Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Proiect de construcţie a unui nou corp de spital de psihiatrie pediatrică, în incinta Spitalului ‘Obregia’

Publicat

in

Proiectul de construcţie a unui nou corp de spital de psihiatrie pediatrică, în incinta Spitalului „Obregia”, a fost lansat miercuri seară, în cadrul unui eveniment la care au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu şi primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Proiectul va fi realizat în baza unui protocol de colaborare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Fundaţia Filantropică Metropolis.

Nicuşor Dan a precizat că în cadrul Spitalului Obregia, administrat de Primăria Capitalei, există o secţie de psihiatrie pediatrică, „depăşită” însă din cauza creşterii numărului de tulburări psihice în rândul copiilor şi adolescenţilor.

„Spitalul Obregia este unul dintre cele 19 spitale pe care le administrăm. Avem acolo o clinică de psihiatrie pentru copii, pediatrică. Numai că ea este depăşită în momentul acesta pentru că problemele de tulburări psihice la copii şi adolescenţi sunt mult mai multe faţă de acum mulţi ani. Şi atunci suntem foarte bucuroşi că o fundaţie şi mulţi sponsori şi multe persoane fizice au donat şi vor să facă această investiţie”, a spus edilul general.

El a mulţumit fundaţiei Metropolis pentru iniţiativa pe care o demarează şi a încurajat donaţiile, astfel încât proiectul să fie finalizat cât mai rapid.

„Niciodată nu sunt destui bani. Primăria Municipiului Bucureşti, în cele 19 spitale şi în unităţile sanitare din şcoli, dă cam 75 de milioane de euro pe an. Facem banca de ţesuturi acum, dar nu sunt bani pentru toate investiţiile şi de aceea, în mod evident, când un privat vine şi spune ‘Vreau să te ajut’, nu poţi să spui decât ‘Desigur! Cu mare plăcere. Cu ce pot eu să te ajut la rândul meu?’. Sănătatea mintală e o problemă care creşte, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor şi ea trebuie adresată aşa cum se cuvine. Avem specialiştii, nu avem locaţia potrivită şi sperăm ca în cel mai scurt timp să o avem”, a spus Nicuşor Dan.

Pe de altă parte, el a pledat şi pentru o componentă civică „mai puternică” în rândul societăţii civile.

„Este foarte bine că există fundaţii, asociaţii, structuri civice care merg mult în zona socială; adică sunt mai buni decât statul pe categorii vulnerabile. Lucrează mai repede decât statul, sunt mai dinamici decât statul. Foarte bine. Însă, să nu uităm că societatea civilă are două componente; una este cea socială, cealaltă este cea civică. Din păcate, cu tot cadrul pe care statul îl oferă, partea civică din societatea civilă este într-o mare, mare suferinţă. Abia, abia mai pâlpăie, Să reflectăm cu toţii la chestiunea asta. Pentru că dacă vrem să mai corectăm din derapajele administraţiei locale şi centrale, e nevoie de o componentă de civică în societatea civilă”, a spus edilul general.

Preşedintele Fundaţiei Metropolis, Codin Maticiuc, a declarat că Primăria Capitalei va asigura terenul şi autorizaţiile necesare proiectului, despre care a spus că va fi „unic” în România.

„ASSMB a acceptat ca o fundaţie ca noi să construiască un proiect unic în România, în curtea unui spital pavilionar. Ne-a pus la dispoziţie terenul; absolut toată deschiderea, tot ce înseamnă autorizaţii. Eu am spus: ‘Domnule primar, aici vrem să construim un spital’ şi a zis ‘Minunat’. ‘Ştiţi, nu avem fondurile’. ‘Cred că le veţi strânge’. Pentru mine asta înseamnă un partener. Un om care a crezut în acest proiect şi crede că acolo vom construi şi vom face un proiect unic în România şi care va da tonul şi în Europa”, a spus Codin Maticiuc.

În luna aprilie, Consiliul General al Capitalei a aprobat încheierea unui protocol de colaborare între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Fundaţia Filantropică Metropolis, în vederea realizării unei Secţii clinice de psihiatrie pediatrică la Spitalul Obregia.

În baza protocolului, fundaţia şi ASSMB convin includerea spitalului, ca beneficiar, în campania „Spitale Publice din Bani Privaţi”, iar fundaţia va finanţa şi va asigura proiectarea şi execuţia unei clădiri, cu destinaţia de Secţie Clinică Psihiatrie Pediatrică.

Fundaţia se angajează să organizeze, să coordoneze şi să asigure finanţarea proiectului prin organizarea unor campanii de strângere de fonduri şi va intra în relaţii contractuale, în calitate de investitor/finanţator, cu terţe părţi care vor trebui contractate în vederea edificării construcţiilor aferente proiectului.

Protocolul este valabil pentru o perioadă de cinci ani

Conform referatului de aprobare, Spitalul Obregia are 1.160 de paturi de spitalizare continuă, dar din cauza „uzurii şi structurii vechi”, saloanele destinate cazării pacienţilor „nu oferă facilităţile necesare pentru asigurarea unor servicii medicale moderne, adaptate patologiilor tratate, iar condiţiile oferite atât pacienţilor, cât şi însoţitorilor acestora pe perioada internării, cât şi personalului medico-sanitar sunt deficitare”.

Noua secţie clinică va include saloane cu unul sau două paturi, cu grup sanitar propriu, cu spaţiu care să permită şi cazarea însoţitorului. Spaţiile de cazare ale pacienţilor vor fi amenajate în funcţie de categoria de vârstă. Pacienţii cu tulburări legate de consumul de substanţe psihoactive vor dispune de spaţii separate şi securizate, „care să răspundă nevoilor specifice” acestei categorii de pacienţi.

„Spaţiile de terapie individuală şi de grup, precum şi spaţiile de socializare vor fi unice la nivel naţional, din punct de vedere al tipului de intervenţie, precum şi al categoriei de pacienţi deservită, în funcţie de vârstă şi comorbidităţile psihiatrice ale acestora”, se mai arată în document.

Loading

NATIONAL

Ce metodă îndepărtează cu adevărat pesticidele de pe fructe și legume

Publicat

in

Pe fondul preocupărilor legate de siguranța alimentelor și impactul pesticidelor asupra sănătății, o întrebare devine din ce în ce mai frecventă: cum putem reduce expunerea la substanțele chimice de pe fructe și legume?

De la trucuri populare pe rețelele de socializare, precum utilizarea bicarbonatului de sodiu și oțetului, până la soluții specializate, consumatorii caută metode eficiente și accesibile, scrie click.ro.

Riscurile reale ale pesticidelor

Pesticidele sunt esențiale pentru protejarea culturilor, dar urmele acestora pot rămâne pe suprafața produselor pe care le consumăm. Studiile au asociat unele pesticide cu afecțiuni grave, inclusiv tulburări neurologice și endocrine sau chiar cancer. Totuși, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA susține că expunerea la cantități mici este, în general, considerată sigură.

Cea mai simplă soluție: apa curentă de la robinet

Deși există numeroase metode promovate pentru curățarea alimentelor, experții, inclusiv Dr. Kelly Johnson-Arbor, toxicolog, recomandă spălarea cu apă curentă de la robinet. Organizații precum CDC și FDA confirmă eficiența acestei metode în îndepărtarea pesticidelor și bacteriilor fără a expune produsele la alte substanțe potențial dăunătoare.

Spălarea sub jet de apă rece este suficientă pentru majoritatea fructelor și legumelor, eliminând particulele de murdărie și reziduurile chimice. Pentru alimentele cu suprafețe dure, precum pepenii, este recomandată utilizarea unei perii.

Evitați soluțiile chimice și înmuierea excesivă

Utilizarea săpunurilor, detergenților sau altor substanțe chimice pentru spălarea produselor este periculoasă. Acestea pot lăsa reziduuri pe suprafața alimentelor, crescând riscul de intoxicații. În plus, înmuierea în apă poate răspândi bacterii, mai ales în cazul utilizării unei chiuvete contaminate.

Curățarea produselor delicate și a celor cu frunze

Pentru fructele de pădure, spălarea ușoară sub jet de apă este cea mai sigură opțiune, evitând deteriorarea. În cazul legumelor cu frunze, separați și spălați individual fiecare frunză.

Produsele ecologice: o alternativă mai sigură

Pentru cei care doresc să minimizeze riscul expunerii la pesticide, alegerea produselor ecologice poate fi o soluție eficientă. Acestea sunt cultivate fără utilizarea pesticidelor sintetice, însă spălarea lor rămâne importantă pentru a elimina murdăria și germenii naturali.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Creierul se curăță singur în timpul somnului: Pastilele de somn prescrise de medici blochează acest proces

Publicat

in

Creierul are propriul mecanism prin care se curăță singur. Este rezultatul unui studiu recent, care mai arată și că pastilele de somn blochează acest proces. Somnul profund are un rol esențial în curățarea creierului, similar cu modul în care funcționează o mașină de spălat vase, arată o nouă descoperire științifică. Pastilele de dormit reduc cu 50% acest proces natural de curățare a creierului.

Oamenii de știință de la Universitatea din Copenhaga au descoperit că procesul de curățare este orchestrat de o moleculă numită norepinefrină, care este eliberată de creier la fiecare 50 de secunde în timpul somnului profund.

„Este ca și cum ai porni mașina de spălat vase înainte de a merge la culcare și te-ai trezi cu un creier curat”, explică profesorul Maiken Nedergaard de la Universitatea Rochester din New York, autorul principal al studiului.

Cercetătorii au descoperit că norepinefrina face vasele de sânge să se contracte și să se dilate ritmic, ca o pompă care ajută la eliminarea deșeurilor din creier. Dr. Natalie Hauglund, de la Universitatea din Copenhaga și Oxford, compară acest proces cu un dirijor care coordonează o orchestră.

Medicamentele pentru somn, precum zolpidemul, pot perturba însă semnificativ acest proces natural de curățare. În experimentele pe șoareci, cercetătorii au observat că pastilele de dormit reduc cu 50% undele de noradrenalină și cu 30% eficiența procesului de curățare, deși animalele adormeau mai repede.

Aceste descoperiri sunt relevante și pentru oameni, deoarece avem același sistem de curățare a creierului.

Dr. Hauglund avertizează că persoanele care iau medicamente pentru somn ar trebui să fie conștiente că este posibil să nu beneficieze de toate avantajele unui somn natural și sănătos.

Studiul, publicat în revista Cell, oferă noi perspective despre legătura dintre somnul insuficient și bolile neurologice, precum Alzheimer, și deschide calea către dezvoltarea unor metode mai bune pentru asigurarea unui somn odihnitor și benefic.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Ucraina cumpără două reactoare nucleare rusești din Bulgaria

Publicat

in

Parlamentul ucrainean a aprobat achiziţionarea a două reactoare nucleare ruseşti din Bulgaria, relatează Euractiv, potrivit Rador Radio România.

Pe 16 ianuarie, Comisia pentru energie a Parlamentului ucrainean a votat în favoarea unei legi care, aparent, urmăreşte îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţară, dar care include şi un amendament care dă undă verde achiziţionării a două reactoare nucleare ruseşti vechi pentru extinderea Centralei Nucleare Hmelniţki.

„Cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Energoatom primesc permisiunea de a negocia, finaliza textul, semna, plăti, primi şi depozita echipamentele”, se menționează în amendamentul consultat de Euractiv.

Ucraina va plăti 600 de milioane de euro

Centrala Nucleară Hmelniţki, situată în sud-vestul Ucrainei, a fost construită la începutul anilor ’70, în perioada conducerii lui Leonid Brejnev. Din cauza accidentului de la Cernobîl, aceasta a funcţionat întotdeauna doar parţial. În 2023 au început negocierile pentru achiziţionarea a două reactoare ruseşti, achiziţionate iniţial pentru Centrala Nucleară Belene, proiect nefinalizat de Bulgaria.

Achiziţia planificată are un cost estimativ de cel puţin 600 de milioane de euro. De asemenea, compania americană Westinghouse intenţionează să construiască două reactoare pe platforma centralei din Ucraina.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

O descoperire revoluționară ar putea elimina necesitatea refrigerării vaccinurilor și a medicamentelor

Publicat

in

O descoperire făcută de cercetătorii de la Universitatea Penn State ar putea elimina necesitatea păstrării la rece a vaccinurilor și a medicamentelor bazate pe proteine.

Studiul, publicat recent în revista Nature Communications, prezintă o nouă tehnică de stocare care menține stabilitatea acestor medicamente fără refrigerare, conform Mediafax.

În prezent, peste 80% din medicamentele biologice și 90% din vaccinuri necesită păstrare la temperaturi controlate. Echipa condusă de Scott Medina, profesor la Departamentul de Inginerie Biomedicală, a dezvoltat o soluție inovatoare: înlocuirea soluției pe bază de apă, folosită în mod obișnuit, cu un ulei special numit perfluorocarbon.

Medicamentele rămân stabile până la 100°C

Principalele avantaje ale noii metode sunt că medicamentele rămân stabile și eficiente chiar și la temperaturi de până la 100°C, soluția este natural sterilă, neputând fi contaminată de bacterii, fungi sau viruși și ar putea reduce semnificativ costurile de depozitare și transport, estimate la 58 de miliarde de dolari la nivel global până în 2026.

Pentru a rezolva problema proteinelor care nu se dizolvă uniform în ulei, cercetătorii au dezvoltat o moleculă specială care acționează ca un „impermeabil pentru proteine”. Aceasta creează un înveliș protector în jurul proteinelor, permițându-le să rămână stabile și funcționale.

„Este ca un impermeabil pentru proteine”, explică profesorul Medina. „Așa cum un impermeabil te ține uscat, acest înveliș protector menține proteina în siguranță față de căldură și contaminare.”

Testele pe șoareci au arătat că noua soluție este la fel de eficientă ca versiunile refrigerate și nu prezintă efecte toxice. Această descoperire ar putea revoluționa distribuția medicamentelor în zone cu resurse limitate sau în situații unde refrigerarea constantă nu este posibilă, cum ar fi pe câmpul de luptă.

Echipa de cercetare se află în proces de brevetare a metodei și speră să colaboreze cu companiile farmaceutice pentru a face produsele lor proteice mai stabile și mai accesibile pentru toată lumea.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Incendiu puternic într-un centru industrial din vestul Rusiei, după un atac cu drone ucrainene

Publicat

in

Un atac cu drone ucrainene a provocat vineri un incendiu la un sit industrial din Liudinovo, oraş din vestul Rusiei aflat la 170 de kilometri de frontieră, au raportat autorităţile, notează AFP, potrivit Agerpres.

„În urma unui atac cu drone la Liudinovo, a izbucnit un incendiu în vecinătatea unei întreprinderi industriale”, a declarat guvernatorul regiunii ruse Kaluga, Vladislav Şapşa, într-un mesaj pe Telegram.

Înregistrări video neverificate publicate pe reţelele de socializare ruse arată un incendiu masiv la ceea ce se presupune a fi un depozit de petrol din zonă.

Kievul şi-a intensificat în ultimele luni atacurile aeriene împotriva instalaţiilor energetice şi militare ruse, o campanie descrisă ca un răspuns legitim la bombardamentele necruţătoare asupra oraşelor şi reţelei sale energetice de către Rusia.

Armata ucraineană a lovit în special mai multe depozite de petrol ruse în ultimele săptămâni, printre care două lovituri importante împotriva unui depozit situat în apropierea unui aeroport militar din regiunea Saratov. Acestea au provocat incendii care au durat câteva zile.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Un vortex polar îi pune piedici lui Trump: Ce se va întâmpla cu ceremonia sa de inaugurare

Publicat

in

Ceremonia de inaugurare a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, va fi mutată în interior, întrucât prognoza meteo pentru luni la Washington indică temperaturi foarte scăzute, a anunţat vineri presa americană, informaţie confirmată şi de viitorul preşedinte, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Prin urmare, depunerea jurământului, care ar fi trebuit să se desfăşoare pe treptele Capitoliului, va avea loc în interiorul Rotondei Capitoliului, la fel cum s-a procedat la ceremonia pentru al doilea mandat al fostului preşedinte Ronald Reagan.

„Am dispus ca Discursul de Inaugurare, precum şi rugăciunile şi alte intervenţii, să se desfăşoare în Rotonda Capitoliului SUA, la fel cum a procedat Ronald Reagan în 1985, atunci tot din cauza vremii foarte friguroase. Diverşii demnitari şi oaspeţi vor fi aduşi în Capitoliu”, a precizat Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Luni, în ziua inaugurării prezidențiale din Washington D.C., temperaturile vor atinge -6°C, cu vânturi care vor aduce senzații termice sub -12°C. Se așteaptă să fie cea mai rece inaugurare prezidențială din ultimii 40 de ani, de la ceremonia din 1985 pentru Ronald Reagan.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend