Conecteaza-te cu noi

Comunicate de Presa

Program internațional pentru profesorii de germană Specialist: “În afacerile europene, se vorbește limba germană”

Publicat

in

Chiar dacă limba engleză este una dintre cele mai vorbite limbi „comerciale” din lume, în Uninea Europeană, limba germană este, de departe, cea mai larg răspândită limba maternă, cu aproximativ 90 de milioane de vorbitori. Mai mult decât atât, specialiștii afirmă că germana este, de asemenea, limba cea mai des folosită în afacerile intracomunitare din Uniunea Europeană.
În acest context, România are nevoie să se adapteze la tendințele Comunității Europene, iar un prim pas va fi făcut în sistemul de educație, prin implementarea unui program internațional de specializare și perfecționare pentru profesorii români de limbă germană.

De ce pun atât de mult europenii accent pe învățarea limbii germane?
Reprezentantul KIKUS în România, Ștefania Filip, afirmă că Germania și-a consolidat poziția de motor al dezvoltării și progresului Uniunii Europene, iar acest aspect s-a răsfrâns, fără doar și poate, și asupra relațiilor sociale și economice pe care le are cu restul Spațiului European. “Europenii au fost nevoiți să învețe limba germană, datorită progresului pe care această țară l-a facilitat în relațiile cu restul statelor. Persoanele care au învățat această limbă au avut acces mult mai ușor pe piața muncii, au avut posibilitatea de a învăța și de a se perfecționa prin programele de studiu și bursele oferite anual de statele germane. Nu în ultimul rând, vorbitorii de germană au avut o conexiune mai bună cu progresul tehnologic și cu invenția timpurilor moderne – internetul (extensia .de are peste 12 milioane de domenii, este a doua în lume după extensia .com)”, afirmă Ștefania Filip, reprezentantul KIKUS în România, celebrul program international de învățare a limbii germane, consacrat în toată lumea.

Programul international KIKUS, ajunge în România și este dedicate specializării și perfecționării profesorilor de germană
Profesorii români de limbă germană din gradinițe și centre de predare a limbilor străine vor lua contact cu celebra metodă de predare a limbii germane, care ajunge și în țara noastră, după ce a fost implementată cu succes în mai multe țări din Europa, Asia, Africa și America de Sud. Seminarul de inițiere în metoda KIKUS, pentru profesori, va avea loc în perioada 8-9 mai 2015, la Constanța și este organizat de Kikus România și Centrul pentru multilingvismul copiilor din Munchen.
“KIKUS este un program integral, care stimulează și dezvoltă multilingvismul precoce la copiii între 3 si 10 ani. Importanța metodei KIKUS constă în faptul că este singura de felul ei: oferă profesorilor un instrument pentru predarea limbii germane, copiilor care încă nu stăpânesc scrisul și cititul. La seminarul din Constanța, toți profesorii de germană din România vor putea învăța cum pot implementa în clase această metodă revoluționară și vor constata că și copiii vor fi mai receptivi și mai interesați să învețe limba germană, deoarece se pliază pe nevoile și activitățile lor curente”, afirmă Ștefania Filip.
În cadrul seminarului, profesorii vor afla informații pragmatice despre stabilirea curriculei de predare (cu ce să înceapă cursul, în ce ordine să predea informațiile copiilor etc.), despre elementele de psihopedagogia copilului preșcolar (ce trebuie să știe profesorul despre copiii de diferite vârste pentru a atinge obiectivele de învățare), despre metodologia de predare (predarea diferențiată în funcție de vârsta copilului, metode de captare și menținere a atenției) și cum pot aplica mai ușor metoda KIKUS în clase.
Programul internațional este deschis tuturor profesorilor de limbă germană din grădinițe și centre educaționale, precum și studenților din anii terminai ai facultăților de litere în limba germană. La întâlnirea de lucru de la Constanța, seminarul va fi susținut de dr. Edgardis Garlin, fondatorul programului KIKUS și unul dintre cei mai buni metodiști în predarea/învățarea limbii germane din lume.
Profesorii se pot înscrie la acest seminar de inițiere în metoda KIKUS, prin contactarea Kikus România prin email: office@germanaconstanta.ro sau telefonic, apelând la 0720.744.900.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comunicate de Presa

Peste 100 de tineri din întreaga lume au cântat și au dansat pe scena IFLC 2023

Publicat

in

O explozie de culoare și talent la Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), desfășurat joi seara pe scena Lumina Sport Arena din București. Festivalul, ajuns la a 21 a ediție, a adus la București peste 100 de copii din 11 țări ale lumii, care au cântat și au dansat pentru pace și iubire în lume, în fața celor peste 1000 de spectatori, care i-au răsplătit cu aplauze călduroase. 

Evenimentul,  organizat de Lumina Instituții de Învățământ, în parteneriat cu Asociația pentru Dialog și Valori Universale, a fost prezentat de îndrăgita actriță Tily Niculae, care a dat un farmec special festivalului.

„În această seară vom asista cu toții la o sărbătoare a culturii și a bucuriei de a trăi. Copii din întreaga lume ne vor transmite mesaje de pace, fraternitate și toleranță. Vor cânta împreună cântece de prietenie și de iubire față de omenire . Chiar dacă limbile noastre sunt diferite, limbajul „iubirii” este întotdeauna același. După cum a spus un poet, „Există o cale invizibilă din inimă la inimă, care merge din suflet la suflet „. Este limbajul care leagă inimile și ne aduce împreună. Este limbajul iubirii!

Copiii vor cânta pentru o lume nouă, o lume mai bună ! O lume în care nu există sânge și lacrimi, în care oamenii se trezesc în pace și liniște, în care mamele nu plâng și în care copiii se joacă bucuroși. Cu acest scop ne-am adunat cu toții  în această seară și vă mulțumesc tuturor pentru ca ați răspuns invitației noastre.”, a declarat președintele Asociației pentru Dialog și Valori Universale, domnul Mustafa Oz, în deschiderea IFLC 2023.

Timp de circa doua ore, cântăreți și e dansatori din diferite colțuri ale lumii au cântat în limba lor natală sau în limba engleză, aducând multă emoție în rândul publicului. Tineri artiști din Albania, Moldova, Franța, Indonezia, Macedonia, Bulgaria, Germania, Ucraina, Kazahstan și România au obținut aplauze puternice pentru cântecele lor minunate sau pentru dansurile  extraordinare.

Surpriza serii a fost oferită de un grup de dansatori din Kenya, care au dansat binecunoscutul dans Călușul Românesc. Exotismul momentului artistic și performanța tinerilor dansatori kenyeni au fost răsplătite cu ropote de aplauze.

Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), un eveniment cultural internațional de amploare, se organizează în fiecare an în 20 de țări, România fiind una dintre gazdele alese pentru această manifestare artistica unică în peisajul cultural românesc și internațional. În fiecare an, mii de elevi din circa 170 de țări participă la spectacolele organizate în cadrul Festivalului Internațional de Limbă și Cultură.

Citeste mai mult

Comunicate de Presa

Campania de prevenire a consumului de substanțe interzise “Supradoză de visuri spulberate”, ediția a II-a

Publicat

in

În perioada 20-21 noiembrie, Facultatea de Drept din cadrul Universității Româno-Americane, în parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, a organizat cea de-a II-a ediție a campaniei “Supradoză de visuri spulberate” dedicată înțelegerii de către tineri a nevoii de a preveni consumul de substanțe interzise.

Campania a debutat luni, 20 noiembrie, de la ora 11:00, în Aula Magna a Universității Româno-Americane, unde experții antidrog, psihologii, medicii și juriștii au venit să răspundă tuturor întrebărilor tinerilor.

  • Psihologii specializați au vorbit despre dependență și cum pot tinerii să prevină pierderea controlului asupra vieților lor. Foștii dependenți și-au spus poveștile de viață ca reper pentru a înțelege ce e mai eficient: să previi sau să combați. Studenții de la Facultatea de Drept din cadrul URA au invitat participanții să se alăture proiectului inițiat de ei și să contribuie la crearea conținutului platformei online #FiiResponsabil dedicată prevenției.  
  • Ediția curentă a campaniei include și o serie de workshop-uri desfășurate în paralel pe tema ”Gândește de două ori”, susținute de psihologii și doctorii de la Agenția Națională Antidrog.
  • În plus, pe 20 noiembrie participanții au avut parte de multe surprize – concursuri cu premii și provocări cu Simulatoare pentru Conducerea unui autovehicul sub influența drogurilor și a alcoolului și Ochelari virtuali pentru simularea stărilor generate de consum de droguri (holul principal URA, corp B, de la ora 12:30). 
  • În a doua zi de eveniment, pe 21 noiembrie, holul principal al Universității Româno-Americane a fost pentru participanți platforma ideală de a afla lucruri noi despre cum pot privi #altfel tentațiile, provocările periculoase ale unor prieteni și cum pot alege #independența fără #dependete.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend