Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi merge pe plus! Profitul companiei a crescut de două ori şi jumătate în primele nouă luni

Publicat

in

Potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), profitul producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi a crescut de două ori şi jumătate în primele nouă luni, la 76,7 milioane lei.

”Cifra de afaceri a companiei Antibiotice obţinută din piaţa internă şi pieţele internaţionale în primele 9 luni ale anului 2023 a înregistrat valoarea de 463,4 milioane lei, în creştere cu 28% comparativ cu 362,6 milioane lei, nivelul atins în perioada similară a anului 2022. Profit net generat de Antibiotice a atins nivelul de 76,7 milioane lei, comparativ cu valoarea aferentă perioadei similare din anul 2022 de 29,5 milioane lei”, arată raportul companiei.

Lichiditatea curentă (active circulante/datorii bancare pe termen scurt) este de 10,62, mai mare decât 1,2. EBITDA (profitul din exploatare, plus cheltuieli cu deprecierea activelor şi plus cheltuieli cu amortizarea) prezintă un trend ascendent de la 52 milioane lei în primele 9 luni 2022, la 119,6 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2023.

În primele 9 luni ale acestui an, Antibiotice a realizat o cifră de afaceri pe piaţa din România în valoare de 288,67 milioane lei, în creştere cu 32% comparativ cu primele 9 luni din 2022.

Această creştere a fost determinată de optimizarea politicilor de marketing, atragerea de noi produse, repoziţionarea medicamentelor din portofoliu cât şi de consolidarea clasei terapeutice antiinfecţioase de uz sistemic şi preparate dermatologice, sistem cardiovascular şi tract digestiv, unde Antibiotice se poziţionează pe primele locuri în piaţa internă.

Compania este lider cantitativ în piaţa totală pe forma farmaceutică pulberi injectabile (56%), unguente (20,6%), supozitoare şi ovule (35,7%).

Vânzarea medicamentelor marca Antibiotice pe segmente de piaţă în primele 9 luni 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, se prezintă astfel:

• Pe segmentul vănzărilor în spitale (hospital), unde Antibiotice este recunoscută ca principal furnizor de medicamente antiinfecţioase, vânzările au înregistrat o creştere valorică de 18,4%.

• Pe segmentul lanţuri naţionale de farmacii, vânzările valorice au crescut cu 13,6% iar în farmaciile independente şi minilanţuri, vânzările valorice ale companiei au înregistrat o creştere cu 19,1%.

În perioada analizată, suplimentele alimentare din gama Nutriensa® care au înregistrat evoluţii semnificative în vânzări, sunt brandurile SimbiFlora, Lejer® şi Imunofix®.

În perioada ianuarie-septembrie 2023 cifra de afaceri netă pe pieţele internaţionale a fost de 174,76 milioane lei, în creştere cu 23,3% comparativ cu perioada similară a anului 2022.

Acest rezultat a fost obţinut prin exportul unui numar de 80 de medicamente, ce totalizează un volum de aproximativ 68 milioane de unităţi terapeutice, în creştere comparativ cu anii anteriori.

Creşteri semnificative au fost înregistrate în teritorii precum: SUA, Vietnam, UK, Moldova, Danemarca, Ungaria, Olanda, care au generat 90% din vânzările perioadei analizate. În aceste teritorii, Antibiotice se poziţionează în topul producătorilor ce oferă portofolii complete de medicamente antiinfecţioase cu administrare în spitale.

De asemenea, valorificarea la export (peste 55 de ţări) de substanţe active pe baza de biotehnologii derivate din streptomycines noursei pentru uz farmaceutic (nistatina compactată, nistatina micronizată şi nistatina standard), a determinat în primele 9 luni din acest an, o creştere cu 14% a vânzărilor comparativ cu primele 9 luni ale anului precedent, informează news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Cum explică Israelul scenele cu prizonierii palestinieni dezbrăcați: „Căutăm potriviri după imaginile din timpul atacului”

Publicat

in

În timp ce luptele fac ravagii în jurul orașului Khan Younis și în nordul Fâșiei Gaza, pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video care arată zeci de bărbați palestinieni reținuți de Israel.

Prizonieri palestinieni dezbracatiFoto: captura bbc.com

Înregistrarea, verificată de BBC, îi arată pe aceștia dezbrăcați până la lenjeria intimă, îngenuncheați la pământ și păziți de soldați israelieni.

Se crede că bărbații ar fi fost arestați în Beit Lahia, în nordul extrem al Fâșiei Gaza.

BBC a fost informat că unii dintre bărbați au fost eliberați între timp.

Unul dintre bărbații identificați ca fiind reținuți este un cunoscut jurnalist palestinian, ceea ce i-a determinat pe angajatorii săi să acuze Israelul că efectuează „percheziții invazive și tratamente umilitoare” asupra civililor.

Întrebat în legătură cu înregistrarea video, un purtător de cuvânt al guvernului israelian a declarat pentru BBC că bărbații reținuți erau toți de vârstă militară și că au fost „descoperiți în zone pe care civilii ar fi trebuit să le evacueze cu săptămâni în urmă”.

Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Mark Regev a apărat acțiunea:

„Îi căutăm pe cei responsabili pentru masacrul din 7 octombrie și dacă adunăm oameni pentru a afla care dintre ei sunt responsabili, al căror nume și chip se potrivește cu fotografiile cu oameni decapitând oameni sau violând femei sau așa mai departe, asta vom face.

Și dacă spuneți că „unii dintre ei sunt lucrători ONU”, ei bine, faptul că lucrează pentru o organizație ONU nu înseamnă în mod special că nu sunt membri ai Hamas”.

„Tot mai mulți palestinieni se predau”

Purtătorul de cuvânt al forțelor armate israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că armata vede tot mai mulți agenți Hamas care se predau forțelor în timpul luptelor din Fâșia Gaza.

„Trupele noastre operează în inima centrelor de greutate ale Hamas în sudul și nordul Fâșiei Gaza simultan, în Jabaliya, Shejaiya și în zona Khan Younis”, spune el.

„Suntem implicați în lupte aprige cu teroriștii Hamas, care se ascund în subteran. Ucidem mulți teroriști și vedem tot mai mulți teroriști care se predau în luptă”, spune Hagari.

El spune că, în ultimele 48 de ore, soldații israeieni au arestat peste 200 de suspecți în Fâșia Gaza.

„Zeci dintre ei au fost predați pentru interogatoriu de către Unitatea 504 a Direcției de Informații Militare și Shin Bet din Israel, inclusiv comandanți Hamas și agenți Nukhba”, spune Hagari.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

PNL reacționează la dezvăluirile stiripesurse.ro: ‘După toată această ne-muncă, Clotilde Armand vrea să îşi mărească salariul cu 50%’

Publicat

in

Consilierii locali PNL au criticat-o, vineri, pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, pentru faptul că îşi doreşte o mărire cu 50% a indemnizaţiei, deşi nu a reuşit să obţină finanţare europeană pentru cele peste 40 de proiecte iniţiate în acest sens.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate de PNL Sector 1, consilierul local Daniel Ciungu a declarat că, deşi în urmă cu un an Consiliul local a aprobat un proiect pentru montarea şi punerea în funcţiune a 700 de staţii de reîncărcare a maşinilor electrice, dosarul de finanţare a fost respins. Liberalul a invocat un răspuns al Administraţiei Fondului pentru Mediu, conform căruia primarul Clotilde Armand nu a transmis clarificările necesare şi nici documentaţiile cerute în timpul indicat.

„Planurile de instalaţii electrice prezentate nu sunt conforme – lucru de bază necesar pentru o staţie electrică. În acelaşi timp, nu s-au prezentat certificatele de urbanism şi avizele aferente, aşa cum este solicitat în mod expres în ghidul de finanţare la art. 13. Totodată, studiile solicitate nu au fost prezentate; deci studiul de fezabilitate, certificatul de urbanism… Aceste lucruri ţin specific de primarul Sectorului 1 şi nu de altcineva”, a explicat el.

Ciungu a mai susţinut că administraţia locală de la Sectorul 1 este „total incompetentă”, în condiţiile în care Consiliul local a aprobat în decurs de trei ani peste 650 de proiecte de hotărâre, dintre care 170 de proiecte de investiţii, dar banii nu au fost cheltuiţi.

Delegarea atribuțiilor pentru majorarea indemnizației

El a făcut referire şi la un proiect de dispoziţie din 16 noiembrie prin care i se delegau viceprimarului atribuţiile cu privire la majorarea cu 50% a indemnizaţiei lunare a primarului.

„Şi suntem în această situaţie în care după toată această ne-muncă, doamna primar vrea să îşi mărească salariul cu 50%. De ce nu? Şi atunci a semnat această dispoziţie, 5127/16.11.2023, prin care îi dă viceprimarului dânsei posibilitatea să semneze creşterea salariului cu 50%, un lucru care din punctul nostru de vedere, îi vom înştiinţa şi pe cei de la ANI, nu că nu ar fi văzut şi dânşii în presă acest lucru, acum, ea recunoaşte de fapt că anul trecut, când şi-a dat din propriul pix creştere de salariu şi au intrat banii în cont, a încălcat legea”, a transmis reprezentantul PNL.

Consilierul local Dinu Gheorghe a subliniat că o creştere de salariu ar trebui realizată în baza unor criterii de performanţă. Pe de altă parte, a spus el, Primăria Sectorului 1 a aplicat pentru 41 de proiecte finanţate prin PNRR, dar nu a reuşit să obţină bani pentru acestea. Totodată, deşi Consiliul local a aprobat proiecte care depăşesc bugetul local de investiţii, în acest an au fost cheltuite mai puţin de 11% din sumele prevăzute. Astfel, anul trecut a existat un excedent bugetar de 740 de milioane de lei, iar pentru 2023 este preconizat un excedent de peste un miliard de lei, a susţinut el.

Dinu Gheorghe a mai acuzat-o pe Armand că „a blocat constant” proiectele iniţiate de către consilierii locali. El a menţionat că grupul PNL a iniţiat peste 150 de proiecte de hotărâre în acest mandat.

„Nu am stat cu mâinile în sân, am dat-o în judecată, pentru a o obliga să dea drumul la aceste proiecte. Ei bine, săptămâna aceasta, după doi ani de lupte în instanţă, am câştigat primul proces. Doamna Armand este obligată să pună în executare cinci proiecte pe care consilierii PNL le-au supus votului Consiliului local şi pe care le-au promis în campanie. Vorbim despre proiecte de staţii electrice, proiecte de parcări, proiecte de a susţine mediul antreprenorial”, a indicat liberalul.

Potrivit consilierului local PNL Dan Podaru, instanţa a decis că pe ordinea de zi a CL Sector 1 trebuie puse „cu celeritate” cinci proiecte de hotărâre. Acestea prevăd achiziţionarea unui teren în apropierea Străzii Turda în vederea construirii unei parcări moderne; organizarea şi digitalizarea Primăriei; dezvoltarea unor proiecte referitoare la încărcarea maşinilor cu energie electrică; alcătuirea unei comisii mixte care „să verifice contractele doamnei Clotilde Armand şi eficienţa acestora” în domeniul salubrităţii.

„Prefectul Bucureştiului constata anul trecut că ea nu pune în aplicare peste 155 de proiecte; erau blocate de primarul actual, care, minţind prin intermediul social media, încearcă să deformeze realitatea şi să spună că o blochează consilierii. Nu o blochează nimeni. Se blochează prin incompetenţă şi prin corupţie”, a spus acesta.

El a criticat-o pe Armand pentru faptul că nu participă la şedinţele Consiliului local. Potrivit lui Podaru, a fost blocat accesul consilierilor PNL la pagina de Facebook a primarului, lucru care reprezintă „o formă de infantilism”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend