Conecteaza-te cu noi

Curtea de Arges

Profesori acuzaţi că nu au primit la şcoală un copil cu dizabilităţi – Conducerea şcolii neagă toate acuzaţiile aduse

Publicat

in

Ciuca Emilia, psiholog şcolar

Ciuca Emilia, psiholog şcolar

O poveste ciudată are loc la Şcoala Gimnazială „Carol I” din Curtea de Argeş. Reprezentanţii insituţiei de învăţământ s-au ales cu o plângere la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş conform căreia ar fi refuzat să primească la şcoală un copil cu dizabilităţi. Mai mult decât atât, reprezentanţii „Centrului european pentru drepturile copiilor cu dizablităţi” au publicat pe pagina oficială de internet o întreagă poveste despre care reprezentanţii şcolii spun că nu este adevărată.
„Bucuresti, 22 septembrie 2014. Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) a sesizat astăzi, 22 septembrie, Inspectoratul Școlar al Județului Argeș cu privire la refuzul cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Carol I, din Curtea de Argeș, de a o primi pe Maria în calsa I.
Maria are 9 ani și Sindrom Down. Cu o ușoară turlburare de limbaj, Maria are orientare școlară emisă de CJRAE Argeș către școala de masă, respectiv Școala Gimnazială Carol I din Curtea de Argeș.
Luni 15 septembrie 2014, mama și fetița s-au prezentat la deschiderea anului școlar de unde au fost trimise acasă de către învățător. Atât directorul școlii, cât și învățătorul i-au comunicat mamei că fetița nu are ce să caute în școală pentru ca are Sindrom Down și îi pune în pericol pe ceilalți copii. Totodată, s-au făcut presiuni asupra mamei sa-și înscrie copilul la școala specială deoarece, potrivit reprezentanților școlii: ”nu va face față, nu vrem probleme….nu vrem mâine, poimine să se dezbrace în fața altor copii sau cine știe ce să mai facă!”.
Acum Maria nu merge la școală.
Precizăm faptul că Sindromul Down este o formă de dizabilitate intelectuală, caracterizată prin dezvoltarea cognitivă mai lentă a copilului, generată de existența unui cromozom suplimentar la nivelul perechii 21 a lanțului ADN.
Totodată, subliniem faptul că, în situația în care conducerea școlii și ISJ Argeș nu vor lua măsurile necesare respectării dreptului la educație al copilului cu dizabilități, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități va face demersurile legale necesare pentru denunțarea și sancționarea faptei de discriminare, conform normelor legale în vigoare.
”Este inadmisibil, ca după atâtea precedente în instanță și în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu privire la încălcarea dreptului la educație al copiilor cu dizabilități, discriminarea este încă la cote alarmante în școlile din România.Atragem atenția reprezentanților unităților de învățământ că încălcarea dreptului la educație și discriminarea reprezintă două fapte extrem de grave prevăzute și pedepsite de legislația în vigoare. Copiii cu dizabilități au dreptul la educație, au dreptul să învețe în școli, alături de ceilalți copii”, declară Mădălina Turza, președinte CEDCD.” se arată pe pagina de internet.
„Fetiţa este înscrisă la şcoala noastră, şi clasa pregătitoare tot aici a făcut-o”
Sorina Ştirboiu, directorul insituţiei de învăţământ a declarat redactorilor PROFIT că întreaga poveste esta una cel puţin ciudată atâta vreme cât fetiţa este înscrisă la unitatea de învăţământ pe care o conduce iar anul trecut tot la Carol I a învăţat. „Eleva a fost înscrisă la Şcoala Gimnazială Carol I anul trecut, la casa pregătitoare. Comisia pentru drepturile copilului, i-a făcut recomandarea ca eleva să fie înscrisă la şcoala Carol I. Nu s-a pus problema niciodată că, conducerea şcolii sau învăţătorul clasei la care a fost repartizată să nu o primească. S-a desfăşurat anul şcolar normal. Doamna Iancu, mama fetiţei a spus că este foarte mulţumită de prestaţia învăţătorului şi anul acesta la început de an şcolar a participat la deschidere, a venit a doua zi dimineaţa, am discutat eu cu domnul învăţător şi cu mama şi dânsa mi-a spus că ar vrea să o multe la altă şcoală. Atât ştiu. A spus că mă va contacta şi îmi va spune ce a rezolvat. Iar de atunci acum aflu că ar trebui să înscriem de urgenţă copilul la şcoală, ceea ce nu este adevărat. Nu s-a pus niciodată problema . Copilul este în al doilea an şi este înscris la Şcoala Carol I. Nicidecum că eu sau domnul învăţător am refuzat să o primim aşa cum am fost acuzaţi.”, a declarat Sorina Ştirboiu.
Psihologul şcolii spune că Maria se va întoarce la şcoală
Conform declraţiilor cadrelor didactice ale şcolii precum şi al psihologului, fetiţia cu dizabilităţi a beneficiat întotdeauna de un regim special, i s-a acordat atenţie şi s-a lucrat cu ea în cele mai bune condiţii. Acest lucru pare a fi totuşi apreciat şi de mama care, se pare că s-ar fi hotărât să îşi aducă din nou copilul la şcoală.
Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă să integrăm acest copil în învăţământul de masă, motiv pentru care în urma discuţiilor purtate cu mama şi reprezentanţii Insectoratului Judeţean Şcolar am ajuns la concluzia că eleva mâine va veni la şcoală. Mama a spus că fata nu a fost ndiscriminată în nici un fel la şcoala noastră şi că este mulţumită de serviciile educaţionale prestate de şcoala noastră.” a declarat la rândul său Emilia Rodica Ciucă, psiholog şcolar.
Care sunt adevăratele motive ale acestor plângeri şi reclamaţii sau dacă eleva va merge în continuare la şcoala unde este înscrisă, rămâne de văzut în zilele următoare.

 

Loading

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Tragedie la Albeștii de Argeș: Mihai s-a sinucis la doar 34 ani, în postul Crăciunului

Publicat

in

O comunitate întreagă este zguduită de o tragedie neagră, după ce Mihai C., un tânăr de doar 34 de ani, a decis să își pună capăt zilelor. Gestul inexplicabil a lăsat în urmă o fetiță de doar 3 ani, o soție îndurerată, părinți, prieteni și colegi profund afectați de pierdere.

Mihai, un angajat dedicat al companiei Fuchs, era cunoscut pentru devotamentul său față de familia sa, în special față de fiica sa pe care o adora. Căsătorit din 2019, tânărul părea să aibă tot ce își putea dori: o viață de familie plină de iubire și momente fericite. Celebrando recent ziua de nume, nimeni nu ar fi putut anticipa o asemenea tragedie.

Vecinii și prietenii îi desagă ca fiind un om liniștit și respectuos, mereu gata să ajute pe oricine avea nevoie. “Mihai era călduros, un om pe care te puteai baza întotdeauna”, își aduc aminte cei care l-au cunoscut. Însă, în spatele acestei imagini de omul ideal, s-au ascuns probabil demonii pe care nimeni nu i-a putut observa.

Tragedia s-a consumat ieri, când Mihai a fost găsit spânzurat în podul casei sale. În urma acestui act extrem, întreaga comunitate este în doliu. Prietenii și cunoscuții au început să trimită sute de mesaje de condoleanțe pe platformele de socializare, încercând să își împărtășească durerea și să înțeleagă motivul din spatele gestului său nejustificat.

Astăzi, comunitatea se pregătește să îl conducă pe Mihai pe ultimul drum, plângând o pierdere imensă și dând naștere la întrebări profunde despre sănătatea mentală și dificultățile cu care se confruntă tinerii din zilele noastre. Această tragedie servește ca un apel la conștientizare, subliniind nevoia urgentă de sprijin și comunicare în rândul celor care suferă în tăcere.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

VEȘTI BUNE! Se deschide tronsonul Pitești – Mânicești din autostrada Sibiu – Pitești. Cu 8 luni mai devreme

Publicat

in

Lucrările la Secțiunea 5 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (#A1), pe tronsonul dintre Curtea de Argeș și Pitești, avansează într-un ritm accelerat. Primii 16 kilometri, între nodurile rutiere Bascov și Băiculești, vor fi deschiși traficului rutier în zilele următoare, cu peste 8 luni înainte de termenul contractual.

Progrese majore pe șantier
Constructorul a mobilizat un număr impresionant de resurse: 1.179 de muncitori, 190 de utilaje și 152 de autovehicule. Printre lucrările finalizate sau în stadii avansate se numără:

  • Finalizarea stratului de uzură pe mai multe sectoare: De la nodul rutier Băiculești până la conexiunea cu Autostrada București-Pitești (A1), lucrările de asfaltare sunt aproape complete.
  • Marcajele și siguranța rutieră: Se finalizează marcajele rutiere, iar parapetele metalice și panourile fonoabsorbante sunt montate pe sectoarele esențiale.
  • Iluminatul public: Progres vizibil la sistemele de iluminat din nodurile rutiere, parcările de scurtă durată și spațiile de servicii.
  • Poduri și pasaje: Mai multe poduri, inclusiv cel peste râul Vâlsan și cel peste râul Argeș, au trecut cu succes testele statice și dinamice.

Nodurile rutiere: puncte cheie pentru fluidizarea traficului

Secțiunea include trei noduri rutiere importante:

  1. Nodul Băiculești: Marcajele, iluminatul și asfaltarea sunt finalizate, iar parapetele sunt aproape montate.
  2. Nodul Bascov: Lucrările de terasamente, iluminat și pasajul peste DN7 au fost finalizate, iar sensul giratoriu este în curs de încheiere.
  3. Nodul Curtea de Argeș: Se lucrează la stratul de bază și stratul de legătură, iar pasajele aferente au fost armate și turnate.

Ce urmează?
Restul secțiunii, de aproximativ 14 kilometri, va fi finalizat și dat în trafic în primăvara anului 2025, tot înainte de termen. Antreprenorul continuă lucrările la structurile rutiere, sistemele de drenaj, iluminatul și alte facilități de pe acest tronson.

Un pas crucial pentru infrastructura României
Secțiunea 5, cu o lungime totală de 30 de kilometri, este esențială pentru conectarea regiunii Ardealului cu Muntenia, facilitând transportul de mărfuri și pasageri. Deschiderea acestui tronson marchează un progres semnificativ în realizarea uneia dintre cele mai așteptate autostrăzi din România.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Familia fostului primar Nicolae Diaconu, mesaj special pentru argeșeni

Publicat

in

Într-o zi cu o semnificație profundă, de Ziua Sfântului Nicolae, o sărbătoare ce simbolizează generozitatea și bunătatea, familia lui Nicolae Diaconu, fostul primar al orașului Curtea de Argeș, a dorit să își exprime public recunoștința față de toți cei care le-au fost alături în momentele dificile ale despărțirii de un bărbat și un lider de excepție.

Numărul mare al argeșenilor care l-au cunoscut pe Nicolae Diaconu și care au venit zilele trecute pentru a-l conduce pe ultimul drum și a fi alături familiei în aceste momente grele, reprezintă, fără doar și poate, o recunoaștere a dedicării sale față de comunitate și proiectele din administrație sau in afaceri și atestă faptul că Ninel Diaconu lasă urmă nu doar realizări remarcabile – pe toate planurile – ci și imaginea unui om bun.

„În aceste momente grele prin care am trecut, suportul prietenilor, colegilor și al comunității a fost un far de lumină pentru noi. Vă mulțumim tuturor că ați fost alături de noi”, a declarat soția sa, Dana Diaconu.

Nevoia de a răspândi bunătatea și susținerea în comunitate sunt valori pe care Nicolae Diaconu le-a promovat cu fervență pe parcursul carierei sale și, deopotrivă, sunt considerate de mulți argeșeni cele mai frumoase trăsături ale fostului primar.
Într-o lume în continuă schimbare, familia Diaconu a dorit să sublinieze importanța solidarității și sprijinului reciproc.

În această zi de sărbătoare, familia lui Nicolae Diaconu reamintește tuturor că adevărata putere stă în comunitate și că, împreună, pot depăși chiar și cele mai dificile momente.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ȘOC! PNL și USR, mână-n mână cu AUR în Argeș pentru obținerea puterii locale – ARANJAMENTE PENTRU VOTUL DE DUMINICĂ

Publicat

in

Contrar a ceea ce se intampla la Bucuresti unde goana după ciolan i-a unit pe cei care pana mai ieri se scuipau si își dădeau bombeuri intre picioare, în Argeș toți s-a indragostit de AUR, de la liberali la useriști. Astfel potrivit declarațiilor liderilor județeni ai PSD, asistam la un cuplaj care arata ca PNL si USR s-au aliat în Arges cu cei de la AUR. Acest fapt a cost confirmat si de oamenii lui Simion care sperau sa se alieze cu PSD dar, avand in vedere rezultatele de la parlamentare au acceptat si curtea făcută de liberali si useristi.

„La Consiliul Județean s-a vazut clar că PNL și USR s-au aliat cu AUR. E clar ca ăsta este trendul in Argeș”, declara zilele trecute vicele CJ Argeș, Marius Nicolaescu. Și se pare ca are dreptate… Astfel, la Curtea de Argeș PNL s-a aliat cu cu AUR și USR, ținta fiind obținerea câte a unui ciolan pentru fiecare: PNL va obține funcția de viceprimar pentru înfumuratul Cosmin Petrescu favoritul Alinei Gorghiu, iar câțiva consilieri locali de la USR si AUR vor obține câteva funcții și ceva contracte.

La Pitești și Mioveni situația pare a fi similară dar, cel mai important este faptul că, potrivit unor surse, coalizarea PNL cu AUR va aduce și obligația ca la votul de dumincă pentru prezidențiale, liberalii sa îl sprijine pe Calin Georgescu. „Am informații că duminică mulți primari liberali vor alerga pentru Calin Georgescu și deja s-a dat ordin pe unitate ca liberali din Argeș sa îi urmeze pe noii săi aliați, cei de la AUR”, spune un liberal piteștean cu ștate vechi în partid.

Având în vedere ca la primul tur al alegerilor in comunele cu primari liberali s-a votat masiv Calin Georgescu, este clar ca alinața PNL-AUR funcșionează în Argeș și va funcționa și dumincă 8 decembrie când liberalii vor vota cot la cot cu auriștii candidatul suveranist.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM! Incendiu într-un bloc din Curtea de Argeș

Publicat

in

In această dimineață, pompierii au primit o sesizare privind o fumegație densă la un apartament al unui bloc din municipiul Curtea de Argeș, strada 1 Decembrie 1918.

A fost vorba despre un incendiu, care la sosirea echipajelor de intervenție, se manifesta într-o încăpere a locuinței.

În urma evenimentului, au ars aparatură electronică, obiecte mobilier și materiale textile.

Paramedicii SMURD au asistat și transportat la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 66 de ani, intoxicată cu fum.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spații închise, de la o lumânare aprinsă și lăsată nesupravegheată.

Pentru evitarea unei tragedii, țineți cont de sfaturile noastre:

  • asiguraţi-vă că lumânarea sau candela sunt așezate în plan vertical şi că sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte;
  • nu lăsaţi lumânările sau candela aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea.Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu;
  • amplasaţi întotdeauna lumânările sau candela pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate;
  • nu amplasaţi lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare);
  • aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările aprinse în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.

Nu uitați!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Loading

Citeste mai mult

ACTUAL

Tânăr din Domnești prins de polițiști conducând agresiv

Publicat

in

În ziua de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat un tânăr de 23 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe raza comunei Domnești, adoptând un comportament agresiv, prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare, la plecarea de pe loc.

Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, conform OUG 195/2002R, totodată permisul de conducere fiind reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend