicat

in

Scene de o violență revoltătoare au avut loc în plină zi într-un mijloc de transport în comun care leagă Ștefăneștiul de Pitești. Platforma de sesizări a portalului Regatul Argeșului a primit imagini video șocante și detalii despre un incident care putea degenera într-o tragedie, victime fiind mai mulți copii care se deplasau spre școală.

Un individ agresiv, pasager în autobuz, și-a vărsat nervii pe un grup de elevi, bruscându-i violent sub privirile îngrozite ale celorlalți călători. Motivul invocat de martori este halucinant: copiii „vorbeau prea tare”.

Filmul agresiunii: Elev bruscat și aproape izbit cu capul de scaun

Imaginile intrate în posesia noastră arată momentele de tensiune maximă. Deranjat de vocile copiilor, bărbatul se năpustește asupra lor. Pe filmare se vede clar cum agresorul are o altercație cu unul dintre băieți.

Într-un acces de furie, individul înfige mâna în copil și îl trage cu o forță brutală. Violența gestului este atât de mare încât elevul este la un pas să fie izbit cu capul de un scaun metalic, moment în care doar norocul a făcut să nu vorbim despre o accidentare gravă.

Curajul martorilor și intervenția șoferului au evitat dezastrul

În ciuda șocului, reacția celor din jur a fost exemplară. Mai multe fete, colege ale băiatului agresat, au intervenit curajos încercând să-l țină pe băiat și să aplaneze situația. Un alt pasager, martor la scenele de coșmar, a intervenit și el în conflict pentru a-l opri verbal pe agresor.

Rolul decisiv l-a avut însă șoferul autobuzului. Inițial, acesta a intervenit prin stația de comunicare, cerând calm. Văzând că situația degenerează, conducătorul auto a luat decizia corectă: a oprit imediat autobuzul pentru a se asigura că minorii sunt în siguranță și pentru a pune capăt agresiunii.

Poliția așteaptă… o hârtie

Din fericire, copiii au scăpat teferi din punct de vedere fizic, dar sunt profund marcați emoțional de incident. Deși imaginile sunt publice și probează fără dubiu o faptă de lovire sau alte violențe, precum și tulburarea ordinii și liniștii publice, Poliția încă nu a deschis un dosar penal. Motivul? Până la acest moment, părinții copilului lovit nu au depus o plângere oficială la secție. Dar, oare, nu se pot autosesiza? Doar întrebăm!

sursa video/foto regatulargesului.ro

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

CUTREMUR LA SPITALUL JUDEȚEAN ARGEȘ! Dr. Andrei Găitan „operează” sistemul politic din spital: Funcții pe bază de carnet de partid, nu de competență!

Publicat

in

O postare publică a medicului Andrei Găitan a căzut ca o bombă peste liniștea (aparentă) de la etajele superioare ale Spitalului Județean de Urgență Pitești, liniște așternută după scandalul cu prefecta Făcăleașă și după ce jurnalistul Iulian Uță a solicitat în direct la TV demisia managerului Dumbravă. Într-o radiografie morală necruțătoare, medicul descrie un sistem aflat în „metastază politică”, unde halatul alb a fost subordonat culorilor de partid, iar actul medical a devenit o simplă anexă a contabilității reci. Ceea ce șușoteau medicii pe holuri, de frica represaliilor, dr. Găitan a rostit cu voce tare: Spitalul Județean nu mai aparține pacienților, ci pare a fi devenit „moșia” PSD Argeș, mai ales după ce Adrian Dumbravă a renunțat la candidatura din partea PSD la șefia Consiliului Județean Caraș Severin pentru a prelua frâiele Spitalului Județean Argeș.

Politizarea medicinei: Diagnosticul care nu apare în fișele de observație

Dr. Andrei Găitan reclamă un mecanism pervers prin care funcțiile-cheie din spital – de la management la șefi de secție – nu sunt câștigate prin concursuri reale și competență profesională, ci prin obediență politică.

Într-un astfel de sistem, valoarea unui medic nu se mai măsoară în vieți salvate, ci în cât de „aliniat” este la directivele venite din sediile de partid. Consecințele sunt dezastruoase pentru argeșeni:

  • Medicii competenți sunt reduși la tăcere sau marginalizați.
  • Pacienții devin simple „cifre” sau „fluxuri” într-un tabel Excel.
  • Performanța este înlocuită de indicatori financiari, ignorați fiind nevoile reale ale celor suferinzi.

„Optimizarea” prin eșec: De ce sunt trimiși pacienții la București?

Unul dintre cele mai dure puncte atinse de dr. Găitan vizează „externalizarea” pacienților. Ceea ce conducerea spitalului prezintă drept o „optimizare a fluxurilor” este, în realitate, un eșec medical mascat administrativ.

Atunci când pacienții sunt trimiși în masă către spitalele din Capitală pentru tratamente care ar fi putut (și ar fi trebuit) să fie făcute la Pitești, nu vorbim despre progres, ci despre incapacitatea unui sistem politizat de a-și asuma responsabilitatea. Medicina a ajuns să fie subordonată contabilității: se raportează „bine” pe hârtie, în timp ce pe patul de spital realitatea este cruntă.

„Nu vindecarea, nu actul medical corect, ci raportările convenabile pentru management par să fie prioritatea zero”, se desprinde din mesajul curajos al medicului.

Curajul de a sparge „Omerta” de la Județean

Într-un județ în care frica de a-ți pierde postul sau de a fi marginalizat este uriașă, gestul dr. Andrei Găitan este un act de rar curaj profesional. Sutele de distribuiri și aprecieri la postarea sa arată că piteștenii recunosc perfect realitatea descrisă.

Nu este vorba despre un atac politic gratuit, ci despre strigătul de disperare al unui profesionist care vede cum instituția în care lucrează este golită de sens sub presiunea „martalogilor” care dictează numirile din pixul politic.

Întrebări care cer răspunsuri urgente:

Această „radiografie” pusă pe masa opiniei publice de dr. Găitan nu poate fi mușamalizată. Trustul nostru de presă solicită public răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Cine și pe ce criterii conduce secțiile SJU Pitești? Câte dintre aceste numiri au avizul „de la partid”?
  2. Cum sunt evaluate performanțele medicale? Contează mai mult economia la buget sau salvarea pacientului?
  3. Cât timp vital pierd argeșenii fiind trimiși la București pentru că managementul local preferă „optimizarea” în locul investiției în competență?

Sănătatea nu are culoare politică, iar Spitalul Județean este finanțat din taxele noastre, nu din cotizațiile de partid. Este timpul ca performanța să se întoarcă în sălile de operație, iar politica să rămână la ușa spitalului!

Vă lăsăm mai jos textul integral al postării medicului Andrei Găitan, pentru a înțelege exact dimensiunea dezastrului reclamat:

Doamna doctor Zamfirichi Vârf-de-Top și Secția MARELE PARTID

A fost odată ca niciodată, într-un oraș numit Pitiesd, o doctoriță numită Zamfirichi Vârf-de-Top, o femeie a cărei singure legături cu medicina era faptul că purta halat alb.

Aceasta era stăpâna moșiei ORL a partidului de culoare roșie ca focul să le surâdă norocul.

În viziunea ei, boala era privită ca un generator al succesului financiar și atât.

********************************************************

Miracolul de la Sfântul Partid

Vârf-de-Top nu ajunsese șefă de secție prin meritocrație. Ea fusese propulsată în funcția de conducere prin filiala locală a partidului, după ce demonstrase o abilitate incredibilă de a pupa posteriorul persoanelor sus-puse cu o precizie de vizionar.

********************************************************

Doctorița Vârf-de-Top și performanța chirurgicală – Baba și mitraliera

Se zvonea că singurul instrument chirurgical pe care-l mânuise cu succes era cel cu care își tăia pâinea sau…în cazul ei…shaorma .

Pacienții sau mușterii cum îi numea, nu ajungeau să vadă prea mult din activitatea ei practică, iar medicii, deși întoteauna suspinau în fața incompetenței ei, preferau să se ocupe de ceea ce știau să facă, sub paza atentă a doctoriței Vârf-de-Top. Problemele stringente ce o măcinau veșnic, nu erau nici o dată legate de vreo patologie. Ea era pasionată de curățarea saloanelor și…a pacienților. Până la urma urmei, cineva trebuia să aibă grijă de ștergerea prafului, ordonarea mobilierului și spălatul geamurilor. Cu probleme așa importante pe cap, cine ar mai avea timp de medicina?!

********************************************************

Fibroscopia ca Religie

Pentru Dr. Vârf-de-Top, pacientii erau un bancomat biologic. Deviza ei era simplă: dacă respiră, merită o fibroscopie. Cu fibroscopiile făcea bani.

********************************************************

Performanța medicală sub preșul câștigului financiar

Statisticile secției erau fantastice. Pe hârtie, profitul era uriaș. În realitate, cimitirul de peste drum se extinsese cu două hectare de când preluase ea mandatul.

********************************************************

Doctorița Vârf-de-Top – Iubirea Conducerii

Managerul spitalului, un stimat domn care măsura sănătatea publică în cifre nu in cazuri medicale complexe rezolvate, o adora pe Vârf-de-Top. O elogia în orice discurs:

– Uitați-vă la Dr. Vârf-de-Top! Ea nu stă să piardă timpul cu diagnostice complicate sau tratamente lungi. Ea trece direct la subiect. Produce! Aduce puncte! Este o eroină a câștigului!

Faptul că pacienții ei părăseau secția și se internau la un alt spital pentru a se trata, că plecau la București cu duiumul, că erau trimiși la oncologie cu tumori perfect operabile…ei, toate acestea erau considerate : optimizare de flux.

Mai puține paturi ocupate pe termen lung, mai multă rotație de capital…

Pe secția lui Zamfirichi Vârf-de-Top singurul lucru care funcționa brici era fibroscopul. Tratarea pacientilor era opțională, dar factura era sacră.

P.S. Înțelegerea acestei povești vă poate salva viața!

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend