Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Primul taxi zburător conceput de Archer Aviation a fost prezentat publicului în această săptămână

Publicat

in

Archer Aviation a prezentat în această săptămână primul său taxi zburător, numit ”Maker”, într-un debut în stilul Tesla, în condiţiile în care un număr tot mai mare de investitori şi companii aviatice intră în spaţiul mobilităţii aeriene urbane, care trebuie încă să fie reglementat, transmite Reuters.

Interesul pentru avioanele cu emisii zero care pot decola şi ateriza ca elicopterele, dar care zboară ca avioanele, este în creştere, companiile aerospaţiale căutând pieţe noi, în timp ce sunt presate să contribuie la reducerea emisiilor de carbon ale industriei lor, prin intermediul vehiculelor care funcționează cu baterii, scrie News.ro.

Debutul Maker, organizat joi într-un hangar care a folosit tehnologie XR pentru a simula o cursă, a avut loc în urma informaţiilor apărute în aceeaşi zi referitoare la două acorduri separate referitoare la companiile producătoare de avioane electrice Vertical Take-Off şi Landing (eVTOL), din Marea Britanie şi Brazilia.

Avionul companiei Archer nu efectuează încă zboruri comerciale, dar compania a organizat un show extravagant, sub conducerea unui noi director creativ, Kenny Taht, care are o experienţă de zeci de ani în producţia şi designul TV.

Archer se aşteaptă la lansarea comercială a Maker în 2024, în Los Angeles şi Miami, şi este în curs de certificare a avionului cu pilot, care poate transporta patru pasageri, de către Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA, a declarat pentru Reuters cofondatorul şi co-CEO-ul Brett Adcock.

„Adevăratul nostru obiectiv este să realizăm o soluţie de transport în oraşe şi în jurul acestora”, a spus Adcock.

Taxiurile pot zbura cu 150 de mile pe oră (240 km pe oră) pe distanţe de până la 100 de kilometri, la un preţ entry level între 3 şi 4 dolari pe milă de pasager.

În New York City, de exemplu, călătoria de 17 mile de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy până în Manhattan ar costa între 50 şi 70 de dolari şi ar dura aproximativ cinci până la şapte minute, faţă de 60 până la 90 de minute cu maşina.

În timp ce experţii estimează că piaţa eVTOL va valora miliarde în următorul deceniu, nu este de aşteptat să câştige bani imediat şi calendarul aprobării de către autorităţile de reglementare rămâne incert.

Întrebată despre procesul de aprobare, FAA a spus: „FAA poate certifica noi tehnologii, cum ar fi eVTOL-urile prin reglementările sale existente. Putem emite condiţii speciale sau cerinţe suplimentare, în funcţie de tipul de proiect.”

Pe măsură ce piaţa se încălzeşte, la fel şi concurenţa. În prezent, Archer este implicată într-o bătălie juridică cu compania Wisk Aero, concurentă susţinută de Boeing, care o acuză că a sustras secrete comerciale şi a încălcat brevetele sale.

Săptămâna trecută, Archer a cerut unui tribunal din California să respingă procesul şi a înregistrat un contra-proces împotriva Wisk, pentru ”declaraţii false” cu privire la o anchetă penală separată.

Archer intenţionează să se listeze printr-o fuziune de 3,8 miliarde de dolari cu compania Atlas Crest şi are o investiţie şi o comandă de 1 miliard de dolari de la United Airlines.

Loading

NATIONAL

Trump lovește în oamenii săraci ai SUA. Un ordin semnat de el ar putea restricționa accesul la servicii de sănătate pentru zeci de milioane de americani

Publicat

in

Donald Trump a restricționat accesul la servicii de sănătate pentru 24 de milioane de americani săraci, printr-un decret care a anulat un ordin al fostului președinte Joe Biden privind un acces mai larg la îngrijiri medicale.

Asigurările de sănătate ale aproximativ 24 de milioane de americani urmează să fie afectate de preluarea puterii de către Donald Trump care a semnat decrete prin care abrogă ordonanţe adoptate în mandatul lui Joe Biden care au permis o lărgire a accesului la îngrijiri de sănătate şi la asigurări pe caz de boală a americanilor din clasa de mijloc sau săraci.

Donald Trump a semnat în direct, la televizor, în seara învestirii, luni, mai multe decrete care au abrogat directive din era Biden care lărgeau asigurările clasei de mijloc şi americanilor săraci.

Într-un document distribuit de site-ul Politico, Donald Trump a prezentat mai multe opţiuni în vederea reducerii cheltuielilor în domeniul sănătăţii.

Aceste planuri cuprind măsuri care vizează atât reducerea fondurilor de care dispun statele în finanţarea asigurării pe caz de boală a persoanelor şi familiilor sărace – Medicaid -, cât şi ”limitarea eligibilităţii la programe de sănătate în funcţie de statutul cetăţeniei”.

Zeci de milioane de americani pierd 25% din asigurarea medicală

Fiecare opţiune enumerată în document implică o reducere a finanţării şi accesului la asigurări medicale.

Înainte să prezinte lista ordonanţelor pe care a decis să le abroge, Donald Trump aprecia, într-un comunicat publicat la 20 ianuarie pe site-ul Casei Albe, că ”administraţia precedentă a adoptat practici profund nepopulare, inflaţioniste, ilegale şi rasiale”.

Între cele pe care a decis să le abroge se află ”Decretul 14009” sau ”Strengthening Medicaid and the Affordable Care Act (ACA)”, care ”consolidează Medicaid şi legea îngrijirilor de sănătate accesibile”, adoptat în 2021.

ACA – cunoscută şi sub numele de ”Obamacare” – a contribuit la extinderea prestaţiilor Medicaid şi la furnizarea unei asigurări de sănătate accesibile câtorva milioane de oameni.

The Guardian scrie că, potrivit unor estrimări, doar abrogarea acestui text din 2021 ar putea antrena o pierdere a aproape 25% din acoperirea ACA.

Astfel, asigurarea a aproximativ 24 de milioane de americani care au suscris în acest an este ameninţată.

Asigurătorii privați au acum și mai multă putere în sistemul medical american

O slăbire a ACA riscă să antreneze consecinţe ”dincolo doar de americanii care-şi pierd asigurarea”, potrivit ziarului britanic, ”lipsa îngrijirilor de sănătate finanţate de către Guvern însemnând că asigurătorii privaţi au mai multă putere să controleze sectorul sănătăţii, ceea ce va conduce probabil la o creştere a costului opţiunilor de asigurări de sănătate rămase”.

În afară de abrogarea Decretului 14009 privind consolidarea ACA, Donald Trump a abrogat atât Decretul 14087 vizând reducerea costului medicamentelor cu reţetă al persoanelor care beneficiază de Medicaid şi de programul de asigurări pe caz de boală al americanilor în vârstă de peste 65 de ani după ce au cotizat – Medicare, cât şi Decretul 14070 care permite le permitea statelor care doreau să prelungească asigurarea Medicaid a femeilor în perioada postnatală.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Bărbații au evoluat de două ori mai mult decât femeile, în ultimul secol, în înălțime și greutate

Publicat

in

Dimensiunea corpului uman a crescut semnificativ în ultimul secol datorită îmbunătățirilor în sănătate și nutriție, însă această schimbare nu s-a produs în mod egal între bărbați și femei, potrivit unui studiu publicat în revista Biology Letters.

Conform cercetării, bărbații au crescut în înălțime și greutate de peste două ori mai mult decât femeile. Studiul, realizat de cercetători din Italia, SUA și Marea Britanie, a analizat date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din 2003, colectate de la peste 100.000 de persoane din 69 de țări, precum și informații din Indicele Dezvoltării Umane (HDI).

Rezultatele au arătat că la fiecare creștere cu 0,2 a HDI, înălțimea femeilor a crescut cu 1,68 cm, iar a bărbaților cu 4,03 cm. În plus, greutatea femeilor a crescut în medie cu 2,7 kg, în timp ce la bărbați creșterea a fost de 6,48 kg.

Factori de influență și explicații

Profesorul Lewis Halsey de la Universitatea Roehampton din Londra, coautor al studiului, explică diferențele prin selecția sexuală. „În trecut, bărbații mai înalți și mai grei aveau șanse mai mari de a concura cu alți bărbați și de a-și transmite genele”, a declarat Halsey. În schimb,înălțimea femeilor nu a fost la fel de relevantă în atracția partenerilor, citează CNN.

De asemenea, studiul a demonstrat că nivelul de inegalitate economică, măsurat prin Indicele Gini, a influențat creșterea în înălțime și greutate. Țările cu o inegalitate mai mare au înregistrat scăderi mai mari ale acestor valori, afectând mai mult bărbații decât femeile.

Indicatori ai sănătății populației

Studiul arată că dimensiunea corpului bărbaților este mai sensibilă la condițiile de mediu decât cea a femeilor. Acest lucru face ca înălțimea bărbaților și diferențele dintre sexe să fie indicatori utili pentru a monitoriza sănătatea și bunăstarea populației.

În concluzie, Halsey subliniază că orice trăsătură mai proeminentă la un sex decât la celălalt poate fi influențată de medii mai dificile, ceea ce evidențiază legătura dintre sănătate, resurse și biologie.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Noi reguli draconice pentru zboruri: Pasagerii cu tatuaje ‘ofensatoare’ și îmbrăcăminte ‘inadecvată’ nu vor urca în avion

Publicat

in

Pasagerii trebuie să fie atenți la ținutele lor și la tatuajele vizibile, conform noilor reguli incluse în contractul de transport actualizat al unei companii aeriene.

Începând cu 22 ianuarie, compania Spirit Airlines a introdus prevederi care precizează că pasagerii nu vor putea urca la bord sau ar putea fi obligați să părăsească avionul dacă sunt „desculți, îmbrăcați inadecvat sau dacă articolele lor vestimentare sau tatuajele sunt indecente, obscene sau ofensatoare”. Spirit Airlines este cel mai important transportator Ultra Low Cost din Statele Unite, Caraibe și America Latină având zboruri spre mai mult de 60 de destinații cu mai mult de 500 de zboruri zilnice cu tarif ultra mic,

Regulamentul definește „îmbrăcămintea inadecvată” ca fiind „articole transparente, care nu oferă o acoperire adecvată, expunând sânii, fesele sau alte părți intime”.

Problemele legate de vestimentația pasagerilor nu sunt noi în industrie, mai mulți călători fiind refuzați la îmbarcare în trecut din motive similare, unele incidente devenind virale pe internet.

Anterior, Spirit Airlines interzisese deja pasagerii desculți și hainele considerate „indecente, obscene sau ofensatoare”, dar noua actualizare detaliază mai clar aceste reguli, potrivit CNN.

Într-un incident din octombrie, o pasageră pe nume Tara Kehidi a declarat că ea și o prietenă au fost rugate să coboare din avion deoarece purtau topuri scurte. Situații similare au fost raportate și la alte companii aeriene.

De exemplu, în 2019, American Airlines și-a cerut scuze unei pasagere, Latisha „Tisha” Rowe, după ce i s-a cerut să-și acopere un salopetă fără bretele pentru a putea zbura.

CNN a solicitat comentarii suplimentare de la Spirit Airlines cu privire la noile reguli, fără a primi încă un răspuns.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Revolta ministrului Energiei după ce a fost huiduit la Focșani, alături de Bolojan: ‘Nu pot accepta batjocura la adresa unei asemenea zile!’

Publicat

in

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, singurul politician de la vârful puterii care a ales să participe la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, a fost huiduit la Focşani, la două zile după ce a avut parte de acelaşi „tratament” pe holurile Senatului, după ce a anunţat că vor avea loc disponibilizări. Alături de Bolojan a fost și ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Oficialul de la Energie a explicat că în asemenea momente nu e loc de huiduieli.

Sebastian Burduja: „Astăzi am fost la Focșani pentru celebrarea Zilei Unirii Principatelor Române, alături de Președintele Senatului, domnul Ilie Bolojan. Ceea ce ar fi trebuit să fie o sărbătoare a unității românești a fost, pentru câțiva participanți, prilej de huiduieli și scandări politice. Mă întreb ce ar zice cei care au făcut Unirea acum 166 de ani despre “patrioții” care astăzi au ales să huiduie Imnul Național…poate că fix asta le-ar transmite: “Deșteaptă-te, române!”

Cu siguranță că lumea politică merită criticată pentru greșelile, ezitările și promisiunile deșarte din ultimele decenii. La Focșani, singurul discurs a fost al Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei, de asemenea întâmpinat cu scandări și huiduieli. Pot înțelege supărările, dar nu pot accepta batjocura la adresa unei asemenea zile, a Imnului Național, a României. Funcțiile publice sunt efemere, dar instituțiile democratice trebuie să dăinuiască în fața extremismului toxic și al suveranismului fals, susținut din Est.

Societatea românească pare mai dezbinată decât oricând după 1989. Decredibilizarea instituțiilor și simbolurilor statului român, ura sădită și cultivată atent și prin campanii de dezinformare bine plătite din Est, toate acestea fac parte din același plan al adversarilor României. Ei ne vor slabi, pentru că puternici nu putem fi decât în unitate, iar abia atunci am fi periculoși pentru ei.

Parafrazând pe Alexandru Ioan Cuza: “Lucrurile bune din țara noastră sunt suficient de multe pentru a putea repara lucrurile rele din țara noastră”. Ca să dau doar două exemple: recent, pe datele Eurostat, România a ajuns din urmă Polonia la PIB/capita (ajustat la paritatea puterii de cumpărare), lucru care părea de neimaginat în 1990; iar de la București la Focșani drumul durează acum două ore și ceva, pe autostradă, în mare măsură, în condiții de siguranță.

Așadar, dragi români, oriunde și oricum ați sărbătorit ziua de azi, avem o datorie în fața trecutului și mai ales a viitorului: să deschidem bine ochii, să iubim adevărul și România și să facem ceea ce trebuie pentru țara noastră. E simplu să-i identificați pe impostori: sunt cei care vor să ne dezbine. Nu-i lăsați!

Un ultim gând pentru colegii din arena publică, din politică, mediul academic și societatea civilă: haideți să spunem lucrurilor pe nume! Tăcerea este fie lașitate, fie complicitate la efortul de distrugere a României democratice și dezvoltate. Pe mine nu mă intimidează amenințările extremiștilor toxici și nu voi tăcea nicio clipă atunci când e în joc însuși viitorul României libere. Curaj!”, a spus ministrul Energiei.

Context

Bolojan a fost huiduit de mai multe persoane în momentul în care prezentatoarea i-a rostit numele la microfon. Huiduielile au continuat şi pe perioada în care demnitarul a salutat militarii prezenţi la manifestare şi Garda de onoare.

Incidentul a avut loc la două zile după ce Ilie Bolojan a fost huiduit îndelung şi împotriva lui s-a declanşat un protest spontan pe holurile Senatului, după ce a anuţat că în perioada următoare vor avea loc concedieri în cadrul acestui for.

La manifestările de la Focşani, alături de Ilie Bolojan se mai află liberalii Sebastian Burduja, ministrul Energiei, şi Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 al Capitalei.

La Focşani, potrivit Primăriei municipiului, manifestările de Ziua Unirii vor continua la ora 14.00 cudezvelirea bustului unionistului Alecu Russo, în cadrul expoziţiei temporare din Piaţeta Teatrului. Bustul a fost refăcut de profesorii şi elevii de la Liceul de Artă „Gh. Tattarescu”, Focşani după ce în vara anului 2024 a fost vandalizat de câţiva adolescenţi.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Drama prin care trece o actrișă uriașă: A rămas fără vedere și este dependentă de ajutorul oamenilor din jur

Publicat

in

Dame Judi Dench are întotdeauna pe cineva cu ea atunci când este în public. În timpul unei conversaţii pe podcastul „Fearless” cu Trinny Woodall, actriţa a fost întrebată despre participarea la evenimente din industrie. Woodall a subliniat că Dench este întotdeauna cu cineva. „Trebuie să o fac acum pentru că nu pot vedea şi intru în ceva”, a declarat Dench.

Când a fost întrebată despre a merge singură, vedeta a spus că „nu se pricepe deloc la asta”. „Deloc. Şi nici nu aş fi acum”, a spus Dench. „Şi, din fericire, nu trebuie să fiu acum”.

Ea a spus râzând că „nu mai vede”.

Nu este prima dată când câştigătoarea premiului Oscar a povestit despre vederea ei slabă.

În 2012, ea a dezvăluit că are o afecţiune cunoscută sub numele de degenerescenţă maculară. Atunci, ea a spus că nu vrea ca ştirile despre afecţiunea sa să fie „exagerate”.

„Ca răspuns la numeroasele articole din mass-media referitoare la afecţiunea mea oculară – degenerescenţa maculară – nu doresc ca acest lucru să fie exagerat”, a spus Dench. „Această afecţiune este ceva cu care mii şi mii de oameni din întreaga lume trebuie să se confrunte. Este ceva la care am învăţat să fac faţă şi să mă adaptez – şi nu va duce la orbire”.

Dench a discutat anterior despre modul în care această afecţiune i-a făcut munca mai dificilă.

„Adică nu mai pot vedea pe un platou de filmare”, a declarat ea pentru Daily Mail. „Nu pot să văd ca să citesc. Aşa că nu pot vedea prea mult. Dar ştii, trebuie doar să te descurci cu asta. Mergi mai departe. Este dificil pentru mine dacă am un rol de durată. Încă nu am găsit o cale. Pentru că am atât de mulţi prieteni care mă învaţă scenariul. Dar eu am o memorie fotografică”.

Dench a avut o carieră lungă şi plină de poveşti ca actriţă, câştigând inclusiv un Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar în 1998 pentru interpretarea reginei Elizabeth I în „Shakespeare in Love”.

Loading

Citeste mai mult

NATIONAL

Superliga – etapa a 23-a – rezultatele şi clasamentul

Publicat

in

Meciurile etapei a 23-a a Superligii de fotbal au loc de vineri până luni, potrivit Agerpres.

Rezultate:

Vineri 24 ianuarie

Gloria Buzău – Unirea Slobozia 3-0 (0-0), Stadion Gloria – Buzău

Au marcat: Alexandru Işfan (57), David Tavares (76), Alexandru Jipa (87).

Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Nicuşor Marin (Suseni/Argeş), George Bogdan Duţă (Bacău); al patrulea oficial: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea)

Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa)

Observatori: Sorin Boca (Iaşi) – CCA, Ion Ion (Bucureşti) – LPF

Dinamo Bucureşti – FC Universitatea Cluj 0-0, Stadion Arcul de Triumf – Bucureşti

Arbitru: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)

Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Daniel Mitruţi (Craiova)

Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) – LPF

Sâmbătă 25 ianuarie

FC Politehnica Iaşi – AFC Hermannstadt (Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi, 14:30)

FC Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova (Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti, 20:00)

Duminică 26 ianuarie

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – SC Oţelul Galaţi (Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe, 17:00)

AFC UTA Arad – FC FCSB (Arena ”Francisc Neuman” – Arad, 20:00)

Luni 27 ianuarie

FC Petrolul Ploieşti – AFC Botoşani (Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti, 17:00)

FC CFR 1907 Cluj – FC Farul Constanţa (Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca, 20:00)

Clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Universitatea Cluj 23 11 8 4 34-19 41

2 FCSB 22 10 8 4 33-22 38

3 Dinamo 23 9 11 3 31-20 38

4 Universitatea Craiova 22 9 9 4 34-22 36

5 CFR Cluj 22 9 9 4 37-27 36

6 Rapid 22 7 11 4 26-20 32

7 Petrolul Ploieşti 22 7 11 4 23-21 32

8 Sepsi OSK 22 8 6 8 30-26 30

9 FC Hermannstadt 22 7 6 9 25-33 27

10 UTA 22 6 8 8 23-25 26

11 Oţelul Galaţi 22 5 10 7 17-21 25

12 Farul 22 5 10 7 21-28 25

13 Unirea Slobozia 23 7 4 12 24-36 25

14 Poli Iaşi 22 6 4 12 21-34 22

15 FC Botoşani 22 4 7 11 18-30 19

16 Gloria Buzău 23 5 4 14 22-35 19

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte

Loading

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

În Trend