Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Prof. dr. Ioan Coman, MedLife Polisano Sibiu, pionier al chirurgiei robotice în România: „Chiar și în operațiile robotice de amploare, durerile postoperatorii sunt net reduse, mobilizarea pacientului fiind posibilă din ziua operației”

Publicat

in

La începutul acestui an, Palatul Buckingham anunța că Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Nu este cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul tratamentului său recent pentru o prostată mărită. Vestea a făcut planeta să vuiască, dar, într-un fel, a venit și cu o parte bună, din perspectiva medicilor, care speră că, de acum, tot mai mulți bărbați vor lăsa rușinea și temerile deoparte și vor merge la controale regulate.

Cancerul prostatic este considerat drept una dintre cele mai stigmatizante probleme de sănătate, din cauza potențialului ei de a afecta viața sexuală și starea psihologică a bărbaților. În UE, cancerul de prostată se află pe primul loc la tipul de cancere diagnosticate în cazul bărbaților, cu 23% din toate cazurile nou diagnosticate, datele fiind valabile pentru anul 2020. De asemenea, această afecțiune oncologică duce la 9,9% dintre toate decesele cauzate de cancer la bărbați, iar acest lucru l-a transformat în a treia cauză de deces prin cancer la bărbați, după cancerul pulmonar și colorectal.

Dacă ne uităm la statisticile europene de acum cinci ani, România stătea oarecum bine la incidența cancerului de prostată, cu „doar” 63,3 cazuri la 100.000 de locuitori, față de Franța, Irlanda sau Suedia, unde numărul era de trei ori mai mare. De fapt, cazurile acestui tip de cancer sunt la fel de multe ca în alte țări, doar că sunt descoperite târziu, din cauză că se fac prea puține analize PSA pentru screeningul acestei maladii.

Pionier al chirurgiei robotice, cu peste 1.000 de operații robotice realizate în România

Lucrurile se schimbă, însă, spune profesorul Ioan Coman, medic primar Urologie și doctor în medicină, care operează astfel de cancere la Spitalul MedLife Polisano, cu ajutorul sistemului Da Vinci X: „Am operat până acum la Sibiu 11 pacienți cu cancer prostatic localizat, atât la bărbați tineri, activi profesional și social, cât și la bărbați mai în vârstă care, chiar retrași din activitate, își doresc un control oncologic bun al bolii. La toate cazurile, dozarea periodică a PSA-ului a fost factorul care a permis depistarea precoce a cancerului prostatic, ceea ce a permis efectuarea intervenției robotice în condiții optime, cu bune rezultate oncologice și funcționale precoce.”

În 2008, la 54 de ani, doctorul urolog Ioan Coman era în floarea vârstei profesionale și deja familiarizat cu chirurgia urologică laparoscopică. Acela a fost momentul în care a descoperit robotul Da Vinci. Tehnicile de laparoscopie și le perfecționase încă din 1996, iar până în 2008 abordase toate cazurile de boli urologice care puteau fi rezolvate prin laparoscopie, o metodă considerată modernă în urmă cu peste un deceniu, în ciuda limitelor sale: „ Îi cunoșteam atât avantajele față de chirurgia clasică urologică, cât și dificultățile în utilizarea instrumentarului laparoscopic rigid, a vizibilității doar 2D, care era utilizată în acei ani, a curbei lungi de învățare și a unei poziții total neconfortabile a chirurgului în timpul intervenției; dezavantaje care, de altfel, au și încetinit răspândirea chirurgiei laparoscopice în serviciile de urologie din țară.”

În acel an, a avut șansa să asiste la o intervenție robotică pentru un cancer prostatic la Institutul European de Urologie din Milano, unde a fost fascinat de facilitatea execuției tehnice, precizia conservării sfincterului urinar, pierderea minimă de sânge în timpul operației, dar mai ales ușurința tăieturilor într-un spațiu dificil de abordat, cum este spațiul din spatele pubisului, cel în care este localizată prostata.

Încrezător, i-a spus colegului care îl însoțea că, în maximum un an de zile, trebuie să lucreze cu robotul Da Vinci și în România. Iar acest obiectiv a devenit realitate. Din 2009 și până în 2015, profesorul Coman a operat la Spitalul Clinic Municipal din Cluj-Napoca, unde activa ca șef de secție clinică și al disciplinei de Urologie. Anticipase acest pas extrem de important pentru evoluția profesională a întregului colectiv de tineri urologi, dar și asupra urologiei românești. În anii următori, când investițiile la stat au avut mult de suferit, doctorul Coman a continuat să facă excelență în urologie în mediul privat, operând în prezent pe unul dintre cele mai noi modele Da Vinci, în valoare de peste două milioane de euro, instalat la Spitalul MedLife Polisano din Sibiu.

Sistemul robotic da Vinci X este o îmbinare între tehnica laparoscopică convențională și tehnologia robotică de înaltă precizie, fiind practic o extensie a chirurgului: datorită celor patru brațe multiarticulate și a unei tehnologii speciale, robotul permite transpunerea în timp real a indicațiilor medicului în mișcări de mare finețe și precizie, mult superioare față de mișcările umane.

La Sibiu, profesorul Coman nu este singul care operează cu această tehnologie hi-tech, echipa medicală a spitalului fiind formată din 11 medici antrenați să efectueze intervenții complexe din mai multe specialități, pe lângă chirurgia urologică, respectiv chirurgie generală, chirurgie oncologică și chirurgie ginecologică.

Palmaresul Dr. Coman este impresionant: „Alături de profesorul Crișan și de ceilalți colaboratori ai mei, în luna decembrie 2023 am depășit numărul de 1.000 de operații robotice, marea majoritate a lor fiind pentru cancer prostatic. Am întâlnit aici, pe lângă echipa urologică și managerială de calitate, dedicată, și un colectiv de anesteziști, asistente, infirmiere cu un înalt simț al datoriei și empatie față de pacienți. Față de multe alte spitale, chiar private, din țară, Spitalul MedLife Polisano dispune de toate specialitățile medicale, de consulturi interdisciplinare competente și ușor de efectuat, de o dotare tehnică cu aparatură performantă pentru toate specialitățile și nu în ultimul rând de condiții hoteliere de excepție, atât în terapia intensivă, cât și în toate secțiile spitalului.”

Când recomandă medicii buni utilizarea chirurgiei robotice în urologie

Principala indicație și principalele beneficii ale chirurgiei robotice în cazul pacienților urologici se aplică în cazul cancerului prostatic localizat. „La nivel mondial și mai ales în Statele Unite, robotica este principala alternativă pentru tratamentul acestui tip de cancer. Doar în țările mai sărace sau în centrele unde nu există dotare tehnică adecvată se mai operează clasic cancerul prostatic”, explică prof. dr. Ioan Coman. Astfel, operația laparoscopică, fie ea chiar 3D, a rămas doar o alternativă de moment pentru centrele care nu au dotarea adecvată sau nu pot susține costurile chirurgiei robotice.

Cele mai importante avantaje în cazul unei astfel de intervenții sunt rezultatele – atât cele oncologice, cât și cele funcționale. Ulterior operației, pacientul diagnosticat și operat robotic într-un stadiu precoce va urina normal, fără pierderi de urină și va putea avea erecții chiar și după extirparea prostatei. În plus, perioada de spitalizare este mult mai scurtă, iar reîntoarcerea la viața normală mult mai rapidă. Toate acestea fac din chirurgia robotică o opțiune tot mai accesată, inclusiv de către pacienții din România.

Indicațiile chirurgiei robotice nu se opresc însă la cancerul de prostată. „Toată patologia oncologică urologică, de la stadii incipiente până la stadii avansate, beneficiază de avantajele chirurgiei robotice. Aici mă refer la pacienții cu cancer renal, de vezică urinară, testicular, penian sau chiar și cei cu tumori de glandă suprarenală. Pe lângă patologia oncologică, de avantajele chirurgiei robotice beneficiază și chirurgia malformațiilor: hidronefrozele congenitale, megadolicoureterul, refluxul vezico-ureteral, ureterul retrocav și altele. De asemenea, fistulele vezico-vaginale și stenozele ureterale pot fi rezolvate minim invaziv beneficiind de avantajele roboticii”, detaliază specialistul în chirurgie robotică urologică.

Față de instrumentarul rigid laparoscopic, cel robotic are șapte grade de manevrabilitate

Aflați în fața diagnosticului și a indicației pentru intervenție robotică, pacienții au multe întrebări, firești, de altfel: Voi mai putea urina normal? Voi mai avea erecții? Voi mai putea avea copii? Rinichiul meu cum va funcționa după operație?. Prof. Dr. Coman precizează că „mulți dintre pacienții diagnosticați cu cancer prostatic sunt mai degrabă interesați de perioada de revenire a continenței urinare sau a funcției erectile decât de prognosticul oncologic. Cei cu cancer renal vor să afle soarta rinichiului pe care se dezvoltă tumora, nu neapărat ce șanse de supraviețuire au… Cei cu cancer infiltrativ de vezică urinară, cărora trebuie să le extirpăm vezica și să le construim o derivație urinară, sunt dornici să beneficieze de o reconstrucție a vezicii urinare din intestin și de o respectare a integrității imaginii corporale, cu urinări fiziologice pe cale uretrală și evitarea pungilor colectoare atașate de abdomen”. Mai sunt și pacienții cu cancer testicular, care sunt de obicei în egală măsură interesați de durata de viață postoperatorie și de șansa de a-și păstra fertilitatea, mai ales că, la ora actuală, majoritatea cancerelor testiculare sunt vindecabile.

Temerile pacienților sunt diminuate însă atunci când aceștia știu că sunt în grija medicilor buni, care fac echipă cu tehnologia de ultimă generație. Profesorul Coman vorbește despre aparatura robotică precum un muzician virtuoz despre instrumentul său: „Abordul în chirurgia robotică este minim invaziv, similar cu cel al chirurgiei laparoscopice, însă instrumentarul robotic permite o manevrabilitate extrem de facilă chiar și în spații greu de abordat prin chirurgia clasică sau laparoscopică. Față de instrumentarul rigid laparoscopic, cel robotic are șapte grade de manevrabilitate, permițând o amploare a rotațiilor mai mare chiar și decât a propriilor mâini ale chirurgului. Există o mărire optică de peste zece ori a structurilor anatomice!”.

Mai mult, pacientul nu trebuie să se teamă de faptul că mâinile chirurgului ar putea tremura vreodată, pentru că medicul stă la consola robotului într-o poziție comodă, ceea ce previne oboseala și implicit evitarea unor erori posibile în caz de suprasolicitare în intervențiile chirurgicale de amploare. „Chiar și în operațiile robotice de amploare, inciziile mici tegumentare și neexpunerea cavității abdominale la atmosfera din blocul operator fac ca durerile postoperatorii să fie mult reduse, mobilizarea pacientului fiind posibilă în chiar ziua operației”, detaliază chirurgul. Practic, după primele 24 de ore după o intervenție cu robotul Da Vinci, pacientul se poate alimenta normal, iar după una-două zile va avea și tranzit digestiv, putând fi externat. „Viitorul este, incontestabil, al roboticii în toate specialitățile chirurgicale, nu numai în urologie”, conchidere profesorul Ioan Coman.

Progresele în chirurgia robotică continuă

Chirurgia robotică este chirurgia prezentului, nu doar a viitorului, inclusiv în România. Interesul tot mai mare al medicilor tineri, interesul pacienților față de această tehnică operatorie minim invazivă va duce la extinderea dotării cu roboți a spitalelor. „Instrumentarul robotic se perfecționează an de an, manevrabilitatea robotului este tot mai bună cu fiecare nouă variantă apărută, poziția ergonomică a chirurgului se îmbunătățește tot mai mult, se dezvoltă tot mai mult abordul printr-o singură incizie, single port, dimensiunea robotului propriu-zis va fi din ce în ce mai redusă și va ocupa tot mai puțin spațiu din blocul operator, iar toate acestea la un loc vor face ca un robot chirurgical să devină indispensabil în orice bloc operator dintr-un spital care se respectă și care își respectă pacienții.”

Conform furnizorului de roboți da Vinci, în țara noastră, în 2023 s-au făcut 1.500 de intervenții robotice, în creştere cu 20% faţă de anul anterior şi de aproape trei ori şi jumătate mai multe faţă de anul 2020. 91% dintre acestea au fost realizate în sistemul privat. Avem 15 centre de chirurgie robotică, 12 private (cu două mai multe față de 2022) și trei de stat. Așadar, o piață în plină dezvoltare, susținută și de preocuparea clinicilor private pentru calitatea actului medical. Investiția într-un centru de chirurgie robotică variază între 2 și 4 milioane de euro, cu beneficii majore pentru pacienți și medici deopotrivă.

În prezent, MedLife este rețeaua medicală cu cea mai mare expertiză în domeniul roboticii medicale din România, unde peste 35 de medici acreditați efectuează anual sute de tratamente chirurgicale complexe prin abord robotic, în condiții de maximă siguranță, exact ca în marile centre din Europa Occidentală și Statele Unite ale Americii.

Printre soluțiile inovatoare disponibile în cadrul spitalelor MedLife se numără sistemele de chirurgie robotică da Vinci din București (Life Memorial Hospital și Nord Provita) și Sibiu (MedLife Polisano), sistemul Brainlab, cel mai performant sistem robotic din lume în chirurgia spinală, disponibil în premieră națională doar la Spitalul MedLife Humanitas din Cluj, și sisteme de neuronavigație disponibile în Spitalele Grupului MedLife din București, Sibiu și Cluj.

***

Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiuneaFacem România bine.

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, și își propune să fie o sursă de informare și inspirație pentru o viață sănătoasă și echilibrată.

Sănătatea reprezintă principala sursă de fericire a românilor. La MedLife, fericirea oamenilor ne bucură și ne motivează să oferim soluții medicale la cele mai înalte standarde.

Indiferent de specialitate, la MedLife găsești oricând medici buni, a căror expertiză este completată de cele mai avansate tehnologii din domeniul medical și o infrastructură modernă, asigurând o îngrijire personalizată fiecărui pacient.

Află mai multe detalii despre toate serviciile pe www.medlife.ro.

Bibliografie

https://romania.europalibera.org/a/regele-charles-cancer/32806505.html

https://www.efpia.eu/publications/cancer-comparator-report/cancer-types/prostate-cancer

https://www.medlife.ro/comunicat-de-presa/robotul-da-vinci-x-in-spitalul-medlife-polisano-sibiu

https://www.hotnews.ro/stiri-facem_romania_bine-26806690-3-roboti-vinci-alti-4-roboti-chirurgicali-neurochirurgie-medlife-devine-operatorul-cea-mai-mare-expertiza-domeniul-roboticii-medicale-din-romania.htm

Articol susținut de MedLife

Loading

DIVERSE

Noi detalii ies la iveală în cazul morții Elenei Marsilia. Cum a fost găsită „Griselda de România”

Publicat

in

Luni dimineață, la Spitalul Penitenciar București–Rahova s-a dat alarma, după ce Elena Marsilia Mantu a fost găsită spânzurată în camera de detenție. Femeia era cunoscută în lumea interlopă drept „Griselda de România”, fiind implicată în traficul de droguri. Acum, ies la iveală noi detalii despre tot ce s-a întâmplat.

Cazul Elenei a alertat întreaga unitate încă din primele ore ale zilei. „Griselda de România” fusese internată în acest spital din data de 10 iunie pentru tratament medical. Aceasta nu a fost ținută în penitenciarul propriu-zis, ci în salonul destinat deținuților cu probleme de sănătate. Asta, în contextul în care, potrivit informațiilor, nu exista un istoric de auto-vătămare, iar personalul nu avertizase despre un eventual risc.

Citește și: EXCLUSIV VIDEO Suspiciuni în jurul morții lui Ciprian Pian. Nu există ora decesului în documentul de la Institutul de Medicină Legală. Familia dă Penitenciarul Jilava în judecată

Cum a murit Elena Marsilia

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Penitenciar, totul s-a declanșat la ora 5:02, când colegele de cameră au găsit-o spânzurată pe Elena în toaleta camerei. Acestea au alertat imediat personalul de pază, iar în scurt timp, la fața locului au ajuns echipajele medicale și SMURD.

„În data de 16 iunie 2025, adică luni dimineață, la ora 5.02, persoanele private de libertate care erau cu persoana în cauză în cameră au semnalat colegilor de pe pază faptul că una dintre colegele de cameră este spânzurată în toaleta camerei de deținere. Colegii mei au intervenit, a fost chemat personalul medical, în același timp au fost chemat și un echipaj SMURD.

Personalul medical a intervenit pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, între timp au ajuns două echipaje SMURD și două echipaje de poliție. De la 5.02 dimineața, când a fost găsită, s-au făcut manevre de resuscitare până la ora 6.50, când a fost declarat decesul”.

Timp de aproape două ore, medicii au încercat să o readucă la viață pe femeie, însă nu s-a mai putut face nimic, la ora 6:50 fiind declarat decesul.

Acum, autoritățile au demarat o anchetă și fac cercetări pentru a vedea cu exactitate cum s-a întâmplat totul. Până în acest moment, nu se știe exact clipa producerii incidentului.

„În momentul de față este o anchetă în desfășurare. Nu cunoaștem ora la care s-a produs incidentul, știm doar ora la care ni s-a semnat acest lucru. În momentul de față, până nu vin și rezultatele de la INML, nu știm cu cât timp în urmă s-a fost produs. Colegii mei au ținut aproape două ore manevrele de resuscitare, că la 6.50 a fost declarat decesul, probabil a fost destul de recent. Actul s-a produc cu un cordon de halat”, a spus Mirela Udrea, purtător de cuvânt la Penitenciarul-Spital București-Rahova.

Marsilia Mantu nu a lăsat niciun mesaj de adio care să explice gestul extrem. Ea ispășea o condamnare de 4 ani și 9 luni de închisoare pentru trafic de substanțe interzise de mare risc, fiind încarcerată din luna februarie 2024. Potrivit surselor judiciare, femeia s-ar fi spânzurat folosindu-se de cordonul unui halat.

Citește și: O nouă moarte în penitenciar. Traficanta „Griselda de România”, găsită spânzurată în Penitenciarul-Spital Rahova

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Top 5 zodii cu destin MAGIC în această vară. Karma lor este remodelată de energia Universului

Publicat

in

Jupiter în Rac, Marte în Fecioară și influențele subtile ale lui Neptun și Saturn din Berbec creează o combinație intensă între intuiție, acțiune și reconstrucție spirituală. Nu toți vor simți același impact, dar aceste 5 zodii sunt cele chemate să-și trăiască destinul altfel vara aceasta. Faci parte dintre ele?

Taur

Această vară poate reprezenta un punct de cotitură pentru Tauri, mai ales că Uranus, planeta schimbării bruște, este încă activă în semnul lor. Iar cum Marte intră în Fecioară și le activează casa iubirii și a creativității, Taurii vor fi impulsionați să aleagă cu inima. Pot lua decizii majore: o relație importantă, un copil, o creație artistică sau un pas profesional neașteptat. E o vară de afirmare, dar și de testare a rezistenței interioare. Ai curajul să te reinventezi?

Citește și Horoscop Camelia Pătrăşcanu. Trigonul Mercur-Nodul Nord vine cu schimbări perturbatoare. Semnele apar din această seară, la 23.23!

Leu

Leii simt că au ajuns într-un punct cheie de evoluție. După o perioadă de provocări și introspecții, vara lui 2025 le oferă ocazia să iasă la lumină cu o viziune nouă. Cu Marte părăsind Leul și lăsând loc pentru reconectare emoțională, Leii pot atrage relații Ȟ-fatedȟ, proiecte cu impact public sau reconfigurări majore de carieră. Încă o dată, viața le cere să fie lideri, dar de data aceasta cu mai multă empatie.

Săgetător

Cu Saturn și Neptun aflate în tranzit prin Berbec, zodie de foc ca și Săgetătorul, se activează puternic intuiția și ghidarea interioară. Vara lui 2025 le deschide o poartă către destin prin asumare, viziune și dorința de a spune „da” unor oportunități rare. Fie că este vorba de o călătorie transformatoare, o încăpere pe o cale spirituală sau un nou proiect de suflet, Săgetătorii sunt susținți să aleagă ceea ce îi face să se simtă vii și conectați la ceva mai mare.

Vezi și Puterea solstițiului de vară 2025. Transformări karmice pentru aceste zodii, se deschid ușile norocului pentru ele

Vărsător

Pentru Vărsători, vara lui 2025 poate aduce o schimbare de paradigmă. Karmic, această perioadă este un catalizator pentru misiunea lor de viață. Relațiile se clarifică, drumurile se bifurcă, iar vocea interioară devine mai puternică decât vocile din jur. Unii Vărsători pot simți că trebuie să aleagă între conformism și autenticitate. Alegerea sinceră deschide calea spre un destin total nou. Nu se mai pot minți.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Protecția Consumatorilor a amendat Pro TV din cauza unui abonament la VOYO. Un utilizator a reclamat că i-au fost retrași bani de pe card fără acordul lui

Publicat

in

Disputa Pro TV vs. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început odată cu reclamația depusă de la un utilizator al platformei de streaming VOYO.

Clientul susținea că i-au fost retrași bani de pe card, pentru accesul la VOYO, fără ca el să-și dat explicit acordul în acest sens.

ANPC a verificat situația și a considerat că trustul media având în centru postul Pro TV a greșit și l-a amendat cu 4.000 de lei că ”nu l-ar fi informat pe consumatorul (…) cu privire la faptul că abonamentul VOYO activat la data de 02.07.2024 se reînnoiește automat”, notează fanatik.

Sancțiunea a făcut obiectul unui proces verbal încheiat la 20 ianuarie 2025, cu puțin timp înainte ca Cristian Popescu Piedone să fie numit la șefia ANPC.

Citește și Salarii imense pentru angajații unei agenții care funcționează degeaba. Directorul încasează peste 20.000 de lei pe lună

Pro TV a contestat amenda în instanță, iar Judecătoria Sectorului 2 i-a dat dreptate. Argumentul instanței? Sancțiunea a fost aplicată la mai mult de șase luni de la data faptei și astfel a intervenit prescripția răspunderii contravenționale.

”Pe fondul cauzei, a arătat că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, consumatorul fiind informat de mai multe ori pe parcursul procesului de achiziționare a abonamentului că acesta presupune plăți recurente și că poate fi anulat oricând, aspecte constatate, la cererea sa și de către un executor judecătoresc.

A mai susținut și că în sesizarea formulată, consumatorul a arătat că poate a fost informat cu privire la acest aspect, dar nimeni nu citește condițiile”, au explicat reprezentanții trustului Pro.

Cei de la Protecția Consumatorilor au arătat că reprezentanți ai Pro TV, la 28 noiembrie 2024, l-au contactat pe utilizator, pentru soluționarea amiabilă a problemei, ”aspect care echivalează și cu o recunoaștere a săvârșirii faptei”.

Instanța au respins argumentele ANPC, pe motiv că încercarea de soluționare amiabilă ”nu are nicio influență cu privire la natura faptei și nici cu privire la cursul termenului de prescripție”.

Decizia Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă și poate fi atacată de Protecția Consumatorilor.

VOYO, serviciul de streaming al Pro TV, este operat de Central European Media Enterprises (CME) și conține filme, seriale, transmisii live și producții exclusive.

Pro TV a fost criticat în mai multe rânduri pentru mutarea exclusiv pe VOYO a unor competiții sportive, vizionarea acestora fiind posibilă numai pe bază de abonament.

Un astfel de exemplu este meciul LASK Linz vs. FCSB, din returul Europa League (2024), ale cărui drepturi au fost cumpărate de Pro TV. Ulterior, trustul a decis să transmită meciul exclusiv pe VOYO.

Același lucru s-a întâmplat la meciul FCSB – Sparta Praga, jucat în august 2024 în preliminariile Champions League, când însuși patronul echipei bucureștene Gigi Becali a criticat decizia Pro TV de a difuza meciul exclusiv pe VOYO. ”N-ai voie pe VOYO. Ce-i aia VOYO? Eu nu fac contract cu VOYO, fac cu Pro TV. Nu să-l dai că vrei tu pe VOYO, că îţi cer despăgubiri de vai de capul tău. Sute de mii, aşa o să fie, le fac pe plac suporterilor”, a spus Gigi Becali

VOYO a transmis și meciurile de la Euro 2024 (competiție care a putut fi vizionată și la TV), însă abonații au reclamat probleme tehnice care au dus la deconectări repetate sau inaccesibilitate totală în momente-cheie, mai notează sursa citată.

Tot VOYO va difuza, din toamnă, meciurile din Premier League, după ce a trustul Pro a câștigat ultima licitație pentru acestea. Până acum, partidele din prima divizie de fotbal a Angliei au fost transmise de Digi Sport și Prima Sport.

Abonamentul lunar standard la Voyo costă 4,76 euro (TVA inclus) pe lună și este activat pentru o perioadă de 30 de zile, cu plată recurentă. În consecință, următoarea plată va fi facturată automat după expirarea perioadei de abonament anterioare, potrivit Voyo.ro.

Anularea abonamentului se face doar prin accesarea profilului de utilizator pe website-ul platformei și click pe ”Anulați abonamentul” din icon-ul de utilizator/abonamentele mele.

Citește și Fructul de sezon, adorat de milioane de români, în pericol de dispariție. Nicio vară nu va mai fi la fel

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Amenzi usturătoare pentru șoferi! Pot fi nevoiți să scoată din buzunar până la 8.000 de euro și riscă să rămână fără permis de conducere 4 ani

Publicat

in

Noul Cod Rutier intrat în vigoare în Grecia de la 1 iunie vine cu schimbări pentru șoferi. Spre exemplu, în zonele istorice ale orașelor, conducătorii auto nu mai au voie să depășească viteza de 30 de kilometri pe oră. Altfel, sancțiunile pot ajunge până la 8.000 de euro, iar permisul poate fi suspendat timp de 4 ani.

În schimb, pe autostradă viteza maximă crește de la 130 de kilometri pe oră până la 140.

Citește și: Amenzi URIAȘE pentru șoferii care nu respectă o prevedere legală extrem de importantă. Se poate ajunge la suspendarea permisului!

Amenzi uriașe pentru șoferii din Grecia. Ce prevede noul Cod Rutier

Pe lângă șoferii care depășesc viteza de 30 de kilometri pe oră în zonele istorice ale orașelor din Grecia, sancțiunile sunt aspre și pentru conducătorii auto care folosesc telefonul mobil la volan.

La prima abatere, amenda este în valoare de 350 de euro, iar la a doua, de 1.000 de euro. Cei care repetă greșeala și a treia oară, vor fi nevoiți să scoată din buzunar suma de 2.000 de euro și vor rămâne fără permis de conducere timp de un an.

Mai mult, polițiștii greci au primit ordin să îi amendeze pe șoferii care fumează cu copiii în mașină cu 1.500 de euro, iar cei care sunt prinși la volan în stare de ebrietate sunt sancționați cu cel puțin 1.000 de euro, pedepsiți și rămân fără permis timp de 10 ani.

Însă, Codul Rutier îi vizează și pe pietoni, nu doar pe șoferi. Astfel, cei care traversează strada pe culoarea roșie a semaforului vor fi amendați cu 30 de euro, iar cei care își propun să viziteze Grecia cu autorulota trebuie să știe că parcarea este interzisă pe plaje, în păduri sau lângă situri arheologice. De asemenea, turiștii cu autorulote nu pot staționa în același loc mai mult de 24 de ore, amenzile fiind cuprinse între 300 și 3.000 de euro.

Citește și: COD RUTIER 2025. Au sau nu voie șoferii să treacă pe culoarea galbenă a semaforului? Ce spune legea

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

Puterea solstițiului de vară 2025. Transformări karmice pentru aceste zodii, se deschid ușile norocului pentru ele

Publicat

in

Din punct de vedere karmic, Solstițiul este o poartă de trezire, care ne invită să lăsăm în urmă ceea ce nu mai rezonează cu persoana care devenim. Este un moment ideal pentru eliberare, reconectare cu sinele superior și redefinirea direcției spirituale.

Ce simbolizează solstițiul de vară 2025 din perspectivă karmică

Un nou ciclu de lumină: Este momentul culminant al Soarelui, simbolizând iluminarea, claritatea interioară și ascensiunea spirituală.
Un prag energetic: Tot ce nu este aliniat cu adevărul nostru iese la suprafață pentru a fi eliberat.
Un portal de alegere: Poți continua pe o cale veche sau poți alege să evoluezi. Solstițiul cere sinceritate profundă față de sine.

Citește și Soarele intră în Rac. Camelia Pătrășcanu, vești bune pentru zodii. Leii și Fecioarele, printre norocoși

Predicții și schimbări karmice pentru fiecare zodie:

Berbec

Solstițiul activează zona casei, a rădăcinilor și a trecutului tău emoțional. Este timpul să faci pace cu familia sau cu deciziile din trecut. Karmic, ți se cere maturitate emoțională și asumare. Alege să rămâi doar între ce te împreunează cu ceilalți, nu ce te divizează. Scrie o scrisoare de iertare, chiar dacă nu o trimiți.

Taur

Comunicarea este domeniul tău karmic acum. Ai învățat destule despre tăcere, acum este momentul să vorbești. Solstițiul te împinge să folosești cuvintele pentru vindecare, nu pentru control. Spune ce simți, împărtășește, scrie. Meditația ghidată sau jurnalul spiritual te pot ajuta enorm.

Gemeni

Energia se concentrează asupra valorii personale și a relației cu banii. Solstițiul te împinge să eliberezi credințele limitative legate de merit, abundență și siguranță. Karmic, este momentul să înțeleagi că valoarea ta nu este măsurată în resurse, ci în conștiință. Vizualizează-ți viața dintr-un spațiu de încredere, nu de lipsă.

Rac

Soarele intră în semnul tău, declanșând o trezire profundă a identității. E timpul să te vezi cu adevărat și să onorezi tot ce ai devenit. Lasă vinovăția. Lasă comparațiile. Solstițiul este portalul tău de renaștere. Fă un ritual de apă: baie cu sare, o scurtă scufundare, o plimbare pe malul mării – te va purifica.

Vezi și Sâmbătă, 21 iunie 2025, ora 10, două zodii primesc vestea care le schimbă total viața. Încep cel mai frumos capitol cu succes și împliniri

Leu

Te apropii de o etapă majoră de vindecare subconștientă. Solstițiul luminează umbrele din interiorul tău. Este timpul să eliberezi atașamentele față de trecut, traume vechi sau dependențe emoționale. Karmic, ai șansa să te eliberezi de o povară nevăzută. Timpul petrecut singur, în rugăciune sau meditație profundă, înseamnă progres autentic.

Citește continuarea pe sfatulparintilor.

Loading

Citeste mai mult

DIVERSE

BCR: Măsurile fiscale nu mai pot fi amânate. Se subțiază răbdarea agențiilor de rating și a investitorilor

Publicat

in

România a încheiat anul trecut cu un un deficit bugetar enorm – 9,3 la sută, cel mai mare din UE. Potrivit experților de la BCR, România trebuie să ia urgent măsuri prin care acest deficit să fie scăzut anul acesta cu măcar 2 la sută din PIB.

Orice întârziere pune la încercare atât răbdarea Comisiei Europene, cât și pe cea a agențiilor de rating și a investitorilor, astfel că riscurile României sunt uriașe dacă nu ia măsurile pentru resuscitarea bugetului.

”România se află într-un moment crucial, confruntându-se cu dezechilibre structurale de lungă durată, mascate ani de zile de o creștere ciclică puternică și de intrările de capital din străinătate. Motorul economic al țării rămâne vulnerabil la ineficiențele cheltuielilor publice, la colectarea slabă a veniturilor și la subinvestițiile cronice în infrastructură și capital uman. Recentele tulburări politice au testat rezistența instituțională, dar au creat și o fereastră pentru o reformă fiscală de mult așteptată.

România se află la o răscruce de drumuri în care o gestionare fiscală solidă nu este doar o alegere politică, ci o necesitate pentru o creștere durabilă. Având în vedere presiunile externe care cresc și dezechilibrele interne care devin tot mai vizibile, timpul măsurilor nejustificate a trecut”, se arată într-un raport semnat de economiștii de la BCR Cercetare Ciprian Dascălu, Eugen Sinca și Vlad Ioniță, notează profit.

Citește și S-A DECIS! România va anunța la Bruxelles, vineri, majorarea TVA la 21 la sută! Ce ALTE TAXE vor da găuri mari în buzunarele românilor

Potrivit economiștilor de la BCR, chiar dacă la sfârșitul anului trecut s-au luat măsuri de reducere a cheltuielilor (suspendarea creșterilor de salarii și pensii de la 1 ianuarie) și de creștere a veniturilor bugetare, este nevoie de măsuri fiscale suplimentare, pentru a reduce deficitul la ținta asumată de 7 la sută din acest an.

Autorii raportului spun că o țintă de deficit mai realistă este 7,5 la sută din PIB.

”Credem că pachetul (de măsuri – n.r.) ar trebui să aducă o consolidare de cel puțin 2 puncte procentuale și ar trebui să vizeze creșterea veniturilor, precum și reducerea cheltuielilor. În prezent, sunt în curs de negociere cu privire la măsurile fiscale acceptabile care vor fi implementate, dar cel puțin pare să existe un consens politic că consolidarea fiscală este o necesitate în acest an.

Planul de consolidare fiscală pe 7 ani, convenit cu Comisia Europeană, trebuie implementat, deoarece se subțiază răbdarea atât a agențiilor de rating, cât și a investitorilor. O retrogradare a ratingului în acest an nu este în scenariul nostru de bază, dar fără o consolidare fiscală semnificativă, este un risc care nu poate fi exclus.

România se află la o răscruce de drumuri în care o gestionare fiscală solidă nu este doar o alegere politică, ci o necesitate pentru o creștere durabilă. Având în vedere presiunile externe care cresc și dezechilibrele interne care devin tot mai vizibile, timpul măsurilor nejustificate a trecut. Restabilirea credibilității, reconstruirea rezervelor și realinierea priorităților politice vor necesita hotărâre, coordonare și o viziune pe termen lung”, se mai arată în raport.

Pe de altă parte, economiștii de la BCR avertizează că nivelul dobânzilor ar putea deveni nesustenabil în următorii ani, având în vedere creșterea rapidă a datoriei publice.

”Deficitele bugetare mari din ultimii ani, coroborate cu o primă de risc ridicată din cauza riscurilor de retrogradare și a instabilității politice, au crescut semnificativ costul împrumuturilor.

„Fără o consolidare fiscală sau o depășire semnificativă a creșterii economice, raportul datorie – PIB va continua să crească rapid, inclusiv datorită plăților de dobânzi”, adaugă analiștii BCR.

Cât privește cursul valutar, care a urcat până la 5,12 lei pentru un euro după turul 1 al prezidențialelor, BCR vede intervalul 5,05 – 5,10 drept zona de confort a Băncii Naționale a României (BNR), având în vedere că o depreciere suplimentară a leului ar avea urmări în inflație.

Ar putea avea loc, în următorii ani, o depreciere suplimentară a leului, mai spun experții BCR, care sunt de părere și că moneda națională ar fi, în continuare, ușor supraevaluată.

Citește și Schimbarea făcută de BCR pentru toți clienții săi. A intrat în vigoare azi

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend