Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Prognoza meteo 18 august 2025. Vremea se răceşte în cea mai mare parte a ţării. De la jumătatea săptămânii, însă, aerul devine din nou irespirabil

Publicat

in

Prognoza meteo 18 august 2025. La noapte, în ţară, cerul va fi variabil, cu înnorãri, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului (rafale de 50…60 km/h) în Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, la munte şi pe alocuri în restul teritoriului.

Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitãţile de apã vor fi, în general, de 20…40 l/mp, iar în Maramureş, nordul Carpaţilor Orientali şi al Moldovei, de peste 50…60 l/mp. Izolat va cãdea grindinã de mici dimensiuni (1…2 cm). Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 21 de grade. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţã.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorãri spre sfârşitul intervalului, când vor fi condiţii pentru averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimã va fi de 15…18 grade.

Prognoza meteo 18 august 2025

În ţară, vremea se va rãci în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai accentuat în centru şi în est unde valorile termice se vor situa, în general, sub normalul climatologic al datei. Vreme cãlduroasã va mai fi doar în sud şi în sud-est. Cerul va fi variabil, dar, îndeosebi dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii, vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri electrice în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi Munteniei şi izolat în restul teritoriului.

Citeste si Avertizare meteo de caniculă și vijelii. Ploile pun stăpânire pe jumătate din țară, date de ultimă oră de la meteorologi

Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor fi local de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp. În sud, pe arii restrânse, va cãdea grindinã de mici şi posibil medii dimensiuni (1…3 cm) şi vor fi vijelii.

Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri, în special ziua, în regiunile vestice, sudice şi sud-estice (viteze la rafalã de 50…70 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 33 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai ridicate pe litoral şi în deltã pânã spre 22 de grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, se va forma ceaţã.

În Bucureşti, valorile termice vor scãdea uşor, iar vremea fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, dar vor fi şi perioade cu înnorãri accentuate, averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 30…32 de grade, iar cea minimã de 15…17 grade.

Prognoza meteo 19 august 2025

În ţară, vremea va continua sã se rãceascã în cea mai mare parte a ţãrii, astfel cã în centru, sud şi est valorile termice vor fi uşor sub cele specifice datei, iar în rest se vor situa în jurul acestora.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri, averse şi descãrcãri electrice local la munte, în Muntenia, Dobrogea, sudul Transilvaniei şi al Moldovei şi izolat în celelalte regiuni. Pe suprafeţe mici se vor înregistra cantitãţi mai mari de apã. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa în general între 10 şi 20 de grade, cu cele mai scãzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, în special în centrul ţãrii şi în depresiuni, se va semnala ceaţã.

În Bucureşti, vremea va continua sã se rãceascã, iar valorile termice se vor situa sub cele specifice datei. Cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua vor fi averse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimã va fi de 15…16 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã spre 13 grade.

Prognoza meteo 20 august 2025

În ţară, vremea va fi apropiatã de normalul termic al perioadei în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, pe alocuri cu înnorãri, averse şi posibil descãrcãri electrice, dupã-amiaza şi seara, la munte, în estul, sudul şi centrul ţãrii. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime, în creştere faţã de intervalul anterior, se vor situa între 23 şi 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 21 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral. Dimineaţa, pe arii restrânse, în special în depresiuni se va semnala ceaţã.

În Bucureşti, vremea se va încãlzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în prima parte a zilei, dar condiţiile pentru averse vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimã va fi de 17…18 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã spre 14 grade.

Citeste si EXCLUSIV Fenomenul meteo mult mai agresiv ca alertele ANM ia amploare în România. Roxana Bojariu: „Din păcate, devine din ce în ce mai frecvent”

Prognoza meteo 21 august 2025

În ţară, vremea se va încãlzi şi va deveni local canicularã în vestul şi sudul ţãrii, unde disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în cursul nopţii în vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde local vor fi averse şi descãrcãri electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea, sudul Banatului şi de scurtã duratã în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor situa în general între 28 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 23 de grade pe litoral.

În Bucureşti, vremea va fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã, în creştere faţã de intervalul anterior, se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimã va fi de 17…20 de grade.

Prognoza meteo 22, 23, 24 august 2025

În ţară, în prima zi a intervalului, vremea va fi canicularã în sudul ţãrii unde disconfortul termic va fi ridicat, apoi valorile termice vor scãdea şi se vor situa în jurul celor specifice perioadei în toatã ţara. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicatã la începutul intervalului, îndeosebi în jumãtatea nordicã a ţãrii.

În Bucureşti, în prima zi a intervalului va fi caniculã, apoi se va rãci spre valori specifice perioadei. Trecãtor vor fi posibile averse slabe.

Loading

ACTUAL

Un primar PNL „face praf” conducerea județeană. Bebe Ivan, de la Băbana, atac devastator la adresa Alinei Gorghiu, laude pentru Miuțescu

Publicat

in

Tensiuni majore în filiala PNL Argeș, unde unul dintre cei mai vocali și populari primari liberali, Bebe Ivan de la Băbana, lansează critici extrem de dure la adresa conducerii județene a partidului, în frunte cu Alina Gorghiu.

Cunoscut pentru faptul că nu se ferește să spună lucrurilor pe nume, edilul, care se bucură de o largă susținere în comuna sa, acuză că a fost complet izolat de partid și lăsat fără sprijin pentru proiectele comunității.

Într-o discuție cu un jurnalist local, primarul Ivan și-a arătat nemulțumirea față de întreaga echipă de conducere, mărturisind că situația a ajuns atât de departe încât nu mai este chemat nici măcar la ședințele de partid.

„Mă chinui de șase ani cu o alunecare de teren și nimic”

Bebe Ivan susține că sprijinul din partea conducerii PNL Argeș și a reprezentanților din Consiliul Județean (CJ) este inexistent, iar liderii își aduc aminte de primari doar în preajma alegerilor.

„Cu conducerea partidului ne auzim o dată la patru ani. Vin aici în campania electorală. Niciun proiect nu mi-a fost aprobat. Am o alunecare de teren, mă chinui de șase ani să o rezolv și nimic… De la CJ n-am primit niciun leu pentru gaze, niciun leu pentru drumuri,” a declarat primarul.

Edilul critică vehement și prioritățile actualei conduceri, acuzând o ruptură totală de realitățile din mediul rural.

„Viața politică e dezgustătoare. La PNL Argeș vin cu proiecte de violență și de turism. Ceea ce pe noi, la Băbana, nu ne interesează așa mult. Oamenii au WC în curte, au nevoie de canalizare. Aș vrea să stea primari trei luni la Băbana toți cei care măcăne la partid,” a punctat Ivan.

„Nu mai candidez! Poate am supărat că am ieșit cu 65%”

Frustrarea primarului vizează și strategia politică a filialei, criticând decizii luate fără consultarea edililor, cum ar fi abținerea liberalilor din Consiliul Local Pitești la votul pentru noul stadion.

„Nu ne întreabă niciunii și pe noi, primarii, cum votează la Consiliul Județean, cum se abțin… Să le spunem și noi ce părere avem. Când s-au abținut la Pitești, cu ce s-au ales?”

Dezgustat de situație, Bebe Ivan a făcut un anunț șocant: „Eu nu mai candidez pentru un alt mandat! Am supărat conducerea partidului poate pentru că am ieșit primar cu 65% din voturi.”


„Miuțescu a fost cel mai bun. Doamna Alina are un grup al dumneaei”

Întrebat care a fost cel mai bun președinte al organizației județene, primarul de la Băbana nu a ezitat și l-a nominalizat pe fostul lider, Adrian Miuțescu.

„Miuțescu a fost cel mai bun! Mergea cu mine peste tot pe unde aveam nevoie, mă suna mereu să mă întrebe cu ce mă poate ajuta. Ne-a ajutat să realizăm multe proiecte aici, la Băbana: reabilitare școli, construcție grădiniță, canalizare,” a explicat Ivan.

În contrast, acesta o acuză pe Alina Gorghiu că și-a format un grup restrâns și că încearcă să impună anumite firme.

„Doamna Alina are un grup al dumneaei… Eu nu accept consultanți și constructori de la ei. Nu accept să-mi dea de la partid. Dacă vedeți ce bani cer pe consultanță… Să câștige proiectantul mai mult decât constructorul???” a încheiat, tăios, primarul Bebe Ivan.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Comisarul-șef din Argeș care participa la jocuri de noroc ilegale a ieșit la pensie, speriat de DIICOT

Publicat

in

Comisarul-șef Gheorghe Avram, adjunctul Poliției Pitești, a făcut cerere de a ieși la pensie după audierile de la DIICOT. Acesta este suspectat că ar fi protejat o amplă rețea care organiza jocuri de noroc ilegale, făcând și trafic cu țigări de contrabandă.

Avram a fost ridicat şi dus la audieri, luni, 10 noiembrie, într-un dosar în care procurorii DIICOT anchetează fapte de constituire a unui grup infracţional organizat, camătă şi jocuri de noroc organizate fără licenţă. Poliţistul este suspectat că a aderat la un grup format din alte trei persoane.

După audieri, acesta a făcut o cerere de pensionare, care i-a fost aprobată, scrie Libertatea citând surse judiciare.

Mai mult, polițistul participa și la jocurile de noroc ilegale, care se desfășurau în incinta Hotelului Sorelo, aflat la intrarea în comuna argeșeană Bascov.

Aceleași surse judiciare au confirmat că Gheorghe Avram, care era adjunctul Poliției Pitești din 2018, avea o veche relație de prietenie cu membrii grupării infracționale protejate.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

România va avea noi sisteme antidronă la graniță. Ambasadorul Rusiei la București, convocat la sediul Ministerului de Externe

Publicat

in

Într-un gest diplomatic ferm, ambasadorul rus Vladimir Lipaev a fost convocat la Ministerul de Externe, unde i s-au prezentat fragmentele dronei care s-a prăbușit în localitatea Grindu, județul Tulcea. Oficialii români au transmis un mesaj clar: incidentul reprezintă o încălcare a suveranității României.

„Ambasadorului Federației Ruse i-a fost comunicat protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României”, a transmis Oana Țoiu pe rețelele de socializare.

Reacția Moscovei nu a întârziat. Ambasada Rusiei a catalogat demersul autorităților române drept „o acțiune teatralizată”, respingând acuzațiile de încălcare a spațiului aerian și numindu-le „absurde și nefondate”.

Ca măsură suplimentară de protecție, Ministerul Apărării a detașat în județul Tulcea mai multe sisteme Gepard, echipamente capabile să doboare drone precum Shahed, folosite frecvent în atacurile rusești din zona de frontieră a Ucrainei.

„Ne concentrăm pe protecţia zonelor populate. Este şi motivul pentru care drona respectivă nu a intrat în raza de acţiune a sistemului de combatere”, a declarat șeful Statului Major al Apărării, Gheorghiță Vlad.

Citește și: Vacanță în Turcia încheiată tragic. O femeie și cei doi copii ai săi au murit din cauza unei toxiinfecții alimentare! Ce preparat i-ar fi ucis

Deși extrem de eficiente la distanțe mici și capabile să lanseze peste o mie de proiectile pe minut, aceste sisteme au o rază de acțiune limitată, de câțiva kilometri, ceea ce face ca nu toate dronele care trec granița să poată fi interceptate la timp.

România și Polonia testează un nou sistem antidronă american

În paralel, România, împreună cu Polonia, testează un sistem modern antidronă, MEROPS, dezvoltat de o companie americană. Echipamentul se află deja în țară, iar specialiștii lucrează la integrarea lui în rețeaua de comandă și control NATO.

„Echipamentul este în România şi acum se fac teste de integrare cu celelalte sisteme de comandă şi control NATO. Una e să-l foloseşti în Ucraina, una e să-l foloseşti în cadrul NATO. Sistemul este aici. Îl vom avea în curând în planurile operaţionale, ale noastre. În planurile de apărare anti-aeriană”, a anunțat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.

Sistemul ar urma să ofere o capacitate suplimentară de detectare și neutralizare a dronelor care se apropie de zonele locuite din proximitatea graniței.

De la începutul războiului din Ucraina, activitatea militară a Rusiei în zona porturilor dunărene a dus la numeroase incidente în apropierea graniței cu România. Până acum, 61 de atacuri rusești au declanșat sistemele noastre de alertare, iar în 41 de situații, fragmente de drone au căzut efectiv pe teritoriul românesc, majoritatea în județul Tulcea.

Citește și: S-a dezlănţuit iadul, cerul s-a înroşit de drone şi rachete la est de România. Rusia, lovită masiv cu peste 200 de drone, după ce Moscova a paralizat Kievul cu un atac nocturn

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Un nou motiv de bucurie pentru Elena Udrea și familia sa. Fosta politiciană a sărbătorit pe ringul de dans, unde s-a mișcat liberă pe ritmuri de manele

Publicat

in

De-a lungul anilor, pe lângă condamnarea din dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost menționată în mai multe acțiuni deschise în instanță. Printre acestea se numără și seria de procese inițiate de cetățeanul român Mouhamed Soubhi Jbili, care, în perioada 2023–2024, a depus peste 100 de cereri împotriva unor persoane publice și instituții.

Într-unul dintre dosarele deschise la Buzău apăreau ca pârâți atât Udrea, cât și Traian Băsescu, dar și nume internaționale precum Donald Trump sau Papa Francisc (decedat). Recent, acest dosar a fost anulat de magistrați:

„Soluția pe scurt: În temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., anulează cererea formulată de reclamantul Mouhamed S. Cu drept de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 11.11.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței.

Citește și: Denise Rifai și Dan Alexa nu-și mai ascund povestea de iubire. Cum au apărut cei doi la un eveniment

Decizia a venit într-un moment în care Elena Udrea avea deja programat un eveniment, astfel că vestea s-a suprapus perfect cu atmosfera de sărbătoare.

Elena Udrea, pe ringul de dans alături de fiica ei

Fosta ministră a participat, împreună cu fiica sa Eva Maria și cu Adrian Alexandrov, la botezul fiului unor prieteni apropiați. După ani marcați de detenție și probleme juridice, Udrea pare să-și recupereze treptat ritmul de dinainte.

Citește și: Mariana Moculescu, despre prezența sa neașteptată la funeraliile lui Horia Moculescu: „Este un gest de adevăr, nu de imagine”

La petrecere, atmosfera a fost una animată, iar Udrea a fost surprinsă dansând pe manele alături de micuța Eva. Imaginile au surprins o ipostază relaxată, departe de tensiunea ultimilor ani. Adrian Alexandrov a fost și el prezent, iar cei trei au făcut câteva fotografii împreună pentru a păstra momentul.

Ce planuri de viitor are Udrea

Elena Udrea pare concentrată, în prezent, pe viața de familie. Recent, aceștia au petrecut o vacanță la Roma, iar următoarea destinație luată în calcul este Costa Rica, țara în care Eva Maria s-a născut și ai cărei cetățean este.

„Îmi doresc să mergem în Costa Rica, să îi arăt locurile în care s-a născut și unde a petrecut aproape în întregime primul an de viață. I-am povestit mult despre Costa Rica, i-am arătat poze, filmulețe și acum și ea e nerăbdătoare sa vadă țara în care a venit pe lume și a cărei cetățean este. O să îmi fac un program în care să profităm de toate ocaziile în care putem pleca pentru ca ea să descopere lumea pe care eu o știu, sau locuri pe care și eu vreau să le văd pentru prima dată. Atât în afara țării, cât și în țară, unde ei îi place așa de mult”, a declarat Udrea.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Cod Rutier 2025. Anunț pentru șoferii care nu au roată de rezervă în portbagaj. Ce impune legea

Publicat

in

Cod Rutier 2025. Codul Rutier a devenit permisiv, iar șoferii nu mai riscă săia amendă dacă nu au roata de rezervă în mașină. Cu toate acestea, rămâne un element extrem de util pentru șoferi, mai ales la drum lung sau atunci când circulăm pe drumuri circulate.

În mod tradițional, roata de rezervă, împreună cu un cric și o cheie pentru schimbat anvelopele, era o componentă esențială din kit-ul de siguranță al oricărei mașini, potrivit capital.ro Având aceste trei pbiecte la îndemână, orice șofer, oricât ar fi fost de neîndemânatic, știa să-și schimbe roata compromisă.

Însă, din 2025, roata de rezervă nu mai este considerată un echipament obligatoriu.

Citeste si COD RUTIER 2025. Șoferii care folosesc greșit luminile de avarie riscă amenzi uriașe. Noi reguli pentru conducătorii auto

Cod Rutier 2025. Ce soluții ai la îndemână atunci când nu ai roată de rezervă în portbagaj

Ce faci, însă, dacă nu ai roată de rezervă în portbagaj? Ei, bine, în această situație, ai la dispoziție două soluții: apelarea la o firmă de depanare pentru vulcanizarea anvelopei sau solicitarea unei platforme pentru tractarea vehiculului până la cel mai apropiat punct de vulcanizare.

Atunci când te apuci să schimbi roata de rezervă, asigură-te că nu ești în pericol. Mai exact, mută-ți mașina într-un loc sigur, departe de trafic. Dacă roata pe care trebuie să o schimbi e pe partea cu șoseaua, asigură-te că triunghiurile reflectorizante sunt puse astfel încât tu să ai un spațiu de manevră cel puțin 1 metru între mașina ta și celelalte vehicule care circulă pe șosea.

După ce ai montat triunghiurile, poți trece la înlocuirea roții.

Citeste si Cod rutier 2026. Cum poţi să iei amendă şi dacă nu te prinde radarul cu pedala pe acceleraţie. Amenzi uriaşe şi pentru cei care parchează greşit

Cum se montează roata de rezervă

Iată pașii pe care trebuie să-i urmezi ca să îți schimbi roata dezumflată:

  • tragi frâna de mână;
  • deșurubezi prezoanele (șuruburile) de la roata la care ai făcut pană;
  • poziționezi cricul în zona roții care trebuie schimbată;
  • după ce ai fixat cricul, ridici mașina;
  • dai jos roata la care ai pană;
  • pui roata de rezervă în locul roții la care ai făcut pană;
  • înșurubezi prezoanele cu mâna, ca să te asiguri că roata stă pe poziții;
  • lași ușor mașina pe sol și te asiguri, încă o dată, că roata de rezervă e pe poziția potrivită;
  • strângi prezoanele cât poți de tare.

Pentru a te asigura că ai strâns până la capăt piulițele, este indicat să apeși cheia de roți cu piciorul, chiar te poți lăsa cu toată greutatea pe aceasta.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Noi detalii șocante în cazul fetiției care a murit la clinica stomatologică. Intervenția fatală i-ar fi costat pe părinți 8.000 de lei

Publicat

in

Durerea părinților s-a transformat în revoltă, după ce intervenția dentară a fetiței lor s-a încheiat cu o tragedie. Tatăl susține că a mers cu copilul la București tocmai din teama repetării unui caz similar, petrecut în urmă cu șase ani într-o clinică stomatologică din Pitești.

„Ne-am dus la Bucureşti cu cea mai mare încredere, că aici a mai murit un copil, acum șase ani, la Piteşti. Mă ştiu şi cu tatăl copilului, chiar aseară am vorbit. Cine a greşit trebuie să plătească şi o să merg până în pânzele albe!”, spune bărbatul.

Familia afirmă că, în momentul în care copilul a intrat în stop cardio-respirator, clinica nu avea nici trusă de prim-ajutor în cabinetul unde se făcea procedura.

„Nu aveau nici trusă de prim ajutor, vă daţi seama?”, acuză tatăl, care susține că asistentele au fost trimise „peste drum” pentru a aduce una.

Mai mult, bărbatul afirmă că personalul medical ar fi contactat un avocat în timp ce încerca să o resusciteze pe copilă.

„Ei au vrut să muşamalizeze tot. În timp ce o resuscitau pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia nimic, ei deja chemase avocatul acolo, juristul, probabil i-a spus ce să facă”, a declarat tatăl.

Citește și: EXCLUSIV Traian Băsescu, șocat de cazul fetiței care a murit într-un cabinet stomatologic: „Ora la care s-a chemat copilul este dubioasă. Clinica privată trebuie călcată în picioare”

Conform medicilor legiști, fetița avea o patologie cronică preexistentă. Cu toate acestea, analizele din ziua intervenției arătau valori hepatice de șase ori mai mari decât normalul. Părinții au întrebat dacă procedura ar trebui amânată, însă li s-a transmis că pot veni.

Conversație publicată de familie:

Medic: „Le-am trimis medicului anestezist, în scurt timp revenim cu răspuns.”
Mama: „Ok. Aştept să ştiu dacă plec. La ficat sunt…”
Medic: „Puteţi veni.”

Tatăl îi reproșează medicului anestezist că a insistat ca intervenția să aibă loc: „Aş vrea ca acea anestezistă, doamnă, să ieşiţi public să ne spuneţi de ce ne-aţi chemat aşa cu insistenţă, că eu nu văd doar un singur motiv. De bani, atât!”, spune bărbatul.

Tratarea celor două carii ar fi costat familia 8.000 de lei, potrivit avocatului.

Inspectorii Ministerului Sănătății au descoperit că, deși unitatea medicală avea autorizație de funcționare, spațiul în care s-a realizat intervenția nu era avizat. Dosarul pentru autorizare fusese depus în luna mai, dar actele nu erau încă finalizate, potrivit DSP.

„Clinica a investit în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute”, au declarat reprezentanţii clinicii.

Citește și: Noi detalii ies la iveală despre clinica în care a murit fetița de doi ani. Ministrul Sănătății: ”Autorizațiile nu sunt emise corespunzător”

Reprezentanții clinicii au transmis că procedurile sunt în desfășurare și că spațiul este dotat cu echipamente moderne.

Tragedia a determinat Ministerul Sănătății să anunțe schimbări importante. Ministrul Alexandru Rogobete propune ca intervențiile stomatologice cu anestezie generală să fie efectuate exclusiv în spitalele publice.

„Vom crea cadrul legal pentru ca intervenţiile stomatologice să poată fi organizate şi realizate şi în spitalele publice de urgenţă. Eu cred că încă din acest an putem”, a declarat ministrul.

Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, susține inițiativa: „ Aceste intervenţii s-ar putea desfăşura, de exemplu, chiar în blocul operator, acolo unde există toate dotările necesare. Pentru că una din problemele majore, şi în această tragedie, nu există structuri adecvate complete.”

Și medicii stomatologi pediatri cer de ani întregi includerea copiilor în circuitul spitalelor în cazurile complicate: „De ce pot să mă duc dacă am o problemă cu inima şi nu pot să mă duc dacă am o carie, la spital? Exact această întrebare o punem şi noi…”, spune Arina Vinereanu, care subliniază importanța consulturilor periodice încă din primul an de viață.

Specialiștii propun ca anestezia generală la copii să fie făcută doar după vârsta de trei ani, așa cum se întâmplă în alte țări.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

RECLAMA MONETAG

În Trend